Declaraţii pe faţă despre Noua Ordine Mondială

Dacă în urmă cu 10 – 15 ani, despre Noua Ordine Mondială se auzea doar pe câteva site-uri obscure de pe Internet şi acest lucru era considerat pură „teorie a conspiraţiei”, iar mai recent despre necesitatea unei NOM vorbeau doar câţiva reprezentanţi ai Elitelor pe la Conferinţe internaţionale la nivel înalt, acum acest gen de declaraţii se fac la vedere, peste tot, inclusiv în presa românească şi chiar de către preşedintele României, Traian Băsescu.

Acest video strânge într-un colaj reuşit mai multe astfel de declaraţii recente. Aveţi grijă să fie activată şi subtitrarea în limba română, în caz că nu apare, apăsând pe butonul „CC” şi selectând de acolo „Romanian”.

Dispariţia banilor lichizi va însemna sclavie totală

Multă lume este îngrijorată de situaţia dificilă în care se află azi omenirea. Se vorbeşte mult de crize economice, de zona euro, de datoriile suverane, despre cipuri RFID şi despre cât de ticălos este actualul sistem financiar, care trebuie neapărat schimbat. Dar puţini sunt cei care realizează că, pe furiş, ne îndreptăm spre ceva mult mai ticălos şi mai nociv pentru umanitate: dispariţia banilor lichizi.

Treptat, se doreşte o trecere totală şi definitivă de la banii actuali de hârtie, plastic sau metal, la banii electronici, folosiţi şi în prezent în tranzacţiile financiare cu carduri, online, prin SMS etc.

Unul din pretexte este acela al eliminării evaziunii fiscale şi al tranzacţiilor ilicite, folosite de crima organizată sau terorişti. În Statele Unite, deja, de la o anumită sumă, orice plată cash este automat luată în vizor de FBI ca fiind suspectă. Chiar şi în Bulgaria, plăţile în numerar mai mari de 1.500 de euro au fost  interzise. Pe de altă parte, oamenii sunt încurajaţi în mod constant să facă plăţi cu cardul, printr-o publcitate tot mai agresivă, iar unele firme oferă angajaţilor plata salariilor doar pe card.

Recent am citit un un articol care spunea că Suedia ar putea fi primul stat din lume care a renunţat complet la plăţile în numerar, aici majoritatea serviciilor publice fiind plătite prin mijloace electronice.

Cred că nu trebuie să fii un expert în economie şi un geniu ca să îţi dai seama ce ar însemna să avem o societate fără bani lichizi. În primul rând, banii nemaiavând suport fizic, singurele locuri unde îţi vei putea păstra economiile şi banii pentru cheltuielile curente vor fi băncile. Şi aici începe toată nebunia!

Asta pentru că orice tranzacţie care se face prin bancă este taxată cu un comision. Atunci când faci o plată, sau scoţi bani de la ATM, banca îşi ia automat partea ei. Pe lângă taxele aferente tranzacţiilor, mai există o serie de comisioane lunare pentru administrarea contului curent, pentru administrarea cardului, pentru Internet banking etc.

Deoarece nu există legi care să limiteze cumva stabilirea acestor comisione de către bănci, ele au crescut tot mai mult în ultimul timp, fără să existe vreo posibilitate de control din partea clienţilor. Cei care au avut de-a face cu băncile pot să confirme faptul că numai de la începutul lui 2011 şi până azi, comisionele de administrare a conturilor curente au crescut cam de trei ori şi continuă să crească.

Să ne imaginăm ce se întâmplă cu salariile! Dacă primeşti banii cash, adică aşa cum se face acum, nu ţi se opreşte niciun comision şi poţi dispune de banii tăi aşa cum doreşti. Dacă primeşti banii pe card în schimb, de fiecare dată când vrei să retragi o sumă din cont, ea este taxată de bancă. Pe lângă asta eşti taxat lunar cu câţiva lei doar pentru administrarea contului şi alte servicii bancare. Asta înseamnă că, pe măsură ce banca va mări tot mai mult comisioanele, vei avea o datorie tot mai mare către bancă, chiar şi în cazul în care nu ai contractat un credit! Prin urmare, în cazul dispariţiei banilor lichizi, absolut toţi oamenii de pe planetă vor deveni automat datori la bănci! Şi în caz că îţi pierzi locul de muncă sau te îmbolnăveşti şi nu mai poţi face faţă plăţilor, ai putea fi declarat chiar şi infractor.

Un alt aspect al trecerii exclusiv la plăţi electronice este acela că tot ceea ce deţii în materie de bani şi orice tranzacţii financiare faci, este făcut la vedere şi se află la dispoziţia statului (a se citi, Noul Guven Mondial). Nu mai poţi să pui bani la saltea, orice cadou vei face cuiva, sau vei primi, orice obiect personal vei vinde sau vei achiziţiona, totul va fi monitorizat de către stat, care îşi va putea lua partea după bunul plac, chiar şi fără aprobarea ta. Dacă plăţile electronice vor fi combinate cu tehnologia RFID şi cipurile implantabile în piele, în care pe lângă banii pe care îi deţii vor fi incluse şi toate datele tale personale, îţi poţi imagina gradul de sclavie şi controlul infernal la care va fi supus individul!

Vedeţi aici ce spune despre asta Alex Jones într-un interviu cu James Corbett! Multe lucruri interesante…

Conspiraţia psihiatrilor pentru controlul omenirii

Într-un clip de pe Youtube am găsit nişte înregistrări interesante ale unor declaraţii făcute de doi psihiatri influenţi la nivel mondial. Este vorba de psihiatrul britanic, colonelul J.R Rees, adresându-se Consiliului Naţional de Igienă Mintală în octombrie 1940 şi colegul său George Brock Chisholm, co-fondator al Federaţiei Mondiale pentru Sănătate Mintală, ambii vorbind despre planul utilizării psihiatriei ca metodă de control a tuturor aspectelor ce privesc viaţa de zi cu zi populaţiei.

Noi trebuie să urmărim să o facem (psihiatria n.t.) să pătrundă în orice activitate educaţională din viaţa noastră naţională. Viaţa publică, politica şi industria ar trebui să fie toate în sfera noastră de influenţă. Am realizat un atac util, asupra unui număr de profesii. Două dintre cele mai uşor de atacat, în mod natural, sunt educaţia şi biserica. Cele mai dificile sunt dreptul şi medicina.

Col. J.R Rees

Pentru a realiza Guvernul Mondial este necesar să eliminăm din mintea oamenilor individualismul, loialitatea faţă de tradiţiile familiale, patriotismul naţional şi dogmele religioase.

George Brock Chisholm

Începând de atunci psihiatrii americani au soliciat de la Guvernul american tot mai multe fonduri pentru realizarea acestui plan.

Cred că e vorba de un documentar mai lung, dar încă nu am reuşit să îl găsesc.

Partidele politice sunt o scamatorie a Elitelor

[…] Şi acesta este unul dintre factorii cheie, existenţa partidelor politice… un domeniu foarte important. Dacă am fi votat oamenii în baza caracterului lor, atunci nu ar exista nici o forţă unificatoare, odată ce ajung în parlament, care să-i facă să voteze în bloc.

Deci nu ne dorim – referindu-ne la această cabală, ei nu doresc, de fapt – să existe politicieni independenţi. Trebuiau să găsească metoda – şi au găsit-o, desigur, de multă vreme – de a-i aduna în aceeaşi turmă, unde pot fi controlaţi, centralizat. Deci au iniţiat această idee a partidelor, versiunea politică a UE.

Cred că, dacă le analizezi structura, ai acum un grup de oameni, care răspund în faţa unui lider. Şi liderul – conducerea, de fapt, cei din umbră, din spatele conducerii – dictează modul în care toţi membrii acelui partid, – într-o aşa-zisă ţară liberă, democrată – vor vota, în problema unei legislaţii sau a alteia.

Apoi mai există morcovul şi băţul, încât, dacă există rebeli, care nu votează aşa cum spune conducerea, atunci ei ştiu că propriile cariere politice, în ce priveşte avansarea în rang, vor fi afectate sever. Fiindcă ştiu asta, politicienii partidelor, care sunt acolo pentru putere, pentru prestigiu şi nu pentru valori, vor urma linia partidului şi vor vota legislaţii pe care nu le-au citit şi, chiar dacă le-au citit şi n-au fost de acord cu ele, le vor vota oricum.

Şi ca atare, avem un sistem în Marea Britanie – sistem valabil, desigur, pentru majoritatea ţărilor – în care aceşti membri de partid merg şi ameninţă oamenii din propriul partid, dacă nu votează cu linia partidului.

Deci asta înseamnă că avem această impresie ridicolă, a traiului într-o ţară liberă, fiindcă este o “democraţie”, de parcă libertate şi democraţie ar fi echivalente, când totul este, de fapt, o lucrătură, pentru ca oamenii să voteze cum se doreşte.

Fragment dintr-un interviu cu David Icke

Dacă mă uit numai cum funcţionează Parlamentul României şi actuala coaliţie de guvernare, nu pot decât să-i dau absolută dreptate lui David Icke.

De ce nu aderă Islanda la Uniunea Europeană

Răspunsul e simplu: pentru că vor să trăiască bine! :)

Marea Britanie refuză dreptul creştinilor de a purta crucifix

Guvernul britanic afirmă faptul că creştinii nu au dreptul să poarte o cruce sau un crucifix la locul de muncă şi este dornic să demonstreze aceasta în instanţă.

Procesul a fost iniţiat de două femei britanice, Nadia Eweida şi Shirley Chaplin, după ce au fost pedepsite pentru refuzul de a-şi scoate simbolurile lor religioase.

Nadia Ewedia este o angajată a „British Airways”, căreia i-a fost solicitat să-şi acopere cruciuliţa în timp ce era la locul de muncă şi a fost trimisă în concediu fără plată, atunci când ea a refuzat să facă acest lucru. Shirley Chaplin este o asistentă medicală mutată într-o funcţie de birou, după ce a refuzat să-şi scoată crucifixul. Femeile pretind că au fost discriminate atunci când angajatorii lor le-au interzis să poarte o cruce şi, respectiv, un crucifix.

Poziţia Guvernului este că purtarea crucii nu este o “cerinţă a credinţei” şi, prin urmare, angajatorii pot interzice purtarea crucii la locul de muncă.

Cazul a fost preluat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care trebuie să decidă dacă dreptul de a purta o cruce este protejat în temeiul articolului 9 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Articolul 9 prevede: “Orice persoană are dreptul la libertatea de gândire, de conştiinţă şi religioasă; acest drept include libertatea de a-şi schimba religia sau credinţa, precum şi libertatea, fie individual sau în comunitate, cu alte persoane şi în public sau privat, de a manifesta religia sau credinţa, în cadrul unui cult, învăţătură, practici şi ritualuri.”

Eweida şi Chaplin susţin că interzicerea crucii şi a crucifixului la locul de muncă le încalcă dreptul uman de a-şi manifesta religia. Dar autorităţile insistă asupra faptului că, deoarece purtarea crucii nu este o “cerinţă impusă de credinţă”, nu intră sub incidenţa articolului 9.

Avocaţii celor două femei spun că “manifestarea” religiei include efectuarea de lucruri care nu sunt o “cerinţă impusă de credinţă” şi că, prin urmare, sunt protejate de drepturile omului.

Cazul a agitat societatea britanică. Fostul arhiepiscop de Canterbury, Lordul Carey, a acuzat autorităţile că “dictează” creştinilor, spunând că acesta este un alt exemplu de marginalizare a creştinismului.

Mulţi spun că poziţia guvernului în acest caz, este în mare parte determinată de atacurile Bisericii Romano-Catolice britanice asupra planul guvernului de a legaliza căsătoriile între persoane de acelaşi sex. Planurile au fost anunţate de către conservatori în timpul alegerilor parlamentare din 2010.

Primul ministru David Cameron însuşi a vorbit în favoarea eliminării interdicţiei privind căsătoria între persoane de acelaşi sex, la Conferinţa Partidului Conservator, din octombrie 2011. Oamenii ar trebui să îmbrăţişeze căsătoriile între persoane de acelaşi sex, din cauza conservatorismului şi angajamentului lor faţă de valorile familiei, şi nu în ciuda acestora, a spus Cameron.

Sursa: RT

Ce mi se pare cel mai ciudat în toată această poveste este faptul că tocmai consevatorii se pronunţă în favoarea căsătoriilor homosexuale, când se ştie foarte bine că homosexualitatea este apanajul stângii, iar conservatorii sunt mult mai ataşaţi de biserică şi monarhie. Dar de fapt ce mai contează dreapta şi stânga, când păpuşarii din umbră sunt aceiaşi în ambele cazuri!

Miza războiului cu Iranul este banca centrală, nu petrolul

Dacă aţi pune cuiva întrebarea, de ce ard de nerăbdare puterile occidentale să atace Iranul, cine e naiv, aşa în genul lui Mircea Badea, v-ar răspunde că Iranul reprezintă un pericol nuclear pentru omenire. Altul, care se crede mai isteţ, ar spune că e vorba despre petrol. Vesticii şi în special americanii au mare nevoie de petrol, iar Iranul este bogat în petrol.

În realitate totul în lume se rezumă la controlul deplin al Ocultei Financiare Mondiale. Iranul este una din puţinele ţări care are o bancă centrală independentă, neafiliată la sistemul bancar global şi plus de asta, în ţările islamice, nu se dau credite cu dobândă. Iar acest lucru trebuie să se schimbe neapărat!

Unii cercetători susţin că Iranul este una din doar cele trei ţări rămase în lume, a căror bancă centrală nu este sub controlul Rothschild. Înainte de evenimentul 9/11 se pare că erau şapte: Afganistan, Irak, Sudan, Libia, Cuba, Coreea de Nord şi Iran. Începând cu 2003, oricum, Afganistanul şi Irakul au fost înghiţite de caracatiţa Rothschild şi până în 2011 Sudanul şi Libia au fost, de asemenea, acaparate. În Libia, o bancă Rothschild a fost înfiinţată în Benghazi, în timp ce ţara era încă la război.

Islamul interzice perceperea de dobânzi, o problemă majoră pentru sistemul bancar Rothschild. Până acum câteva sute de ani, perceperea de dobânzi era, de asemenea, interzisă în lumea creştină şi chiar a fost pedepsită cu moartea. Acest lucru era considerat ca fiind exploatare şi sclavie.

De când familia Rothschild a preluat Banca Angliei în jurul anului 1815, şi-a extins controlul bancar asupra tuturor ţărilor din lume. Metoda lor era de a determina politicienii corupţi ai unei ţări să accepte împrumuturi masive, pe care nu le pot plăti, şi astfel, deveneau datori puterii bancare Rothschild. În cazul în care un lider refuza să accepte împrumutul, el era deseori fie demis, fie asasinat. Şi dacă asta nu reuşea, puteau urma invazii, după care era înfiinţată o bancă Rothschild bazată pe camătă.

Sursa: Pakalert Press

Deci, până la instaurarea deplină a Noii Ordini Mondiale, mai sunt de „rezolvat” trei ţări: Iranul, Cuba şi Coreea de Nord. Despre Coreea de Nord se zvoneşte că ar fi fost adusă deja „în rândul lumii”, odată cu decesul „din cauze naturale” al liderului comunist Kim Jong-il. Deci mai sunt două…

Lordul James Blackheath dezvăluie o fraudă financiară de 15 trilioane de dolari

Ceea ce urmează ar putea fi numit, zic eu, „teoria conspiraţiei conspiraţiei”, sau „super teoria conspiraţiei”.

De mai multă vreme am citit pe diverse forumuri şi site-uri obscure despre existenţa unei „Masonerii chinezeşti” care ar lupta cu cea occidentală, mai precis cu Elita Ocultă care vrea să instaureze Noua Ordine Mondială.

Mai recent am auzit şi despre Societatea Dragonului Alb (The White Dragon Society), al cărei purtător de cuvânt ar fi jurnalistul canadian Benjamin Fulford, cel care a făcut o serie de dezvăluiri legate de cauzele oculte ale dezastrului provocat de cutremurul de anul trecut din Japonia.

Legat de această misterioasă societate secretă, originară din Japonia, care se spune că ar fi „băieţii buni” care vor să salveze lumea de „masonii cei răi”, am citit o serie de ştiri care la început mi s-au părut mai degrabă fanteziste sau acţiuni de dezinformare ale serviciilor secrete.

Acum două zile aflam că o serie de „grei” ai Elitei Mondiale, cum ar fi Bill Gates şi George Bush senior, au fost arestaţi în secret, ca urmare a unui război intern al cabalei mondiale, declanşat de o mare fraudă financiară.

Războiul financiar în curs de desfăşurare se accelerează prin arestări şi asasinate în ambele tabere. George Bush senior şi Bill Gates au fost arestaţi săptămâna trecută pentru sabotarea noului sistem financiar după ce au fost demascaţi de Timothy Geithner, spun surse din Pentagon.

Sindicatul cabalist al crimei din Consiliul Rezervei Federale, de cealaltă parte, l-au ucis pe Lordul James Blackheath pe 29 februarie, după ce a denunţat furtul a 15 trilioane de dolari într-o şedinţă a Camerei Lorzilor a Marii Britanii.

Societatea Dragonul Alb, în acest timp, a pus la punct un program complet prin care solicită arestarea imediată, pentru interogatoriu, a fostului şef al Poliţiei din Hong Kong, Peter Stevens (despre care se crede că ar fi introdus în Japonia dispozitivul nuclear care a provocat cutremurul de anul trecut n.t.).

Sursa

La început am crezut că toate aceste informaţii sunt basme care circulă pe forumuri, dar căutând în continuare am găsit ştiri care spuneau că ar fi arestate şi alte persoane implicate în acest război al “oculţilor”, printre care şi Hillary Clinton, George Bush Jr şi chiar Timothy Geithner sau Alan Greenspan, iar în acest război ar fi implicată această misterioasă Societate a Dragonului Alb.

Ceea ce mă face să cred că nu este vorba doar despre invenţii, zvonuri şi dezinformare este acest video de pe Youtube în care Lordul James Blackheath vorbeşte despre o fraudă uriaşă instrumentată de FED şi care ar reprezenta o operaţiune de spălare de bani proveniţi din terorism.

Pe 16 februarie 2012, Lordul James Blackheath, membru al Camerei Lorzilor a Marii Britanii a prezentat dovezi ale existenţei unei scheme financiare ilegale pe care a descoperit-o începând cu 2009.

Documentele sale, inclusiv unele originale, semnate de Alan Greenspan şi Timothy Geithner, dovedesc transferuri  ilegale “necontabilizate”, în valoare de 15 de trilioane de dolari, efectuate de Federal Reserve Bank din New York, iniţial către HSBC (Hong Kong, Shanghai Banking Corporation) Londra şi apoi Banca Scoţiei (Bank of Scotland).

Bank of Scotland, operând în conformitate cu Carta regală, dar fiind restricţionată de la implicarea în orice astfel de tranzacţii, pur şi simplu “a dat” banii către 20 de bănci europene pentru a-i utiliza într-un sistem extrem de profitabil de co-tranzacţionare de “proaspete” MTN-uri (note pe termen mediu), care au generat profituri de trilioane de dolari timp de peste 3 ani, care nu sunt în evidenţa contabilă, nu au fost impozitate şi nu au adus beneficii acţionarilor acestor bănci.

Aşa cum subliniază Blackheath, “înşelăciunea şi acoperirea” acestui transfer constă în confiscarea fictivă a 750.000 de tone de aur de către agenţii unei entităţi neprecizate (confirmată de cele mai înalte surse oficiale ca fiind familia Bush şi CIA), listată ca fiind “sursa” banilor.

Guvernul Indoneziei confirmă acest lucru ca fiind pură invenţie şi precizează că persoana menţionată (proprietarul aurului, Yohannes Riyadi n.t.) a avut 700 de tone de aur (aproximativ jumătate din ceea ce deţinea Gaddafi), nu 750.000. Este de remarcat faptul că doar 1.500 de tone de aur au mai fost tranzacţionate vreodată în istoria lumii, după cum a fost declarat în Camera Lorzilor.

Citiţi mai multe aici

Se spune că Lordul James Blackheath a fost asasinat pe 29 februarie, iar ştirea este confirmată de reprezentanţi ai clanului Rothschild. Dacă stăm să analizăm, cifra 29 are valoarea numerologică 11 (9 + 2), iar data presupusului asasinat este la 13 zile după dezvăluirile făcute de parlamentarul britanic. Ambele cifre, atât 11 cât şi 13 au o mare însemnătate în simbolistica ocultă a masonilor, aşa că ar putea fi vorba de o crimă ritualică.

Oricum înregistrarea din timpul şedinţei Camerei Lorzilor pare autentică şi acum rămâne de văzut dacă dezvăluirile legate de acestă fraudă uriaşă sunt reale sau este vorba doar de un joc de culise al Ocultei Mondiale.

Noua Ordine Mondială, un plan al nebunilor

Un nou documentar realizat de Alex Jones, declară definitiv război împotriva încercărilor de a controla populaţia prin teama faţă de false pericole. Dovezile sunt aici – terorismul ca o ameninţare în masă este o farsă.

Este vorba de guvern şi de Elitele care deţin controlul şi care reprezintă o ameninţare reală pentru umanitate. Acest nou film va servi drept dovadă a faptului că guvernul este cel mai mare criminal din istorie – prin diverse regimuri care revendică mai mult de 262.000.000 de decese nenaturale numai în secolul 20.

Acum, în secolul 21, o tiranie globală corporatistă tehnocratică încearcă să omoare nu milioane de oameni, ci miliarde – prin super armele ei, modelul strategic al băncilor centrale şi planurile de eugenie.

Originile socialismului fabian

Câţiva dintre cei mai erudiţi membri ai claselor bogate şi intelectuale ale Angliei au format o organizaţie pentru perpetuarea conceptului colectivist, dar nu după litera lui Marx. S-a numit Societatea Fabiană. Numele este semnificativ, pentru că a fost ales în onoarea lui Quintus Fabius Maximus Verrucosus, general Roman care, în secolul II B.C., l-a ţinut pe Hannibal în şah, epuizându-i armata prin diverse tactici militare de întârziere, manevre fără sfârşit şi evitând confruntarea pe cât posibil. Spre deosebire de marxişti care se grăbeau să ajungă la putere prin conflict direct cu guvernele existente, fabianiştii erau dispuşi să aştepte, să ocolească lupta, lucrând liniştit şi cu răbdare din interiorul guvernelor pe care le ţintiseră. Pentru a sublinia această strategie şi pentru a se separa de marxişti, au adoptat o broască ţestoasă ca simbol. Scutul lor oficial portretizează imaginea unui lup în blană de oaie. Cele două reprezentări însumează perfect strategia lor.

lupul in blana de oaie

Este acum 1884 şi ne găsim în Surrey, Anglia observând un mic grup de fabianişti, stând în jurul unei mese, în eleganta casă a lui Sydney şi Beatrice Webb, doi dintre membrii lor de frunte. Aceştia vor deveni cunoscuţi mai târziu în lumea întreagă drept fondatorii Şcolii Engleze de Economie. Casa lor a fost donată Societăţii Fabiane şi a devenit cartierul general al organizaţiei. În jurul mesei se află figuri cunoscute, cum ar fi George Bernard Shaw, Arnold Toynbee, H.G. Wells şi mulţi alţii de acelaşi calibru. Apropo, Societatea Fabiană încă există şi mulţi oameni de la vârf îi sunt membri, printre aceştia aflându-se şi (fost) prim-ministrul Angliei, Tony Blair.

H.G. Wells a scris o carte menită să servească drept ghid, aratând cum poate fi implementat colectivismul în societate fără a atrage atenţia sau isca vreo opoziţie. S-a numit Conspiraţia pe faţă (The Open Conspiracy), iar planul a fost detaliat în amănunt. Fervoarea lui a fost intensă. A spus că religiile vechi vor trebui să facă loc noii religii a colectivismului. Noua religie ar trebui să fie statul, a spus el, iar statul va trebui să comande întreaga activitate umană, având elitişti precum el în funcţiile de conducere. Pe una din primele pagini stă scris: “Această carte arată direct şi pe cât posibil de clar ideile esenţiale ale vieţii mele, perspectiva lumii mele… Aceasta este religia mea. Acestea sunt obiectivele mele directe şi criteriul a tot ceea ce fac.” [nota: H.G. Wells, The Open Conspiracy (New York: Doubleday, Doran and Co., 1928), p. vii.]

Când a declarat colectivismul ca fiind religia sa, era serios. Asemenea altor colectivişti, a simţit că religia tradiţională este o barieră în calea acceptării puterii statale. Este un competitor pentru loialităţile omului. Colectiviştii privesc religia drept un mecanism prin care clericii ţin masele încătuşate, oferindu-le o viziune a ceva mult mai bun în lumea ce va să vină. Dacă vrei să schimbi ceva, nu încătuşare este ceea ce îţi doreşti. Din contra, vrei descătuşare. De aceea Marx a numit religia opiumul popoarelor. Stă în calea schimbării revoluţionare. Wells a spus că noul opium ar trebui să devină colectivismul, o viziune a unor lucruri mult mai bune în lumea de mâine. Noua ordine trebuie construită pe conceptul că indivizii nu reprezintă nimic în comparaţie cu lungul continuu al societăţii, şi că numai servind societatea reuşim să ne conectăm la eternitate. Era foarte serios.

Planul din “Conspiraţia pe faţă” a fost urmat în toate dependenţele britanice şi în Statele Unite. Drept rezultat, lumea de astăzi este foarte aproape de viziunea lui H.G. Wells. Închinarea în faţa zeului numit societate a devenit noua religie. Nu contează în ce fel ne este insultată demnitatea sau libertatea, ni se spune că este necesar pentru propăşirea societăţii, şi aceasta este piatra de temelie a încătuşării sub lanţurile colectivismului. Mai marele bine pentru grupul mai numeros a devenit opiumul maselor.

Margaret Cole a fost conducătoarea Societăţii Fabiane în 1955 şi 1956. Tatăl ei G.D.H. Cole, a fost unul dintre liderii timpurii ai organizaţiei încă de prin 1937. În cartea sa, “Povestea socialismului fabianist” [The Story of Fabian Socialism], descrie legătura comună ce îi ţine pe colectivişti împreună. Ea spune:

Fabianiştii sunt, în acord cu propriul lor simbolism, lupi în blănuri de oaie şi aceasta explică de ce stilul lor este mult mai eficient în ţări unde tradiţiile parlamentare sunt bine stabilite şi unde oamenii se aşteaptă să aibă o voce în propriul lor destin politic. Leniniştii, pe de altă parte, au tendinţa de a fi lupi în blănuri de lupi şi stilul lor este mult mai efectiv în ţări în care tradiţiile parlamentare sunt slabe şi unde oamenii sunt obişnuiţi oricum cu dictaturile.

Pot fi în dezacord asupra stilului; pot fi în concurenţă pentru rolul dominant în Noua Ordine Mondială ce va să vină, pentru cine va deţine cele mai înalte poziţii în piramida puterii; pot chiar trimite armate opuse să lupte pentru a stabili întâietatea teritorială asupra unor porţiuni ale globului, dar niciodată nu se ceartă în privinţa ţelurilor. Pe tot parcursul acestui drum, sunt fraţi de sânge pe sub piele şi întotdeauna se vor uni împotriva duşmanului comun şi anume împotriva oricărei opoziţii la adresa colectivismului. Este imposibil să înţelegem ce se întâmplă în Războiul împotriva Terorismului astăzi, fără a fi conştienţi de această realitate. (altermedia.info)

Sursa

Am postat acest articol, pentru că în ultima vreme socialismul, ca ideologie pură, este demonizat tot mai mult şi făcut responsabil pentru toate crizele care afectează acum statele planetei. Şi mulţi nu înţeleg cum stă treaba şi ce se află în spatele acestei chestiuni.

Întrebarea firească este, de ce nişte intelectuali bogaţi, care au tot interesul să-şi păstreze privilegiile şi averea, ar promova o teorie, care are la bază colectivismul? Asta se întâmplă deoarece, din start, ideologia lor nu este menită să apere interesele celor mulţi şi săraci, promovând echitatea şi egalitatea socială, ci urmăreşte să creeze un sistem totalitar global, în care o imensă masă de sclavi, egali în sărăcie, să fie condusă de o elită extrem de puternică şi de bogată, o sinteză între comumism şi capitalism corporatist.

Elitele au procedat şi procedează întotdeauna la fel: în loc să lase masele să se organizele singure şi să-şi apere interesele, confiscă ele idealurile şi valorile umanităţii, pentru a le dirija şi manipula în propriul interes. Exact asta se întâmplă acum în lume, cu mişcările gen “Occupy Ceva”, “Anonymous” sau “primăverile arabe” sau de alt fel. Aşa că, mare atenţie!