8 adevăruri incomode despre globalizare

By | 11 august, 2011

Acesta este un fragment din transcriptul documentarului “Economia fericirii” (The Economics Of Happiness) din 2011, realizat de Helena Norberg-Hodge, o fostă studentă a lui Noam Chomsky. Este un documentar care mi-a dat speranţa că putem găsi o soluţie pentru a trăi mai bine în această lume.

În opinia mea sunt prezentate cel mai bine cauzele marilor probleme ale lumii de azi şi soluţiile deosebit simple pentru soluţionarea lor.  Este un documentar despre globalizare, despre marile corporaţii transnaţionale şi sistemul bancar internaţional, care au acaparat economia mondială şi despre revenirea la o viaţă mai bună şi mai apropiată de nevoile umane.

Subtitrarea în limba română o datorăm lui Marian Matei, care face o treabă minunată în acest sens. Documentarul în puteţi descărca sau viziona intrând aici.

1. Globalizarea ne face nefericiţi

Este greu să-i dai de capăt globalizării. Se tinde să fie ignorată, să fie lăsată experţilor. Dar nu ne putem permite asta, pur şi simplu, chiar dacă e ceva ce se întâmplă în exterior. Are un efect profund asupra oricărui aspect al vieţilor noastre şi chiar asupra noastră.

Suntem martorii unor nivele crescute ale depresiei occidentalilor. Unele studii vorbesc despre creşteri duble, iar alte studii arată creşteri de 10 ori mai mari. Stresul familiei medii a crescut enorm. Slujbele sunt tot mai epuizante, presupunând mai multe călătorii şi mai multă muncă acasă, mai multă disponibilitate, la orice oră, mutări mai depărtate, pentru mulţi oameni.

Şi suntem expuşi mereu imaginilor unui anume succes material, ale unui aspect fizic anume, ale unui anume stil de viaţă, cu care ne comparăm şi ne considerăm nu tocmai potriviţi pentru el.

Există o presiune constantă pe oameni, să aibă „mai mare, mai bun, mai mult”. Dar, desigur, într-un final, ce ne aduce? Ne aduce fericire? Recompensa materială nu a adus niciodată fericire.

Anual, de la finalul WW II, un sondaj important este să-i întrebi pe americani: „Eşti fericit în viaţă?” Procentajul americanilor ce au răspuns pozitiv, la acea întrebare, a atins culmea în 1956 şi coboară încet dar sigur, de atunci încoace.

Este interesant, fiindcă, în aceiaşi 50 de ani, am avut o creştere a bogăţiei, de trei ori mai mare decât iniţial. Cumva nu a funcţionat, fiindcă aceeaşi bogăţie a avut tendinţa de a submina comunitatea.

Cred că singurii oameni care sunt fericiţi, foarte fericiţi şi siguri pe ei, sunt oamenii care ştiu că se pot baza pe altcineva, în viaţă, oamenii care ştiu că nu sunt singuri în această lume. Oamenii singuri nu au fost niciodată fericiţi! Globalizarea creează o planetă foarte singuratică!

2. Globalizarea inspiră nesiguranţă

Corporaţiile sunt cele care ne cresc copiii. Cine inspiră alegerile culinare ale copiilor? Cine inspiră ideea de distracţie pentru copii? Inspiră ceea ce vor să cumpărăm, numai ceea ce le pasă. Există, tot mai mult, o serie de corporaţii care ne vând copiii.

Lăcomia umană este foarte uşor de exploatat. Metoda de exploatare a lăcomiei mai este şi foarte crudă – comparaţie şi competiţie. Oamenii şi-au pierdut identitatea proprie, încă din copilărie.

Copiii noştri nu mai vor să-şi vorbească limba, nu mai vor să fie asociaţi cu propria lor cultură. Este grozav să porţi pantaloni de firmă sau să mănânci la McDonalds.

Copiii noştri învaţă să-şi respingă propria cultură, în şcoli. Şi asta fiindcă profesorii le spun astfel, fiindcă le spun: „Dacă nu înveţi înmulţirea, vei da mâncare la porci.” „Dacă nu înveţi înmulţirea, vei lucra în agricultură ca şi tatăl tău,” de parcă agricultura ar fi o insultă sau o crimă, sau ceva rău.

Tinerii caută să fie acceptaţi, fiindcă vor să aparţină unui grup. Şi acum li se spune că, dacă vor respectul grupului, trebuie să aibă cei mai noi adidaşi, cel mai nou gadget, cele mai noi haine. Şi, desigur, o dată antrenaţi pe acea cale „consumeristă”, asta conduce la divizare şi invidie, nu la un sentiment de conectare sau de iubire, pe care şi-l doresc înlăuntrul lor.

În era anterioară, înaintea acestei epoci a capitalismului de consum, sentimentul de sine al oamenilor, identităţile lor personale, erau modelate, în principal, de comunităţile lor, de vecinătăţile lor. În zilele noastre, când tot acel sprijin a dispărut, golul rămas este umplut de comercianţi, care vin şi spun: „Nu te îngrijora dacă nu ştii cine eşti! Noi îţi vom furniza un pachet al identităţii, pe care-l poţi folosi, dacă ne cumperi produsele, desigur, pentru a-ţi crea un simţ al identităţii, pe care-l poţi proiecta ulterior în lume.”

Modelul primar, stabilit în întreaga lume actuală, arată foarte diferit de oamenii din Africa, America de Sud sau Asia. Au modernizat majoritatea populaţiei globului. Şi, chiar dacă eşti blondă cu ochi albaştri şi frumoasă, nu vei fi niciodată suficient de frumoasă. În întreaga lume, vânzarea lentilelor de contact albastre e în creştere şi tot mai mulţi oameni folosesc chimicale, pentru a-şi deschide culoarea pielii şi a părului.

Dacă analizezi care este motivaţia actuală a creşterii industriale, nu doar în SUA ci şi în aşa-zisele naţiuni în curs de dezvoltare, China, India, Coreea de Sud şi altele, are mult de-a face cu dorinţa de imitare a modului de viaţă american.

Cred că americanii sunt foarte interesanţi. Ca şi chinez îi admir foarte mult. Sunt foarte diferiţi de poporul chinez, din orice punct de vedere. Au mult bun gust şi sunt foarte la modă.

3. Globalizarea risipeşte resursele naturale

Încurajarea „consumerismului” ameninţă sistemul ecologic al întregii planete. Resursele naturale au fost, deja, suprasolicitate de presiunea populaţională. Şi, totuşi, avem un sistem economic, care ne încurajează, pe fiecare dintre noi, să consumăm din ce în ce mai mult.

Este un asalt îngrozitor al comerţului, reclamei şi spălării pe creier. Aşa că ne complacem într-un mare dezmăţ „consumerist”. Dar noi avem de patru ori populaţia SUA şi, dacă începem să consumăm, la nivelele atinse de americani, atunci vom consuma toate resursele planetei, numai aici în India.

Cultura de consum, pe care o promovează globalizarea, este din ce în ce mai urbană. La o primă vedere, traiul urban de mare densitate, ar putea părea că reduce consumul individual de resurse, dar asta e adevărat doar prin comparaţie cu viaţa în suburbii.

Prin comparaţie cu tipare de trai mai naturale, descentralizate, urbanizarea este mare consumatoare de resurse. Asta este mai vizibil, în special, în întreg Sudul. Chiar din momentul mutării în oraş, consumul energetic creşte, consumul de apă creşte. Infrastructura necesară unui oraş, raportată la persoană, este mult mai mare decât infrastructura necesară unei vieţi de înaltă calitate, în mediul rural.

Când sute de milioane de oameni de la ţară au fost împinşi spre oraşe, alimentele pe care le cultivau singuri, cândva, trebuiesc cultivate pentru ei, acum, în ferme gigantice chimizate intensiv. Toate aceste alimente trebuie aduse apoi în oraşe, pe drumuri construite înadins, ca să permită accesul unor camioane tot mai mari.

Furnizarea de apă, implică baraje imense şi rezervoare făcute de mâna omului. Producţia de energie, înseamnă centrale energetice uriaşe, centralizate, mine de cărbune şi de uraniu şi mii de kilometri de cabluri.

Între timp, majoritatea deşeurilor produse, inclusiv nenumărate tone de „gunoi” potenţial valoros, trebuie transportate în afara oraşului, pentru a fi tratate, îngropate, incinerate sau aruncate în mare. Rezultatul final este că orăşenii consumă, tipic, mult mai multe resurse neregenerabile, decât rudele lor ce se bazează pe teren.

Am ajuns la capătul lanţului cu resurse şi nu există altele în plus. Dacă ne decidem… în numele corectitudinii, să încercăm să industrializăm întreaga lume, rezultatul ar fi înfometarea universală, foametea universală. Ecosistemul s-ar prăbuşi şi, într-un final, am asista la sfârşitul speciei noastre.

4. Globalizarea accelerează schimbările climatice

Globalizarea economiei are un impact tot mai accentuat asupra climatului terestru, nu numai prin deşeuri şi excese, inerente culturii de consum şi prin escaladarea folosirii resurselor, ca rezultat al urbanizării, ci fiindcă însăşi logica globalizării, necesită ca bunurile să călătorească pe distanţe tot mai lungi, de la producător la consumator.

Din cauza subvenţiilor ascunse şi a reglementărilor pervertite, alimentele din cealaltă parte a lumii, tind să coste mai puţin decât cele produse la o milă depărtare. În Marea Britanie, untul din Noua Zeelandă, costă mult mai puţin decât untul de la ferma de peste drum. Şi în Ladakh, untul adus cu camioanele de la zile depărtare, costă la jumătate faţă de untul local.

Vorbim mereu de eficienţă. Dar adevărul e că am dezvoltat un sistem, de fapt, extrem de risipitor. Avem ton, pescuit pe coasta estică a Americii, expediat pentru procesare în Japonia, apoi înapoi în America la vânzare. Avem mere englezeşti plimbate în Africa de Sud pentru ambalare, aduse înapoi şi vândute consumatorilor.

Întreg procesul implică incredibile cantităţi de deşeuri. O serie de tratate, unele noi în aproape fiecare an, promovează creşterea economică în baza comerţului internaţional. Drept consecinţă, ţările actuale importă şi exportă uzual, cantităţi aproape identice din produse aproape identice. În fiecare zi a anului, grâne, carne, animale vii, bunuri conservate şi o întreagă gamă de produse manufacturate, ca să nu mai menţionăm deşeuri, chiar şi baterii uzate, traversează încrucişat planeta, toate acestea la o vreme în care creşterea emisiilor de CO2, ne ameninţă însăşi supravieţuirea.

5. Globalizarea ameninţă mijloacele de trai

Economia globală a devenit un cazino, în care toţi putem pierde. Principalele victime sunt locurile noastre de muncă: fuziuni corporatiste, preluări de firme, relocări în ţări cu venituri mai mici, ameninţă mijloacele de trai ale tuturor, într-un final, economişti, muncitori şi chiar şi conducători.

Şi, când ne pensionăm, nu este mai bine. Aşa cum am văzut recent, fondurile de pensii sunt la mila unor speculaţii incontrolabile. Nu numai în occident sunt ameninţate mijloacele de trai. În zone ale lumii, mai puţin industrializate, găsirea şi păstrarea unui loc de muncă devine din ce în ce mai dificilă. Primele victime sunt micii fermieri.

Modelul prezent de dezvoltare încurajează urbanizarea şi încearcă intenţionat să reducă numărul fermierilor. Toţi aceşti fermieri dezrădăcinaţi nu au unde să se ducă decât la oraş, unde devin muncitori ieftini pentru industrie şi investitorii străini. Nu vrem decât pământul nostru! Daţi-ne ceva pământ şi vom munci din greu să facem ceva, să avem o viaţă!

Gonirea oamenilor de pe pământuri este cauza întregului şomaj. Este cauza apariţiei mahalalelor şi a migraţiei de la sat la oraş.

Nu vreau să fiu un cerşetor! Dacă mi-aş primi pământul înapoi, m-aş întoarce la munca mea, agricultura.

Disponibilizarea oamenilor ce lucrează pământul, creează probabil cea mai mare criză umană. Nici o organizaţie a drepturilor omului nu o remarcă, nici Amnesty nu a remarcat-o, dar 100.000 de fermieri indieni au fost împinşi spre sinucidere.

6. Globalizarea provoacă amplificarea conflictelor

Când oamenii sunt goniţi de pe pământuri către oraşe aglomerate, membri ai unor grupuri etnice şi religioase diferite, sunt forţaţi să intre într-o competiţie intensă, pentru puţinele locuri de muncă disponibile. Dezacordurile, ce erau acceptate cândva, devin surse de teamă, fundamentalism şi conflict.

Globalizarea, care crează un decalaj între bogaţi şi săraci, afectează direct supravieţuirea anumitor oameni, multor oameni. Şi asta le oferă doar puţine opţiuni şi oamenii vor trebui să accepte aceste opţiuni, fiindcă este o situaţie pe viaţă şi pe moarte. Va genera terorism, va genera multe dezacorduri.

Sunt distruse limba şi rădăcinile oamenilor. Este distrusă istoria şi devii un nimeni în lume. Globalizarea, prin modul ei uniform de a privi lumea, în care trebuie să avem o unică viziune asupra lumii, este extrem de periculoasă. Este periculoasă pentru diversitatea lumii. Nu este ceva sănătos, această uniformizare a societăţilor noastre.

În Ladakh, budiştii şi musulmanii au trăit, umăr la umăr, vreme de 500 de ani, fără vreun conflict. Totuşi, prin apariţia noii economii, şomajul a crescut exponenţial şi la fel şi competiţia, pentru o gamă restrânsă de noi mărfuri, cum ar fi kerosen şi cărbune, ciment şi plastic. Rezultatul final a constat în fricţiuni şi conflicte şi, în cele din urmă, violenţă. Doar după un deceniu, budiştii şi musulmanii se omoară reciproc.

7. Globalizarea se bazează pe reclama făcută marilor afaceri

Există credinţa globală că indiferent de costurile sociale şi ecologice, globalizarea este de neoprit. Este privită ca un proces inevitabil, aproape natural, impulsionat de pieţele libere şi de aşa-zisele expansiuni profitabile, agreate de marile afaceri.

Dacă există ceva, cu care partidele politice, de la stânga la dreapta, par să fie acord, astăzi, este puterea şi valoarea pieţei libere. Ironia este că majoritatea lucrurilor cu adevărat poluante, ce au loc actual, nu ar exista într-o piaţă liberă autentică. Energia nucleară nu ar fi existat, de exemplu, fără un masiv sprijin statal.

Există miliarde şi miliarde de dolari ce curg pentru ca afacerile să continue ca şi până acum, fie că e vorba de subvenţionarea combustibililor fosili, fie de uriaşe monoculturi subvenţionate, fie că e vorba de bunăstarea corporaţiilor, de câteva dintre corporaţiile deja foarte mari şi puternice.

Ar fi imposibilă menţinerea economiei globale curente, fără un sprijin enorm din partea guvernelor lumii. Suntem cât de departe posibil de o piaţă liberă. Sprijinul pentru marile afaceri nu vine doar sub forma subvenţiilor, ci şi prin dereglementările tot mai ample din comerţ şi finanţe, sub auspiciile unor entităţi ca Organizaţia Mondială pentru Comerţ.

La nivel global, reglementările sunt îndepărtate tot mai mult, având efectul că, băncile şi corporaţiile transnaţionale, sunt libere să opereze pe întreaga planetă. Între timp, la nivel naţional, există tot mai mult formalism şi birocraţie. Aceasta pune piedici disproporţionate şi nedrepte, afaceriştilor mici şi medii şi, în fiecare an, sute de mii dintre ei, sunt scoşi din afaceri. Este practic un sistem care penalizează micii producători şi afacerişti şi dereglementează afacerile gigantice.

Influenţa acordurilor financiare internaţionale şi a acordurilor comerciale, împinge oamenii, adesea împotriva voinţei lor, într-o piaţă globală exclusivistă şi agresivă de mărfuri, pe care tronează speculaţia, iar oamenii reali din comunităţile locale, rămân pe dinafară.

8. Globalizarea se bazează pe o contabilitate falsă

Dacă economia globală este o forţă atât de distructivă, de ce continuă să fie promovată de făuritorii de politici ? Mai mult decât orice, poate, este din cauză că ei cred, în ceea ce ar trebui să furnizeze globalizarea: creştere economică.

Creşterea economică înseamnă vitalitate crescută. Nu numai economiile noastre, ci şi societatea, sistemul nostru politic, întreaga cultură, se focalizează pe creşterea PIB-ului, cât mai rapid posibil. Susţin un program ce va însemna creştere şi progres. Este ca şi cum, orice problemă am avea, ar putea fi rezolvată prin creşterea PIB-ului. Creşterea economică este cheia viitorului acestei ţări. Sărăcia este o problemă, al cărei răspuns este mai multă creştere economică. Şomajul este o problemă, al cărei răspuns este mai multă creştere economică. Declinul ecologic este o problemă, al cărei răspuns este mai multă creştere economică.

Planul stimulilor fizici, care ar accelera creşterea economică, este mult întârziat. Folosirea PIB-ului, ca o măsură a progresului social, este aproape o nebunie. Dacă există o deversare de petrol, PIB-ul creşte, dacă apa este atât de poluată, că trebuie să o cumpărăm îmbuteliată, PIB-ul creşte. Războiul, cancerul, bolile epidemice, toate aceste lucruri implică un flux monetar, însemnând că ajungi pe partea pozitivă a balanţei comerciale.

Nu numai măsura creşterii a ajuns să fie disputată, ci întreg conceptul de creştere.

Nu poţi avea creştere infinită pe o planetă finită. Indiferent cum ai masca-o, această întreagă noţiune te loveşte în faţă. Nu există suficiente resurse pentru creştere.

Dovada e clară că noi, ca specie, am depăşit capacitatea de sprijin a planetei. Şi această schimbare a avut loc în ultimii 20 de ani. Adică asta nu s-a mai întâmplat, în istoria de 4,5 miliarde de ani a planetei Pământ. Grijile legate de o schimbare climatică, conjugate cu aproape dizolvarea sistemului financiar global, au asigurat, într-un final, trasul semnalului de alarmă.

Răspunsul guvernelor, totuşi, a fost în esenţă aproape acelaşi. Sprijinind băncile, prin pachete de stimuli pentru a încuraja cheltuiala consumatorilor sau schemele de comercializare a carbonului, toate aceste presupuse soluţii, întăresc de fapt sistemul, care le-a creat iniţial.

Între timp, marile afaceri cheltuie sute de milioane de dolari, pentru a ne convinge că ei ne conduc spre o economie ecologică. Industria este pregătită pentru revoluţia verde!

Soluţiile superficiale conving marele public, totuşi. Accentul se pune pe schimbarea comportamentului consumatorului individual: ar trebui să conducem mai puţin, să înşurubăm becuri mult mai eficiente, să consumăm mai multe produse ecologice.

Există lucruri pe care le putem face ca indivizi, dar sunt extrem de îngrijorat, că toate acestea, inclusiv numeroasele grupuri ecologice, care ne solicită să luăm măsuri individuale, încearcă să ne convingă, că noi înşine putem rezolva problema. Poţi opri televizorul acasă, poţi ignora McDonalds şi Nike, poţi decide să nu accepţi un loc de muncă, ce nu are sens pentru tine, dar nu înseamnă că vei face lumea un loc mai bun, trăind cu mai puţin.

Există o limită pe care am putea-o atinge, cu acele soluţii, la nivel de societate. Trebuie să facem ceva cu instituţiile care generează problema şi acestea sunt, în principal, marile corporaţii ce ne conduc sistemul. Au o putere politică enormă şi menţin un sistem de batjocură.

Într-un final, singura putere, pe care oricare dintre aceste instituţii sau plutocraţii imperiale, ar avea-o, nu e decât puterea pe care le-o acordăm noi ca cetăţeni. Şi rămân la putere fiindcă le acceptăm legitimitatea şi, dacă le negăm acea legitimitate, îşi pierd puterea asupra noastră.

6 păreri la “8 adevăruri incomode despre globalizare

  1. Pingback: Investitorii străini nu aduc prosperitate | Dan Tănăsescu

  2. Pingback: “Investitorii străini” nu aduc prosperitate | Lupul Dacic

  3. Pingback: Investitorii străini nu aduc prosperitate | Extraterestrii Printre Noi

  4. Pingback: “Investitorii străini” nu aduc prosperitate

  5. Pingback: “Investitorii străini” nu aduc prosperitate | EXPUNERE.COM | Adevărul Despre România

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

CommentLuv badge

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.