Băsescu îl face papagal pe Robert Turcescu?!

By | 23 iulie, 2012
Distribuie prietenilor!

În urmă cu câteva zile Robert Turcescu făcea „dezvăluiri senzaţionale” la B1 TV prezentând un document care dovedea vizita în România, în luna iunie, a lui Alexander Kondyakov, afacerist şi membru al Marii Loji Masonice Ruse, punând acest fapt în legătură cu planul de demitere al lui Traian Băsescu. Prin aceasta Turcescu voia să sugereze că Rusia ar fi cumva implicată în suspendarea şi încercarea de înlăturare a lui Băsescu de la putere, mai ales că o vizită şi acuzaţii similare mai fuseseră făcute şi în perioada referendumului cu acelaşi scop din 2007.

Iată însă că, în interviul pe care preşedintele suspendat l-a acordat ziarului “Adevărul”, întrebat fiind în legătură cu acest subiect, declară următoarele:

„Sunt destui vânători de afaceri şi de interese, care îşi asumă, mai mult sau mai puţin voalat, oarecari influenţe. Iar papagali de la noi cad în aceste plase! Se şi compromit cu ocazia asta şi, în niciun caz, nu fac vreun serviciu Federaţiei Ruse. Care, o spun cu responsabilitatea omului politic experimentat, nu are niciun interes în destabilizarea României. Are alt tip de interese Federaţia Rusă: să dezvolte afacerile, să fie cât mai implicată în sectorul energetic, pentru că asta înseamnă o oarecare dependenţă. Statele mari aşa lucrează, şi nu cu Kondyakovi… Însă politicienii români atâta minte au!”

Sursa: Adevărul

Să înţelegem de aici că printre papagalii amintiţi de domnul Băsescu se numără şi colonelul Robert Turcescu?! 😆

0 păreri la “Băsescu îl face papagal pe Robert Turcescu?!

  1. viorel

    nu inteleg de unde din text ati extras d-voastra acest titlu!? eu am inteles cu totul altceva. nu cred ca trebuie sa explic ce am inteles eu, si un copil de 5 ani ar fi inteles la fel. nu vreau sa va compar cu un copil de 5 ani, dar totusi…
    respect

    oare?!

  2. Pingback: Philip Gordon crede că referendumul din 29 iulie are o legitimitate îndoielnică | Dan Tănăsescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

CommentLuv badge