Producătorul de film şi scriitorul american G. Edward Griffin spunea că cine nu crede în conspiraţii, înseamnă că nu a deschis în viaţa lui o carte de istorie. Griffin explică cel mai bine acest lucru în documentarul pe care l-a realizat în anul 1969, intitulat „The Capitalist Conspiracy” (Conspiraţia capitalistă).
Istoria este de-a lungul ei plină de evenimente ce pot fi încadrate în categoria conspiraţiilor şi chiar conceptul de conspiraţie este unul cât se poate de obişnuit, fără a avea o încărcătură ocultă sau mistică.
Într-un discurs pe care l-am vizionat recent, G. Edward Griffin spunea că trebuie să fie îndeplinite trei condiţii pentru existenţa unei conspiraţii:
1. Să fie implicate două sau mai multe persoane.
2. Aceste persoane să folosească înşelăciunea sau forţa pentru atingerea obiectivului lor.
3. Obiectivul urmărit să fie ilegal sau imoral.
Oare nu vorbim aici de lucruri foarte familiare?!
Documentarul „The Capitalist Conspiracy” demască conspiraţia prin care Oculta Financiară Mondială, folosindu-se de înşelăciune, manipulare, propagandă şi coruperea factorilor politici a reuşit să preia controlul finanţelor, economiei şi implicit guvernelor naţiunilor planetei.
Istoricii susţin că au rezolvat unul dintre misterele istoriei sovietice – moartea fiului cel mare al lui Iosif Stalin, Iakov.
Arhivele declasificate spun că a fost ucis la sfârşitul anului 1943, de către un gardian nazist, în lagărul de concentrare de la Sachsenhausen, după ce a refuzat să se supună ordinelor.
Documentele arată că Iakov a fost capturat în iulie 1941 în timp ce comanda o baterie de tancuri. În perioada aprilie-iunie 1942, el a fost deţinut într-un lagăr de concentrare în Hommelsburg, iar în martie 1943 a fost trimis la Sachsenhausen.
“El a fost foarte independent şi rezervat acolo, demonstrând în mod deschis dispreţul său pentru administraţia taberei,” a declarat pentru RIA Novosti istoricul Mihail Zuev.
Iakov a fost ucis în timp ce se plimba în jurul taberei.Gardianul la rugat să se întoarcă în baracă, însă bărbatul s-a apropiat şi mai mult de gard şi a strigat către pază, “Trage!” Gardianul l-a împuşcat în cap.
Până în prezent, au existat numeroase teorii contradictorii legate de modul în care Iakov a murit – inclusiv faptul că el s-ar fi sinucis. Într-adevăr, a încercat odată să se sinucidă, înainte de război, atunci când căsătoria sa cu o fată de 16 ani nu a fost aprobată de către tatăl său.
“Yasha s-a comportat ca un huligan şi un şantajist,” scria Stalin. “Nu vreau să mai am nicio legătură cu el.”
O altă versiune a evenimentelor este că Yakov Djugaşvili (numele de familie real al lui Stalin) a fost de fapt ucis în luptă pe 16 iulie 1945. Susţinătorii acestei teorii argumentează prin faptul că Germania nu a reuşit să facă un documentar despre fiul lui Stalin în captivitate, nici nu a realizat vreo înregistrare audio a interogatoriului său, oferind publicului doar două fotografii. Acest lucru, spun ei, este deosebit de practica tradiţională a maşinii de propagandă germane şi este foarte posibil ca fotografiile să fi fost falsificate de experţi.
Unii susţin, însă, faptul că oficialii armatei germane i-au sugerat lui Iosif Stalin că şi-ar putea primi fiul înapoi în schimbul mareşalului Friedrich Paulus, capturat după bătălia de la Stalingrad.
“Nu voi da la schimb un soldat pentru un mareşal,” se pare că a răspuns Stalin.
Probabil că aţi auzit sau văzut documentarul “Confesiunile unui asasin economic” şi vă este cunoscută şi cartea cu acelaşi titlu a lui John Perkins, fost agent CIA şi el însuşi un fost asasin economic.
Iată o scurtă animaţie care ilustrează foarte sugestiv modul de acţiune al acestor adevăraţi asasini la nivel economic ai statelor mai puţin dezvoltate, dar bogate în resurse naturale.
În cartea sa din 1970 „The Sacred Mushroom and the Cross” (Ciuperca sfântă şi crucea), cercetătorul britanic John M. Allegro susţine, nici mai mult, nici mai puţin, decât faptul că Iisus ar fi fost de fapt numele unei ciuperci halucinogene.
În opinia sa, creştinismul îşi are originea în cultul fertilităţii, practicat de o societate secretă din vechime, care consta în ritualuri în care erau ingerate ciuperci halucinigene, ce ofereau viziunea „Minţii lui Dumnezeu”.
Într-o înregistrare de televiziune, Allegro susţine chiar că apostolii Mântuitorului nici măcar nu au existat, fiind vorba doar de mitologie. El îşi susţine teoria pe baza unor studii de etimologie ajungând până la limba vorbită de sumerieni.
Lucrările sale au fost intens contestate şi criticate de comunitatea ştiinţifică fiind catalogate ca senzaţionaliste şi neconvingătoare.
Într-un clip de pe Youtube am găsit nişte înregistrări interesante ale unor declaraţii făcute de doi psihiatri influenţi la nivel mondial. Este vorba de psihiatrul britanic, colonelul J.R Rees, adresându-se Consiliului Naţional de Igienă Mintală în octombrie 1940 şi colegul său George Brock Chisholm, co-fondator al Federaţiei Mondiale pentru Sănătate Mintală, ambii vorbind despre planul utilizării psihiatriei ca metodă de control a tuturor aspectelor ce privesc viaţa de zi cu zi populaţiei.
Noi trebuie să urmărim să o facem (psihiatria n.t.) să pătrundă în orice activitate educaţională din viaţa noastră naţională. Viaţa publică, politica şi industria ar trebui să fie toate în sfera noastră de influenţă. Am realizat un atac util, asupra unui număr de profesii. Două dintre cele mai uşor de atacat, în mod natural, sunt educaţia şi biserica. Cele mai dificile sunt dreptul şi medicina.
Col. J.R Rees
Pentru a realiza Guvernul Mondial este necesar să eliminăm din mintea oamenilor individualismul, loialitatea faţă de tradiţiile familiale, patriotismul naţional şi dogmele religioase.
George Brock Chisholm
Începând de atunci psihiatrii americani au soliciat de la Guvernul american tot mai multe fonduri pentru realizarea acestui plan.
Cred că e vorba de un documentar mai lung, dar încă nu am reuşit să îl găsesc.
Într-o şedinţă a Camerei Deputaţilor din 14 februarie 2012, deputatul de Dâmboviţa Ion Stan, vicepreşedinte al Comisiei comune permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii SRI, a făcut o serie de declaraţii surprinzătoare, care nu au fost popularizate în presă, în care acuză actualul regim că a falsificat bugetul pentru a justifica împrumutul la FMI şi susţine că proiectul Legii Sănătăţii, a cărei dezbatere a provocat protestele din întreaga ţară, ar fi conceput în interesul unor companii străine şi autohtone din domeniul serviciilor şi asigurărilor medicale.
Iată un fragment din stenograma intervenţiei în care se vorbeşte despre corupţia din sistemul de sănătate şi despre noua Lege a Sănătăţii care ar avea ca principal scop acapararea acestuia de către o serie de interese private autohtone şi străine.
O mică reformă a sănătăţii a recalificat medicii în scribi. Ca să asigure deverul farmaciilor, medicii de familie nu mai prididesc să prescrie reţete. Necompensate, compensate, compensate parţial şi, excepţional, gratuite. Toate în cel puţin două exemplare, unele şi în trei. Pe formulare diferite, roşii, verzi, portocalii şi albe. În coduri şi chei pentru un sistem informatic mofturos, dar al dracului de scump, incomplet şi nefuncţional. Dar imposibil de controlat. Un timp, medicilor de familie le-a mers prost, apoi au început să se descurce, iar temerarilor în a prescrie reţete şi morţilor nu le pică salarii mizere, ci le-au curs şi câştiguri de peste 2.000 de euro/lună. Totul este posibil numai şi numai în buna conivenţă cu mafia producătorilor şi distribuitorilor de medicamente. A mafiei care, urmare a haosului indus cu binecuvântarea miniştrilor sănătăţii, a impus prescrierea a până la şapte-zece medicamente în loc de trei, generând pacienţilor cronici noi suferinţe, din categoria celor hepatice şi gastrice. Alte boli, alte medicamente. Alţi bani. Aceiaşi profitori.
Înalţi funcţionari publici, începând de la Administraţia Prezidenţială şi Parlament, continuând la Guvern şi agenţiile sale de specialitate, puşculiţele partidelor politice, câini de pază ai “democraţiei”, companii de publicitate, fundaţii aşa-zis caritabile sunt cu toţii, dar nu numai aceştia, conectaţi la sorburile nesăţioase care secătuiesc bugetul Casei Naţionale a Asigurărilor de Sănătate.
Ochii şi urechile secrete ale statului, de voie, de nevoie, mai ridică câte un colţ al vălului de ceaţă. Atât cât să nu provoace un prea mare deranj viesparului în care s-au prins şi ele, prin ramificaţiile propriilor reţele şi oameni scăpaţi controlului. Fiindcă trebuiau să scape.
Ciordeala, inclusiv cea a statului, din bugetele asigurărilor sociale este un nărav mai vechi. Au practicat-o şi acoperit-o mai toate guvernele. Prim-miniştrii “legalişti” au încercat să-şi acopere ciordelile cu legi de reformare a asigurărilor sociale. Aşa s-a făcut că ne-au anesteziat cu câte o reformă la fiecare patru ani.
Noua tentativă de reformă a asigurărilor de sănătate, căci bugetul acestora este miza, şi nu sănătatea naţiunii, a picat într-un moment rău ales – anul electoral – şi cu mijlocul nepotrivit – agentul de influenţă în însăşi persoana preşedintelui republicii. Acelaşi agent de influenţă ca şi în cazul aurului de la Roşia Montană.
Ambele operaţiuni de influenţă asumate de un agent de propagandă şi influenţă de cel mai înalt nivel posibil demonstrează cât de mare este presiunea asupra Cotrocenilor, cam de ce factură sunt unii dintre oamenii preşedintelui, de unde pot veni comenzile şi de ce nu le poate rezista primul cetăţean al ţării.
Se încearcă diversiunea că preşedintele şi primul-ministru ar fi fost induşi în eroare şi nu ar fi cunoscut că proiectul legii sănătăţii este expresia intereselor autohtone şi străine care au şi pus ochii pe spaţiile imobiliare ale spitalelor şi elaborat statutele viitoarelor fundaţii care se vor înfrupta din infrastructura reţelei de sănătate pe care Traian Băsescu le-a promis-o. Inclusiv prin declaraţii publice, făcute în ţară, dar şi în străinătate.
Se spune că Băsescu şi Boc nu ar fi fost corect informaţi şi nu ar cunoaşte că 40 de firme ale clientelei lor politice au lansat deja investiţii de multe sute de milioane pentru achiziţionarea unui prim lot de 1.200 de ambulanţe.
Se aruncă în spaţiul public dezinformarea că Traian Băsescu nu ar fi ştiut de bătălia pe cadavrul sistemului de sănătate al poporului român, dintre cartelurile internaţionale ale asigurătorilor de sănătate, iar legea pentru a cărei susţinere s-a mai compromis politic, moral şi infracţional încă o dată (dar ce mai contează?!), urma să fie pretextul legitimării jafului bugetului sănătăţii, pentru a nu mai fi atât de flagrante abuzurile şi ilegalităţile.
În acest scurt material video este prezentat modul în care a fost descoperit accidental, în anii ’80, mecanismul de producere artificială a cutremurelor.
În primăvara lui 1987, o echipă de cercetători făceau prospecţiuni în căutarea de petrol şi gaze naturale în Roseburg, Oregon, folosind metoda numită tomografie terestră.
Aceasta metodă foloseşte unde electromagnetice de foarte joasă frecvenţă (ELF), care sunt timise în profunzime în scoarţa terestră asemeni unui radar, pentru a localiza potenţiale zăcăminte.
În urma acestor cercetări s-a observat că, atunci când rocile scoarţei terestre intră în rezonanţă, la o anumită frecvenţă, se produc cutremure cu magnitudini destul de însemnate.
Acest lucru dovedeşte faptul că instalaţiile de tip HAARP, care folosesc de asemenea spectrul ELF, pot fi folosite ca arme tectonice, fiind capabile să producă seisme în mod artificial.
În urmă cu câteva zile Oana Stancu făcea o serie de dezvăluiri în cadrul emisiunii “Exces de putere”, despre o reţea mafiotă care defăşoară tranzacţii ilegale cu terenuri şi imobile în Bucureşti. Printre cei implicaţi se numărau familia de avocaţi Cherecheş şi fiul vitreg al Elenei Udrea, Alin Cocoş.
Despre Cocoş junior se spunea că ar fi cumpărat un teren în centrul istoric al Capitalei unde vrea să construiască un club de noapte şi un magazin.
Fiul Elenei Udrea şi al lui Dorin Cocoş a cumpărat un teren în centrul vechi al Capitalei unde vrea să deschidă un club de noapte şi un magazin. Până să ajungă în proprietatea lui, terenul a trecut pe la intermediari. Încrengătura a fost prezentată de Oana Stancu în emisiunea Exces de putere.
Nu mă voi opri la detaliile acestei afaceri, despre care puteţi afla mai multe urmărind emisiunea Oanei Stancu din data de 17 martie 2012. Ceea ce mi se pare deosebit de interesant este faptul că, aseară, Elena Udrea a apărut la B1 TV, unde a declarat că este atacată politic, deoarece se apropie campania electorală, ţinând să precizeze că soţul dumneaei, Dorin Cocoş are afaceri absolut legale, iar fiul vitreg Alin Cocoş este un tânăr muncitor, care vrea să trăiască pe propriile picioare. Să fie vreo legătură?!
Postacii potrocalii au preluat, de asemeni, imediat şi cu virulenţă, mesajul pe Internet în numeroase exemplare trase la indigo:
Aici nu este vorba de exces de putere, Alin Cocoş este un băiat care îşi clădeşte un viitor. Că nu o să traiăscă toată viaţa pe spatele părinţilor.
Sau:
Aici nu este vorba de exces de putere, Alin Cocoş este un băiat care ştie ce vrea la fel ca mama lui vitregă, Udrea. Aşa că îşi pune în aplicare planurile pe care le are, bravo lui.
Aproape simultan cu aceste dezvăluiri izbucneşte un alt scandal, de data aceasta la Galaţi şi tot legat de afaceri dubioase cu terenuri, în care este implicat fostul deputat PDL Mihail Boldea.
După ce s-a făcut mare vâlvă cu această poveste, iar judecătorii Curţii de Apel Galaţi au emis mandat de arestare preventivă pe numele său, Boldea dispare brusc, după care, pe baza unor “surse oficiale”, aflăm din presă că ar fi fost localizat în Turcia, după care ar fi luat avionul într-o direcţie necunoscută. Ce convenabil!!!
Într-un interviu pentru stirileprotv.ro deputatul făcea un anunţ premonitoriu îndemnându-i pe toţi românii să părăsească ţara, dacă au ocazia, spunând că el însuşi o va face, după ce se va încheia această poveste.
Asta este justiţia în România? E de trăit în România? Eu în România nu mai stau. După ce am terminat, am şi spus, nu vreau să mai candidez, nu mă mai interesează politica, nu mă interesează această mizerie din justiţie, vreau doar să plec din România. După ce se termină acest dosar, vând ce mai am şi-am plecat, nu mai stau aicea. Recomand tuturor românilor, plecaţi fraţilor din România, că dacă ajungeţi pe mâna sistemului judiciar, cel puţin vorbesc aici de faza de urmărire penală, riscăm să stăm la puşcărie până se trezeşte un domn judecător dimineaţa, bine relaxat, să se apuce să citească dosarul.
Cred că nu ai nevoie de un IQ prea ridicat, pentru a-ţi da seama că toată această mascaradă penibilă este de fapt o diversiune grosolană, menită să distragă atenţia de la „problemuţa“, de proporţii mult mai mari, a mezinului Cocoş şi a reţelei din care face parte. Acest Mihail Boldea, care nici măcar nu mai face parte din PDL şi nu auzise nimeni de el până acum, este doar un pion, iar afacerile sale sunt mici găinării locale, pe lângă ceea ce se întâmplă în Bucureşti în domeniul escrocheriilor imobiliare.
Ceea ce urmează ar putea fi numit, zic eu, „teoria conspiraţiei conspiraţiei”, sau „super teoria conspiraţiei”.
De mai multă vreme am citit pe diverse forumuri şi site-uri obscure despre existenţa unei „Masonerii chinezeşti” care ar lupta cu cea occidentală, mai precis cu Elita Ocultă care vrea să instaureze Noua Ordine Mondială.
Mai recent am auzit şi despre Societatea Dragonului Alb (The White Dragon Society), al cărei purtător de cuvânt ar fi jurnalistul canadian Benjamin Fulford, cel care a făcut o serie de dezvăluiri legate de cauzele oculte ale dezastrului provocat de cutremurul de anul trecut din Japonia.
Legat de această misterioasă societate secretă, originară din Japonia, care se spune că ar fi „băieţii buni” care vor să salveze lumea de „masonii cei răi”, am citit o serie de ştiri care la început mi s-au părut mai degrabă fanteziste sau acţiuni de dezinformare ale serviciilor secrete.
Acum două zile aflam că o serie de „grei” ai Elitei Mondiale, cum ar fi Bill Gates şi George Bush senior, au fost arestaţi în secret, ca urmare a unui război intern al cabalei mondiale, declanşat de o mare fraudă financiară.
Războiul financiar în curs de desfăşurare se accelerează prin arestări şi asasinate în ambele tabere. George Bush senior şi Bill Gates au fost arestaţi săptămâna trecută pentru sabotarea noului sistem financiar după ce au fost demascaţi de Timothy Geithner, spun surse din Pentagon.
Sindicatul cabalist al crimei din Consiliul Rezervei Federale, de cealaltă parte, l-au ucis pe Lordul James Blackheath pe 29 februarie, după ce a denunţat furtul a 15 trilioane de dolari într-o şedinţă a Camerei Lorzilor a Marii Britanii.
Societatea Dragonul Alb, în acest timp, a pus la punct un program complet prin care solicită arestarea imediată, pentru interogatoriu, a fostului şef al Poliţiei din Hong Kong, Peter Stevens (despre care se crede că ar fi introdus în Japonia dispozitivul nuclear care a provocat cutremurul de anul trecut n.t.).
La început am crezut că toate aceste informaţii sunt basme care circulă pe forumuri, dar căutând în continuare am găsit ştiri care spuneau că ar fi arestate şi alte persoane implicate în acest război al “oculţilor”, printre care şi Hillary Clinton, George Bush Jr şi chiar Timothy Geithner sau Alan Greenspan, iar în acest război ar fi implicată această misterioasă Societate a Dragonului Alb.
Ceea ce mă face să cred că nu este vorba doar despre invenţii, zvonuri şi dezinformare este acest video de pe Youtube în care Lordul James Blackheath vorbeşte despre o fraudă uriaşă instrumentată de FED şi care ar reprezenta o operaţiune de spălare de bani proveniţi din terorism.
Pe 16 februarie 2012, Lordul James Blackheath, membru al Camerei Lorzilor a Marii Britanii a prezentat dovezi ale existenţei unei scheme financiare ilegale pe care a descoperit-o începând cu 2009.
Documentele sale, inclusiv unele originale, semnate de Alan Greenspan şi Timothy Geithner, dovedesc transferuri ilegale “necontabilizate”, în valoare de 15 de trilioane de dolari, efectuate de Federal Reserve Bank din New York, iniţial către HSBC (Hong Kong, Shanghai Banking Corporation) Londra şi apoi Banca Scoţiei (Bank of Scotland).
Bank of Scotland, operând în conformitate cu Carta regală, dar fiind restricţionată de la implicarea în orice astfel de tranzacţii, pur şi simplu “a dat” banii către 20 de bănci europene pentru a-i utiliza într-un sistem extrem de profitabil de co-tranzacţionare de “proaspete” MTN-uri (note pe termen mediu), care au generat profituri de trilioane de dolari timp de peste 3 ani, care nu sunt în evidenţa contabilă, nu au fost impozitate şi nu au adus beneficii acţionarilor acestor bănci.
Aşa cum subliniază Blackheath, “înşelăciunea şi acoperirea” acestui transfer constă în confiscarea fictivă a 750.000 de tone de aur de către agenţii unei entităţi neprecizate (confirmată de cele mai înalte surse oficiale ca fiind familia Bush şi CIA), listată ca fiind “sursa” banilor.
Guvernul Indoneziei confirmă acest lucru ca fiind pură invenţie şi precizează că persoana menţionată (proprietarul aurului, Yohannes Riyadi n.t.) a avut 700 de tone de aur (aproximativ jumătate din ceea ce deţinea Gaddafi), nu 750.000. Este de remarcat faptul că doar 1.500 de tone de aur au mai fost tranzacţionate vreodată în istoria lumii, după cum a fost declarat în Camera Lorzilor.
Se spune că Lordul James Blackheath a fost asasinat pe 29 februarie, iar ştirea este confirmată de reprezentanţi ai clanului Rothschild. Dacă stăm să analizăm, cifra 29 are valoarea numerologică 11 (9 + 2), iar data presupusului asasinat este la 13 zile după dezvăluirile făcute de parlamentarul britanic. Ambele cifre, atât 11 cât şi 13 au o mare însemnătate în simbolistica ocultă a masonilor, aşa că ar putea fi vorba de o crimă ritualică.
Oricum înregistrarea din timpul şedinţei Camerei Lorzilor pare autentică şi acum rămâne de văzut dacă dezvăluirile legate de acestă fraudă uriaşă sunt reale sau este vorba doar de un joc de culise al Ocultei Mondiale.
Am găsit pe Youtube, absolut din întâmplare, acest video în care Angela Merkel pare că dansează în costum de baie într-un mod nu tocmai decent. O fi real, o fi trucaj?!