Ce înseamnă să fii imparţial?

De fiecare dată când spun ceva critic la adresa lui Traian Băsescu, Elena Udrea, PDL în general, ori vreunei publicaţii sau post de televiziune aservite puterii, sau dacă îmi exprim vreo opinie care sugerează câtuşi de puţin că aş simpatiza cu USL, sau cu oricare alt adversar al puterii sau direct al lui Băsescu, există cineva care să mă acuze că nu sunt imparţial, aşa cum ar trebui să fie orice blogger/jurnalist.

Ca să plecăm de pe baze solide, să vedem mai întâi ce înseamnă „imparţial”:

IMPARŢIÁL ~ă (~i, ~e) (despre persoane) Care nu este parţial; care procedează în conformitate cu adevărul şi dreptatea; nepărtinitor; just; drept. [Sil. -ţi-al] /<fr. Impartial

Deci, conform definiţiei din DEX, ar trebui să fiu de partea adevărului şi a dreptăţii şi să nu ţin partea cuiva, încălcând astfel această condiţie. OK, la asta pot să adaug că poţi fi de bună credinţă în ceea ce priveşte opiniile tale, dar să te înşeli în privinţa „adevărului şi a dreptăţii”, dar să admitem totuşi definiţia în condiţiile în care trebuie să ai o percepţie justă asupra dreptăţii şi adevărului.

Acum să vedem ce înseamnă opusul termenului „imparţial”, adică „părtinitor”:

PĂRTINITÓR ~oáre (~óri, ~oáre) (în opoziţie cu nepărtinitor) Care părtineşte; care ţine parte cuiva; parţial. /a părtini + suf. ~tor

Acum, având în vedere că a fi părtinitor înseamnă a-i ţine partea cuiva, aş vrea să aflu şi eu răspunsul cititorilor mei la câteva întrebări:

  • Dacă spun că Traian Băsescu, în 99% din declaraţiile sale publice a minţit, sunt părtinitor?
  • Dacă spun că oricine în locul lui Băsescu şi PDL, ar fi mai puţin nociv pentru România, sunt părtinitor?
  • Dacă îmi exprim convingerea că regimul Băsescu a distrus România şi a afundat-o în criză şi datorii, sunt părtinitor?
  • Dacă spun că majoritatea ziarelor şi televiziunilor, fac propagandă în favoarea lui Băsescu şi puterii portocalii, sunt părtinitor?
  • Dacă declar că îl susţin pe Sorin Oprescu la Primăria Capitalei, sunt părtinitor?
  • Dacă sunt de părere că actuala putere acţionează în profundă contradicţie cu interesul naţional, sunt părtinitor?
  • Dacă spun că nu am încredere în Victor Ponta şi că ar putea fi omul lui Băsescu, înseamnă că sunt părtinitor?
  • Dacă spun că Ponta a trădat USL şi poporul român, sunt părtinitor?

Şi dacă sunt cu adevărat părtinitor, atunci cui îi ţin partea?! Sau, să fii imparţial înseamnă cumva să-i ţii partea lui Traian Băsescu&Co?!

PS: Vedeţi şi cât de „imparţiali” sunt cei de la „Evenimentul zilei”, care îl cenzurează pe Cristian Tudor Popescu, chiar şi atunci când îl critică pe Crin Antonescu!!! Evident, doar în cazul în care asta îi aduce în vreun fel atingere tovarăşului Traian Băsescu!

Leapşa – Pe tine ce te sperie la televizor?

Am primit azi o leapşă de la Horea Bădău. Cu toate că nu mă prea dau eu în vânt după lepşe şi alte activitîţi de mare angajament „blogheristic”, subiectul mi s-a părut important şi demn de luat în considerare.

Concret, este vorba de manipularea practicată în mass-media, pentru atragerea de audienţă sau alte scopuri, în care populaţia este panicată, terorizată şi isterizată cu tot felul de ştiri alarmiste, de multe ori fără fundament în realitate.

Deci ar trebui să spun ce subiect de ştiri de la televizor mă sperie pe mine cel mai tare. Fiind din fire foarte sceptic în legătură cu informaţiile din mass-media şi având capacitatea de a discerne între informaţia autentică şi manipulare/dezinformare, sunt foarte greu de păcălit în această privinţă. De obicei doar analizez aceste manipulări, le demontez şi scriu despre ele pe blog.

Totuşi există două subiecte care mă îngrijorează, dar datorită faptului că pericolele sunt reale, nu pentru că sunt amplificate şi distorsionate de presă.

Primul este pericolul unui cutremur de intensitate mare în România. Au trecut 35 de ani de la dezastrul din 4 martie 1977 şi cu cât distanţa temporală de la acest eveniment este mai mare, probabilitatea ca el să se repete creşte, mai ales că activitatea seismică s-a intensificat pe întreaga planetă şi cea vulcanică de asemenea.

Al doilea potenţial pericol de care mă tem este cel al izbucnirii unui război mondial, mult mai distructiv decât primele două. Deocamdată este vorba doar de propagandă, dar faptul că se fac declaraţii belicoase, marile puteri se înarmează şi se menţine în conştiinţa publică ideea unui conflict global arată că acolo sus, la vîrful puterii mondiale, sunt anumite grupuri care doresc acest lucru şi asta este ceea ce mă îngrijorează cu adevărat.

Acum, că v-am spus şi eu care sunt fricile mele, dau leapşa mai departe la Chavalito, Bucur Ion, Ratatouille, Oana Pasat, NG şi cine mai doreşte, că văd că alţii au primit-o deja! :)

Milogii, atârnătorii şi tupeiştii din online

Milogeala şi tupeul în online au ajuns sport naţional în mediul online românesc. E plin Internetul de „cyber-cerşetori” care te inoportunează peste tot şi la orice oră cu tot felul de cereri de ajutor, sau pentru servicii gratuite şi unilaterale.

De când blogul meu a crescut în popularitate, topuri şi număr de vizitatori, am început să fiu asaltat tot mai mult de tot felul de astfel de milogi, oportunişti şi profitori, unii dintre ei dând dovadă chiar de obrăznicie.

Nu mă refer aici în mod special la clasicul schimb de linkuri, devenit deja cotidian. Această formă de milogeală mi se pare a fi printre cele mai „cinstite”. Persoana respectivă îţi cere un serviciu în schimbul altui serviciu, deci, în principiu, este o afacere cât de cât onestă.

Problema apare atunci când solicitantul are un blog lansat de câteva săptămâni şi în jur de 20, maximum 50 de vizitatori unici pe zi, comparativ cu mine, care am, în medie, cam de 30 de ori mai mult. Evident, avantajul acestui schimb de linkuri este mult mai mic pentru mine şi evident mai mare pentru cel care îl solicită.

Pe urmă, este puţin cam aiurea să faci schimb de linkuri între bloguri/site-uri care nu au nicio legătură între ele în ceea ce priveşte tematica. Nu are nicio relevanţă pentru blogul meu, unde scriu în general despre conspiraţii, manipulare şi propagandă, un blog unde se postează articole despre maşini, pariuri sportive, jocuri sau modă.

Adevăraţii milogi sunt însă cei care îţi cer, sau te roagă să scrii un articol despre ei, să postezi un link, să le dai un vot, doar aşa, pentru că ei sunt simpatici şi au tupeu. Adică, ei nu îţi oferă nimic în schimb, dar tu, dacă eşti fraier şi/sau milostiv, s-ar putea să dai curs cererii lor.

În acestă categorie intră cei care îşi lansează diverse bloguri sau site-uri de afaceri, trupe care lansează videoclipuri, posturi de radio online şi au nevoie de publicitate. În loc să investească bani în campanii de promovare, aşa cum ar fi normal, încearcă să îşi facă publicitate gratuit profitând de numărul mare de bloguri existente pe Internet.

Aici un rol deosebit în au agenţii de PR, care vor să folosescă bugetul alocat pentru orice, numai pentru promovare nu. Aceşti piarişti şi piariste, trăiesc cu impresia că, dacă îţi trimit un comunicat de presă şi îţi cer să îl postezi pe blog, îţi fac chiar o favoare, tu, ca un blogger amărât ce eşti, fiind mereu în pană de subiecte şi dornic să fii luat în seamă de nişte profesionişti ca ei. :lol:

O altă formă mascată de a-şi face publicitate gratuit, o practică unele site-uri de afaceri, care postează comentarii pe bloguri, cu unicul scop de a lăsa acolo un link către site-ul respectiv, sau de a lăsa în comentariu un text care prezintă afacerea, sau informaţii despre serviciile oferite.

Uneori este postat un comentariu scurt şi imbecil, referitor la articolul de  pe blog, după care urmează linkul către afacerea proprie, alteori este postat cu tupeu pur şi simplu un anunţ publicitar urmat de linkul de rigoare.

Există o categorie cu totul aparte, care îmbină cerşeala cu obrăznicia şi se găseşte în rândul bloggerilor începători. Aş numi-o, „eu sunt mic tu fă-mă mare”. Am primit şi astfel de mesaje în care un oarecare blogăraş mă anunţă că şi-a făcut şi el blog şi vrea să devină celebru. Iar pentru asta mă roagă să îl includ în blogroll, să îi dedic un articol de recomandare cu linkurile aferente, sau orice altceva, care l-ar putea scoate şi pe el din anonimat. Asta ca şi cum eu aş avea vreo obligaţie în acest sens, ar fi cumva o datorie de la sine înţeleasă din partea mea şi a altora care sunt ceva mai avansaţi decât el!

Dacă intru pe blogul celui care îmi face solicitarea, în 99% din cazuri voi găsi un blog cu câteva articole, postate o dată la câteva zile în care sunt scrise câteva aberaţii cu multe greşeli de ortografie, iar în rest multe clipuri de pe Youtube, fotografii sexy sau amuzante, bancuri şi alte fleacuri culese de pe Internet.

Fenomenul cerşetoriei online se manifestă la fel de frecvent şi în cadrul reţelelor de socializare, unde ne întâlnim şi aici cu o grămadă de milogi „independenţi”, dar şi mulţi piarişti, antreprenori online etc. Pe Twitter sunt asaltat de cei care te roagă din suflet să le dai şi lor un RT. Pe Facebook gama de cereri este ceva mai diversă, aici fiind prezenţi atât „antreprenorii” care şi-au făcut pagină şi tu eşti obligat automat să le dai „like”, cât şi amatorii de concursuri şi topuri, care te roagă sau îţi cer de la obraz să le dai şi lor acolo, un „like”, un „share”, un vot ceva, indiferent dacă îi cunoşti, sau nu, indiferent dacă îţi place blogul lor, sau comentariul cu care participă la nu-ştiu-ce concurs tâmpit!

Aş vrea ca toţi aceşti oportunişti, profitori, milogi şi tupeişti din mediul online să ştie că bloggingul, antreprenoriatul online, promovarea şi PR-ul în social media sunt activităţi care necesită multă muncă, perseverenţă şi răbdare şi la fel ca în orice altă activitate care implică relaţionare şi socializare sunt valabile regulile de bun simţ, politeţe şi conduită.

Cei care cred că blogging-ul este o activitate prin care poţi câştiga bani rapid, uşor şi fără efort se înşeală amarnic. Şi în acest caz este nevoie de foarte multă muncă, poate chiar mai multă decât în alte domenii, de perseverenţă şi mult timp dedicat acestei activităţi.

Dacă postezi zilnic câteva articole, chiar şi în week-end şi de sărbători, dacă îţi promovezi cu bun simţ blogul pe Internet, dacă comentezi constant pe alte bloguri şi site-uri, căutând să te faci cunoscut şi cel mai important, dacă ai ceva de spus şi ai talent, după 2 – 3 ani vor începe să apară şi rezultatele. Dar nimeni nu îţi poate garanta că vei câştiga o groază de bani, sau că te vei putea menţine mereu în centrul atenţiei.

Deci ţineţi minte, dragi bloggeri şi antreprenori online începători: fără multă muncă asiduă şi fără răbdare, făcând doar şmecherii mărunte şi umblând cu miloaga, pentru a profita de pe urma muncii celor mai vechi şi mai harnici decât voi, nu veţi ajunge la niciun rezultat şi mai devreme sau mai târziu vă veţi plictisi şi veţi abandona ceea ce aţi început. :)

Topul comentatorilor pe blog

După cum se poate observa, în sidebar, în partea dreaptă, a apărut un nou widget. Am inclus un top 10 al comentatorilor pe blog pentru a-i recompensa pe cei mai activi cititori ai mei, care au postat comentarii. Este practic un blogroll dinamic, pentru că cei care se află în acest top şi au la rândul lor blog, primesc automat un link către blogul lor.

Până în prezent cei mai activi comentatori au fost:

  1. Alex (23 comentarii)
  2. Bucur (14 comentarii)
  3. ChavaLito^ (11 comentarii)

2000 de articole pe blog

Vă anunţ cu mândrie că azi, cu 2 zile înainte ca acest blog să împlinească 2 ani de existenţă, am depăşit numărul de 2000 de articole postate pe blog.

Este rezultatul a 2 ani de muncă voluntară aproape neîntreruptă, cu toate că satisfacţiile de ordin personal nu au fost prea mari. Sper că informaţiile pe care le-am postat aici sunt interesante, utile şi apreciate de cei care le citesc.

Dacă aveţi propuneri, sugestii, preferinţe pentru anumite subiecte, vă rog să nu ezitaţi şi să mi le transmiteţi. De asemenea dacă aţi găsit sau deţineţi diverse materiale interesante în limba română sau engleză, le puteţi comunica pe e-mail, pe pagina de contact sau prin comentarii pe blog.

Acum, în perioada sărbătorilor, voi slăbi ritmul un pic, pentru că mă simt foarte obosit şi am nevoie de puţină relaxare şi plus de asta sunt şi în toiul pregătirilor pentru Crăciun.

Vă urez tuturor un Crăciun Fericit şi un An Nou mai bun şi mai plin de satisfacţii şi realizări! :)

Vitali o are mică?!

Eterna rivalitate dintre bloggerii A-list şi veşnica dispută: Contează mărimea, atunci când faci blogging? Mărimea traficului, bineînţeles! :lol:

cabral ciubotaru chinezu

Via Oana Pasat

Impresii şi imagini de la premiera documentarului “Adio, tovarăşi!”

Aşa cum am promis, azi voi vorbi despre premiera de luni a documentarului „Adio, tovarăşi!”, referindu-mă la ce s-a întâmplat în afara vizionării propriu-zise. Mai exact, prezentarea, conferinţa de după, bufetul etc.

Evenimentul s-a desfăşurat la Cinematecă, sala Eforie, luni 14 noiembrie de la ora19:00, fiind difuzat în premieră mondială primul episod din cele 6 care alcătuiesc seria de documentare.

Înainte de proiecţie au şinut discursuri ambasadorul Germaniei la Bucureşti, domnul Andreas von Mettenheim, Christian Beetz, unul din producători şi din partea română, Alexandru Solomon, regizorul cunoscut la noi ca realizator al documentarului „Kapitalism – Reţeta noastră secretă”.

După film a urmat o conferinţă la care au participat Christian Beetz, Alexandru Solomon şi Ioan Stanomir, preşedintele Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc. A existat şi un microfon destinat celor din sală, pentru a adresa întrebări celor 3 invitaţi, sau a exprima opinii în urma vizionării. Discuţiile au fost în jurul modului în care s-a desfăşurat realizarea documentarului şi contribuţia pe care a adus-o fiecare parte implicată în producţie.

O echipă de la TVR a realizat înregistrarea conferinţei şi a luat câteva cadre pentru ilustraţie, din sală şi din holul de la intrarea cinematografului. Echipa tehnică a avut ceva probleme cu semnalul Vodafone pentru Internetul mobil, necesar prezentării platformei web a documentarului. De fapt, am constatat că în sala respectivă, aflată cumva la subsol, nu era semnal practic în nicio reţea de telefonie mobilă.

Am pierdut câteva momente din conferinţă pentru că am ieşit de câteva ori pe hol unde organizatorii pregătiseră un “bufet suedez”, sponsorizat de Institutul Cultural Francez. :lol:

Am degustat un pahar de vin roşu excelent, am încercat câte un fursec, saleu, pateu şi ce mai era pe acolo, am făcut nişte poze şi am schimbat câteva cuvinte şi impresii cu puţinele persoane pe care le cunoşteam pe acolo. Asta pentru că gaşca de “blogăraşi şi blogăriţe” care venea de obicei la astfel de evenimente s-a subţiat foarte mult în ultimul timp.

Am auzit chiar că bloggeri cu notorietate au început să ceară bani pentru a participa la astfel de evenimente. Vă vine să credeţi aşa ceva?! Să ceri bani ca să vezi un film pe gratis, să bei vin, bere şi să haleşti fursecuri??? :lol:

E păcat că s-a diminuat participarea la acest gen de acţiuni, deoarece speram să se închege un fel de comunitate a bloggerilor cinefili, sau măcar a celor iubitori de artă şi cultură, că de blogăraşi, fani virale de pe Youtube, iPhone 4S şi blogging de dragul blogging-ului m-am săturat până în gât!

Mai multe imagini găsiţi pe Facebook. ;)

iPhone 4S este o jucărie scumpă pentru retarzi

Petrecerea lansării la Vodafone a noului iPhone 4S. Să lăsăm imaginile să vorbească! :lol:

Şi un fanatic religios Apple! :lol:

Elena Udrea comentată pe blogul lui Perez Hilton

Se pare că pictorialul „incendiar” al Elenei Udrea din revista „Tabu” nu a făcut mare vâlvă doar în România, ci a atras atenţia şi presei internaţionale. Printre cei care au abordat subiectul, referitor la ministrul turismului din România, a fost şi vedeta TV şi bloggerul american, cunoscut  sub pseudonimul Perez Hilton.

Acesta, într-un articol intitulat „Cum să câştigi alegerile în România!” (How To Win An Election In Romania!) prezintă coperta revistei „Tabu” cu Elena Udrea, o citează pe aceasta, când vorbeşte despre politică şi femeile puternice din politică şi spre final îşi exprimă admiraţia spunând că arată fabulos. Dar totuşi, la sfârşitul articolului îi întreabă pe cititori, dacă sunt de păerere că acest mod de a se promova îi conferă Elenei Udrea mai multă putere, sau doar îşi slăbeşte imaginea de politician profesionist.

Pe mine m-au amuzat cel mai mult comentariile cititorilor la adresa Elenei Udrea. Astfel, unul dintre ei remarcă faptul că apariţia Elenei Udrea pe coperta „Tabu” este inspirată de o ediţie mai veche a revistei „Vanity Fair” având-o pe prima pagină pe Madonna.

Madonna in Vanity Fair

Un altul este de părere că este vorba de un trucaj în Photoshop, deoarece capul divei din Pleşcoi este disproporţionat faţă de corpul din fotografie, care de fapt nu ar fi al ei. :lol:

Un comentariu mai lung apreciază faptul că Elena Udrea încearcă să schimbe regulile, promovând o femeie puternică ce nu foloseşte mijloacele unui bărbat, dar totuşi este de păerere că poate avea o imagine de femeie sexy fără să adopte varianta de „femeie uşoară”.

Un comentator care spune că este din România şi cunoaşte cum stă treaba cu doamna Udrea, spune că meritele sale politice sunt discutabile, deoarece a urcat pe scara puterii folosind orice mijloace, ba mai mult, se zvoneşte că ar fi amanta preşedintelui. Cât despre comparaţia cu femei puternice din politică, precum Hillary Clinton sau Angela Merkel este de părere că e doar o glumă tristă.

Mai multe detalii aici.

Naşul Radu Moraru s-a cuplat cu bloggerul zoso

De când a dat chix cu televiziunea 10 TV şi a fost aruncat de telespectatori la lada de gunoi a lingăilor puterii, Radu Moraru (pe care în trecut îl apreciam şi îl respectam foarte mult) a trecut în tabăra bloggerilor, intenţionând să se manifeste de acum încolo cu precădere în mediul online.

Naşul şi-a deschis blog, pe care bănuiesc că vrea să îl transforme într-un soi de televiziune online, de unde să-şi lanseze omagiile pentru conducătorul iubit Traian Băsescu. Şi ca un om cu experienţă îndelungată în mass-media ce este, a început deja să-şi promoveze noua platformă blogosferică. Aşa că s-a înfrăţit cu un alt băsist şi beneficiar al graţiilor actualei puteri, bloggerul zoso (Vali Petcu).

Legătura strânsă şi apropierea dintre cei doi este pusă în evidenţă de Radu Moraru într-un articol de pe blogul său:

Dragă Zoso, ştiu că eşti un blogger redutabil şi îţi mulţumesc pentru reclama pe care o faci platformei noastre. Sîntem la început, încerc să mă acomodez cu această lume total diferită de industria televiziunii şi recunosc că e mult mai greu să supravieţuieşti în blogosfera decît în sclipiciul facil pe care ţi-l oferă televiziunea.

Nu ştiu câtă reclamă îi face zoso “naşului”, pentru că nu-i citesc celui dintâi aberaţiile, dar dacă fostul jurnalist de televiziune spune asta eu îl cred! :)

Intenţia de colaborare între cei doi pare să fie de lungă durată. Asta reiese cel puţin din ceea ce spune Radu Moraru, despre care aflăm că trei sferturi din cititorii lui zoso sunt împotriva sa (oare?!).

Dacă ai ponturi, te rog nu ezita să ni le spui. Mă interesează părerea ta şi crede-mă că vreau să schimb părerea cititorilor tăi, 75% împotriva mea, şi nu-i pun la număr pe grobieni!

Dacă ai timp, astăzi între 12.30-14.30 sînt alive şi live pe blog. E prima experienţă ever şi lucrez deja la răspunsuri!

Să fii iubit! Să fiţi iubiţi! Forum frate! Shoot!

Eu le urez băieţilor succes şi mult noroc la anul, pentru că va fi foarte greu să mai convingi pe cineva că trebuie să fii de partea lui Băsescu şi PDL şi că ceea ce faci aceştia e bine şi în interesul poporului român!