Unii trebuie să moară ca să mai aibă succes

By | 14 iulie, 2010

Vă mai amintiţi cum stătea treaba cu Michael Jackson înainte să moară? Melodiile sale cam trecuseră în uitare, iar în presă se scria foarte rar despre el şi chiar şi atunci, numai pe subiecte de CanCan şi Click. Ba că i-a căzut nasul, ba că molestează copilaşi sub duş, ba că s-a îmbrăcat în femeie, sau că era să-şi arunce propriul copil de la balcon.

După ce a murit, a redevenit, mai ceva ca înainte, regele pop-ului, mesajele de compasiune nu mai se opreau, toată lumea asculta în delir hit-urile sale scoase de la naftalină. Unii chiar i-au făcut o statuie din zăpadă şi întreaga planetă a început să se întreacă în flashmob-uri, aduse ca „tribut” lui Maicăl.

Acum, după moartea Mădălinei Manole se întâmplă cam la fel. Nu mai contenesc mesajele de adio şi lacrimile de durere. Pro TV a trecut pe „Mădălina Manole la foc automat non-stop”, la fel şi Realitatea TV. Tuturor colegilor de breaslă şi artiştilor „nu le vine să creadă” ce s-a întâmplat.

Acum ce mai urmează? Să se boteze, ca şi în cazul lui Michael Jackson, o alee din parcul Herăstrău cu numele Mădălinei Manole, fanii isterizaţi să spargă magazinul „Muzica” pentru a-l goli de CD-urile „Electrecord” cu cântecele artistei, întreaga Românie să răsune numai de „Fată dragă, nu fii tristă” şi „Te-am văzut, mi-ai plăcut” şi să facem flashmob-uri în „Piaţa Constituţiei”!

Lăsând ipocrizia la o parte, aş vrea să văd o televiziune sau un post de radio, care poate spune că în ultimele luni a difuzat o melodie, sau măcar un material legat de Mădălina Manole. Ori o publicaţie „pe print” sau online, care a mai scris ceva despre ea în ultima vreme!

madalina manole @ protv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

CommentLuv badge