Milogeala şi tupeul în online au ajuns sport naţional în mediul online românesc. E plin Internetul de „cyber-cerşetori” care te inoportunează peste tot şi la orice oră cu tot felul de cereri de ajutor, sau pentru servicii gratuite şi unilaterale.

De când blogul meu a crescut în popularitate, topuri şi număr de vizitatori, am început să fiu asaltat tot mai mult de tot felul de astfel de milogi, oportunişti şi profitori, unii dintre ei dând dovadă chiar de obrăznicie.

Nu mă refer aici în mod special la clasicul schimb de linkuri, devenit deja cotidian. Această formă de milogeală mi se pare a fi printre cele mai „cinstite”. Persoana respectivă îţi cere un serviciu în schimbul altui serviciu, deci, în principiu, este o afacere cât de cât onestă.

Problema apare atunci când solicitantul are un blog lansat de câteva săptămâni şi în jur de 20, maximum 50 de vizitatori unici pe zi, comparativ cu mine, care am, în medie, cam de 30 de ori mai mult. Evident, avantajul acestui schimb de linkuri este mult mai mic pentru mine şi evident mai mare pentru cel care îl solicită.

Pe urmă, este puţin cam aiurea să faci schimb de linkuri între bloguri/site-uri care nu au nicio legătură între ele în ceea ce priveşte tematica. Nu are nicio relevanţă pentru blogul meu, unde scriu în general despre conspiraţii, manipulare şi propagandă, un blog unde se postează articole despre maşini, pariuri sportive, jocuri sau modă.

Adevăraţii milogi sunt însă cei care îţi cer, sau te roagă să scrii un articol despre ei, să postezi un link, să le dai un vot, doar aşa, pentru că ei sunt simpatici şi au tupeu. Adică, ei nu îţi oferă nimic în schimb, dar tu, dacă eşti fraier şi/sau milostiv, s-ar putea să dai curs cererii lor.

În acestă categorie intră cei care îşi lansează diverse bloguri sau site-uri de afaceri, trupe care lansează videoclipuri, posturi de radio online şi au nevoie de publicitate. În loc să investească bani în campanii de promovare, aşa cum ar fi normal, încearcă să îşi facă publicitate gratuit profitând de numărul mare de bloguri existente pe Internet.

Aici un rol deosebit în au agenţii de PR, care vor să folosescă bugetul alocat pentru orice, numai pentru promovare nu. Aceşti piarişti şi piariste, trăiesc cu impresia că, dacă îţi trimit un comunicat de presă şi îţi cer să îl postezi pe blog, îţi fac chiar o favoare, tu, ca un blogger amărât ce eşti, fiind mereu în pană de subiecte şi dornic să fii luat în seamă de nişte profesionişti ca ei.

O altă formă mascată de a-şi face publicitate gratuit, o practică unele site-uri de afaceri, care postează comentarii pe bloguri, cu unicul scop de a lăsa acolo un link către site-ul respectiv, sau de a lăsa în comentariu un text care prezintă afacerea, sau informaţii despre serviciile oferite.

Uneori este postat un comentariu scurt şi imbecil, referitor la articolul de  pe blog, după care urmează linkul către afacerea proprie, alteori este postat cu tupeu pur şi simplu un anunţ publicitar urmat de linkul de rigoare.

Există o categorie cu totul aparte, care îmbină cerşeala cu obrăznicia şi se găseşte în rândul bloggerilor începători. Aş numi-o, „eu sunt mic tu fă-mă mare”. Am primit şi astfel de mesaje în care un oarecare blogăraş mă anunţă că şi-a făcut şi el blog şi vrea să devină celebru. Iar pentru asta mă roagă să îl includ în blogroll, să îi dedic un articol de recomandare cu linkurile aferente, sau orice altceva, care l-ar putea scoate şi pe el din anonimat. Asta ca şi cum eu aş avea vreo obligaţie în acest sens, ar fi cumva o datorie de la sine înţeleasă din partea mea şi a altora care sunt ceva mai avansaţi decât el!

Dacă intru pe blogul celui care îmi face solicitarea, în 99% din cazuri voi găsi un blog cu câteva articole, postate o dată la câteva zile în care sunt scrise câteva aberaţii cu multe greşeli de ortografie, iar în rest multe clipuri de pe Youtube, fotografii sexy sau amuzante, bancuri şi alte fleacuri culese de pe Internet.

Fenomenul cerşetoriei online se manifestă la fel de frecvent şi în cadrul reţelelor de socializare, unde ne întâlnim şi aici cu o grămadă de milogi „independenţi”, dar şi mulţi piarişti, antreprenori online etc. Pe Twitter sunt asaltat de cei care te roagă din suflet să le dai şi lor un RT. Pe Facebook gama de cereri este ceva mai diversă, aici fiind prezenţi atât „antreprenorii” care şi-au făcut pagină şi tu eşti obligat automat să le dai „like”, cât şi amatorii de concursuri şi topuri, care te roagă sau îţi cer de la obraz să le dai şi lor acolo, un „like”, un „share”, un vot ceva, indiferent dacă îi cunoşti, sau nu, indiferent dacă îţi place blogul lor, sau comentariul cu care participă la nu-ştiu-ce concurs tâmpit!

Aş vrea ca toţi aceşti oportunişti, profitori, milogi şi tupeişti din mediul online să ştie că bloggingul, antreprenoriatul online, promovarea şi PR-ul în social media sunt activităţi care necesită multă muncă, perseverenţă şi răbdare şi la fel ca în orice altă activitate care implică relaţionare şi socializare sunt valabile regulile de bun simţ, politeţe şi conduită.

Cei care cred că blogging-ul este o activitate prin care poţi câştiga bani rapid, uşor şi fără efort se înşeală amarnic. Şi în acest caz este nevoie de foarte multă muncă, poate chiar mai multă decât în alte domenii, de perseverenţă şi mult timp dedicat acestei activităţi.

Dacă postezi zilnic câteva articole, chiar şi în week-end şi de sărbători, dacă îţi promovezi cu bun simţ blogul pe Internet, dacă comentezi constant pe alte bloguri şi site-uri, căutând să te faci cunoscut şi cel mai important, dacă ai ceva de spus şi ai talent, după 2 – 3 ani vor începe să apară şi rezultatele. Dar nimeni nu îţi poate garanta că vei câştiga o groază de bani, sau că te vei putea menţine mereu în centrul atenţiei.

Deci ţineţi minte, dragi bloggeri şi antreprenori online începători: fără multă muncă asiduă şi fără răbdare, făcând doar şmecherii mărunte şi umblând cu miloaga, pentru a profita de pe urma muncii celor mai vechi şi mai harnici decât voi, nu veţi ajunge la niciun rezultat şi mai devreme sau mai târziu vă veţi plictisi şi veţi abandona ceea ce aţi început.

După cum se poate observa, în sidebar, în partea dreaptă, a apărut un nou widget. Am inclus un top 10 al comentatorilor pe blog pentru a-i recompensa pe cei mai activi cititori ai mei, care au postat comentarii. Este practic un blogroll dinamic, pentru că cei care se află în acest top şi au la rândul lor blog, primesc automat un link către blogul lor.

Până în prezent cei mai activi comentatori au fost:

1. Alex (23 comentarii)
2. Bucur (14 comentarii)
3. ChavaLito^ (11 comentarii)

Vă anunţ cu mândrie că azi, cu 2 zile înainte ca acest blog să împlinească 2 ani de existenţă, am depăşit numărul de 2000 de articole postate pe blog.

Este rezultatul a 2 ani de muncă voluntară aproape neîntreruptă, cu toate că satisfacţiile de ordin personal nu au fost prea mari. Sper că informaţiile pe care le-am postat aici sunt interesante, utile şi apreciate de cei care le citesc.

Dacă aveţi propuneri, sugestii, preferinţe pentru anumite subiecte, vă rog să nu ezitaţi şi să mi le transmiteţi. De asemenea dacă aţi găsit sau deţineţi diverse materiale interesante în limba română sau engleză, le puteţi comunica pe e-mail, pe pagina de contact sau prin comentarii pe blog.

Acum, în perioada sărbătorilor, voi slăbi ritmul un pic, pentru că mă simt foarte obosit şi am nevoie de puţină relaxare şi plus de asta sunt şi în toiul pregătirilor pentru Crăciun.

Vă urez tuturor un Crăciun Fericit şi un An Nou mai bun şi mai plin de satisfacţii şi realizări!

După cum vedeţi, am o temă nou-nouţă la blog. Am stat toată ziua să bibilesc la ea şi din cauza asta nici nu am avut timp să scriu articole azi. Este o temă free, aşa că a trebuit să o traduc în română, să mai umblu la stil şi grafică puţin, să adaptez plugin-urile la noul format, wigdet-urile şi tot ce mai trebuie.

Tema nu afişa avatarurile la comentarii, aşa că am umblat puţin pe la codul PHP şi la fişierul de stil CSS. Am modificat şi footer-ul, care iniţial era criptat, ca să pot băga nişte cod suplimentar acolo şi multe alte chestii mărunte.

Ceea ce a ieşit puteţi vedea şi voi. Mie îmi place foarte mult, mai ales că acum am şi buton pentru editarea comentariilor pe loc, fără să trebuiască să le mai caut de nebun în lista din panoul de administrare.

Aştept păreri!

Eterna rivalitate dintre bloggerii A-list şi veşnica dispută: Contează mărimea, atunci când faci blogging? Mărimea traficului, bineînţeles!

Via Oana Pasat

Aşa cum am promis, azi voi vorbi despre premiera de luni a documentarului „Adio, tovarăşi!”, referindu-mă la ce s-a întâmplat în afara vizionării propriu-zise. Mai exact, prezentarea, conferinţa de după, bufetul etc.

Evenimentul s-a desfăşurat la Cinematecă, sala Eforie, luni 14 noiembrie de la ora19:00, fiind difuzat în premieră mondială primul episod din cele 6 care alcătuiesc seria de documentare.

Înainte de proiecţie au şinut discursuri ambasadorul Germaniei la Bucureşti, domnul Andreas von Mettenheim, Christian Beetz, unul din producători şi din partea română, Alexandru Solomon, regizorul cunoscut la noi ca realizator al documentarului „Kapitalism – Reţeta noastră secretă”.

După film a urmat o conferinţă la care au participat Christian Beetz, Alexandru Solomon şi Ioan Stanomir, preşedintele Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc. A existat şi un microfon destinat celor din sală, pentru a adresa întrebări celor 3 invitaţi, sau a exprima opinii în urma vizionării. Discuţiile au fost în jurul modului în care s-a desfăşurat realizarea documentarului şi contribuţia pe care a adus-o fiecare parte implicată în producţie.

O echipă de la TVR a realizat înregistrarea conferinţei şi a luat câteva cadre pentru ilustraţie, din sală şi din holul de la intrarea cinematografului. Echipa tehnică a avut ceva probleme cu semnalul Vodafone pentru Internetul mobil, necesar prezentării platformei web a documentarului. De fapt, am constatat că în sala respectivă, aflată cumva la subsol, nu era semnal practic în nicio reţea de telefonie mobilă.

Am pierdut câteva momente din conferinţă pentru că am ieşit de câteva ori pe hol unde organizatorii pregătiseră un “bufet suedez”, sponsorizat de Institutul Cultural Francez.

Am degustat un pahar de vin roşu excelent, am încercat câte un fursec, saleu, pateu şi ce mai era pe acolo, am făcut nişte poze şi am schimbat câteva cuvinte şi impresii cu puţinele persoane pe care le cunoşteam pe acolo. Asta pentru că gaşca de “blogăraşi şi blogăriţe” care venea de obicei la astfel de evenimente s-a subţiat foarte mult în ultimul timp.

Am auzit chiar că bloggeri cu notorietate au început să ceară bani pentru a participa la astfel de evenimente. Vă vine să credeţi aşa ceva?! Să ceri bani ca să vezi un film pe gratis, să bei vin, bere şi să haleşti fursecuri???

E păcat că s-a diminuat participarea la acest gen de acţiuni, deoarece speram să se închege un fel de comunitate a bloggerilor cinefili, sau măcar a celor iubitori de artă şi cultură, că de blogăraşi, fani virale de pe Youtube, iPhone 4S şi blogging de dragul blogging-ului m-am săturat până în gât!

Mai multe imagini găsiţi pe Facebook.

Tocmai m-am întors de la premiera specială pentru bloggeri a filmului „Din dragoste cu cele mai bune intenţii” în regia lui Adrian Sitaru. Este prima invitaţie din acest an pe care o primesc de la „Parada Film”.

De data asta am ajuns puţin mai târziu, deoarece proiecţia s-a desfăşurat la Cinema Studio şi eu, care nu prea mai colind cinematografele, l-am confundat cu Cinema Corso, aşa că până m-am dumirit că de fapt e pe la Romană pierdut ceva timp, ajungând chiar când filmul tocmai începea.

Aşa că nu am mai primit nici mapa de presă cu prezentarea filmului şi materiale multimedia şi nici afişul filmului, la fel ca în alte dăţi. Iar fotografii nu am făcut pentru că nu am avut un aparat ca lumea la mine şi nici nu prea am avut chef de poze. Prin urmare voi apela doar la memorie şi la cee ce se găseşte pe internet la capitolul imagini.

Am intrat puţin mai devreme pe Facebook şi cineva, care de asemenea a fost la premiera filmului, scria acolo în dreptul afişului filmului „enervant de plictisitor”. Mă rog, asta poate fi valabil pentru cineva care este mare consumator de filme de acţiune 3D, cu roboţi împuşcături şi urmăriri de maşini… Mie însă mi-a plăcut.

Dacă te duci la un film pregătit să vezi un film de artă, dacă eşti pasionat de imagine şi de limbajul cinematografic, dacă te interesează mai mult ideile, problemele existenţiale şi trăirile personajelor, decât acţiunea în sine, nu are cum să nu îţi placă filmul.

Creaţia lui Adrian Sitaru se înscrie în curentul actual al filmului românesc, caracterizat prin realism şi minimalism. Am remarcat acelaşi mod de abordare cinematografică folosit şi în filmul „Felicia înainte de toate”, în care aparatul de filmat devine personaj în film, oferind senzaţia că este cineva care stă alături de celelate personaje, se plimbă printre ele, se uită la ele. În cazul de faţă însă, camera se substituie chiar de multe ori personajelor umane, oferind o imagine din perspectiva acestora.

Astfel, de multe ori în dialoguri, în loc de un cadru de două persoane, sau o alternanţă de prim-planuri ale celor care discută, vom vedea doar pesonajul principal care vorbeşte, iar vocea interlocutorului doar se aude, dând de multe ori impresia că acesta nu este prezent, iar replicile sale sunt cumva înregistrate, cel din imagine vorbind singur în faţa camerei.

Spre deosebire de filmul „Felicia înainte de toate”, camera este de data asta mult mai dinamică, mult mai vioaie; se plimbă printre personaje, „priveşte” din cele mai neobişnuite unghiuri, valorizează sau estompează pesonajele prin şarf/unşarf. Alteori face exces de panoramări, deşi acţiunea din cadru nu cere neapărat acest lucru. La un moment dat chiar aveam impresia că imaginea de pe ecran e fixă şi sala se învârteşte cu mine.

Dar să nu vă zăpăcesc prea mult cu astfel de detalii tehnice, care pot fi fascinante pentru mine, dar pe alţii s-ar putea să-i bage total în ceaţă.

Povestea filmului este simplă. Alex (Bogdan Dumitrache) este un tânăr care află că mama sa (Nataşa Raab) a suferit un atac cerebral şi pleacă de urgenţă acasă, într-un mic oraş de provincie, pentru a se asigura că totul este sub control. Acest eveniment neşteptat declanşează drama psihologică a tânărului, care de altfel este centrul în jurul căruia se desfăşoară întreaga acţiune.

Aparent el face tot ce îi stă în putinţă pentru a-şi ajuta mama şi comite o serie de greşeli toate din dragoste, cu cele mai bune intenţii, aşa cum spune şi titlul.

Comportamentul său excesiv de grijuliu cu mama sa, dus până la paranoia, neliniştea permanentă trădează însă, în realitate, un complex oedipian nerezolvat –  manifestat şi prin duritatea şi nepăsarea faţă de prietena sa Delia (Alina Grigore) –  la care se adaugă un narcisism şi o tendinţă de control exagerate.

Deşi aparent singura sa preocupare este grija faţă de mama sa şi pentru ca ea să se simtă bine, ceea ce îl frământă pe el de fapt este o nelinişte şi o angoasă profunde care izvorăsc din propria persoană şi sunt adevărata cauză a atitudinii sale. Este de fapt teama de maturizare şi de desprindere de căminul părintesc, simbolizat de mamă.

În discuţiile care au urmat după vizionare cu Adrian Sitaru şi actorii principali din film, am aflat că avem de-a face cu un film autobiografic, 90% din lucrurile cuprinse în scenariu fiind întâmplări reale, trăite de regizor.

De la Adrian Sitaru am mai aflat că filmul este aşa cum este, pentru că aşa a ieşit. Asta pentru a-i  linişti pe cei care căutau să găsească tot felul de simboluri ascunse şi ermetisme în elementele de imagine. Discuţia a pornit de la un personaj secundar feminin, desfigurat într-un accident auto, care purta mai tot timpul o mască pentru copii, înfăţişând un iepure.

Chiar şi eu am crezut că face cumva referire la iepurele alb (the white rabbit) din filmul Matrix, pe care trebuia să-l urmărească Neo, sau gaura iepurelui (the rabbit hole) din „Alice în Ţara Minunilor”, dar Adrian Sitaru ne-a asigurat că nu este nimic misterios în alegerea acelei măşti (deşi eu nu îl cred deloc).

O prezenţă aparte este Marian Râlea (tatăl lui Alex), care îşi joacă excelent rolul de ardelean mucalit, deşi nu este prea bine pus în valoare din punct de vedere vizual, el fiind mai mult vocea care se aude în timpul dialogurilor cu fiul.

Finalul filmului este unul în coadă de peşte. Ajuns la Bucureşti împreună cu prietena sa Delia, Alex continuă să fie anxios şi neîncrezător în însănătoşirea mamei sale. Primind un telefon de la tatăl său, îi este frică să răspundă pentru a nu primi o veste proastă. Iritată de şovăiala lui, Delia răspunde ea într-un târziu şi pare că totul e în regulă, dar pentru că Alex încă ezită îi spune tatălui acestuia că îl va suna el mai târziu.

Când Alex îşi face în sfârşit curaj şi sună acasă, imaginea începe să se deplaseze încet către fereastră, care avea vedere la stradă, iar în momentul când cineva în sfârşit răspunde, filmul se termină brusc prin „cut pe negru” (fără fade to black).

Aşa ca chestie amuzantă, în timp ce telefonul lui Alex din film suna, două voci feminine din spatele meu comentau: „A murit mă-sa…”, zice una. Iar cealaltă: „Bine ar fi!” Parcă şi ele doreau sfârşitul acestei drame interioare a personajului principal. Din fericire Adrian Sitaru ne-a asigurat că mama sa este perfect sănătoasă şi chiar va veni la premiera filmului său.

Sursa foto

Câteva date despre film:

Scenariul şi regia: Adrian Sitaru

Producător: Ada Solomon

Data lansare (România): 28 Octombrie 2011

Buget: 750.000 €

Distribuţie: Bogdan Dumitrache, Nataşa Raab, Marian Râlea, Alina Grigore, Magda Catone, Adina Popescu, Tamara Creţulescu, Aura Călăraşu şi alţii.

De mai bine de o lună mă confrunt cu o problemă la baie. Mai precis la apometre, unde s-au uzat piesele care fac racordul cu ţevile şi pica apa prin toate părţile. Ultimul meşter care a venit mi-a spus că e vorba despre nişte piese făcute dintr-un metal prost, care au ruginit şi nu se găsesc deloc în comerţ.

Am fost la firma care a montat apometrele şi în locul ei am găsit un cabinet stomatologic, aşa că tot ce am putut să fac pe moment a fost să închid apa caldă până la găsirea unei soluţii.

Azi de dimineaţă a venit un alt instalator şi ce să vezi, nu numai că a spus că se găsesc piesele respective, dar chiar sunt făcute dintr-un material mai bun decât cele vechi. Şi culmea, se găseau la un magazin din zonă!

Pentru că piesele vechi erau praf şi pur şi simplu s-au rupt când le-a desfăcut, a trebuit schimbat şi un robinet şi un racord pentru ţeava principală de apă. Acum reparaţia este gata, dar nu pot face proba, deoarece apa caldă este oprită timp de trei zile, pentru „modernizări în reţea”. Este cam a patra oară în acest an când RADET opreşte apa caldă pentru modernizări.

Tot azi a trebuit să fac un drum până la bancă şi când m-am întors, am întârziat vreo 5 minute la dentist. Medicul a spus că de fapt am întârziat un sfert de oră şi că nu mai are timp să mă rezolve, aşa că m-a programat pentru mâine dimineaţă.

Acum că am scăpat de toate astea, am zis să mai scriu şi eu ceva pe blog şi ce să vezi, a picat Internetul!!! Aşa că voi publica acest post când i-o da drumul. Ufff!

Am câştigat recent, în urma campaniei pentru zibo.ro, un voucher de 50 de RON, ce poate fi folosit la achiziţionarea unor produse de la un magazin online cu articole pentru nou-născuţi şi femei gravide.

Din păcate nu posed nici bebeluşi, nici femei gravide şi nici nu cunosc printre rude, prieteni, cunoscuţi, persoane în această situaţie. Şi pentru că nu am nici fetişuri bizare cu suzete, pamperşi sau babeţici, m-am gândit să donez premiul, cuiva care chiar are nevoie de astfel de produse.

Dacă eşti interesat/ă să obţii acest voucher, tot ce trebuie să faci este să-mi laşi aici un comentariu în care să mă anunţi că doreşti premiul. După ce te voi desemna, îţi voi indica adresa magazinului online, unde trebuie să-ţi faci un cont. După ce faci contul, îmi comunici pe e-mail sau prin formularul de la pagina Contact, numele de utilizator şi adresa de e-mail cu care te-ai înscris şi eu le voi da mai departe celor de acolo pentru a-ţi încărca contul cu 50 de RON.

Desemnarea posesorului se va face pe criteriul primul venit, primul servit!

Dacă ar fi să vorbesc despre Zibo.ro la modul cel mai serios, aş spune că este un proiect online original şi ambiţios. În principiu, ideea pe care o are la bază este aceea a unei reţele de socializare online, dar, la o analiză mai atentă, platforma zibo.ro este mult mai complexă şi pune la îndemâna utilizatorilor multe alte instrumente valoroase.

Pe lângă comunicare şi divertisment pentru copii, proiectul online poate fi privit şi ca un mediu pentru dezvoltarea afacerilor pe această nişă, un magazin virtual online şi un mijloc de promovare pentru proiecte asemănătoare.

Ideea creării unei reţele de socializare, similară Facebook sau altora de acest gen, care să fie destinată doar copiilor, a fost pusă în practică de doi tineri antreprenori români, Aurel Răcăuţanu si Radu Christian. Ambii au circa 40 de ani şi sunt absolvenţi de Universităţi cu profil tehnic.

Investiţia iniţială, de 50.000 de euro, a fost făcută exclusiv din resurse proprii, la aceasta mai urmând să se adauge încă 10.000 de euro pentru dezvoltarea ulterioară.

Până la sfârşitul lunii trecute site-ul avea deja 11.400 de utilizatori, iar traficul pe care îl are în prezent este de circa 23.000 de vizitatori unici pe lună.

Deşi este abia la început echipa zibo.ro s-a pus pe treabă şi a organizat deja câteva concursuri cu premii substanţiale. Cel mai nou concurs pe care vi-l recomand vă oferă ocazia de a câştiga 25.000 de euro buget de promovare pe zibo.ro şi instrumente de lucru găzduite de platforma Zibo.

Concursul se adresează în special celor care deţin, sau vor să înceapă o afacere pentru copii. Intraţi pe acest link, sau daţi click pe bannerul de mai jos şi veţi putea afla toate detaliile legate de ceea ce vă oferă concursul şi ce trebuie să faceţi pentru a intra în competiţie! Multă baftă!

Campanie derulată cu sprijinul Blogal Initiative.