Bilanţ 2010

By | 31 decembrie, 2010
Distribuie prietenilor!

Pentru că mai sunt doar câteva ore până la trecerea în noul an, cred că a sosit momentul să fac un bilanţ al realizărilor mele din 2010. Lista ar fi cam următoarea:

  • 5 ianuarie – am trecut pe domeniu propriu, dantanasescu.ro
  • Mai – Am câştigat cartea “Conştiinţa unui liberal” de Paul Krugman la o dezbatere online pe site-ul BusinessMagazin.ro, ocazie cu care le-am făcut şi o vizită la sediu. 😉
  • Iunie – am dat examenul de licenţă la jurnalism şi l-am luat cu media 8,50.
  • Am participat la campania “Ieşi din labirint”, cu ocazia lansării cărţii cu acelaşi titlu a lui Luca Dezmir.
  • Iulie – octombrie – am participat la concursul Blogwars şi am câştigat un voucher de 100 de dolari valabil pentru Koyos.
  • Am fost la trei vizionări cinematografice pentru bloggeri la invitaţia Parada Film şi revista Tabu. („Felicia, înainte de toate”. „Mar Nero” şi „Kapitalism – reţeta noastră secretă”).
  • Noiembrie – Campanie pentru Evomag, coordonată de Blogatu.
  • În derulare – Afiliere la „Snow Explosion 2011”.
  • Mi-am făcut câteva noi cunoştinţe în online.
  • M-am reapucat de programare în Xbasic şi am realizat două „progrămele” care să mă ajute la calculele mele numerologice. 🙂
  • M-am jucat puţin şi în Java şi mi-am mai amintit câte ceva din PHP.
  • Am făcut în sfârşit un stick bootabil cu kit-ul Ubuntu şi mi-am instalat Ubuntu pe netbook. Şi a mers!!!
  • Am scris ca nebunu’ sute de articole pe blog, în fiecare zi. În total 893.

În mare, cam astea ar fi „micile realizări” pe 2010.

Acum, la final de an, vreau să le mulţumesc tuturor celor care m-au citit, care au comentat pe blog, celor cu care am făcut schimb de link-uri, celor cu care am colaborat, celor care mi-au propus colaborări dar i-am refuzat şi nu în ultimul rând, celor care au scris despre mine şi m-au menţionat în reţelele Social Media, chiar şi celor care m-au înjurat! 😆

Tuturor, vă doresc un An Nou Fericit, cât mai multe realizări în 2011, sănătate, pace, înţelegere şi multă putere de muncă! LA MULŢI ANI!

5 păreri la “Bilanţ 2010

  1. Pingback: Bilanţ 2010 - Ziarul toateBlogurile.ro

  2. Patrascu Mihai

    Au primit foarte multi deja pachetele si cu siguranta ca le vor primii toti, inclusiv tu Cristian asa cum mi-am luat angajamentul pe email!
    Seara placuta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

CommentLuv badge