Esența vieții este autoconservarea, nu evoluția

By | 23 octombrie, 2018

Filosofia iluministă, care a creat de-a lungul vremii monștri ideologici precum liberalismul, secular umanismul, darwinismul, marxismul, nazismul, anarhismul și toate celelalte curente de gândire anti-creștine, a îndoctrinat sute de ani omenirea cu ideea că la baza tuturor lucrurilor stă progresul, schimbarea, evoluția. Totul se dezvoltă la infinit, spre perfecțiune și parcursul este doar unul ascendent.

Pentru luciferieni/progresiști, totul este (r)evoluție: evoluția speciilor, evoluția omului, evoluția civilizațiilor, evoluția societății, evoluția tehnico-științifică, evoluția economiei, evoluția artei și culturii, evoluția sexului (LGBT), evoluția spirituală, chiar și persoana umană, pentru a valora ceva, trebuie să evolueze, trebuie să se dezvolte, totul trebuie să fie în continuă schimbare și agitație cu o viteză din ce în ce mai mare, asta reprezentând ”progresul”.

Aceasta este o idee falsă și nu are un corespondent în realitate, fiind doar o creație a gândirii satanice, care are la bază revolta față de Dumnezeu și ordinea naturală.

În lumea pe care o putem percepe, atât în cea anorganică, cât și în cea vie, nu există evoluție, așa cum o înțeleg progresiștii și revoluționarii. Lumea anorganică are la bază legea entropiei, adică trecerea inevitabilă, în timp, a oricărui sistem, de la o stare de ordine și organizare, la o stare de dezordine și haos. Totul în timp se degradează și tinde spre disoluție. Lumea vie se supune și ea legii entropiei, dar prin mecanisme de autoconservare și reproducere, organismele vii încearcă să supraviețuiască cât mai mult prin anularea și amânarea efectelor entropiei.

Prin urmare, viața este o luptă continuă cu entropia (moartea) și orice ”evoluție” și ”progres” pentru un organism viu, ajuns în faza adultă, înseamnă de fapt un pas înainte spre îmbătrânire și moarte. Chiar și atunci când indivizii și speciile se adaptează la schimbările de mediu, fac acest lucru tot pentru autoconservare și supraviețuire.

Societatea umană poate fi considerată, de asemenea, un organism viu, deci putem presupune că se supune acelorași legi ca și individul. Mecanismele de autoconservare ale societății/națiunii sunt cultura, religia, limba, tradițiile și obiceiurile. Dacă acestea sunt supuse schimbărilor și pervertirilor impuse de ideologiile progresiste, atunci viitorul societății nu poate fi decât disoluția, atomizarea și în final distrugerea.

Ideologiile de extremă stângă, neomarxiste, ultraliberale și globaliste au trecut de mult timp pragul bunului simț și au intrat deja în domeniul patologiei psihiatrice. Nu numai că adepții acestor ideologii doresc să distrugă cultura, religia, tradițiile și obiceiurile, vechi de mii de ani, ale popoarelor, ci au ca obiectiv final chiar exterminarea speciei umane, distrugerea identității omului și a ordinii naturale, ajungându-se până la eliminarea totală a diferențelor între sexe.

În concluzie, conservatorismul, naționalismul și revenirea la tradiții, pe care le observăm luând amploare în prezent, sunt doar mecanisme de apărare și autoconservare a națiunilor în fața tăvălugului nimicitor al ideologiilor revoluționare, globaliste, neomarxiste, care doresc să distrugă întreaga umanitate și apoi, din acest haos universal creat de ele, să construiască o lume artificială și grotescă, o nouă ordine mondială, insprată de forțele întunecate și antihristice care s-au răzvrătit împotriva lui Dumnezeu și a Creației Sale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

CommentLuv badge