Atunci de ce l-am mai dat jos pe Ceauşescu?

By | 31 iulie, 2013
Distribuie prietenilor!

Am văzut zilele acestea o emisiune mai veche a lui Marius Tucă, de prin 1999. Acolo erau prezentate nişte sondaje de opinie, din care am aflat că la vremea respectivă 69% din români erau împotriva acordării permisiunii de acces în spaţiul aerian al ţării noastre pentru avioanele americane care bombardau Serbia şi numai 22% au fost de acord. Şi cu toate acestea, preşedintele Emil Constantinescu şi guvernul CDR au dat aprobarea.

Am discutat despre asta pe Facebook şi am primit un răspuns de genul: „conducătorii ştiu întotdeauna ce e mai bine pentru ţară. Poporul nu este în stare să ia decizii corecte şi a dovedit de multe ori că face alegeri idioate”.

De fapt ideea aceasta este des vehiculată în ultimul timp şi a fost aplicată de multe ori în istoria ultimelor două decenii. Conducătorii au decis mereu în numele nostru fără să ne ceară părerea, crezând că ştiu ei mai bine ce trebuie făcut. Nu ni s-a cerut părerea cu privire la intrarea în NATO şi UE, nu am fost întrebaţi dacă vrem acorduri cu FMI, privatizări, disponibilizări, creşteri de taxe şi impozite şi introducrerea altora noi, fără nicio justificare economică.

Cea mai mare dovadă că voinţa populară nu contează am avut-o vara trecută, când 7,4 milioane de români au votat pentru demiterea lui Traian Băsescu, dar conducătorii înţelepţi ai patriei au considerat că e mai bine să-l pună pe impostor la loc în funcţie.

Dacă aşa stau lucrurile şi poporul este prea tâmpit pentru a lua decizii bune şi a aprecia ce e bine şi ce e rău pentru el, atunci de ce ni s-au mai băgat în cap, atâţia ani, tot felul de aiureli gen libertate, democraţie, voinţa majorităţii etc.? De ce l-am mai dat jos pe Ceauşescu în decembrie 1989, că poate el, în calitate de conducător, ştia mai bine ce e benefic pentru ţară şi soarta noastră!?

6 păreri la “Atunci de ce l-am mai dat jos pe Ceauşescu?

  1. Porumbelul Basist

    M-am saturat sa-mi comentez articolasele de pe alte ID-uri. Eu sunt Tanasescu vostru, fraierilor! Ia sa vedeti cum vorbesc singur prefacandu-ma ca-s altul 🙂

  2. marian emil

    Salutare Dane, ai vazut aprobarea lui Constantinescu? Esti sigur?
    Eu tin minte ca raidul NATO asupra Serbiei a trecut razant la frontiera cu Romania,au fost date si emisiuni pe aceasta tema in acea perioada.

    Acum sa trecem la ce te doare mai tare pe tine:Basescu
    Acum vreo 2-3 ani i-am trimis personal un protest legat de chestiuni economice.Deci l-am criticat.Insa Basescu este mic copil pe langa ce au facut Bombonel si Bunicuta acestei tari !

  3. Dan Tănăsescu Post author

    Permisiunea de intrare a avioanelor americane în spaţiul aerian al României a fost o decizie politică, pe care Emil Constantinescu şi-a asumat-o public în discursuri. Am analizat ce rău a făcut Bombonel şi Bunicuţa şi ce a rău a făcut Băsescu României. Rezultatele au ieşit aşa: Bombonel şi Bunicuţa 20%, Băsescu 80%. 🙂

  4. Pingback: Chevron începe explorările în zona Bârlad | Dan Tănăsescu

  5. marian emil

    N-ai nimerit-o nici cu una nici cu alta.Da unde-i binele pesedist de azi?
    Uita-te la urmasii lui Iliescu si Nastase ! PSD, partidul saracilor AI?
    In conducerea acestui partid chipurile de stinga,sunt numai saraci de la un capat la altul si lupta pentru saracime.Adica pentru cei mai multi !
    Lupta pesedeul pentru gloata zici?! La care ghiseu da ajutoarele plagiatoru” ?

  6. red

    romanii au orbul gainilor si nu vad delegatiile strainilor care vin acolo. nu au constietizat nici pina astazi ca dreptul european are prioritate in fata celui intern. nu au aflat ca ceea ce stabilesc comisarii pe fiecare bransa nu poate fi pus in discutie pe plan intern ci doar executat pt ca altfel curg amenzile cu milioanele. rezulta ca cei de pe intern sint doar niste simpli servitori administratori fara nici un fel de putere si nu raspund in fata populatiei locale dupa cum se si vede. deci aia au facut acolo ceea ce le-a fost comandat asa ca peste tot. taranii fara minte dar care se cred geniali si atotstiutori se cearta pe timpeniile cu stinga-drepata si fel de fel de alte timpenii in timp ce romanii mai au din tara lor mai putin de 10%.
    se vede de la distanta ca taranii romani au fost cel mai nepregetit popor pt schimbarile care aveau sa vina. sa nu uitam ca-n 45 81% dintre romani traiau la tara in conditii f grele cu 41,5 ani speranta de viata si 70% analfabesrtism. 0,2% reuseau sa-si schimbe viata la oras prin studiu. comunistii toti proveniti din mediul rural au mutat satele la orase cu consecinte catastrofele pt tara si care se vad astazi cu ochiul liber. totul desigur sub atenta indrumare si cu banii strainilor care acum culeg roadele acelei mutari de sah si mat. tot asa taranii n-au aflat ca unii au experienta mult mai mare in cucerit stapinit si stors cistiguri din tarile cazute sub talpa lor.

    Ce spune un neamt despre romani:

    In revista Forbes din aprilie 2010 este un articol de fond: Romania își scrie biletul de adio. De la cei din guvern, pina la cei din mediul de afaceri, si de acolo la oamenii obisnuiti, romanii gindesc pe termen scurt. Cit de sinucigasa este lipsa lor de strategie? Un german scrie despre romani: “Un popor naiv care se crede foarte destept si smecher”.

    Ce spune un roman implicat in diferite situatii:
    DE CE IAU ŢEAPĂ ROMÂNII în străinătate: „Este buna lor credinţă că tot ce zboară se mănâncă”
    „Românii au luat ţeapă, pe româneşte. Asta se întâmplă peste tot”

    Dumitru Costin, preşedinte Blocului Naţional Sindical

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

CommentLuv badge