Exerciţii Zhang Zhuang

By | 9 august, 2010
Distribuie prietenilor!

Materialul prezentat aici este un set de exerciţii Zhang Zhuang pe care le-am exersat intens o bună perioadă, în prezent ceva mai rar. Câteva posturi, din cele scrise cu italice, fac parte din setul 8 figuri de Brocart (Ba Duan Jin) şi nu este obligatoriu să fie executate împreună cu cele descrise aici.

Postura Wu Chi

Stai cu genunchii îndoiţi, mâinile atârnând în lateralele corpului, palmele cu faţa spre coapse şi la distanţă de aproximativ 2 inch (5 cm) faţă de acestea. Coatele trebuie să fie în afară ca şi cum ai avea câte o minge sub fiecare subsuoară. Menţine poziţia timp de 2 minute. Această postură este postura iniţială şi te pregăteşte pentru setul următor de mişcări.

Ţinerea Mingei

Din poziţia Wu Chi, inspiră şi ridică braţele încet, formând un cerc deschis, cu palmele îndreptate spre piept. Continuă să respiri natural. Imaginează-ţi că coatele se odihnesc pe nişte mingii mici şi că eşti aşezat pe o minge mare. Păstrează poziţia timp de 2 minute.

Această poziţie ajută la accelerarea circulaţiei Chi prin picioare, în sus prin întregul corp şi prin mâini şi cap. Această postură împreună cu Scuturarea Corpului este folosită pentru tratarea problemelor osoase cum ar fi durerile uşoare de spate. Aceeaşi combinaţie când este practicată zilnic de asemenea opreşte dezvoltarea în continuare a artritei.

Această postură mai este de asemenea folosită în auto-tratarea constipaţiei. Este de asemenea folositoare când este practicată împreună cu Susţinerea Cerului cu Ambele Mâini, Ridicarea Unei Singure Mâini, şi Scuturarea Corpului în tratarea pe termen scurt a astmului. Setul de exerciţii menţionate mai sus sunt din seria 8 Bucăţi de Brocart (Ba Duan Jin).

Ţinerea Mingei în Faţa Capului

Din a doua poziţie, coboară braţele în părţi, păstrând genunchii îndoiţi. Inspiră şi înalţă braţele, cu palmele în afară, astfel încât dosurile mâinilor sunt la nivelul feţei. Respiră natural şi păstrează poziţia timp de două minute.

Această poziţie este considerată cea mai solicitantă pentru picioare şi muşchii braţelor şi de aceea necesită un mai mare nivel de toleranţă din partea practicantului. Această poziţie creşte mult fluxul de energie din corp, şi astfel, combinată cu Privind Înapoi Asemeni unei Vaci, Atingerea Picioarelor cu Ambele Mâini, este folosită în tratarea tensiunii arteriale scăzute.

Stând în Pârâu

Din a treia poziţie coboară braţele în lateralele corpului lăsând genunchii îndoiţi. Inspiră şi ridică uşor braţele la nivelul taliei, cu palmele îndreptate în sus. Continuă să respiri natural şi extinde fiecare braţ pe partea sa, întorcând palmele cu faţa în jos. Imaginează-ţi că fiecare palmă se odihneşte pe o minge mare. Coatele trebuie să fie în afară ca şi cum ai avea câte o minge sub fiecare subsuoară. Păstrează poziţia timp de 2 minute. Această postură duce la dezvoltarea ulterioară a forţei.

Susţinerea Abdomenului

Din poziţia anterioară, coboară uşor braţele. Inspiră şi adu antebraţele arcuite în faţă, cu palmele îndreptate spre tine, ca şi cum ai ţine o minge mică pe abdomen, chiar sub ombilic. Coatele trebuie să fie uşor în afară. Păstrează poziţia timp de 2 minute. Această postură combinată cu Ridicarea Unei Singure Mâini şi Privind Înapoi Asemeni unei Vaci este folosită pentru tratarea celor care suferă de tensiune arterială ridicată. Când este combinată cu Ţinerea Mingei şi Scuturarea Corpului, este folosită pentru cei predispuşi la depresie şi anxietate.

4 păreri la “Exerciţii Zhang Zhuang

  1. Dan Lee Post author

    Să ajungi ca Bruce Lee, nu-ţi doresc, pentru că a murit… 😆

    Acuma serios, nu ai cum să ajungi ca Bruce Lee fără să înveţi tehnicile lui, dar dacă practici aceste exerciţii, zi de zi, timp de vreo 10 ani, cu siguranţă vei avea o sănătate perfectă şi vei fi mult mai puternic fizic.

  2. Pingback: Exerciţii Zhang Zhuang - Ziarul toateBlogurile.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

CommentLuv badge