Aderarea la NATO a distrus armata naţională a României

By | 5 iunie, 2013

Înainte de aderarea la NATO şi Uniunea Europeană ni s-a promis siguranţă, dezvoltare, prosperitate şi faptul că vom ajunge şi noi o ţară la nivelul celor capitaliste avansate. Pentru asta ni s-au cerut o serie de sacrificii sau “cadouri” pentru Occident, concretizate în privatizări, schimbări de legislaţie, distrugeri de ramuri întregi ale economiei, împrumuturi la FMI şi Banca Mondială etc.

În ceea ce priveşte armata, România a fost obligată la restructurări masive, participări la operaţii militare comune în diverse ţări, plus contribuţii financiare şi acceptarea unor obiective militare străine pe teritoriul său.

Ceea ce nu a fost prezentat prea mult în presă este faptul că armata naţională a fost practic desfiinţată, sau cel puţin pusă în incapacitatea de a mai putea apăra teritoriul patriei. Aceasta s-a realizat prin reducerea masivă a tehnicii şi efectivelor militare şi trecerea prematură în rezervă a multor cadre militare superioare, înalt calificate.

O prezentare succintă a transformărilor dramatice suferite de armata română înainte de aderarea la NATO, am găsit într-un articol de pe Vocea Rusiei:

Spre exemplu, SUA au impus României, ca o condiţie a integrării în NATO, reducerea structurii sale defensive la 25% din cea existentă în 1996, totul începând cu Hotărârea nr. 0103/1997 a CSAT referitoare la restructurarea unor Mari Unităţi şi Unităţi din compunerea Sistemului Naţional de Apărare, întărită prin Hotărârea de Guvern nr.110/14.04.1997. Din 1997 până în 2004, când România a intrat în NATO au fost desfiinţate 86 de unităţi militare, cu precădere cele înzestrate cu tehnica cea mai modernă la acea dată, fără ca în locul acestei tehnici de luptă să fie introdusă alta mai modernă.

Numai ca urmare a acestui fapt, în 1998, bateriile S-125 (Neva/ Pechora) 2A (bătaie 35 km, altitudine maximă 18 km) intrate în dotarea armatei române în 1986, au fost „donate” Israelului. Menţionez că pe 27 martie 1999, o rachetă S-125 mai veche decât cele româneşti, a doborât un avion „invizibil” american F-117 în localitatea iugoslavă Budjanovci şi că varianta Pechora-2M era extrem de eficientă în combaterea rachetelor de croazieră. Scopul acestui proces a fost acela ca SUA să dispună de a arme de producţie estică pentru alimentarea războaielor civile de pe continentul african, în special cel din Angola. Iată dovada:

http://i230.photobucket.com/albums/ee82/vasilescu_album/cioroiani/sudan6.jpg

http://i230.photobucket.com/albums/ee82/vasilescu_album/cioroiani/tocu2.jpg

Intermediarii acestor tranzacţii clandestine de arme care încălcau embargoul cu arme impus de ONU, erau ofiţeri ai armatei israeliene, originari din România. Unul dintre ei era locotenent colonelul Shimon Naor căruia autorităţile române i-au emis, în plus, un paşaport românesc pe numele Simion Herşcovici. Acesta s-a născut la 19 octombrie 1949 la Galaţi a urmat o strălucită carieră militară în armata israeliană, participând la războaiele arabo-israeliene dar şi alături de col. Oliver North (consilierul militar al preşedintelui Ronald Reagan) la operaţiunea Iran Contras (arme contra droguri) din 1986.

http://i230.photobucket.com/albums/ee82/vasilescu_album/cioroiani/sudan8.jpg

Această aventură profitabilă doar pentru SUA şi Israel, pe seama României, a făcut ca din 38.000 ofiţeri activi români să rămână 19.000 şi din 37.000 subofiţeri şi maiştrii militari să rămână în armată 23.000. Cei peste 30.000 de ofiţeri şi subofiţeri români daţi afară din armată fiind de fapt adevăraţii profesionişti, rămaşi fără sistemele de arme moderne pe care la operau.

Sursa: Vocea Rusiei

Şi după toate aceste sacrificii făcute de armată şi de întreg poporul român, de-a lungul anilor, iată ce spune domnul George Friedman, politolog american şi preşedintele companiei americane de consultanţă strategică Stratfor,  în cadrul unei conferinţe desfăşurată de curând la BNR:

“România trebuie să fie responsabilă de propria soartă. Nu există altă cale, NATO şi Uniunea Europeană nu vor avea grijă de voi”, a declarat Friedman.

În privinţa relaţiei cu SUA, problema se pune că România are nevoie în special de o relaţie, nu Statele Unite. “Întrebarea este ce aveţi de oferit”, a menţionat Friedman.

Sursa: ZF

Deci, v-am distrus armata, v-am distrus economia, v-am distrus ţara şi acum trebuie să vă descurcaţi singuri! Cu alte cuvinte, aţi fost fraieri, v-am tras ţeapă!

10 păreri la “Aderarea la NATO a distrus armata naţională a României

  1. ChavaLito^

    iti dai seama ca toate deciziile astea de a ‘adera’ la NATO,UE si conditiile cu FMI acceptate cu obedienta s-au luat in secret si cat mai departe de ochii lumii,doar ai vazut si atunci cand Dan Rusanu a adus critice la adresa FMI si a fost si presa de fata a si cerut ca presa sa iasa afara din sala

  2. Dan Tănăsescu Post author

    În alte ţări s-a făcut referendum şi pentru intrarea în UE şi pentru NATO. La noi nu mai ţin minte cum a fost, dar oricum populaţia nu a fost informată deloc în legătură cu presupun aceste aderări.

  3. daniel

    dap ..poti sa o mai spui odata.tradarea a fost ridicata la rang de calitate in vremurile astea.

  4. Pingback: Degeaba am fost avertizați:“Nu privatizați, nu intrați în UE!”. Privatizările din România au fost de fapt transferuri | Lupul Dacic

  5. altona

    Romania a organizat referendum pentru aderarea la UE si- pentru a fi sigura ca obtine rezultatul dorit- stapinirea l-a intins pe durata a doua zile. Imi amintesc si azi imaginile cu o profesoara din Timisoara care urla isteric in strada ca ea vrea in UE ca sa aiba salariu de 1500 de euro dupa aderare. Cred ca l-a obtinut si este multumita acum.

  6. Pingback: Eu nu vreau să mor pentru Imperiul anglo-american | Lupul Dacic

  7. Pingback: Aderarea la NATO a distrus armata naţională a României | Lupul Dacic

  8. golan

    Aveam o armata asa de frumoasa inainte si uite cum a ajuns ea astazi. Of, of…
    Totusi, consider ca ar fi de bun augur folosirea unor surse romanesti pentru a judeca starea armatei, nu credeti?

  9. Dan Tănăsescu Post author

    Autorul articolului folosit ca sursă este cât se poate de român şi plus de asta este expert în aviaţie şi chestiuni militare. 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

CommentLuv badge