După două zile de la eliminarea lui Osama Bin Laden din ascunzişul din Abbottbad (Pakistan), „John” (nume de cod) împreună cu şeful CIA, John McLaughin, au fost chemaţi in faţa “The Senate Intelligence Committee” pentru a prezenta un raport detaliat despre prinderea celui mai de temut terorist al planetei. „John” a început să vorbească despre acţiunile întreprinse, căci el a fost cel care a pus la punct operaţiunea în cele mai mici detalii. În timp ce vorbea despre misiunea care i-a devenit carieră, analistul a făcut o pauză şi a murit sufocat. Este povestea care a răzbătut în presa americană de la câţiva insideri ai CIA şi care acum face valuri peste Ocean.
Este posibil să moară aşa un om care trebuia să savureze o victorie după o vânătoare de aproape 10 ani, care l-a ţinut încordat tot timpul în acest interval? Oficial a fost vorba despre un infarct miocardic pe fond de stres şi suprasolicitare. Ba chiar şi de o anumită doză de bucurie, a faptului împlinit. Oare? Un agent al CIA, un astfel de analist, poate fi doborât de stres?! Altminteri se pune întrebarea: cine a avut interesul să-l elimine pe „analistul” lui Osama?
„John” fost primul om din CIA care a descoperit un indiciu, vara trecută, despre locul în care Osama Bin Laden s-ar fi putut ascunde. El a studiat, în detaliu, toate informaţiile care duceau către locaţia secretă a lui Bin Laden din oraşul Abbottabad, Pakistan. Nu i s-a permis să vorbească cu presa, pentru a-i proteja identitatea. Dar interviurile cu foşti şi actuali angajaţi CIA au dezvăluit povestea expertului CIA: el a fost persistent în cercetările sale şi a văzut dincolo de datele obţinute de ceilalţi agenţi CIA. Botezat „John”, acesta s-a remarcat în departamentele Rusia şi Balcani. El a realizat un profil al preşedintelui Vladimir Putin, cu ajutorul detaliilor şi informaţiilor adunate de alţi agenţi CIA.
Abilitatea de a observa cele mai mici detalii şi de a lega cele mai vagi conexiuni într-un context mai larg – acestea sunt doar câteva dintre calităţile care l-au recomandat ca fiind „căutatorul de terorişti”. “John ne putea da cele mai subtile implicaţii pe care le presupuneau informaţiile adunate de noi”, a spus directorul CIA. „El căuta terorişti, aşa cum, odinioară, alţii căutau nazişti”. Din 2003, de când s-a alăturat agenţiei, până în 2005 a fost unul dintre oamenii care au condus acţiunile de prindere a celor mai importanţi terorişti: Abu Zubaydah, Abd al-Nashiri, Khalid Sheik Mohammed, Ramzi bin Alshib, Hambali and Faraj al-Libi. Dar nici un trofeu nu era mai mare decât bin Laden.
Bin Laden a reusit să scape de forţele americane în 2001, în Munţii Tora Bora, din Afganistan. CIA a crezut, iniţial, că acesta s-a ascuns în triburile rebele din Pakistan. În 2006, agenţia a început operaţiunea “Cannonball” pentru a subordona triburile şi pentru a-l localiza pe liderul Al-Qaida. Cu toate resursele şi banii investiţi, operaţiunea nu a avut rezultatul scontat. În decurs de cinci ani, agenţia schimbase trei directori şi asta fiindcă şefilor începeau să le scape detalii importante. CIA a vrut să-l promoveze pe John şi să-l mute în alt department, dar acesta a refuzat. Mai mult decât atât, a insistat să se ocupe în continuare de găsirea lui Bin Laden.
CIA avea o serie de indicii, asociaţi şi membri ai familiei care puteau conduce către teroristul nr 1. În tot acest timp, John îşi îndemna echipa să cerceteze pas cu pas fiecare detaliu pe care îl aveau. Un fost agent a mărturisit că nu cunoştea poziţia pe care o deţinea John în cadrul CIA, şi cu toate acestea, John era omul de care asculta. Tot analistul a fost cel care a făcut presiuni pentru a extinde misiunea „Predator” şi a sfătuit agenţia să facă săpături mai adânci în Pakistan. Directorul CIA a văzut analizele lui „John” despre Pakistan şi a transmis recomandările acestuia la cel mai înalt nivel: administraţiei Bush. Obama a urmat şi el indiciile date de analist. Ultimele atacuri i-au eliminat pe Mustafa Abu al-Yazid, teroristul numarul 3 în organizaţia Al-Qaeda, cât şi pe liderul taliban al Pakistanului, Baitullah Mehsud.
În 2007, o jurnalistă cooptată de CIA, a cărei identitate nu a fost dezvaluită, a decis urmărirea unui bărbat, pe nume Abu Ahmed Al Kuwait. Numeroşi terorişti l-au indicat pe acesta ca fiind mâna dreapta al lui Bin Laden. Jurnalista i-a spus lui John că Al Kuweit se ascunde într-o zonă periferică din Islamabad. După localizarea lui Al Kuwait, demersurile au continuat. John ştia ca următorul pas era prinderea lui Bin Laden. În septembrie 2010, şeful delegat al departamentului Pakistan-Afganistan a trimis un raport complet numit “Anatomy of a Lead” (Anatomia unei piste). Operaţiunile CIA l-au identficat pe Al Kuwait într-un loc ascuns din Abbottabad. CIA bănuia că acela ar putea fi ascunzişul fostului lider Al Qaida.
Timp de mai multe luni, zona a fost supravegheată atent. Cu toate acestea, nici un alt indiciu cu privire la Bin Laden nu a ieşit la suprafaţă. John a insistat pe lângă directorul CIA să trimită o echipă în zona suspectă că s-ar afla cel mai căutat terorist din lume. Panetta a transmis recomandarea direct la Casa Albă. În aprilie, preşedintele Obama a trimis “Focile de mare” să ia cu asalt ascunzişul din Abbottbad. În numai 40 de minute, liderul Al-Qaida a fost capturat şi ucis. Operaţiunea fusese un succes, chiar dacă un deceniu. Agenţia a riscat mult, ascultând sfatul analistului. Dacă operaţiunea nu ar fi reuşit, CIA ar fi suportat consecinţele.
Povestea pare să aibă un iz de story de spionaj din cărţile de specialitate. probabil că asta o face atât de atractivă încât presa americana o vinde cititorilor cu mare succes. Autorităţile au negat existenţa lui „John” şi au spus că este vorba despre o întreaga echipă care a contribuit la capturarea lui Osama Bin Laden şi nicidecum opera unui singur om. Dar până când se va afla adevărul povestea lui „John” vinde foarte bine în SUA, iar americanii, obisnuiţi cu teoria conspiraţiei, cred în ea.
Sursa: Agenţia.org
Atâta vreme cât John este un nume fictiv, nu avem nicio certitudine că el există în realitate, aşa cum nu putem fi siguri nci că Osama Bin Laden a existat cu adevărat şi nu este o creaţie mass-media. Atunci ce scop are această poveste? Se doreşte cumva îngroparea definitivă a adevărului legat de autenticitatea uciderii lui Bin Laden pe 1 mai 2011? Cert este că, cu cât ţeşi mai multe poveşti în jurul unei minciuni, aceasta tinde mai mult să fie acceptată ca realitate.