Whitney Houston considera că nu este suficient de valoroasă

By | 20 februarie, 2012

Este ştiut faptul că celebra cântăreaţă Whitney Houston a avut mari probleme cu drogurile, fapt care i-a afectat cariera, sănătatea şi în final a costat-o şi viaţa. Dar cred că puţini sunt cei care ştiu că motivul pentru care vedeta a urmat această cale a fost un respect de sine scăzut şi o mare nesiguranţă interioară.

Actorul Kevin Costner, care i-a fost partener în filmul „The Bodyguard” spunea la ceremonia ei de înmormântare că, fiind „fără îndoială cea mai talentată cântăreaţă din lume, credea despre ea că nu era suficient de bună”.

Respectul de sine este acel sentiment care îţi dă încredere şi putere interioară şi care îţi spune că eşti valoros doar pentru faptul că exişti. Un respect de sine scăzut, le face pe persoanele afectate să simtă că nu sunt suficient de valoroase, că nu sunt demne să fie iubite, sau că nu se ridică la nivelul aşteptărilor celorlalţi, sau la nivelul la care sunt percepute de ceilalţi.

Un articol de pe NaturalNews având ca temă această problemă, cu care s-a confruntat şi inegalabila Whitney Houston, vorbeşte despre „capcana respectului de sine”.

Când ne-am propus să devenim ceva important, facem loc în mod automat unui anumit grad de îndoială de sine. Chiar şi marii lideri ai oricărei discipline spirituale s-au îndoit de sine la un anumit moment pe calea lor. Nimeni nu este imun.

Îndoiala de sine este amplificată dacă ne vom concentra pe un obiectiv egocentric (cu toate acestea nu cred că ego-ul în sine este „rău”). De exemplu, dacă îmi imaginez că sunt un diavol chipeş, ridic în acelaşi timp problema că s-ar putea să nu fiu, sau că altcineva ar putea fi mai frumos decât mine. Concentrându-mă pe a fi frumos, favorizez nesiguranţa. Acest lucru mă poate determina să iau măsuri tot mai mari pentru a-mi îmbunătăţi aspectul fizic. Insecuritatea cronică poate deveni destul de puternică şi îmi poate denatura chiar şi judecata.

Aceasta este capcana. Dacă am hotărât să devin cel mai bun, mă voi confrunta şi cu posibilitatea de a fi cel mai rău. Dacă am stabilit că voi câştiga, creez posibilitatea de a pierde. Eu nu creez posibilitatea de a pierde în mod intenţionat. Acest lucru este inerent procesului. Câştigul şi pierderea se definesc reciproc, la fel frumuseţea şi urâţenia, bogăţia şi sărăcia, amarul şi dulcele. O mare parte din experienţa umană este dualistă prin natura sa, după cum este determinată de creierul nostru primitiv. Chiar şi căutarea unicităţii include posibilitatea unei „multi-unicităţi.”

Acest principiu se aplică şi în cazul căutării respectului de sine. Când ne concentrăm să-l ridicăm până la cer, creăm şi posibilitatea ca acesta să poată cădea în adâncuri. Ajungem în final pe o bandă de alergare fără sfârşit, în încercarea de a ne dovedi iar şi iar că suntem valoroşi. Cei cu un talent de excepţie, sau care trăiesc în centrul atenţiei, ori ambele, ar putea avea parte de cele mai mari provocări.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

CommentLuv badge