Stadionul Naţional „Adriean Videanu” şi metroul uşor „Traian Băsescu”

By | 11 mai, 2012

Aflată la Palatul Copiilor, unde a participat la lansarea candidaturii Sulfinei Barbu pentru Primăria Sectorului 4, Elena Udrea a propus simpatizanţilor PDL ca stadionul “Naţional Arena” să poarte numele de “Adriean Videanu”.

Justificarea propunerii este că această „realizare extraordinară”, cum o numeşte Udrea, este un proiect început pe mandatul fostului primar PDL al Capitalei.

Mergând pe această logică, metroul uşor din zona Crângaşi ar trebui să se numească „Traian Băsescu”, deoarece acest proiect nu numai că a fost început de actualul preşedinte al României, ba chiar a fost inaugurat de domnia sa în calitate de vatman!

basescu vatman

Sursa foto: Gândul

Se şi vede, de altfel, acest lucru deoarece ctitorul ei şi-a lăsat amprenta caracteristică asupra liniei 41, supranumită şi „linia neagră” sau „linia morţii”, deoarece de la inaugurare şi până acum a avut loc un lung lanţ de accidente şi incidente neplăcute, cel mai recent fiind cel de ieri, din Pasajul Lujerului.

Superstiţioşii ar putea spune că linia lui 41 a debutat cu stângul, în acea zi de 21 octombrie 2002. La doar câteva ore de la inaugurarea oficială, o garnitură 41 a accidentat un copil pe Podul Grant, după ce acesta traversase prin loc nepermis linia, de mână cu mama sa.

Patru zile mai târziu, pe 25 octombrie, două accidente au avut loc în aceeaşi zi. Doi şoferi au fost grav răniţi, după ce au făcut aceeaşi greşeală la câteva ore distanţă: au virat brusc la stânga peste linia de tramvai, fără să se asigure, iar garniturile 41 i-au acroşat.

Citiţi mai departe pe Gândul

Ce să-i faci, ceasul rău, pisica neagră! Mă întreb, cum ar fi fost oare dacă Naţional Arena s-ar fi numit Stadionul Naţional „Traian Băsescu”?! 😆

15 păreri la “Stadionul Naţional „Adriean Videanu” şi metroul uşor „Traian Băsescu”

  1. Dan Tănăsescu Post author

    Nu măi, cum poţi să spui aşa ceva??? De vină e Oprescu, că nu a dat suficienţi bani la RATB! Mai citeşte şi tu propaganda portocalie… de dreapta!

  2. Dan Tănăsescu Post author

    Dacă te uiţi bine la ce categorie este postat acest articol vei vedea că acolo scrie „Politică” şi „Divertisment”. De ce nu te încadrezi şi tu în tonul în care l-am scris şi continui să faci propagandă pro PDL şi pro Băsescu?

    Uite dacă vrei să vezi propagandă adevărată citeşte aici: 17 comentarii vin de la aceleaşi două ip-uri. http://www.dcnews.ro/2012/05/pdl-da-vina-pe-oprescu-pentru-accidentul-de-tramvai-din-pasajul-lujerului/

  3. Alex

    Toate comentariile alea sunt destul de lungi, cu semne multe de exclamatie, si par franturi ale unui discurs-evident ca e aceeasi persoana. Dar cam asa e peste tot: cenzura cat incape, provocari peste provocari (s-a mutat SRI-ul si alte agentii pe net, din comoditate si eficienta), si impresia diversitatii.

  4. coolnewz/Ratatouille

    @ Alex: ai dreptate cu cenzura, am lasat si eu un comentariu la Mang pe blog. Ia spune tu, ce crezi, a fost aprobat? 🙂
    @ Dan Tanasescu: cind am zis ca Ceausescu este de vina pentru focul de la metrou, ti s-a parut ca am vorbit serios? Daca n-avem acelasi simt al umorului … tot degeaba!
    Mai, sa-ti spun ceva: tin prea mult la mine ca sa imi pun obrazul pentru cineva. Asta ca sa te mai linistesti cu propaganda pe care o fac eu!
    coolnewz/Ratatouille´s last blog post ..O altfel de renaștere: CM de Fotbal – 1954

  5. Dan Tănăsescu Post author

    @coolnewz/Ratatouille: Uite îţi mai dau eu un pont! Intră pe nasul.tv şi bagă acolo un comentariu în care zici ceva nasol de Băsescu. Ce zici, ţi-l aprobă?! 😀

  6. Alex

    Internetul nu e o salvare, ci o capcana mizerabila. Lumile sunt paralele, realitatile sunt paralele-cea in care traieste majoritatea, cu cele de la televizor, cu cele de pe net, samd. Sunt jocuri paralele-politicienii se prefac ca negociaza lucruri deja stabilite, televiziunile se prefac ca-i cred, si ne dau indicii de interpretare, „chei de lectura”.
    Cenzura? Era ultra previzibila! 🙂 Inainte de 89 multe carti erau interzise. Politruci, culturnici, securisti luau totul la puricat. Acum, cand cartile, informatia e online, cenzura se face cu cateva click-uri. Iata eficienta maxima! Iar ce nu e pe net e ca si cum n-ar exista. De exemplu, daca caut cateva formatii ce prin 95 erau pe Viva, MCM, MTv si nu le gasesc nicaieri pe net…pot crede ca mi s-a parut, si ca am amintiri false. Nu?
    Despre votul electronic, like-uri si alte posibilitati de exprimare ce sa mai zicem? E de porc 🙂

  7. Dan Tănăsescu Post author

    Eu în primul rând că nu sunt propagandist. Îmi exprim doar opiniile personale pe blogul personal. 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

CommentLuv badge