Traian Băsescu, acest Al Bundy al României

By | 5 octombrie, 2012
Distribuie prietenilor!

Mai ţineţi minte serialul „Familia Bundy”? Celebrul şi simpaticul personaj Al Bundy, un vânzător de pantofi de vârstă mijlocie şi un sportiv ratat, obişnuia adesea, atunci când voia să se dea mare, să amintească de inegalabila sa performanţă, în echipa de fotbal a liceului, atunci când marcase patru eseuri într-un singur meci.

Repetarea la nesfârşit a unei reuşite din anii de liceu, care devenise la un moment dat ridicolă, era menită să ascundă marele eşec în carieră al personajului, care, aflat la vârsta adultă şi având o familie şi doi copii, nu reuşise să avanseze de la nivelul de vânzător de pantofi într-un mall, care la început fusese o slujbă provizorie.

Îmi aduc aminte de fiecare dată de Al Bundy, atunci când îl aud pe Traian Băsescu cum se laudă ce mare comandant de vas era el şi cum aducea de fiecare dată nava cu bine la destinaţie. Dacă în cei 8 ani de când e, mai mult sau mai puţin legitim, preşedintele României, nu a reuşit să facă nimic notabil şi demn de laudă, dacă nu poate spune că a făcut măcar un lucru bun pentru poporul român, atunci se retrage în trecut şi se consolează cu trecutul său de vajnic lup de mare, când înfrunta valurile şi aducea de fiecare dată la mal nava încărcată cu blugi şi pachete de Kent. 😆

0 păreri la “Traian Băsescu, acest Al Bundy al României

  1. fed

    Turnătoria la fisc a vecinilor, propusă de secretarul de stat de la Finanţe Liviu Voinea

    dan nea basina taraneasca este unul din milioanele de flotanti care au navalit in bucuresti si tin sa-ti spun ca toti sint la fel de nenorociti in proportie de 99%. bucurestenii adevarati si prin ai caror strabuni au acum cel putin 100 de ani de existenta in acel oras sint extrem de putini.mare parte au parasit aceasta lume sau au emigrat.eu aveam inainte de 90 60 de prieteni care ca si mine prin nastere erau bucuresteni de 150 de ani cel putin.astazi nici unul dintre noi nu mai locuieste in romania.altfel tu crezi ca cu unii ca noi prostimea vestica ar fi avut vreodata posibilitatea sa-si faca de cap asa ca astazi cind au in fata lor numai tarani prosti si fuduli?deci dupa cum am scris in trecut vesticii au stiut bine ce-au facut atunci cind i-au dat bani lui ceausescu sa ne dezvoltam.prin mutarea taranilor in orase ne-au dat sah si mat intr-o singura mutare pt ca primul lucru pe care l-au facut acesti descreierati a fost sa elimine elita naturala a oraselor. dupa anii 70 cind deja aveau in mina lor cam toate prin bucuresti se promovau numai intre ei.rezultatul a tot ceea ce s-a intimplat in trecut se vede acum cu ochiul liber.vestul si-a facut acolo nu numai o masa de manevra pe care-si permit s-o conduca cum vor dar si-a asigurat si rezervorul de cadre de care au ei nevoie adica servitori pur singe.acum ca am lamurit problema asta ca sa intelegi de ce este asa cum se vede sa trecem la urmatoarea tema si anume turnatoria.
    Asta este parte integranta din marea civilizatie a vestului luminos si functioneaza peste tot. nu stiu cum o vor face acolo insa aici se dau recompense.deci delatiunea este o activitate rezonabila recunoscuta si remunerata ca atare.presupun insa ca acolo va functiona de la sine fara recompense deoarece taranii au talentul asta si o vor face benevol fapt pe care l-am observat inca de pe vremea cind eram in scoala primara la toti colegii tarani deci inca de la o virsta f frageda.apoi prin uzinele frabricile si alte institutii taranii nu se ocopau decit de turnatorii intrigi zvonuri si de mahalagisme specifice lor.in concluzie garantez ca in acest domeniu totul va functiona perfect.de exemplu in germanika atit de draga prostimii romanesti tot de provenienta sateasca cei din hartz 4 adica somerii pot fi turnati de oricine si sint chiar vinati.deci daca eu vad la unul despre care stiu ca este intr-o astfel de situatie o persoana in vizita care a intrat cu o plasa in apartamentul lui chit ca nu stiu ce se afla in acea plasa daca informez fortele de munca acel om isi pierde suma alocata pe acea zi deoarece se presupune c-a fost ajutat si astfel poate beneficia de surse suplimentare care nu i se cuveneau.aici femeile necasatorite dar cu copii beneficiaza de un ajutor suplimentar.bine asta nu inseamna nimic deoarece din categoria asta provin cei mai multi copii subnutriti din cei peste 3 milioane ai germaniei.daca un vecin observa ca intr-o casa in care locuieste o persoana aflata intr-o astfel de situatie intra un barbat care sta mai mult decit poate insemna o vizita poate anunta deasemenea fiscul cum este la voi.daca bunicii copiilor trimit o suma de bani prin banca pentru acestia statul taie ajutorul imediat.daca nu anunti te poti trezi dat in judecata pentru inselaciune.ultimul hobby al femeilor de serviciu este sa controleze gunoiul aruncat.daca acolo exista sticle de bautura mai scumpe inseamna ca unii someri lucreaza la negru si au bani.pe cei din hartz 4 politia ii poate perchizitiona la domiciliu lor cind vrea fara sa se anunte ca sa vada daca nu cumva muncesc la negru.deasemenea contul lor bancar este controlat de functionarii fortelor de munca.asta este vestul ala civilizat adica cloaca maxima in realitate!acum cind eu stiu asemenea nenorociri si inca si mai multe decit astea cam ce-as mai aveau eu sa-i reprosez lui ceausescu?! Vremurile lui par efectiv un rai pierdut in care domnea anarhia.vezi ca javrele e.u. vor sa bage indect, cleanIT si trapwired.pina acum au tot vorbit insa de data asta chiar par hotariti s-o faca.amanunte gasesti tu in internet.

  2. fed

    ti-am postat ceva care a ramas agatat pe undeva prin blog. probabil nu m-am exprimat prea academic la adresa lui nea basina bundy 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

CommentLuv badge