Egoismul bun şi altruismul patologic

By | 26 ianuarie, 2011

Suntem condiţionaţi de la cele mai fragede vârste să credem că egoismul este ceva deosebit de rău, un defect pe care trebuie să-l condamnăm, iar altruismul o calitate umană nobilă care denotă o înaltă spiritualitate. Deşi teoretic lucrurile ar putea sta aşa, o abordare simplistă şi lipsită de nuanţe duce de multe ori la interpretări greşite ale acestor două concepte şi la grave erori de percepţie în societate.

Un vechi proverb spune că „nu poţi dărui dintr-o cupă goală”. Prin urmare, nu poţi să iubeşti pe altcineva, dacă nu te iubeşti mai întâi pe tine. Nu poţi fi generos cu alţii dacă tu nu ai ce mânca şi nu ai un acoperiş deasupra capului. Nu poţi învăţa pe altul să facă afaceri, dacă nu ai făcut tu însuţi afaceri şi nu ai avut succes în acest domeniu. Nu poţi deveni un vindecător spiritual, dacă nu te-ai vindecat întâi pe tine, nu ţi-ai ispăşit păcatele (karma) şi nu ai evoluat spiritual.

Deci, o persoană catalogată drept egoistă, pentru că se ocupă întâi de sine şi apoi de ceilalţi, este în esenţă corectă faţă de sine şi faţă de ceilalţi atât timp cât nu a ajuns la un anume nivel de realizare, împlinire şi evoluţie în principalele domenii ale vieţii. Blamarea ei nu ar fi decât o greşeală şi o eroare de percepţie în ceea ce priveşte atitudinea sa.

Pe de altă parte există o altă categorie de persoane care, deşi nu s-au ocupat prea mult de propria educaţie, nu s-au ostenit să-şi formeze un caracter puternic, nu au încercat să se realizeze în domeniul material şi spiritual, fac eforturi disperate să îi ajute te toţi cei pe care îi întâlnesc. Este acel gen de oameni care vor să facă binele cu forţa, chiar şi atunci când nu li se solicită ajutorul şi care, mai ales, doresc ca toată lumea să observe că ei ajută şi sunt deosebit de altruişti.

Ei se comportă în acest mod din nevoia de auto-adulare, dintr-o vanitate şi un orgoliu ce frizează de multe ori patologia. Acest gen de „altruism” care nu ţine cont de nevoile reale şi de voinţa celui căruia i se adresează este de fapt o formă de vampirism energetic, este acea formă de ajutor care te „seacă” de energie şi te face să te simţi vinovat faţă de cel care te-a ajutat. Dar despre acest subiect este necesar un articol separat, aşa că mă opresc aici.

În concluzie, dacă vrei să faci bine celorlalţi şi să progresezi şi tu în acelaşi timp, trebuie mai întâi să te ocupi de tine şi de nevoile tale. După ce ţi-ai atins potenţialul maxim, preaplinul tău se va revărsa şi asupra celorlaţi, de la sine, fără ca tu să faci ceva deosebit în acest sens. Evident că poţi fi bun şi preocupat de ceilalţi şi pe drumul către desăvârşire, dar niciodată nu vei putea dărui altora mai mult decât îţi poţi dărui ţie însuţi în acel moment.

3 păreri la “Egoismul bun şi altruismul patologic

  1. Pingback: Egoism sau altruism? « Dan Lee

  2. Deuts

    Imi place cum ai abordat problema. Persoana care imi era un prieten bun, constat din articolul tau ca este un altruist „de ochii lumii”. Asta e… in viata cunoastem fel de fel de lume.

  3. Dan Tănăsescu

    Acel altruism „de ochii lumii” este de fapt manifestarea instinctului social. Dacă ajuţi pe cineva, ştii că la nevoie poţi cere şi tu ajutorul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

CommentLuv badge

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.