Cota unică a sărăcit România

Vă mai amintiţi care era piesa de rezistenţă cu care alianţa DA, proclamată de centru-dreapta, a câştigat încrederea electoratului în 2004? Este vorba de introducerea cotei unice de impozitare. Atunci s-a născut şi celebra lozincă „Să trăiţi, bine!” pe care Traian Băsescu o lansa în toate adunările publice, cu rânjetul pe buze şi salutând milităreşte.

Alianţa auto-proclamată de dreapta, propunea o schimbare majoră, o reformă profundă a societăţii româneşti, care să permită o trecere autentică la sistemul capitalist, generator de prosperitate.

Ideea vehiculată atunci, ca de altfel şi acum, era că România este menţinută de „bolşevicii filoruşi” ai lui Iliescu într-un sistem bazat pe fostele structuri comuniste, care nu permit o dezvoltare a economiei şi societăţii româneşti pe baza principiilor capitaliste ale economiei de piaţă.

Cota unică de impozitare a fost introdusă prin Ordonanţa de urgenţă nr. 138/2004, începând cu 1 ianuarie 2005.

Ni se promitea atunci că prin acest sistem de impozitare va fi încurajată munca celor întreprinzători, inteligenţi şi harnici, că vor fi stimulate investiţiile străine şi că va fi redusă drastic evaziunea fiscală.

Acum, după mai bine de 7 ani, care sunt rezultatele? Au avut investiţiile străine vreun rezultat notabil asupra dezvoltării economiei? S-au îmbogăţit românii întreprinzători, inteligenţi şi harnici?! S-a redus evaziunea fiscală? Mă tem că nici unul din aceste obiective nu a fost atins, ba, dimpotrivă, situaţia s-a agravat.

Ce s-a întâmplat de fapt? Cota unică a favorizat consumul şi afacerile speculative, bazate pe bani împrumutaţi. Aşa se face că marile „investiţii străine” au dus la invadarea României cu bănci şi hypermarketuri, care au făcut profit pe baza consumului pe credit şi a speculaţiilor imobiliare sau financiare.

De această creştere economică nesănătoasă au beneficiat o mână de privilegiaţi ai regimului, în vreme ce marea masă a populaţiei nu a simţit nicio îmbunătăţire a nivelului de trai.

Când robinetul cu bani – proveniţi de la „căpşunari” şi din schimburile economice cu statele UE -  s-a închis, ţara noastră a fost obligată să facă un împrumut masiv la FMI. Fondul, care iniţial susţinuse cota unică, impunea acum „ajustări fiscale” sub forma celebrelor măsuri de austeritate.

Numai că, aceste „ajustări” au fost făcute pe seama celor mulţi şi săraci, care oricum nu beneficiaseră de pe urma perioadei de „creştere economică”, în vreme ce „băieţii deştepţi”, „regii asfaltului”, în ţara fără autostrăzi şi restul “afaceriştilor” sponsorizaţi de stat au prosperat în continuare.

În concluzie, înţeleptele măsuri “de dreapta” nu au făcut decât să accelereze redistribuirea bogăţiei existente, moştenită de la regimul comunist şi spoliată apoi de regimurile post-decembriste, luând cu nesaţ de la cei mulţi şi săraci şi băgând în buzunarele adânci ale celor puţini şi privilegiaţi de sistem.

Rezultatul este cel actual, România ajungând o ţară „bananizată” şi pauperizată după modelul statelor africane sau latino-americane, o colonie care exportă mână de lucru ieftină şi resurse naturale la preţ de nimic, iar populaţia este tot mai îndobitocită şi manelizată. Nici vorbă de profit prin muncă şi inteligenţă, nici vorbă de IMM-uri, afaceri de familie prospere şi creare de plus-valoare şi capital autohton, nici măcar investiţii străine profitabile, ca să nu mai vorbim de reducerea corupţiei şi a evaziunii fiscale.

Băsescu vrea competitivitate socială în România

Traian Băsescu a făcut azi nişte declaraţii în deschiderea Conferinţei Bologna. A vorbit în limbajul de lemn european, specific, pe care îl foloseşte de fiecare dată când abordează subiecte legate de UE şi “integrarea europeană”.

Jurnaliştii au remarcat o nouă vorbă de duh a preşedintelui, care a spus că “atunci când o ţară este răcită, toate celelalte tuşesc”. Iar cauza acestei probleme ar fi “o insuficientă integrare a unor politici esenţialmente fiscale din trecut”.

Trecând peste explicarea a ceea ce înseamnă “politici esenţialmente fiscale” şi această “integrare”, care trebuie să fie din ce în ce mai bună, eu sunt de părere că acum nicio ţară nu ar “tuşi”, dacă nu s-ar fi integrat în această farsă care se numeşte UE. Deci , în opinia mea, ca să nu răcească şi să nu tuşească, o ţară ar trebui, dimpotrivă, să se integreze cât mai puţin, sau să nu se mai integreze deloc!

Ceea ce mi-a atras atenţia mai mult însă, sunt referirile preşedintelui la ceea ce ar trebui să facă România pentru “mai multă integrare şi mai multă convergenţă“.

Potrivit lui Băsescu, soluţia, din punct de vedere al României, este continuarea şi întărirea acestui proces cu adăugarea, an de an, a unor elemente care să asigure competitivitatea socială şi economică pe termen lung a statului român.

Sursa: Gândul

Dacă în cazul economiei mai are cât de cât sens să vorbeşti de competitivitate, nu pot să-mi dau seama deloc ce vrea să spună domnul preşedinte prin “competitivitate socială”!

Conform DEX “competitiv” înseamnă:

COMPETITÍV ~ă (~i, ~e) 1) Care poate suporta o concurenţă. 2) Unde se poate concura; în care concurenţa este posibilă. /<fr. compétitif

Deci, o societate competitivă ar fi una care poate suporta concurenţa, un spaţiu în care se poate concura şi în care concurenţa este posibilă. Dar întrebarea este, cine cu cine să concureze? Statul cu populaţia? Guvernul cu Parlamentul? Puterea cu Opoziţia? Cocalarii cu “gipan”, cu salariaţii cinstiţi? “Regii asfaltului” şi “băieţii deştepţi” cu antreprenorii muncitori şi oneşti? Băsescu cu România întreagă? Să reînceapă lupta de clasă, în care săracii să se războiască cu bogaţii?

O societate care nu este construită pe principiul cooperării şi al solidarităţii, nu poate fi numită societate, ci doar, cel mult, o gloată barbară. Mă întreb dacă nu cumva domnul Băsescu vrea să generalizeze la nivel de societate, debandada, dezbinarea, porcăiala şi haosul pe care domnia s-a le-a creat în viaţa politică a ţării. Pentru că în declaraţia domniei sale spune chiar că trebuie adăugate, an de an, noi elemente care să permită acest lucru, adică acea “competitivitate socială”, care până acum nu ar fi fost posibilă.

Dinu C. Giurescu despre planul de secătuire a României de rezervele strategice

În opinia marelui  istoric Dinu C. Giurescu, România este supusă în prezent unui experiment în premieră mondială, acela de desfiinţare aunei ţări din punct de vedere economic. Termenul limită pentru secătuirea totală a ţării noastre de toate rezervele strategice pe care le deţine, ar fi luna noiembrie a acestui an.

Urmăriţi aceste declaraţii interesante făcute de domnia sa, în cadul emisiunii „Punctul de întâlnire” de la Antena 3.

Material informativ despre exploatarea gazelor de şist

Nu am fost în viaţa mea în Moldova! Nu am fost la Costineşti, la 2 Mai sau Vama Veche. În vestul ţării, singurul oraş pe care l-am vizitat este Reşiţa. Mi-aş dori să cunosc şi eu cât mai multe locuri din România înainte ca acestea să fie distruse definitiv!

Plus de asta ar putea muri oameni şi animale deopotrivă, iar natura va fi distrusă definitiv! Vouă chiar nu vă pasă?!

Cupru Min vândută unei firme care nu are bani

Statul român a făcut zilele acestea, cred, una din cele mai păguboase afaceri din istoria României. Compania Cupru Min Abrud, care deţine licenţa de exploatare pentru cel mai mare zăcământ de cupru din România de la Roşia Poieni, în valoare de aproximativ 7 miliarde de euro, a fost vândută pe suma de 200,8 milioane de euro firmei canadiene Roman Copper Corp, înfiinţată ad-hoc.

Numai că firma respectivă, deţinută de Bayfront Capital Partners, nu deţine banii necesari aceştia trebuind obţinuţi în termen de şapte zile.

Ministerul Economiei spune că Bayfront Capital Partners, care şi-a adjudecat licitaţia Cupru Min Abrud, cu suma de 200,8 mil. euro, nu are banii necesari şi trebuie să-i strângă acum de la investitori privaţi. Explicaţia este ilariantă: înseamnă că statul a primit la licitaţie şi a declarat câştigătoare o firmă fără bani.

Sursa: ZF

În schimb, pentru premierul MRU, această tranzacţie oneroasă este o mare realizare a guvenului său şi o “febra unei frenezii economice”:

“Să vezi că o companie în faliment, o gaură neagră, se poate vinde cu de patru ori preţul pe seama credibilităţii unui Guvern care abia s-a instalat şi, la câteva zile după aceasta, să vezi un pachet minoritar de acţiuni vândut într-o suprasubscriere incredibilă, de peste 150%, mie mi se pare că sunt nişte simptome bune. Probabil că este o febră. Da, dar este febra unei frenezii economice care se naşte din nou”, a spus Ungureanu, la o conferinţă pe teme economice.

Sursa: Realitatea

Preţul de pornire al licitaţiei a fost de 57,3 milioane euro, iar datoriile acumulate de Cupru Min se ridică la aproximati 16,5 milioane de euro.

Eu i-aş întreba pe cei care au dat cuprul României pe nimic, cum e posibil să fixezi un preţ de pornire atât de mic şi cum e posibil ca o companie care deţine o rezervă de cupru în valoare de 7 miliarde de euro să fie în situaţia de faliment??? Şi cum de nu este în stare statul român să aloce 200,8 milioane de euro pentru a salva avuţia naţională şi o dă gratis unor şmecheri care nici măcar nu au banii necesari pentru a pune mâna pe ea?!

Ţara în care şi morţii sunt jefuiţi

Lângă Piaţa Sudului din Bucureşti se află un cimitir. Acolo familia mea deţine două locuri de veci unde, de-a lungul timpului, au fost înmormântate mai multe rude: bunicii din partea mamei, tatăl meu, un unchi şi două mătuşi.

Pe lângă faptul că, la fiecare nouă înmormântare, sunt furate rapid coroanele, florile şi crucile de lemn, din când în când mai dispare câte ceva de acolo. Acum câţiva ani a fost furat un mâner din bronz masiv de pe lespedea unuia dintre morminte, iar celălat rămas a fost îndoit rău de tot în încercarea de a-l smulge din beton. Acum ceva vreme hoţii au tăiat şi liliacul care a făcut umbră mai multor generaţii din familia mea.

Azi maică-mea m-a anunţat că a fost pe acolo şi a aflat că a dispărut şi poarta de fier, de la gărduleţul care împrejmuieşte locurile de veci. Tot maică-mea este cea care se ocupă anual cu achitarea taxei pe care o percepe administraţia cimitirului, taxă care se cam măreşte de la an la an.

Acum, după toate cele întâmplate, mă întreb pentru ce este încasată această taxă, dacă totul este lăsat la voia întâmplării, iar mormintele pe mâna hoţilor şi borfaşilor fără Dumnezeu!?

Trimite o scrisoare parlamentarului tău despre exploatarea gazelor de şist!

Pentru că ne tot mint unii, că de două decenii trăim în democraţie, vă provoc la o acţiune civică. Probabil aţi aflat de ieri, că circa 5.000 de oameni au protestat la Bârlad împotriva deschiderii în zonă a unor exploatări a gazelor de şist.

Haideţi să ne alăturăm lor şi să ne gândim că viitorul lor este şi viitorul nostru!

Am găsit pe Facebook o acţiune care mi se pare foarte bună şi cu şanse de succes. Tot ce trebuie să faceţi este să trimiteţi pe e-mail o scrisoare parlamentarilor din zona de care aparţineţi. Pe pagina de Facebook respectivă veţi găsi, pe zone, listele cu adresele de e-mail ale parlamentarilor cărora trebuie să le trimiteţi scrisoarea.

Linkul aici: https://www.facebook.com/events/271435456272792/

Textul scrisorii îl găsiţi tot acolo şi îl voi posta şi eu, la sfârşit, aici. Nu uitaţi, pe pagina evenimentului, să daţi click pe butonul “Particip”, asta dacă aveţi cont Facebook bineînţeles!

Ca să îmi dau seama cât de implicaţi puteţi fi şi cât de dispuşi să luaţi atitudine, aş dori ca cei care vor participa la acţiune să mă anunţe despre acest lucru, după aceea, printr-un comentariu postat la acest articol (nu pe Facebook!). La luptă fraţi români!!! :D

Stimate parlamentar,

În calitate de reprezentant al meu în Parlamentul Romaniei vă cer să luaţi poziţie faţă de exploatarea gazului de şist prin metoda fracturării hidraulice a rocilor, metodă neconvenţională şi poluantă.

În prezent, Uniunea Europeană nu dispune de o legislaţie care să reglementeze utilizarea metodei fracturării hidraulice pentru exploatarea gazelor de şist.

Experţii în domeniu atrag atenţia asupra pericolelor majore pe care le prezintă această metodă pentru mediu şi pentru sănătatea oamenilor, şi anume:

1. contaminarea pânzei freatice şi a surselor de apă potabilă;

2. epuizarea resurselor de apă datorate metodei fracturării hidraulice, care foloseşte cantităţi enorme de apă în procesul tehnologic;

3. contaminarea terenului;

4. apariţia explozivă a bolilor specifice sistemului nervos, a bolilor de piele şi chiar a cancerului;

5. risc seismic asociat cu antrenarea unor substanţe radioactive, a metanului şi a altor substanţe cu efect de gaze de seră;

6. scoaterea terenurilor din circuitul agricol, precum şi degradarea florei şi faunei spontane.

Mai multe state din Europa au luat decizii împotriva utilizării metodei fracturării hidraulice, astfel:

1. în iulie 2011, FRANŢA a interzis prin lege folosirea acestei metode;

2. în noiembrie 2011, MAREA BRITANIE a suspendat toate explorările şi producţia de gaz de şist, ca urmare a seismelor produse în Blackpool;

3. în octombrie 2011, BULGARIA a impus un moratoriu permanent, iar în ianuarie 2012 a devenit a doua ţară, după Franţa, care a interzis complet, prin lege, explorarea şi exploatarea gazului de şist;

4. în GERMANIA, în landul Westfalia – Renania de Nord, parlamentul local se pregăteşte să adopte un moratoriu în acelaşi sens al interzicerii explorării şi exploatării gazului de şist.

Având în vedere atitudinea statelor europene de a-şi proteja cetăţenii şi mediile în care trăiesc aceştia prin interzicerea exploatării gazelor de şist, prin metoda fracturării hidraulice cer ca eu si familia mea sa fim protejaţi de instituţiile statului român pentru a nu deveni eventuale victime ale utilizării în zonă a acestei metode.

Vă mulţumesc pentru atenţie,

Dacă aveţi o adresă de e-mail pe Yahoo s-ar putea ca diacriticele să nu fie afişate corect de aceea mai bine eliminaţi-le: în Word, selectaţi litera, pe urmă Ctrl–H şi apoi “Replace All” pentru fiecare ă, â, î, ş, ţ în parte. Eu le-am folosit totuşi în articol pentru a respecta eticheta blogului. :)

Daţi mai departe să afle cât mai multă lume!

PS: Cei care nu ai cont pe Facebook şi nu pot accesa linkul evenimentului, pot lua de aici lista cu adrese de e-mail ale parlamentarilor. Adrese email parlamentari

Mesajul ţăranilor români către Domnişoru’ Ungureanu

Circulă de ceva timp pe Internet un text excepţional, scris sub forma unui mesaj-manifest al ţăranului român către premierul Mihai Răzvan Ungureanu, care a declarat de curând că ţăranii din România stau la căldurică şi aşteaptă să le dea armata zăpada din bătătură. Eu am primit articolul sub forma unei prezentări PowerPoint pe e-mail, dar textul a apărut şi pe diverse bloguri şi site-uri de presă fiind specificată ca autoare Aurora Martin.

Iertat să ne fie, domnişoru’ Ungureanu, că avem numai ţărani prin satele româneşti! Şi sunt bătrâni şi nevolnici şi şi-au arătat neputinţa  în faţa troienelor! Nu le stă în obicei să dea îndărăt de la greu, că doar, de primăvara până toamna, se poticnesc şi trudesc din greu pământul cu aceeaşi săpăligă şi cu aceeaşi coasă din tinereţe, căci maşinăriile moderne le par poveşti din altă lume, când le văd pe la televizor. Numai că iarna asta i-a pus la pamânt, sub zăpezi…

Iertat să le fie, domnuşorule, că n-au feciorii pe-acasă, feciori vânjoşi şi harnici, care s-ar fi luptat cu nămeţii şi şi-ar fi salvat bătrânii, fără să facă prea mare caz de isprava lor…  Numa’ că… vedeţi, aţi picat prost, că, de ani de zile au plecat cu toţii prin cele străinătăţuri şi au rămas sate întregi numai cu bătrâni, în vreme ce flăcăii şi fetele lor, amărâţi şi neştiuţi, muncesc din greu pentru alţii! Noroc cu ei că mai trimit niscaiva bani, căci pensia abia de le-ajunge să plătească dările la stat, că, de multe ori, se miră de ce le-o mai trimiteţi şi puneţi atâţia oameni la treabă… de ce atâta deranj, din partea statului, dacă tot la stat se-ntoarce?!

Aşa că, să-i iertaţi, boier dumneavoastră, că, neştiutori cum sunt, nu înţeleg în ruptul capului de ce îi mai faceţi leneşi, dacă le spuneţi că „pentru asta e un stat puternic, să lucreze în asemenea situaţii”!? În nepriceperea lor, ei au crezut că cei aleşi să-i cârmuiască vin să-i ajute, nu să-i dojenească! Asta… numai pentru că, după 22 de ani, se vede treaba că prea multă libertate i-a făcut să uite ce-nseamnă… autoritate!

Dar nu vă faceţi griji şi pentru asta, domnişorule, căci ţăranul român a fost mereu îndelung răbdător şi le-o răbda şi pe cele ce-or veni… Numai că unii abia au fost dezgropaţi de sub zăpadă şi, ca-n vremurile de demult, le-a fost mai aproape preotul satului, decât aleşii conducători; de-aia nici nu au apucat să afle că deasupra zăpezilor îi aştepta un nou guvern.

Şi, uite, zăpezile astea parcă le-au luat minţile, căci, altfel, şi-ar fi cerut iertare, umili, ca-ntotdeauna, dacă s-ar fi gândit la cât deranj v-au pricinuit… Păi cum să nu fiţi supărat, când, după ceremoniile de ungere a noilor miniştri, după zâmbete, felicitări, mulţumiri şi voie bună, după piruete oratorice audiate în Parlament, a trebuit să lăsaţi lumea bună, să vă puneţi şoşonii şi să coborâţi printre mujicii din nămeţi?!

Dar ei v-au înţeles, domnişorule, v-au înţeles mai ales când le-aţi recomandat: „Seriozitate, seriozitate, seriozitate!” şi „Mobilizare şi rezolvarea problemelor cât mai repede!”, căci parcă le vorbeaţi ca la carte şi parcă le reînviaţi fragmente din Lenin: „Învăţaţi, învăţaţi, învăţaţi!” Alte vremuri…alte ierni… Au înţeles şi că „Asta e! Haide, la muncă acuma, că stăm degeaba aici!” Şi… v-au cam dat dreptate!

Ce n-au înţeles ei, domnişorule, nu v-au înţeles îndemnul: „nu ne văicărim, nu ieşim să  cântăm prohodul pe posturile de televiziune!” Şi ştiţi de ce?! Pentru că unii dintre ei chiar aveau mortul în casă şi îl aveau de câteva zile sub zăpezi, fără să ştie dacă nu urmau să aibă aceeaşi soartă… În nepriceperea lor, cum vă spuneam, n-aveau cum să înţeleagă că, pentru domniile voastre, morţii erau doar nişte foşti alegători şi nişte cifre în statistici… Aşa că, iertat să le fie, domnişorule, dar, după ce-aţi plecat, i-au chemat pe bunul Dumnezeu şi pe preotul din sat, să le fie din nou alături şi, pe sub zăpezi, în surdină, ca să nu deranjeze, au cântat prohodul pentru morţi. Erau morţii lor! Nişte ţărani!

A apărut şi un video după acest text, cu imagini cât se poate de sugestive. Privind la ele, acum sunt sigur că bieţii oamenii nu au avut nicio şansă în faţa zăpezii, oricât s-ar fi străduit singuri cu lopata!

MRU continuă neabătut agenda lui Băsescu

După ce a terminat cu protocolul de investitură, cu zăpezile şi crizele din Guvern, premierul Mihai Răzvan Ungureanu a început să arate românilor, prin vorbă şi faptă, ce are el de gând să facă cu România.

Astfel, aflăm că de curând i-a cerut lui Dan Iulius Plaveti demisia de la conducerea ANRE. Motivul? Pentru că a prezentat cu întârziere Guvernului legea privind energia şi calendarul de liberalizare a preţurilor.

Deci, pe agenda domnului MRU scumpirile la energia electrică sunt prioritate maximă. Şi nu doar asta îl preocupă pe şeful executivului, ci şi problema gazelor, pe care trebuie să le exploateze străinii, gaze care, apropo, vor avea şi ele un preţ liberalizat în viitorul apropiat. De curând domnia sa s-a întâlnit şi a discutat cu oficialii Chevron despre forajul gazelor de şist în România.

Şi ca să vedeţi cum stau lucrurile în ansamblu, primul ministru a declarat de mai multe ori pe posturile de televiziune, chiar şi în celebra emisiune a lui Mihai Gâdea, că una din priorităţile sale de mare importanţă, pentru care luptă din greu, este adoptarea noii Legi a Sănătăţii. Adică legea pe care Băsescu a lăsat-o baltă din cauza protestelor din Piaţa Universităţii şi din întreaga ţară.

În concluzie e clar; dacă Băsescu ne-o trăgea ca un golan, cu bădărănii şi înjurături, domnul Ungureanu ne-o trage finuţ, cu stil şi la modul intelectual, dar meniul este acelaşi. :D

Patapievici e antisemit, legionar sau naţionalist?

Scriitorul Horia Roman Patapievici, preşedintele Institutului Cultural Român, a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii de Vest din Timişoara. În faţa sediului Universităţii l-a aşteptat un grup de protestatari supăraţi pe declaraţiile şi scrierile mai vechi ale domniei sale legate de Eminescu, despre limba română şi despre poporul român.

“Îi reproşăm lui Patapievici că a călcat în picioare istoria României. Nu există vreo persoană care să-i urască atât pe români şi valorile noastre ca Patapievici”, a declarat profesoara Viorica Bălteanu, iniţiatoarea protestului.

În replică, domnul Patapievici le-a răspuns manifestanţilor:

Nu aţi citit textul meu. Aţi citit alţi antisemiţi, legionari sau naţionalişti, care au complotat acest lucru. Am la mine textul pe care l-am scris în 2002. Am spus că „Eminescu joacă rolul unui cadavru din debara”. El joacă acest rol pentru tinerii care doresc să îşi facă un nume binevăzut în afară. Mi-am permis să vorbesc în numele tinerilor. Eminescu nu mai este de actualitate pentru progresişti. Dar sunt sigur că nu aţi citit cărţile mele, iar dacă aţi citit ceva, nu aţi înţeles nimic.

Sursa: Adevărul

Din acest citat, aparţinând domnului H.R. Patapievici, nu pot să deduc decât că domnia sa este atât antisemit, legionar, cât şi naţionalist pentru că se referă la textul care îi aparţine în raport cu ce au scris alţi antisemiţi, legionari sau naţionalişti. Plus de asta, prin această declaraţie nu se dezincriminează deloc în problema lui Eminescu, deoarece spune că „Eminescu nu mai este de actualitate pentru progresişti”. Deci cine e cu Luceafărul poeziei româneşti este anacronic şi retrograd.

Se poate domnu’ Patapievici, un filosof şi un intelectual de talia matale să facă asemenea gafe?! :lol: