Diversiunea cu uciderea lui Osama Bin Laden

By | 2 mai, 2011
Distribuie prietenilor!

Există oare pe planeta asta cineva atât de naiv şi redus mintal, încât să creadă că toată chestiunea asta cu uciderea lui Bin Laden nu este o mare făcătură a serviciilor secrete americane?

Timp de zece ani, de la păbuşirea turnurilor gemene de la World Trade Center New York, presupusul terorist numărul 1 al planetei a stat mai mult la hibernare prin peşterile din Afghanistan. Niciun serviciu secret din lume nu a reuşit să-l depisteze, deşi, cel puţin America deţine tehnologie de urmărire prin care poate fi fotografiată din satelit şi flegma de pe asfalt. În schimb, din când în când, câte un reporteraş amărât, mai reuşea să-l contacteze pe liderul Al Qaeda, în grota sa secretă, pentru a primi de la acesta o casetă cu ameninţări la adresa Occidentului.

Aşa cum am mai scris, am sesizat în ultima vreme o intensificare a propagandei menite să readucă în prim-plan ameninţarea teroristă islamică. Apar tot felul de ştiri cu terorişti evadaţi din închisori din Afghanistan şi ameninţări Al Qaeda dezvăluite de WikiLeaks. Am spus atunci că presimt că se pregătesc noi atentate teroriste sau ceva legat de acestea.

Iată că a venit azi Obama cu anunţul că Osama Bin Laden a fost ucis, acest lucru reprezentând o mare victorie pentru America. Pe urmă au urmat ştiriele menite să producă confuzie şi incertitudine: o ştire anunţa că presupusul cadavru al teroristului a fost aruncat în mare, alta spunea că acesta se află în posesia americanilor, iar altele spuneau că Bin Laden ar fi încă în viaţă. Imaginea cu presupusul cadavru, pare o fotografie mai veche a lui Bin Laden prelucrată stângaci în Photoshop.

Acum să analizăm puţin lucrurile în ansamblu: America are 14.000 de miliarde de dolari datorii şi este în pragul unei noi crize financiare, Obama se află la minimum în ceea ce priveşte popularitatea, pe WikiLeaks scrie că, dacă Bin Laden va fi omorât, Al Qaeda va arunca bomba nucleară asupra Europei, apoi, peste câteva zile Barack Obama anunţă că Bin Laden a fost omorât… O zi istorică… Hai să fim serioşi!

facatura poza bin laden

Trucaj ordinar

4 păreri la “Diversiunea cu uciderea lui Osama Bin Laden

  1. Bogdan

    Haha, felicitari pentru ultima poza, foarte tare :))
    Bogdan´s last blog post ..PS

  2. Costi

    Se pare ca multi americani au crezut.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

CommentLuv badge