Aflată la Palatul Copiilor, unde a participat la lansarea candidaturii Sulfinei Barbu pentru Primăria Sectorului 4, Elena Udrea a propus simpatizanţilor PDL ca stadionul “Naţional Arena” să poarte numele de “Adriean Videanu”.

Justificarea propunerii este că această „realizare extraordinară”, cum o numeşte Udrea, este un proiect început pe mandatul fostului primar PDL al Capitalei.

Mergând pe această logică, metroul uşor din zona Crângaşi ar trebui să se numească „Traian Băsescu”, deoarece acest proiect nu numai că a fost început de actualul preşedinte al României, ba chiar a fost inaugurat de domnia sa în calitate de vatman!

Sursa foto: Gândul

Se şi vede, de altfel, acest lucru deoarece ctitorul ei şi-a lăsat amprenta caracteristică asupra liniei 41, supranumită şi „linia neagră” sau „linia morţii”, deoarece de la inaugurare şi până acum a avut loc un lung lanţ de accidente şi incidente neplăcute, cel mai recent fiind cel de ieri, din Pasajul Lujerului.

Superstiţioşii ar putea spune că linia lui 41 a debutat cu stângul, în acea zi de 21 octombrie 2002. La doar câteva ore de la inaugurarea oficială, o garnitură 41 a accidentat un copil pe Podul Grant, după ce acesta traversase prin loc nepermis linia, de mână cu mama sa.

Patru zile mai târziu, pe 25 octombrie, două accidente au avut loc în aceeaşi zi. Doi şoferi au fost grav răniţi, după ce au făcut aceeaşi greşeală la câteva ore distanţă: au virat brusc la stânga peste linia de tramvai, fără să se asigure, iar garniturile 41 i-au acroşat.

Citiţi mai departe pe Gândul

Ce să-i faci, ceasul rău, pisica neagră! Mă întreb, cum ar fi fost oare dacă Naţional Arena s-ar fi numit Stadionul Naţional “Traian Băsescu”?!

La meciul de aseară al finalei “Europa League” au fost invitate o serie de pesonalităţi din lumea sportului, cum ar fi Gică Hagi, Ilie Năstase, Gică Popescu sau Belodedici, dar şi din rândul politcienilor, printre care s-au numărat Victor Ponta, Sorin Oprescu, Vasile Blaga şi Crin Antonescu.

Citesc pe Tricolorul vechi, că Michel Platini, preşedintele UEFA şi organizatorul evenimentului, i-ar fi adresat o invitaţie şi preşedintelui Traian Băsescu, nelipsit de altfel, în trecut, la astfel de evenimente, dar pe care acesta în final a refuzat-o.

Pe Tricolorul nou am citit că Băsescu şi-ar fi dorit să meargă la meci şi chiar a fost vorba de o desfăşurare amplă de forţe din partea SPP şi SRI, pentru a analiza situaţia şi a da toate asigurările necesare, dar se pare că în final preşedintele a ales să stea acasă şi să vadă partida dintre Atletico Madrid şi Athletic Bilbao la televizor.

Pare ciudat, deoarece cu câteva zile înainte, Băsescu a făcut un tur pe la Hypermaket, la cumpărături, unde a împărţit cetăţenilor portocale şi banane şi acolo părea foarte relaxat şi lipsit de inhibiţii. Iar această ieşire a sa în public la finala “Europa League”, ar fi avut un impact mult mai mare la capitolul audienţă.

Gurile rele spun că Băsescu ar fi invidios pe Sorin Oprescu, pentru că acesta a cules laurii victoriei în cazul “Naţional Arena” şi o apariţie în public alături de acesta l-ar fi pus într-un con de umbră. Sau poate preşedintelui i-a fost teamă ca nu cumva suporterii spanioli să-l huiduiască şi să-i strige şi domniei sale ce i-au strigat lui Mitică Dragomir în Centrul Istoric?!

Cu toate strategiile şi planurile secrete de compromitere a opoziţiei şi cu toate tergiversările şi manevrele de a calma nemulţumirile populare tot mai mari, Traian Băsescu observă că pierde tot mai mult teren şi influenţă pe plan politic, fapt ce începe să îl îngrijoreze şi chiar să îl aducă la disperare.

Aşa se explică, cel mai probabil, ultima scenetă mediatică organizată în acest week-end  după scenariul binecunoscut, cu care preşedintele ne obişnuise în trecut şi care avea rolul să îi readucă procente de simpatie în rândul populaţiei.

Este vorba de preşedintele “din popor”, care îşi face cumpărăturile singur şi încropeşte conferinţe de presă “spontate”, ţinute în parcări de hypermarket, în timp ce îşi îndeasă cumpărăturile în portbagajul “Loganului” proprietate personală, înconjurat de reporteri de televiziune aflaţi acolo “din întâmplare”.

De data asta cotele penibilului au întrecut orice măsură. Traian Băsescu împărţea portocale “cetăţencelor”, probabil selectate şi păzite cu grijă de SPP-işti şi era foarte glumeţ şi zâmbitor. Una dintre femei a spus că doreşte kiwi, nu portocale, la care Băsescu a făcut o glumă – care în urmă cu vreo 4 – 5 ani ar fi fost de mare succes în mass-media – replicând: “Kiwi n-am, dar banane am!” Şi pentru că tânăra l-a refuzat şi de data aceasta, preşedintele, care se îndrepta spre ea cu banana în mână a spus: “Nu ţi-o dau ţie. Crezi că totul ţi se cuvine?”

În afară de banane Băsescu a mai oferit unui cameraman o cutie cu bere, spunând că domnia sa nu consumă acest tip de băutură.

Oare e chiar aşa de greu să realizezi că nu poţi avea succes la nesfârşit cu astfel de scamatorii, că nu poţi păcăli tot timpul oamenii, cu aceleaşi trucuri, fără ca ei să îşi dea seama, în timp, de adevăratele tale intenţii şi de contradicţia evidentă între ceea ce vrei să creadă lumea că faci şi ceea ce faci în realitate?

În ceea ce priveşte bananele, Băsescu a fost totuşi cât de cât sincer, pentru că tot ce am primit până acum de la domnia sa a fost “banana în mână” şi multe gogoşi îndesate pe gât!

De fiecare dată când spun ceva critic la adresa lui Traian Băsescu, Elena Udrea, PDL în general, ori vreunei publicaţii sau post de televiziune aservite puterii, sau dacă îmi exprim vreo opinie care sugerează câtuşi de puţin că aş simpatiza cu USL, sau cu oricare alt adversar al puterii sau direct al lui Băsescu, există cineva care să mă acuze că nu sunt imparţial, aşa cum ar trebui să fie orice blogger/jurnalist.

Ca să plecăm de pe baze solide, să vedem mai întâi ce înseamnă „imparţial”:

IMPARŢIÁL ~ă (~i, ~e) (despre persoane) Care nu este parţial; care procedează în conformitate cu adevărul şi dreptatea; nepărtinitor; just; drept. [Sil. -ţi-al] /<fr. Impartial

Deci, conform definiţiei din DEX, ar trebui să fiu de partea adevărului şi a dreptăţii şi să nu ţin partea cuiva, încălcând astfel această condiţie. OK, la asta pot să adaug că poţi fi de bună credinţă în ceea ce priveşte opiniile tale, dar să te înşeli în privinţa „adevărului şi a dreptăţii”, dar să admitem totuşi definiţia în condiţiile în care trebuie să ai o percepţie justă asupra dreptăţii şi adevărului.

Acum să vedem ce înseamnă opusul termenului „imparţial”, adică „părtinitor”:

PĂRTINITÓR ~oáre (~óri, ~oáre) (în opoziţie cu nepărtinitor) Care părtineşte; care ţine parte cuiva; parţial. /a părtini + suf. ~tor

Acum, având în vedere că a fi părtinitor înseamnă a-i ţine partea cuiva, aş vrea să aflu şi eu răspunsul cititorilor mei la câteva întrebări:

• Dacă spun că Traian Băsescu, în 99% din declaraţiile sale publice a minţit, sunt părtinitor?
• Dacă spun că oricine în locul lui Băsescu şi PDL, ar fi mai puţin nociv pentru România, sunt părtinitor?
• Dacă îmi exprim convingerea că regimul Băsescu a distrus România şi a afundat-o în criză şi datorii, sunt părtinitor?
• Dacă spun că majoritatea ziarelor şi televiziunilor, fac propagandă în favoarea lui Băsescu şi puterii portocalii, sunt părtinitor?
• Dacă declar că îl susţin pe Sorin Oprescu la Primăria Capitalei, sunt părtinitor?
• Dacă sunt de părere că actuala putere acţionează în profundă contradicţie cu interesul naţional, sunt părtinitor?
• Dacă spun că nu am încredere în Victor Ponta şi că ar putea fi omul lui Băsescu, înseamnă că sunt părtinitor?
• Dacă spun că Ponta a trădat USL şi poporul român, sunt părtinitor?

Şi dacă sunt cu adevărat părtinitor, atunci cui îi ţin partea?! Sau, să fii imparţial înseamnă cumva să-i ţii partea lui Traian Băsescu&Co?!

PS: Vedeţi şi cât de „imparţiali” sunt cei de la „Evenimentul zilei”, care îl cenzurează pe Cristian Tudor Popescu, chiar şi atunci când îl critică pe Crin Antonescu!!! Evident, doar în cazul în care asta îi aduce în vreun fel atingere tovarăşului Traian Băsescu!

Mie Victor Ponta, ca politician, nu mi-a inspirat niciodată încredere, mai ales după discursul elogios în Parlament la adresa guvernului Ungureanu. Dar am mers pe ideea că orice e mai bun la conducerea ţării decât PDL şi Traian Băsescu.

După desemnarea s-a ca premier, Ponta m-a dezamăgit, nu numai pe mine, cred, dar şi pe toţi cei care îşi puseseră speranţa într-o cât de mică îmbunătăţire a situaţiei din România.

Prima dezamăgire a fost propunerea lui Ioan Rus în funcţia de ministru la Interne, fapt pe care nu îl mai comentez, pentru că au făcut-o destui înaintea mea.

Pe urmă a urmat pactul ruşinos cu Gabriel Oprea şi UNPR, pe care Băsescu l-ar fi numit cu siguranţă “soluţie imorală”, dacă ar fi  fost în defavoarea sa.

Această alianţă cu UNPR este lucrul cel mai trist şi grav totodată, pentru că domnul Oprea a declarat că nu va susţine niciodată suspendarea lui Traian Băsescu.

Întrebat într-o emisiune la B1 TV ce va face UNPR dacă USL va declanşa procedurile pentru suspendarea din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu, Gabriel Oprea a răspuns: “Niciodată nu vom vota aşa ceva. Cum să votăm pentru instabilitatea României, când crezul nostru este stabilitatea României?”.

Sursa: DCNews

Prin urmare, dacă Victor Ponta respectă dorinţa UNPR, adică Băsescu nu va fi suspendat, lupta este ca şi pierdută, pentru că un guvern susţinut de foştii aliaţi ai PDL şi de un USL împănat cu traseişti şi dezertori din tabăra puterii, cu Băsescu la Cotroceni, nu poate decât să garanteze că lucrurile vor merge exact ca înainte. Totodată sunt trădate şi idealurile protestatarilor din Piaţa Universităţii care cereau doar atât: “jos Băsescu”, “jos Boc”, “alegeri anticipate”. Şi dacă Ponta va fi tot un fel de Boc…

După cum ştiţi, Traian Băsescu este cel mai bun preşedinte pe care l-a avut România în ultimii 50 de ani. Şi după cum a declarat chiar el şi cum, desigur, ne-am dat cu toţii seama, este cel mai autentic politician de dreapta, adorator al „Marelui Licurici”, cu care are chiar vise erotice. Aş putea spune că Traian Băsescu este chiar un libertarian convins, un politician aflat la dreapta dreptei, ce mai!

În finalul discursului, rostit cu ocazia desemnării lui Victor Ponta ca prim-ministru, domnul Băsescu a spus: “La revedere! Ne vedem la Neptun.” Ei, cum de ce la Neptun? Ca să petreacă 1 Mai muncitoresc, sărbătoarea comunistă a proletarilor din lumea întreagă, păi ce credeaţi? Şi ce loc mai bun, pentru un preşedinte de dreapta – un neoliberal convins – poate fi, pentru sărbătoarea muncii, decât vila fostului dictator comunist Nicolae Ceauşescu!

Şi dacă vă întrebaţi cui s-a adresat preşedintele nostru când a spus „ne vedem la Neptun”, ei bine mai mult ca sigur că invitaţia i-a fost adresată defunctului premier Mihai Răzvan Ungureanu, acest eminent şi erudit tânăr politician, o reală speranţă a dreptei româneşti autentice, căruia i se poate citi şi în priviri înclinaţia fermă către dreapta.

Ei vor discuta, evident, probleme de dreapta, la o bere proletară şi nişte mititei muncitoreşti la grătar. Hai să fie cu noroc!

PS: Gurile rele spun că la întâlnire va participa şi Elena Udrea. E clar deci, că acolo se va desfăşura un adevărat simpozion al dreptei româneşti!

În ultimii anii a apărut o nouă specie de extremişti, care se manifestă cel mai frecvent pe Internet, indivizi pe care i-aş numi fundamentalişti neoliberali. În limbaj popular, ei sunt numiţi „băsişti” deşi, în mod logic, neoliberal şi băsist reprezintă o contradicţie în termeni.

Teoria neoliberalilor fanatici este simplă şi poate fi întâlnită, replicată în sute sau mii de exemplare, în comentarii şi articole pe mai toate blogurile, forumurile, site-urile de ziare şi televiziuni, unde apar dezbateri pe teme politice. Ei spun cam aşa: „În România totul merge prost, pentru că e socialism. Şi în socialism, statul ticălos ia de la cei bogaţi şi muncitori şi dă la cei săraci şi puturoşi.”

Problema fundamentalistului neoliberal este că el însuşi e sărac. De aceea este şi aşa de furios şi agresiv, pentru că nu poate fi bogat, evident din cauza socialismului. În mod paradoxal însă, el urăşte săracii, cu alte cuvinte, se urăşte pe sine. Aşa cum spune şi Biblia „să îţi iubeşti aproapele, ca pe tine însuţi”, fundamentalistul neoliberal se urăşte pe sine pentru că e sărac şi de aceea îi urăşte cu patimă şi pe toţi cei care sunt mai mult sau mai puţin săraci.

Acum să analizăm puţin situaţia şi să vedem unde apare dilema.

Traian Băsescu, fostul lider al unui partid înscris în Internaţionala Socialistă, se auto-declară reprezentantul dreptei autentice din România şi promotorul celor mai neoliberale politici din instoria post-decembristă a ţării. Dacă e să ne luăm după domnia sa, în fiecare noapte doarme cu poza lui Milton Friedman sub pernă şi când era la grădiniţă citea pe nerăsuflate numai von Hyek şi von Mises.

La fel şi PDL, dacă e să ne luăm după aparenţe, este plin de „lupi tineri” cu spirit antreprenorial, adevăraţi capitalişti, muncitori, harnici şi experţi în afaceri, care sunt adepţi înfocaţi ai darwinismului social şi economic.

Cum se face atunci că, după aproape 8 ani de când Băsescu e preşedinte, ţara se afundă tot mai mult în sărăcie, economia agonizează şi datoria naţională au crescut în ultimii 2 – 3 ani de vreo trei ori faţă de datoria României din toată perioada de după decembrie 1989? Să înţelegem de aici că guvernele din regimul Băsescu au fost toate socialiste?! Statul a luat de la cei bogaţi şi harnici şi a dat la cei săraci şi puturoşi?  Ceva nu se potriveşte la teoria asta!

Acum să considerăm că în România a fost tot timpul socialism şi nu am avut parte, în toţi aceşti 22 de ani, de un capitalism autentic. Cum se face atunci că, atât pe vremea ”comuniştilor rusofili” ai lui Iliescu, cât şi pe vremea super capitaliştilor lui Băsescu, o serie de indivizi controversaţi au făcut averi uriaşe? Dacă statul a fost unul socialist şi a luat de la cei bogaţi, inteligenţi şi muncitori şi a dat la săracii cei leneşi şi proşti, atunci de ce aceşti multi-milionari sau miliardari în euro şi dolari, au reuşit să strângă astfel de averi? Nu i-a taxat statul socialist şi pe ei? Sau poate nu au fost muncitori şi inteligenţi… Atunci, dacă nu au fost muncitori şi inteligenţi cum au reuşit să se îmbogăţească???

Vedeţi, fundamentaliştii neoliberali băsişti, m-au băgat într-o mare dilemă: e socialism în România, sau nu e socialism?

De fiecare dată când analizez o situaţie, îmi place să surprind imaginea de ansamblu şi să văd în ce context mai larg sunt cuprinse evenimentele şi faptele din prezent. De aceea, iau în considerare o perioadă de analiză suficient de lungă pentru ca această imagine de ansamblu să poată prinde contur.

Prin urmare, trecerea moţiunii de cenzură de ieri şi căderea Guvernului Ungureanu mi se pare o falsă victorie pentru USL şi cu atât mai mult pentru cetăţenii României. Asta deoarece, ceea ce s-a îmtâmplat ieri, cred că face parte dintr-un plan pe termen lung ticluit de Băsescu şi intelighenţia sa „ocultă” menit să-i asigure supravieţuirea politică după protestele de la începutul anului pe care le-a tratat, de altfel, cu cel mai profund dispreţ şi indiferenţă.

Dacă privim în urmă, chiar înainte de izbucnirea manifestaţiilor populare, a fost derulată o campanie murdară de compromitere şi demonizare a opoziţiei. Liderii partidelor din USL, Victor Ponta, Crin Antonescu şi Constantin Daniel au fost ridiculizaţi şi discreditaţi non-stop, pe criterii pur propagandistice, iar susţinătorii din umbră, Dan Voiculescu şi Ion Iliescu au fost demonizaţi la maximum.

Toate acestea au fost făcute cu mult înainte de începerea bătăliei electorale, pentru a eroda imaginea opoziţiei şi a pune din start alianţa USL într-o poziţie de inferioritate în percepţia publică. Zile la rând, oraşele au fost împânzite cu afişe şi fluturaşi în care Crin Antonescu era prezentat ca un parlamentar puturos, care lipseşte de la şedinţe şi doarme până târziu, s-a speculat numele său de floare şi aspectul efeminat pe care  îl avea în tinereţe şi o presupusă colaborare cu Securitatea sub numele conspirativ „Porumbacu”.

În cazul lui Victor Ponta s-a mizat pe aspectul său imberb, pe imaturitatea sa, că este copilot de curse, pe faptul că are bonă filipineză şi îşi petrece vacanţele în Dubai, toate acestea în contrast cu Traian Băsescu, bărbat puternic, fost marinar, luptător înnăscut şi „animal politic” şi de asemenea cu MRU, care era înfăţişat ca un om muncitor, disciplinat, un tehnocrat, independent politic, foarte erudit şi şcolit.

USL pe ansamblu a fost demonizată şi etichetată ca fiind socialistă, anti-reformistă şi aservită Moscovei, dar în mod paradoxal, în cazul fluturaşilor de propagandă împotriva grevei parlamentare a opoziţiei, cei de la USL erau prezentaţi, de către diversioniştii portocalii, într-o caricatură stând pe spinarea proletarului care munceşte din greu la strung, adică o abordare ideologică de tip bolşevic, nu de dreapta aşa cum pretinde PDL-ul că este.

Aceste teme au fost reluate la nesfârşit pe toate canalele media, prin postaci pe Internet, pe bloguri, pe reţelele de socializare, pe televiziuni, unele dintre ele deschise special în acest scop în ultima perioadă.

Mai recent am observat două mişcări interesante, care mă fac să cred că Băsescu şi dorit ca moţiunea de cenzură să treacă şi Guvernul MRU să cadă.

În primul rând, a fost migrarea traseiştilor din PDL către partidele din USL, în special PNL, văzut acum ca fiind de dreapta. Acest lucru, pe lângă decredibilizarea USL în ochii electoratului, a permis chiar trecerea moţiunii, ceea ce arată că venirea opoziţiei la guvernare făcea parte din planul lui Băsescu.

A doua mişcare strategică a fost campania de auto-victimizare a puterii, ajutată într-o oarecare măsură, prin declaraţiile lor şi de reprezentanţi ai opoziţiei (Ponta, Olguţa Vasilescu şi Antonie Solomon). Mă refer aici la ieşirea Robertei Anastase care se temea să nu fie asasinată de adversarii politici, premierul Ungureanu care risca soarta lui „Aldo Moro” şi telenovela cabotină jucată în Parlament, de către Sorina Plăcintă şi Elena Udrea, chiar în ziua moţiunii.

Pe lângă această campanie de punere a călăilor naţiunii în postura de victime, a mai existat o mega campanie mediatică, în care s-a repetat până la exasperare că este absolut necesară, chiar acum, reîntregirea salariilor bugetarilor, fără a se face nimic concret în această privinţă şi s-a scos la lumină şi măgăria cu reţinerea abuzivă a contribuţiilor la sănătate în cazul pensionarilor, lucru care nu deranjase pe nimeni până acum. Ideea pe care PDL-ştii vor să o sugereze cu aceste manevre ar fi că ei au încercat să facă totul pentru ţară, au adus România „pe linia de plutire”, au făcut reforme „dure dar necesare”, iar acum nu-i mai lasă „criminalii” din opoziţie, care vor să îi elimine.

Începeţi să întrezăriţi planul murdar şi diabolic pus la cale de Traian Băsescu şi partidul clădit după chipul şi asemănarea lui?! Dacă nu, vă mai dau un indiciu. Recent, Băsescu a mai aruncat o fumigenă în presă, declarând, pe postul naţional de televiziuine, că în timpul negocierilor pentru noul guvern, după căderea celui condus de Emil Boc, i-ar fi propus lui Victor Ponta funcţia de premier şi acesta l-ar fi refuzat.

La vremea respectivă mulţi nu au înţeles această manevră a lui Băsescu, dar ea este cheia întregului plan despre care vorbesc aici. Ideea în sine este ticălos de simplă: vrea să lase opoziţia acum la guvernare, după ce „i-a băgat mortul în casă” – cu reîntregirea salariilor bugetarilor, restituirea reţinerilor abuzive în cazul pensionarilor, plata datoriilor scadente şi negocierile cu FMI, care presupun nişte privatizări dubioase – pentru a demonstra românilor cât de incompetenţi sunt cei din USL, în frunte cu Victor Ponta, potenţialul premier al noii guvernării.

În acest timp, PDL ar avea un răgaz suficient să se regrupeze să se reinventeze şi să-şi refacă imaginea, iar la alegerile din toamnă să se prezinte propaspăt, verde şi crescut în sondaje, iar electoratul să zică: „Vedeţi băi, că tot Băsescu şi ai lui erau mai buni?!”

M-am convins că aşa este, când am urmărit în direct discursul lui Traian Băsescu de ieri, la desemnarea noului prim ministru. Mulţi comentatori de pe la televiziuni se mirau că preşedintele, în loc să fie mâhnit sau disperat de situaţie, este foarte bine dispus şi chiar râde.

L-am urmărit pe Băsescu în timpul discursului şi am remarcat cum a repetat, chiar de la început, de câteva ori, că trebuie să stăm liniştiţi că ţara nu e în pericol, că situaţia nu este dramatică (deşi în presă apăruse diversiunea cu moneda euro, care crescuse de capul ei, mai ceva ca în cazul cotelor apelor Dunării). A repetat apoi, de vreo trei ori, adresând rugăminţi fierbinţi noii guvernări, că aceasta trebuie să ducă la îndeplinire reîntregirea salariilor bugetarilor şi rezolvarea problemei cu reţinerile abuzive în cazul pensionarilor.

Când a venit rândul lui Victor Ponta să ia cuvântul, Băsescu, cu un rânjet sadic, l-a invitat la microfon spunând ceva de genul: „Şi acum îl invit să vorbească, pe noul premier… desemnat… Victor Ponta”.

Eu am tradus, în subtext, cam aşa: „Cârlane, ai vrut să mă dai jos, eşti şmecher, acuma treci tu şi guvernează, să vedem cum te descurci, hă, hă, hă!”

Deci cam acestea sunt soluţiile pe care le poate oferi Traian Băsescu acum: manipulări, diversiuni, propagandă, tergiversări, răzbunări de mahala şi distrugerea duşmanilor politici. Asta pentru el… pentru ţară… nimc.

UPDATE: Încă o dovadă că am dreptate.

Am spus zilele trecute că dacă USL vine la guvernare, în şapte luni oamenii ne vor regreta. Guvernul lor nu va putea face nimic pentru asteptările uriaşe pe care populaţia le are, întâi pentru că tot ce se putea face am făcut noi, inclusiv am creat condiţii pentru refacerea salariilor bugetarilor şi apoi, pentru că ei nu vor avea timpul necesar şi contextul economic care să le permită”, avertizează Elena Udrea.

Sursa: Gândul

Traian Băsescu a făcut azi nişte declaraţii în deschiderea Conferinţei Bologna. A vorbit în limbajul de lemn european, specific, pe care îl foloseşte de fiecare dată când abordează subiecte legate de UE şi “integrarea europeană”.

Jurnaliştii au remarcat o nouă vorbă de duh a preşedintelui, care a spus că “atunci când o ţară este răcită, toate celelalte tuşesc”. Iar cauza acestei probleme ar fi “o insuficientă integrare a unor politici esenţialmente fiscale din trecut”.

Trecând peste explicarea a ceea ce înseamnă “politici esenţialmente fiscale” şi această “integrare”, care trebuie să fie din ce în ce mai bună, eu sunt de părere că acum nicio ţară nu ar “tuşi”, dacă nu s-ar fi integrat în această farsă care se numeşte UE. Deci , în opinia mea, ca să nu răcească şi să nu tuşească, o ţară ar trebui, dimpotrivă, să se integreze cât mai puţin, sau să nu se mai integreze deloc!

Ceea ce mi-a atras atenţia mai mult însă, sunt referirile preşedintelui la ceea ce ar trebui să facă România pentru “mai multă integrare şi mai multă convergenţă“.

Potrivit lui Băsescu, soluţia, din punct de vedere al României, este continuarea şi întărirea acestui proces cu adăugarea, an de an, a unor elemente care să asigure competitivitatea socială şi economică pe termen lung a statului român.

Sursa: Gândul

Dacă în cazul economiei mai are cât de cât sens să vorbeşti de competitivitate, nu pot să-mi dau seama deloc ce vrea să spună domnul preşedinte prin “competitivitate socială”!

Conform DEX “competitiv” înseamnă:

COMPETITÍV ~ă (~i, ~e) 1) Care poate suporta o concurenţă. 2) Unde se poate concura; în care concurenţa este posibilă. /<fr. compétitif

Deci, o societate competitivă ar fi una care poate suporta concurenţa, un spaţiu în care se poate concura şi în care concurenţa este posibilă. Dar întrebarea este, cine cu cine să concureze? Statul cu populaţia? Guvernul cu Parlamentul? Puterea cu Opoziţia? Cocalarii cu “gipan”, cu salariaţii cinstiţi? “Regii asfaltului” şi “băieţii deştepţi” cu antreprenorii muncitori şi oneşti? Băsescu cu România întreagă? Să reînceapă lupta de clasă, în care săracii să se războiască cu bogaţii?

O societate care nu este construită pe principiul cooperării şi al solidarităţii, nu poate fi numită societate, ci doar, cel mult, o gloată barbară. Mă întreb dacă nu cumva domnul Băsescu vrea să generalizeze la nivel de societate, debandada, dezbinarea, porcăiala şi haosul pe care domnia s-a le-a creat în viaţa politică a ţării. Pentru că în declaraţia domniei sale spune chiar că trebuie adăugate, an de an, noi elemente care să permită acest lucru, adică acea “competitivitate socială”, care până acum nu ar fi fost posibilă.

Înainte de a pleca să petreacă Sfintele Paşti la Neptun, Traian Băsescu a adresat un mesaj poporului român, care a fost intens dezaprobat şi înjurat pe diverse site-uri şi forumuri.

Deşi la început, citindu-l, nu mi-am dat seama, azi am remarcat că el conţine nişte mesaje subliminale legate de apropiatele alegeri.

Iată un fragment semnificativ:

Fie ca lumina Învierii să ne călăuzească în acţiunile noastre cotidiene, să ne inspire în alegerile pe care le facem şi să ne ajute să lucrăm împreună pentru binele comun.

După cum vedeţi, am folosit caractere îngroşate pentru anumite fragmente din acest citat. În limbajul hipnotic, folosit în programarea neuro-lingvistică, anumite cuvinte sau grupuri de cuvinte, introduse într-un text sau discurs, aparent inofensive, se numesc “comenzi încorporate” (embedded commands). La nivel conştient receptorul mesajului percepe doar textul la vedere, dar aceste cuvinte, introduse “pe furiş”, sunt recepţionate la nivel subconştient şi constituie adevărate sugestii menite să manipuleze şi să influenţeze decizii şi acţiuni ulterioare.

În cazul de faţă avem “lumina învierii” (învierea PDL cumva, cu noua culoare verde?), “să ne inspire alegerile pe care le facem” şi “să lucrăm împreună”. O notă generală a întregului mesaj este că abundă în folosirea persoanei întâi plural, sugerând solidaritatea, complicitatea, cu Băsescu şi actuala putere. Mesajul cheie este cel care conţine cuvântul “alegerile”, făcând indirect referire, desigur, la alegerile locale şi parlamentare de anul acesta, întărit de această adresare la persoana întâi plural şi folosirea sintagmei “să lucrăm împreună”.

Deci mesajul ascuns s-ar traduce cam aşa: Această reînviere a PDL să ne inspire la alegerile din acest an (pe care le facem noi pdl-iştii) să lucrăm împreună, adică să votaţi tot PDL, fraierilor!