După decembrie 1989, economia moştenită de la fostul regim a fost supusă unui proces deliberat şi sistematic de distrugere. La fel şi sistemul bancar românesc, care a fost cedat străinilor, după ce capitalul autohton a fost spoliat şi transferat în diverse buzunare private printr-o serie de hoţii şi fraude derulate sub ochii BNR.

Pe lângă distrugerea independenţei economice, România a fost aservită şi în plan politic puterilor străine, prin aşa-numita aderare la Uniunea Europeană. Mulţi se uită azi în gura lui Băsescu, când vorbeşte despre „cedări de suveranitate” şi „pactul de guvernanţă fiscală”, dar câţi ştiu oare că ţara noastră a renunţat la suveranitate în 2003, când, odată cu revizuirea Constituţiei, a fost introdus articolul 148, care spune clar că ficare act normativ venit de la UE are prioritate în faţa oricăror prevederi legislative interne contrare?

Pierderea independenţei economice şi politice a ţării noastre a fost necesară pentru ca aceasta să poată fi controlată cu uşurinţă din exterior şi pentru a fi transformată într-o colonie a Occidentului, aflat în declin.

Tot timpul am fost făcuţi să credem că este un mare avantaj şi interesul nostru de maximă importanţă să intrăm în UE, când de fapt Europa era cea care avea nevoie de noi şi de alte ţări foste comuniste, pentru a-şi reface economia aflată în criză.

Astăzi, pentru a fi tot timpul la ordinele şi pe placul puterilor străine, România este supusă în permanenţă unui şantaj economic şi politic, pe de-o parte prin organismele financiare internaţionale şi sistemul bancar controlat de străini cu girul BNR, iar pe de altă parte prin obligaţiile pe care ni le-am asumat în calitate de membri ai Uniunii Europene.

Este exact ceea ce observăm în momentul de faţă, când, imediat după căderea guvernului Ungureanu şi anunţarea noului guvern Ponta, moneda euro a început să crească brusc în raport cu leul. Cine nu este naiv îşi poate da seama că acest curs de schimb nu este rezultatul unui fenomen natural, aşa cum se întâmplă în cazul cotelor apelor râurilor, care cresc şi scad după voia lui Dumnezeu. Cursul de schimb leu-euro se stabileşte în urma unor şedinţe de negocieri la care participă băncile comerciale şi BNR, deci procesul nu este chiar aşa de natural şi bazat pe „mecanismele de piaţă”, cum ar vrea unii să pară.

Acum poate vă întrebaţi de ce nu a crescut euro şi pe timpul guvernelor anterioare. Atunci „investitorii străini” erau mulţumiţi de promisiunile făcute de Băsescu, de a privatiza anumite obiective economice de importanţă strategică pentru România, convenite în urma „consultărilor” cu FMI. Dar acum, pentru că noua guvernare a spus că va bloca şi va renegocia aceste privatizări, cursul euro este folosit ca metodă de presiune şi şantaj, pentru a aduce lucrurile „pe făgaşul normal”.

Şantajul economic a fost folosit şi asupra guvernelor portocalii, mai ales atunci când România a fost obligată să facă împrumutul de 20 de miliarde de euro la FMI, dar pentru că regimul condus de Traian Băsescu a cedat foarte uşor, puterile străine fiind mulţumite, au sprijinit menţinerea la putere a acestuia şi au acceptat şi o relativă stabilitate economică a ţării, pe seama sacrificiilor populaţiei nevoiaşe.

Mă tem că, în continuare, dacă guvernul Ponta, sau oricare alt guvern viitor, care ar încerca să facă, sau măcar să promită ceva, pentru ameliorarea situaţiei sociale şi în favoarea interesului naţional, va fi ameninţat tot mai mult cu inflaţia, cu sancţiuni economice, cu „retragerea investitorilor străini”, toate acestea cu scopul de a aduce România din nou pe drumul planificat şi trasat de FMI, UE şi Banca Mondială.

Traian Băsescu a făcut azi nişte declaraţii în deschiderea Conferinţei Bologna. A vorbit în limbajul de lemn european, specific, pe care îl foloseşte de fiecare dată când abordează subiecte legate de UE şi “integrarea europeană”.

Jurnaliştii au remarcat o nouă vorbă de duh a preşedintelui, care a spus că “atunci când o ţară este răcită, toate celelalte tuşesc”. Iar cauza acestei probleme ar fi “o insuficientă integrare a unor politici esenţialmente fiscale din trecut”.

Trecând peste explicarea a ceea ce înseamnă “politici esenţialmente fiscale” şi această “integrare”, care trebuie să fie din ce în ce mai bună, eu sunt de părere că acum nicio ţară nu ar “tuşi”, dacă nu s-ar fi integrat în această farsă care se numeşte UE. Deci , în opinia mea, ca să nu răcească şi să nu tuşească, o ţară ar trebui, dimpotrivă, să se integreze cât mai puţin, sau să nu se mai integreze deloc!

Ceea ce mi-a atras atenţia mai mult însă, sunt referirile preşedintelui la ceea ce ar trebui să facă România pentru “mai multă integrare şi mai multă convergenţă“.

Potrivit lui Băsescu, soluţia, din punct de vedere al României, este continuarea şi întărirea acestui proces cu adăugarea, an de an, a unor elemente care să asigure competitivitatea socială şi economică pe termen lung a statului român.

Sursa: Gândul

Dacă în cazul economiei mai are cât de cât sens să vorbeşti de competitivitate, nu pot să-mi dau seama deloc ce vrea să spună domnul preşedinte prin “competitivitate socială”!

Conform DEX “competitiv” înseamnă:

COMPETITÍV ~ă (~i, ~e) 1) Care poate suporta o concurenţă. 2) Unde se poate concura; în care concurenţa este posibilă. /<fr. compétitif

Deci, o societate competitivă ar fi una care poate suporta concurenţa, un spaţiu în care se poate concura şi în care concurenţa este posibilă. Dar întrebarea este, cine cu cine să concureze? Statul cu populaţia? Guvernul cu Parlamentul? Puterea cu Opoziţia? Cocalarii cu “gipan”, cu salariaţii cinstiţi? “Regii asfaltului” şi “băieţii deştepţi” cu antreprenorii muncitori şi oneşti? Băsescu cu România întreagă? Să reînceapă lupta de clasă, în care săracii să se războiască cu bogaţii?

O societate care nu este construită pe principiul cooperării şi al solidarităţii, nu poate fi numită societate, ci doar, cel mult, o gloată barbară. Mă întreb dacă nu cumva domnul Băsescu vrea să generalizeze la nivel de societate, debandada, dezbinarea, porcăiala şi haosul pe care domnia s-a le-a creat în viaţa politică a ţării. Pentru că în declaraţia domniei sale spune chiar că trebuie adăugate, an de an, noi elemente care să permită acest lucru, adică acea “competitivitate socială”, care până acum nu ar fi fost posibilă.

Rep: Oamenii sunt necăjiţi, părinte, au ieşit în stradă şi au protestat împotriva acestor măsuri de exploatare a gazului de şist. Dar nu au nicio susţinere din partea statului român. La cine să strige?

Părintele Iustin Pârvu: Parlamentarii noştri nu au cum să îi susţină pe bieţii oameni, pentru că sunt plătiţi să tacă, să muşamalizeze adevărul de orice natură, morală, religioasă, economică, politică. Ei nu au voie să vorbească decât ce li se dictează. Înainte veneau directivele de la Moscova, acum vin de la Europa centrală. Ce ne dă nouă Europa? Ne dă sărăcie, ne dă mizerie, globalizare, otravă. Aceste manifestări ale oamenilor nici nu le iau în seamă, pentru că noi pentru ei reprezentăm prostimea, mulţimea, rasa inferioară. Dar totuşi nu vor să rămână în istorie drept prigonitori, ci vor să fie populari şi iubiţi ca nişte zei de popor. De aceea s-ar putea să ajute la ceva protestele şi glasurile bieţilor oameni. Atunci când nu există glas care să mai strige, ei domină în linişte, înseamnă pentru ei că au dreptatea de partea lor. Ei vor să figureze ca binefăcătorii noştri, şi nu ca prigonitori şi ucigaşi.

Sursa: Atitudini

[…] Şi acesta este unul dintre factorii cheie, existenţa partidelor politice… un domeniu foarte important. Dacă am fi votat oamenii în baza caracterului lor, atunci nu ar exista nici o forţă unificatoare, odată ce ajung în parlament, care să-i facă să voteze în bloc.

Deci nu ne dorim – referindu-ne la această cabală, ei nu doresc, de fapt – să existe politicieni independenţi. Trebuiau să găsească metoda – şi au găsit-o, desigur, de multă vreme – de a-i aduna în aceeaşi turmă, unde pot fi controlaţi, centralizat. Deci au iniţiat această idee a partidelor, versiunea politică a UE.

Cred că, dacă le analizezi structura, ai acum un grup de oameni, care răspund în faţa unui lider. Şi liderul – conducerea, de fapt, cei din umbră, din spatele conducerii – dictează modul în care toţi membrii acelui partid, – într-o aşa-zisă ţară liberă, democrată – vor vota, în problema unei legislaţii sau a alteia.

Apoi mai există morcovul şi băţul, încât, dacă există rebeli, care nu votează aşa cum spune conducerea, atunci ei ştiu că propriile cariere politice, în ce priveşte avansarea în rang, vor fi afectate sever. Fiindcă ştiu asta, politicienii partidelor, care sunt acolo pentru putere, pentru prestigiu şi nu pentru valori, vor urma linia partidului şi vor vota legislaţii pe care nu le-au citit şi, chiar dacă le-au citit şi n-au fost de acord cu ele, le vor vota oricum.

Şi ca atare, avem un sistem în Marea Britanie – sistem valabil, desigur, pentru majoritatea ţărilor – în care aceşti membri de partid merg şi ameninţă oamenii din propriul partid, dacă nu votează cu linia partidului.

Deci asta înseamnă că avem această impresie ridicolă, a traiului într-o ţară liberă, fiindcă este o “democraţie”, de parcă libertate şi democraţie ar fi echivalente, când totul este, de fapt, o lucrătură, pentru ca oamenii să voteze cum se doreşte.

Fragment dintr-un interviu cu David Icke

Dacă mă uit numai cum funcţionează Parlamentul României şi actuala coaliţie de guvernare, nu pot decât să-i dau absolută dreptate lui David Icke.

Un documentar realizat de producătorul independent Phillip Day care prezintă istoria şi obiectivele Uniunii Europene dintr-o perspectivă diferită de cea oficială. Sunt prezentate mărturii ale unor persoane din interior şi comentatori ai UE care oferă o perspectivă îngrijorătoare asupra implicaţiilor pe care această formă de guvernare le poate avea asupra cetăţenilor britanici.

Puteţi urmări aici o versiune a documentarului cu subtitrare în limba română.

Ministrul turc al Afacerilor Europene, Egemen Bagis a povestit joi, la Bucureşti, că, în timpul unei întrevederi de acum doi ani cu Emil Boc, fostul premier l-a sfătuit să nu facă tot ceea ce îi spun europenii. Egemen Bagis a relatat că Turcia a învăţat foarte multe, inclusiv de la români, din 1959, an din care Ankara încearcă să devină membru al Uniunii Europene. În replică la ce a spus premierul turc, Emil Boc trist i-a oferit şi el un sfat. “El s-a uitat la mine şi mi-a spus: ‘Domnule ministru, haideţi să vă dau şi eu un sfat’. I-am răspuns: ‘Vă rog, domnule premier. Sunt nerăbdător să învăţ’. Şi el mi-a spus: ‘Nu faceţi tot ce vă spun europenii să faceţi! Motivul pentru care suntem în această situaţie economică este acela că în timpul negocierilor am fost probabil prea flexibili. Poate că am acceptat lucrurile prea repede’. Aia a fost una dintre cele mai educative zile din viaţa mea”, a mărturisit ministrul turc al Afacerilor Europene.

Sursa: Napoca News

Vedeţi, Emil Boc era băiat de treabă şi voia să facă multe lucruri bune pentru România! Dar cred că îi era frică foarte tare, să nu arunce domnul Traian cu scrumiera după el!

Actuala organizare a Uninunii Europene nu asigură acesteia o funcţionare conform principiilor democraţiei, al reprezentării populare, ci mai degrabă cu acel mod de guvernare specific fostei Uniuni Soviectice şi al regimurilor totalitare.

Am găsit o imagine explicativă a acestui lucru, într-un articol interesant, care merită citit, despre Uniunea Europeană şi despre colonialismul pe care aceasta tinde să îl instaureze în statele aflate la periferia sa.

După cum se poate observa, organul legislativ şi executiv al Uniunii, Comisia UE, împreună cu preşedintele numit, sunt sub influenţa intereselor corporatiste ale unor carteluri din industria petrolului şi medicamentelor. Acest organism, care nu este ales de către popor, este singura structură care poate iniţia legi şi poate controla procesul legislativ. Iar Parlamentul European, singurul organ ales prin vot popular, nu poate iniţia proiecte legislative în mod independent, având mai mult un rol decorativ, o mare masă de figuranţi, aplaudaci şi yesmeni, aşa cum erau cei din Marea Adunare Naţională a lui Ceauşescu.

Răspunsul e simplu: pentru că vor să trăiască bine!

După ce ne-au făcut bucuria cu „găinile stresate” care ne-au lăsat fără ouă pe piaţă, acum înainte de Paşti, cei de la UE s-au gândit la o nouă măsură, luată bineînţeles tot pentru binele nostru, pentru siguranţa şi sănătatea noastră.

Nu am priceput prea bine ce vor, dar este ceva legat de zahărul din sucurile de fructe. Cică băuturile din sucuri naturale de fructe să nu mai conţină zahăr, sau că sucurile naturale de fructe aveau zahăr şi producătorii puneau pe etichetă “fără adaos de zahăr”, iar acum au voie să pună îndulcitori în sucurile de fructe, dar nu mai au voie să pună etichete cum că nu ar avea… Mă rog, o aiureală pentru oameni care nu au ce face şi se plictisesc.

Gogomănia cea mai mare mi se pare însă faptul că, pe lista sucurilor de fructe a fost inclus şi sucul de… roşii.

Directiva adaugă şi roşiile pe lista fructelor folosite pentru producerea de sucuri, ceea ce înseamnă că sucurile de roşii vor fi supuse aceloraşi reguli ca cele pentru sucurile de fructe, şi nu doar legislaţiei alimentare generale a Uniunii Europeane, aşa cum se întâmplă în prezent.

Sursa: Ziua Veche

Păi bine doamnelor şi domnilor, roşiile sunt fructe???

Adrian Vasilescu, consilierul personal al guvernatorului BNR Mugur Isărescu, a fost  invitat la noua televiziune băsistă DIGI 24, care s-a lansat ieri, pentru a vorbi despre recent încheiatul Tratat de Guvernanţă Fiscală de la Bruxelles.

Domnia sa a utilizat o parabolă pentru a ne face pe noi, ignoranţii în ale economiei şi finanţelor, să înţelegem ce înseamnă tratatul fiscal pentru România.

Ca să înţeleagă toată lumea, o să folosesc o parabolă. Semnarea acestui tratat este ca trecerea de la o melodie cântată după ureche, la una cântată de pe partitură. Acum începem să scriem partitura. Asta prevede tratatul. Fiecare ţară să aibă partitura ei, care, de fapt, este partitura Uniunii.

Eu stau şi mă gândesc acum care e melodia după care vom cânta? Cumva “Imnul Internaţionalei Socialiste”? Sau “Oda Bucuriei”, imnul UE? Ori ceva cântece patriotice de pe vremea lui Stalin???

Vedeţi voi, atunci când e vorba de interesele naţionale ale României, primează globalizarea, piaţa liberă, mecanismele de piaţă, liberalizarea, privatizarea, iar statul este duşmanul economiei. Dar când sunt în joc interesele liderilor UE, atunci avem de-a face cu un centralism de tip sovietic cu control direct de la Bruxelles şi cu sancţiuni “tovărăşeşti” pe măsură.