Un tată bogat, dorind ca fiul său să ştie ce înseamnă să fii sărac, l-a dus să petreacă câteva zile la o familie de ţărani. Fiul a stat 3 zile şi 3 nopţi la ţară.
Revenind la oraş, în automobil, tatăl l-a întrebat : „Ce zici de experienţa avută?”
„Bine”, îi răspunse fiul, puţin rezervat.
“Ai învăţat ceva?”, insistă tatăl.
Fiul răspunse:
1. Că noi avem un câine, iar ei au patru.
2. Că avem o piscină cu apă tratată, care ajunge până la jumătatea curţii. Ei au un râu întreg, de apă cristalină, cu peşti şi alte lucruri frumoase.
3. Că avem lumină electrică în grădină, iar ei au stelele şi luna pentru a-i lumina.
4. Grădina noastră ajunge până la zid; a lor se întinde până la orizont.
5. Noi cumpărăm mâncarea; ei o gătesc.
6. Noi ascultăm CD-uri. Ei ascultă simfonia perpetuă a păsărilor, greierilor şi a altor animale mici… toate acestea, însoţite adesea de cântecul unui sătean, care îşi lucrează pământul.
7. Noi folosim microundele. Ceea ce ei mănâncă are gustul focului mocnit.
8. Pentru a ne proteja, trăim înconjuraţi de ziduri cu alarmă. Ei trăiesc cu uşile ca şi deschise, protejaţi de prietenia vecinilor.
9. Trăim conectaţi la telefonul mobil, calculator, televizor. Ei sunt “conectaţi” la viaţă, cer, soare, apă, verdele câmpului, animale, la umbră, la familia lor.
Tatăl a rămas impresionat de profunzimea fiului său. La sfârşit, fiul a concluzionat : „Mulţumesc pentru că m-ai învăţat cât de săraci suntem!”
În fiecare zi suntem mai săraci în observarea naturii, care este opera grandioasă a lui Dumnezeu. Ne preocupăm pentru A AVEA, A AVEA, A AVEA, ŞI A AVEA, DE FIECARE DATĂ MAI MULT, în loc de simpla preocupare de “A FI”.
Offff. Total de acord. Suntem atat de saraci…
Oricum ne transformam in roboti. Rutina asta… chiar si metodele de iesire din rutina sunt doar o alta rutina…
Hai ca o iau offtopic :))
.-= Danz3l´s last blog ..[New single]Delia Matache – Sunshine =-.
🙂
On-topic (incep cu asta ca-i mai scurt): Profund semnificativ ACEST mod de interpretare a relatiei intre saracie si bogatie.
Am mai intalnit pe undeva o varianta de acest gen a temei, dar – spre regretul meu – nu mai stiu pe unde, astfel incat m-a bucurat gasirea aici a acestei versiuni.
Off-topic:
1. Sunt pt prima oara pe acest blog – bine v-am gasit pe toti, spor si succes!
2. Imi place blogul si m-as abona, dar desi sunt (cam prea) in varsta, sunt necunoscator in domeniul virtual, si nu stiu sa folosesc decat abonarea prin email (nu si cea prin RSS) si aici eu n-am gasit aceasta posibilitate. O puteti oferi? In caz afirmativ, rog sa fiu instiintat fie pe adresa de mail corespunzatoare acestui comentariu (insotind cu link activ ca sa ma pot intoarce pt abonare), fie sub forma unui comentariu la ACEST articol, astfel incat „sa ma gaseasca”. Multumesc anticipat pt bunavointa.
3. Articolul ca atare, pe pagina lui, nu e datat (ci numai pe home-page), si cand se ajunge direct la articol (spre exemplu prin link) nu-i poate fi evaluata pertinenta intrucat nu poate fi plasat in context temporal.
Daca alcatuirea domeniului nu permite setarea datarii automate a articolului,o posibila varianta ar fi datarea „manuala”, in cadrul textului, fie la inceputul, fie la sfarsitul fiecarui articol.
4. Nu este datat nici articolul de pe pagina „Despre mine” – absolvirea facultatii se va petrece in vara care urmeaza, SAU a avut loc deja acum cateva veri (in cazul in care articolul nu e up-datat)?
Blogul este ţinut pe platforma WordPress şi aceasta are nişte reguli specifice de control şi aranjare a informaţiei. Pentru a face să apară data şi în locurile unde aţi menţionat ar trebui fie să modific codul sursă al temei de faţă, fie să folosesc altă temă. Nu văd cum pertinenţa unui articol pate fi afectată de prezenţa sau absenţa datei (?!). În ceea ce priveşte abonarea prin e-mail voi încerca să găsesc o soluţie. Am un cont de FeedBurner care permite această modalitate, dar de când serviciul a fost cumpărat de Google, lucrurile s-au complicat şi nu prea în mai folosesc. Abonarea prin RSS este foarte simplă. Dacă folosiţi ca browser Firefox şi instalaţi un program cititor de fluxuri RSS (FeedReader, gratis pe Internet), tot ce trebuie să faceţi este să daţi un click pe butonul mare portocaliu din susul paginii. 🙂
1. Multumesc pt raspuns, o parte din explicatiile tehnice chiar am si inteles-o.
2. In diferite perioade lucrurile au semnificatii diferite deoarece contextul e diferit: o referire la evolutia euro spre 4,3 RON are semnificatie diferita daca vine dinspre 4,5 RON sau dinspre 4,1 RON, iar in cazul mentionarii unor intentii ale lui Basescu, acestea au alta semnificatie daca sunt facute inainte de prima lui alegere decat daca sunt facute acum, dupa a doua lui alegere (sau urmare a momentului re-confirmarii lui in functie, prin referendum, acu’ vreo 5 ani), iar referirea la vreo afirmatie a lui Bogdan Olteanu are o alta semnificatie daca afirmatia fusese facuta cand era parlamentar decat daca este facuta acum cand el este un inalt oficial la BNR, etc.
3. ABONAREA prin RSS CHIAR ESTE simpla (eu chiar sunt abonat asa la mai multe bloguri, inclusiv la al dumitale). DAR HABAR N-AM – CUM anume sa le accesez (parca as fi trimis corespondenta la o cutie postala despre care habar n-am unde si cum poate fi gasita).
Sunt CONVINS ca nu e mare lucru de invatat si accesarea – da’ eu recent mi-am descoperit marele cusur de a fi lacom: intr-una ma tot abonez la prea multe bloguri, incat primesc in mail mai mult decat fac fata sa citesc si sa comentez (cred ca se poate constata ca-s logoreic); cred ca sunt relativ prea slabe sansele de a mai ajunge sa citesc SI din alta parte. Daca intra totul in mail (unde accesarea mi-e mai la indemana, deci de unde incep) pot alege CE anume am chef in acel momernt sa citesc, incat „restul” care ramane necitit difera de la o zi la alta. Nefiind in mail, celelalte bloguri „raman pe dinafara”, permanent necitite, desi – cand imi amintesc de ele – imi pare rau.
Scuze pt comentariul excesiv de lung, am considerat necesar sa ajung la explicatia psihologica a ne-invatarii accesarii.
Am adăugat şi posibilitatea de abonare la blog prin e-mail. În cazul fluxurilor RSS, aşa cum am mai spus, este nevoie de un program special pentru citire, sau de serviciile oferite de Google, Yahoo, sau alt portal de acest gen.
Referitor la ultimul comentariu, vreau totuşi să reamintesc că acesta este un blog, nu un site de ştiri sau cotidian online. 🙂
1. Multumesc pt posibilitatea oferita, am profitat de ea.
2. In legatura cu asta: deranjeaza daca eventuale viitoare comentarii vor fi lungi? Sau multe?
3. Prin bunavointa unui corespondent care m-a asistat de la distanta cu sfaturi, SUNT abonat la Google Reader, dar – dupa cum explicasem – nu stiu sa-l accesez.
4. Marturisesc, nu apucasem inca sa parcurg mare lucru din continutul publicat anterior pe blog – nu stiu ce trateaza acesta deobicei (sau exclusiv), imi permisesem sa-mi exprim opinia doar pe baza experientei similare de pe alte bloguri.
Comentariile ideale sunt, în primul rând, la obiect şi nu prea lungi. Dacă respectă aceste două condiţii, pot fi şi multe. 🙂