Ce s-a întâmplat la Paris nu e un atentat terorist

By | 11 ianuarie, 2015

Ceea ce s-a întâmplat la Paris nu poate fi numit atentat terorist, conform catalogării oficiale a terorismului. Avem mai jos câteva definiţii ale terorismului atât sub aspect lingvistic, cât şi juridic.

TERORÍSM 1. Totalitatea actelor intenționate de violență comise de un grup sau de o organizație pentru a provoca o teamă generalizată și pentru atingerea unor scopuri politice. 2. Atitudine, manifestare teroristă. – Din terrorisme.

Sursa: DEX

Terorism, reprezintă ansamblul de acţiuni şi/sau ameninţări care prezintă pericol public şi afectează securitatea naţională, având următoarele caracteristici: a) sunt săvârşite premeditat de entităţi teroriste, motivate de concepţii şi atitudini extremiste, ostile faţă de alte entităţi, împotriva cărora acţionează prin modalităţi violente şi/sau distructive; b) au ca scop realizarea unor obiective specifice, de natură politică; c) vizează factori umani şi/sau factori materiali din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice, populaţiei civile sau al oricărui alt segment aparţinând acestora; d) produc stări cu un puternic impact psihologic asupra populaţiei, menit să atragă atenţia asupra scopurilor urmărite.

Sursa: LegeAZ

Terorismul este o tactică de luptă neconvențională folosită pentru atingerea unor obiective politice. El se bazează pe acte de violență spectaculară acționate asupra unor populații neimplicate în mod direct în conflict dar cu potențial de presiune asupra conducerii (stat , organizații, categorii sociale sau, împotriva unui grup de persoane civile) în sensul scontat de teroriști – producerea unui efect psihologic generalizat de panică și intimidare, augmentat de folosirea manipulativă a mediei, cu scopul atingerii unui obiectiv greu de realizat prin mijloace democratice sau convenționale.

Sursa: Wikipedia

Ce rezultă de aici? Pentru ca un atentat să fie terorist acesta trebuie:

1. Să aibă un caracter politic.

2. Să fie asumat de către o organizaţie/grup organizat.

3. Să aibă ca scop o revendicare de natură politică, financiară etc.

Atentatul de la Charlie Hebdo nu a fost asumat de nicio organizaţie şi nu a avut nicio revendicare. A fost un incident relativ izolat, care nu a pus în pericol securitatea naţională şi nu a vizat în mod direct guvernul sau alte instituţii importante. Caracterul său nu a fost unul politic, motivul aparent fiind unul religios şi un act de răzbunare personală a celor care se presupune că l-au comis.

De exemplu, dacă nişte indivizi se ceartă într-un bar, se iau la bătaie şi se împuşcă, avem de-a face cu o răfuială între persoane private, nu cu un atentat terorist. Sau, dacă un ţăran se îmbată şi îl loveşte cu toporul în cap pe un altul, despre care şi-a amintit că avea o datorie mai veche faţă de el, nu avem un atentat terorist, ci un act de răzbunare soldat cu un omor.

În schimb guvernele şi mass-media comit un act de terorism înfricoşând populaţia şi folosind acest incident ca pretext, pentru a permite introducerea de legi care să instaureze statul poliţienesc. Ceea ce fac statele şi presa aservită lor are toate caracteristicile unui act terorist, prin care se urmăreşte controlul din ce în ce mai strict al populaţiei şi restrângerea libertăţilor civile.

4 păreri la “Ce s-a întâmplat la Paris nu e un atentat terorist

  1. dt

    Lumea a si uitat de ziaristul german care se spovedea public cu privire la beneficiarii politicii duse prin articolele aparute si prin reportaje.Media mai mult decat statele sunt soldatii distrugatorului si tin populatia sub asaltul politicii „lumii noi”senzational,sex,confuzie si bineinteles ignoranta crasa.

  2. Pingback: Guvernele şi mass-media comit un act de terorism înfricoşând populaţia şi folosind acest incident ca pretext, pentru a permite introducerea de legi care să instaureze statul poliţienesc în Europa. | Lupul Dacic

  3. Pingback: Noutăți 2015 | CE-I CU NOI? – un blog educativ despre comportamentul uman

  4. Pingback: Din seria Moartea care vine din Vest | Lupul Dacic

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

CommentLuv badge

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.