De ce unii nu simt că trăiesc?

By | 27 ianuarie, 2020

De multă veme o chestiune îmi sfredelește creierul și nu îmi dă pace. Este vorba de nevoia unora de a ”trăi la maxim”, de ”a simți că trăiesc”, de ”a simți adrenalina” ș.a.m.d.

Totul a început în urmă cu mulți ani, pe când lucram la un notariat și am plecat de la serviciu cu o cunoștință. Nu era coleg, nu mai știu exact dacă era client sau vreun prieten al notarului. Ne-am urcat în troleibuz și am început să conversăm. Era ceva despre femei sau despre o femeie anume. Am spus, așa ca o concluzie, că nu vreau să mai complic lucrurile, pentru că și așa viața este complicată și nu are rost să o mai complicăm și noi. La care interlocutorul meu m-a privit fix cu ochii lui de un albastru spălăcit, prin ochelarii în stil Harry Potter și mi-a spus apăsat: ”Ba trebuie să o complicăm, ca să simțim că trăim!” Am rămas tablou și cred că nu mi-am revenit complet nici acum. Atunci mi-am pus pentru prima oară întrebarea, de ce trebuie unii să își complice viața, de ce trebuie să tulbure mereu apele și să creeze drame, doar ca să simtă că trăiesc?

Azi, dacă te uiți la televizor, la diverse știri despre evenimente sportive, vacanțe, distracții, sporturi extreme, poți vedea câte un cocalaro-corporatist sau vreo piți cu hashtag care, atunci când este întrebat/ă de ce practică o anumită activitate aventuroasă la modă, va răspunde invariabil: ”Pentru adrenalinăăăă!”, după care, tot invariabil se vor auzi chiote în stil american și hărămălaie de voie bună. Dar dacă i-ai întreba pe fiecare ce este adrenalina, cine o produce și ce rol are ea, aș putea paria că nici unul nu are habar.

În ceea ce mă privește, eu aș putea sta toată viața într-un parc pe o bancă și doar să privesc în jur sau în interiorul meu și m-aș simți la fel de viu și de împlinit ca și unul care a făcut averi, a băgat în el cisterne de alcool, s-a culcat cu sute de femei și/sau bărbați, s-a drogat, a fost în Legiunea Străină, a făcut cățărări pe munte, s-a bătut în baruri, a fost la sute de petreceri în cluburi ș.a.m.d.

Asta nu înseamnă că iubesc inactivitatea. Am făcut și fac sport, îmi plac călătoriile, numai că nu sunt dependent de aceste lucruri.

Două persoane publice care sunt reprezentative pentru această nevoie permanentă de a primi excitații din exterior sunt Traian Băsescu și Mihaela Rădulescu.

Traian Băsescu trăiește din conflicte și creează permanent conflicte, scandaluri și haos în jurul său. Trebuie permanent să-și distrugă dușmanii, locul unde lucrează, orașul, chiar și întreaga țară, doar ca să se poată auto-valida. Trebuie neapărat să se implice în combinații și sforării, să creeze tabere, pe care să le antagonieze, doar pentru a putea simți că există și trăiește. Când nu poate să facă acest lucru, se înneacă în alcool, ca să nu ajungă la disperare.

Mihaela Rădulescu este genul de femeie care nu-și poate trăi viața decât ”la maxim”. În decembrie 1989 Mihaela Rădulescu cotrobăia prin catacombele lui Ceaușescu și trăgea cu kalașnicovul, alături de alți ”revoluționari” și aventurieri decembriști. Apoi a schimbat câțiva bărbați, probabil tot din dorința de aventură sau schimbare. A jucat în reclame, a moderat emisiuni TV, a făcut parte din jurii, a trecut la iudaism și și-a luat numele de Judith. Chiar și după ce nu a mai fost o adolescentă a continuat să facă bungee-jumping să sară cu parașuta/parapanta, să facă scufundări, călărie, escaladă și ce o mai exista pe lumea asta. De ce face Mihaela Rădulescu toate acestea? Probabil pentru că altfel nu ar mai fi… Mihaela Rădulescu.

Am încercat să ofer un răspuns pentru toate aceste lucruri. De ce unii oameni au o nevoie permanentă de excitație senzorială, de dramă, de conflict, de competiție, de senzații tari, de ”adrenalină”? Îmi amintesc că aveam la serviciu colege cu 15 – 20 de ani mai tinere decât mine, care nu puteau sta mai mult de 20 de minute fără să bea un ness, să fumeze o țigară, fără să asculte muzică, să bârfească sau să râdă de bancurile altor colegi. Odată, o astfel de tânără mi-a spus că, dacă s-ar face cumva liniște în jurul ei, ar intra în panică.

Ceea ce cred eu că ar fi cauza acestor situații este faptul că toți acești oameni au cumva sufletul amorțit, anesteziat, ca să nu zic mort. Și această anesteziere este din cauza faptului că sufletul a pierdut legătura cu Dumnezeu. Dacă ai rupt legătura cu Sursa Vieții, atunci, pentru a trăi și a simți că trăiești, trebuie să devii un vampir energetic, care este mereu obligat să preia energie din exterior și să creeze conflicte din care să rezulte o energie care să pună în mișcare sufletul.

Cauza acestei rupturi de Sursa Vieții este cultura occidentală care promovează individualismul, materialismul, egoismul, lipsa credinței, a empatiei, consumerismul, goana după satisfacerea imediată a dorințelor și plăcerilor, competiția, împrăștierea mentală, toate acestea însemnând de fapt separarea omului de Creație și de Viața Veșnică, adică de Dumnezeu.

O părere la “De ce unii nu simt că trăiesc?

  1. DRAGOS

    Toti caută fericirea. Unii o gasesc in adrenalina, alții in vicii…alcool, droguri, etc.
    Asta până în momentul când gasesc ADEVĂRATA fericire care e înlăuntrul lor. Asa cum Hristos a spus…Împărăția Cerurilor e înlăuntrul vostru.
    După ce vor găsi fericirea inuntrul lor se vor opri din căutare și din experimentarea diverselor adrenaline, vicii, etc…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

CommentLuv badge