Ultimii 4 ani şi jumătate i-am petrecut lucrând în televiziune şi online, iar ultimii 3 ani, la facultate, la jurnalism. Nu ştiu dacă mediul acesta, al presei, atrage anumite tipuri de pesonalitate, dar cert este că aici am întâlnit cel mai mare număr de femei nebune din viaţa mea.
Când spun “nebune”, nu mă refer la sensul figurat al termenului, acela de femeie mai non-conformistă, rebelă, zăpăcită etc, ci pur şi simplu la femei care au mare nevoie de un control psihiatric, femei cărora “le cântă cucu’ la mansardă”. Un psihiatru ar putea face adevărate studii de caz, pentru o mare varietate de afecţiuni psihice şi combinaţii ale acestora, studiind personajele cu care am avut de a face în toţi aceşti ani.
La serviciu am întâlnit într-o ordine aproximativă: o sociopată diabolică, un fel de antihrist feminin, o paranoică misandră obsedată de muncă, o sociopată maniaco-depresivă şi nimfomană, o isterico-paranoidă cu crize delirante, o paranoică frigidă şi sadică.
La facultate: o mitomană, două paranoice misandre, o dementă şi deocamdată cam atât, pentru că pe restul nu am reuşit să le cunosc prea bine.
Având în vedere că 99% dintre aceste femei sunt într-o relaţie serioasă, înseamnă că sunt cel puţin un număr egal de bărbaţi trişti, inconştienţi, naivi sau blazaţi.
Oare cum o fi să ai o relaţie cu o nebună???
Notă: “misandră” vine de la “misandrie”, care este echivalentul feminin al misoginismului.
Related posts:
Iti compatimesc ghinionul de a fi intalnit in imprejurari mai mult sau mai putin permanente un asemenea numar de “dezaxate” (sau actualmente ASTEA or fi standardele? Este adevarat ca la vremea respectiva eu nu intalnisem in toata viata un asemenea numar cum pari sa fi intalnit dumneata in doar ultimii cativa (putini) ani – da’ pe de alta parte e la fel de adevarat ca pe atunci NICI nu se pomenise sa fi murit cineva (PROPRIU-ZIS mort si ingropat) “de prea multa munca”, cum am vazut azi la televizor ca s-a intamplat azi (pardon – ieri, ca-i deja “maine”).
În cazul de faţă pot să garantez că nu e vorba de prea multă muncă. E adevărat că şi în televiziune se munceşte foarte mult, dar nu chiar în stilul multinaţionalelor. Am avut un fost coleg, care a făcut infarct într-un grup de montaj la Naţional TV, dar respectivul lucra în vreo 4-5 locuri în acelaşi timp.
Se pare ca nu ai intanlit inca femeia care ar putea deveni jumatatea ta.Nu cred ca noi femeile suntem nebune……….stii bine mare diversitate umana.Este minunat sa intanlesti o persoana care are aceleasi pasiuni,iubeste aceleasi lucruri ca si tine,gandeste la fel…si a carei respiratie o simti in intunericul noptii aproape de tine…
Cotidianul ne transforma uneori in fiinte superficiale……..dificile ,greu de suportat, nu uita ca fiecare are pe umeri povestea vietii sale ……….iar fiecare din noi are modul sau de a se exterioriza.Femeia este ca o vioara …….daca stii sa o folosesti scoate sunete minunate….daca nu ramane o bucata de lemn cu niste corzi…..si atat.
Eu m-am referit la acest tip de femei la modul general, ca simplu observator, nu în ideea că mi-aş căuta o parteneră şi nu găsesc. De fapt nu cred în chestia cu jumătatea şi sufletul pereche; există doar oameni care se pot suporta unul pe celălalt şi oameni care nu pot sta împreună mai mult de 5 minute fără să se certe.
Ca tu nu crezi in chestia cu jumatatea si sufletul pereche e o problema de principiu….sigur atunci cand reusesti sa atingi un anumit echilibru ,sa traiesti in perfecta armonie cu tine insuti,nu ai nevoie de o alta persoana pentru a fi fericit.(Paul Ferrini a scris ceva carti despre acest subiect).Nu stiu cat de corect e sa generalizezi….ca jurnalist.O persoana care intra pe blogul tau ,citeste lucruri interesante,intelege ca esti o persoana bine informata,pregatita, ramane un pic contrariata,doar de simplul fapt ca generalizezi si se pare ca esti impartial in ceea ce priveste cealalta fiinta ,care apartine rasei umane,sigur persoanele trebuie sa le acceptam asa cum sunt fara sa dorim sa le schimbam…… cum iti spuneam: marea diversitate umana .Eu cred ca atunci, cand atingi un anume nivel de cunoastere ….nu poti sa nu fii impartial,asta nu inseamna ca trebuie sa fii de acord cu ceea ce am spus eu.Pentru mine barbatii si femeile sunt fiinte umane,nu exista nici o lupta intre aceasta specie si apoi Dumnezeu ne iubeste la fel….
Nu ai tu idee câte lucruri îşi pot permite jurnaliştii!
Acuma serios vorbind, acesta este un blog, care, mai mult de atât, îmi poartă şi numele. Aşa că nu ai să găseşti aici numai ştiri şi articole gen “Gândul” sau “Jurnalul Naţional”. Din când în când îmi mai permit şi câte un articol despre impresii din viaţa personală în care să am libertatea de a fi subiectiv. Ceea ce am scris aici este o sumă de observaţii legate de anumite femei pe care le-a întâlnit în mediile în care îmi desfăşor activitatea. Nu este vorba câtuşi de puţin de generalizări. Chiar şi titlul este “De ce atâtea femei nebune?”, nu “De ce toate femeile sunt nebune?” E o diferenţă, nu crezi?!
“…există doar oameni care se pot suporta unul pe celălalt…”
NU CHIAR! Mai exista si oameni carora prezenta acelui “significant other” le face chiar placere…
marinela: “Femeia este ca o vioara …….daca stii sa o folosesti scoate sunete minunate….daca nu ramane o bucata de lemn cu niste corzi…..si atat.”
Sa inteleg ca – conform opiniei dumitale – doar FEMEIA este o fiinta complexa necesitatilor careia tre’ sa te adaptezi tu, “mascul feroce”, pe cand barbatul este o forma “primara” de viata, cu care te poti purta in ORICE fel crezi de cuviinta, fara a avea de suportat urmari neplacute? Adica: barbatul nu ar fi “un instrument” pe care sa fie necesar sa stii CUM sa-l folosesti?
Stimati domni…..pentru mine barbatul si femeia apartin aceleeasi rase……nu vorbesc de vertebrate si nevertebrate.Pentru mine nu exista masculul feroce,iar femeia se poate purta in orice fel crede de cuviinta.Cei care decid sa parcurga drumul vietii impreuna trebuie sa pornesca cu asa zise reguli bine definite: pe primul loc iubirea si apoi respectul……deoarece ambele parti au un suflet care vibreaza la cuvinte de dragoste ,dar care poate fi ranit in acelasi mod…..provocand suferinta.
marinela:
1. Eu nu ma referisem la conceptiile dumitale de viata (nu ne cunoastem deloc, si cu atat mai putin indeajuns incat sa ti le cunosc), ci “amendasem” doar expresia (cu sens unidirectional) folosita de dumneata in comentariu.
2. Daca accepti sfaturi de la un om in varsta, ti-as sugera (ca fiind mai eficace de-a lungul intregii vieti) sa incepi sa pui pe primul loc respectul si prietenia, iubirea devenind astfel un corolar al acestora: in mod firesc, pasiunile (INCLUSIV iubirea sau ura) se atenueaza in timp pana la (aproape) disparitie, pe cand respectul dainuieste peste timp, si prietenia la fel. Si-apoi – POTI sa respecti un om chiar daca nu-l iubesti, da’ CUM sa poti iubi pe cineva daca nu-l respecti?