Merită să scrii chestii savante?

By | 10 martie, 2011

Când am început acest blog aveam de gând să scriu mai mult despre filosofie, chestii spirituale, ezoterism şi alte lucruri aşa, mai elitiste, dar pe parcurs am mai pierdut din entuziasm.

După ce am văzut care este majoritatea celor care intră pe bloguri, ce cuvinte-cheie caută, ce comentarii lasă, am ajuns la concluzia că, nu numai că nu vor înţelege ceea ce scriu, dar nici măcar nu vor realiza unde au ajuns şi despre ce anume citesc.

Spre exemplu, în 2008 scriam pe un blog mai vechi despre experimentul LHC de la Geneva, cel cu acceleratorul de particule care a făcut mare vâlvă la acea vreme. Titlul era ceva de genul „Maşina timpului sau Sfârşitul Lumii peste 3 zile”. Azi intră o duduie pe acel blog şi spune într-un comentariu că ea nu înţelege care e treaba cu „peste 3 zile”… Cum adică, peste 3 zile???

M-am uitat mai atent la articol şi mi-am dat seama că tipa nu realizează pe ce dată a fost scris articolul. Eu vorbeam despre data de 10 septembrie 2008, când a avut loc experimentul, iar data postării era 7 septembrie 2008, deci cu 3 zile înainte. Fata probabil credea că citeşte ziarul „Click!” sau „Libertatea” de azi şi nu înţelegea cum poate să fie 10 septembrie peste 3 zile, dacă acum suntem în luna martie! 😆

Un alt exemplu, mai recent. Am scris acum două săptămâni despre emisiunea „Bursa pariurilor” de la Realitatea, care era la debut şi aminteam acolo de premiul de 10.000 de euro pentru telespectatorul care va ghici cine este „Regina” în cazul corupţiei din vămi.

Timp de câteva zile am primit comentarii de la diverse persoane care îmi explicau în detaliu, care cred ei că este mecanismul corupţiei în vămi, cine este „Regina” şi de ce cred ei că persoana, sau persoanele respective „sunt Regina”. M-am jenat să le explic, încă o dată, că respectivul concurs este la Realitatea TV, nu la mine pe blog şi acolo au toate indicaţiile necesare pentru participare, numere de telefon, adrese de e-mail, forum şi toate cele.

Având în vedere toate acestea şi uitându-mă cam ce aiureli scriu bloggerii care au succes şi notorietate, parcă am o ezitare atunci când vreau să scriu despre politică, geopolitică, teoria conspiraţiei, chestii filosofice, ocultism, NLP şi alte chestii savante. Aşa că îi rog pe cei care apreciază acest gen de articole, mai “intelectualiste” să îmi transmită şi mie un cât de mic feed-back, un like pe Facebook, un mic comentariu… Nu de alta, dar aş dori, în afară de a face trafic,  să pot scrie şi lucruri de calitate, care să îmi placă şi mie. 🙂

8 păreri la “Merită să scrii chestii savante?

  1. cumnatu'

    Bai cumnate tu esti om serios?Pai ce sa faci frate cu chestiile savante cand noi suntem contemporani cu bianca lu” bote.Tu vrei sa scrii despre experimentul LHC iar la principalul jurnal de stiri la ora de audienta maxima se discuta de divortul lu” Oana cu Pepe.Pe Realitatea subiectul e pe baza de Iri si Moni,tot ce arde Varciu e subiect de interes national,se fac teste de sarcina in direct.Cum sa scrii despre niste lucruri filozofice cand noi suntem pe baza de manele si curvasareala.Asa ca daca vrei sa ai trafic numai cu Salam si Daniela Crudu se poate face,din pacate.

  2. Meneopol

    Ţi-aş recomanda să nu aştepţi părerea cititorului în acest moment. Scrie ce ai de scris şi ai să vezi că vin şi rezultatele dorite. Ca şi mine nu cred că încasezi ceva din acest blog sau cel puţin nimic semnificativ aşa că nu merită efortul de a face pe plac cititorilor de orice. Am văzut că stăpîneşti destul de bine domeniile enumerate mai sus şi chiar mă întrebam de ce nu te axezi pe ele. Din site-urile de nişă se cîştigă mult mai uşor bani sau trafic. Şi un brand se construieşte mai uşor pe un site de nişă. Abia apoi merită să pleci urechia la dorinţele cititorilor pentru că atunci ştii cu cine stai de vorbă şi cunoşti calitatea cititorilor.
    Meneopol´s last blog post ..Biserica neamului prost

  3. Dan Tănăsescu Post author

    Păi tocmai asta spuneam că aştept părerile cititorilor, ca să văd dacă există cititori interesaţi. În ceea ce priveşte ideea blogurilor de nişă, cred că se supralicitează această strategie. Deja blogosfera e plină de bloguri „nişate”, iar una din problemele unui astfel de blog este că trebuie să scrii mereu despre acelaşi subiect şi e mai greu să postezi zilnic mai multe articole. Eu vreau să încerc o abordare personală, care să fie o combinaţie între blog de nişă, blog generalist şi brand personal. 🙂

  4. NG

    Ar fi si cazul, mai ales ca se inciede cocalari.com. Preiei o parte din trafic. Glumesc!
    Sunt de acord cu Meneopol. Scrie, frate, chiar daca ai zece cititori, stii ca sunt reali, ca cineva te asculta.
    NG´s last blog post ..Legislatia romana- 200×2 84

  5. Dan Tănăsescu Post author

    Am auzit de cocalari.com şi cred că e bine că se închide. Poate mai scăpăm puţin de mizeriile astea de pe net. Câţiva cititori nu mă mulţumesc pentru că vreau să devin brand. 😉

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

CommentLuv badge