Cam de 5 ani sunt conectat la Internet printr-o reţea de cartier, la care m-am abonat. De câte ori mă duceam să-mi plătesc taxa, cel de la casierie mă întreba dacă vreau bon fiscal. Eu bineînţeles, spuneam că vreau, pentru că mi se pare normal să ai ceva la mână în caz că apar neînţelegi legate de plata la zi a Internetului. De multe ori respectivul se făcea că uită să-mi dea bon şi atunci solicitam eu acest lucru.

De ceva timp încoace, după ce s-au făcut unele modificări la firmă, schimbându-se denumirea, serverele şi alte chestii, am primit un fel de carneţel în care la fiecare achitare a taxei, casiera îmi pune o ştampilă. Această nouă casieră, după ce mi-a făcut de vreo câteva ori figura, cu „vă dau şi bon?” şi încă de câteva ori a motivat că nu merge casa de marcat, a încercat să îmi explice că nu este nevoie neapărat de bon şi că nu e nicio problemă dacă nu îmi dă. Aşa că vreo 2 -3 luni nu am mai cerut bon la achitarea taxei.

În această seară, pentru că la casierie nu era nimeni când am ajuns acolo, am avut ceva timp să mă uit pe la afişele de pe geam. Şi acolo am descoperit cu stupoare unul pe care scria, destul mare, „Solicitaţi şi păstraţi bonul fiscal etc.”

Ceea ce nu înţeleg este, de ce, dacă firma pune un astfel de afiş, angajaţii săi caută să mă convingă că nu e nicio problemă dacă nu primesc bonul fiscal???

Related posts:

  1. Stilul românesc
  2. Starea învăţământului românesc
  3. Un nou stil de tâlhărie
  4. Mircea Badea bate câmpii în stil manelist
  5. România nu se poate dezvolta fără capital românesc