De ce nu am mai luat ultima tranşă de la FMI

By | 8 februarie, 2011

Ieri Traian Băsescu a anunţat că România „nu va mai trage” ultima tranşă de bani de la FMI. Acest lucru era prezentat ca un succes al măsurilor de redresare economică, luate de guvern până acum. Cu alte cuvinte, economia s-ar fi stabilizat şi acum urmează măsurile pentru reluarea creşterii economice. Deci nu mai este nevoie de bani, următorul acord cu Fondul fiind doar unul de precauţie.

Iată însă că lucrurile se pare că nu stau tocmai aşa. Ilie Serbănescu este de părere că FMI refuză să ne mai dea bani, pentru a ne obliga să împrumutăm de pe piaţa privată în condiţii mult mai dezavantajoase:

O să vă explic eu ce se află în spatele anunţului făcut de preşedintele Traian Băsescu. FMI refuză să ne mai dea bani. Fondul a luat această decizie pentru a ne face, în lipsă de altă variantă, să luăm bani de pe piaţa privată. Ne-au îndatorat şi nu mai au de ce să ne dea bani. De ce ar mai face-o? Să ne „plătim” datoriile tot cu banii pe care îi luăm de la Fond? Astfel, ne obligă să luăm bani de pe piaţa privată. Să încercăm măcar. Este greu, nu ştiu dacă o să reuşim asta. Dar, sînt convins, refuzul FMI de a ne mai da bani se ascunde în spatele declaraţiei date de preşedintele Traian Băsescu.

Sursa: Tricolorul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

CommentLuv badge