Sistem de urmărire cu cipuri RFID comestibile implantate în alimente

By | 4 iunie, 2011

Va monitoriza aportul de calorii, va arăta de unde hrana a fost cumpărată, şi chiar vă va înştiinţa atunci când produsele alimentare din frigider sunt pe cale să se strice – acestea sunt câteva din caracteristicile unui nou sistem care încorporează cipuri comestibile RFID, care vor fi introduse direct în produsele alimentare.

Creatorii săi susţin că această tehnologie va revoluţiona modul în care oamenii mănâncă, în sensul îmbunătăţirii, dar scepticii consideră că este doar un pretext pentru un alt mod de a urmări şi controla comportamentul uman.

Dezvoltat de Hannes Harms de la Royal College of Art din Londra, sistemul „NutriSmart” se bazează pe ideea că cipurile RFID introduse direct în alimente ajută la urmărirea mai bună a lanţului de aprovizionare cu alimente, automatizarea şi mai mare a experienţei cumpărăturilor la supermarket şi simplificarea faptului de a mânca, astfel încât oamenii să nu mai trebuiască să se gândească în mod special la ceea ce fac.

Tehnologia va permite consumatorilor ca prin aşezarea unui aliment implantat cu cip RFID pe o farfurie specială, prevăzută de asemenea cu cip, să afle orice informaţie despre acel aliment şi cât anume din el pot să mănânce. La fel, cuptoarele cu microunde, prevăzute cu cipuri RFID, vor stabili automat timpul necesar gătirii unui aliment, fără să mai fie necesar acest lucru din partea utilizatorului.

Un aspect şi mai îngrijorâtor al acestei tehnologii este faptul că deja astfel de cipuri au fost introduse în anumite medicamente pentru a monitoriza respectarea prescripţiilor medicilor de către pacienţi şi alertarea autorităţilor atunci când un pacient refuză să ia pastilele prescrise.

În cazul în care o astfel de tehnologie va fi implementată şi pentru produsele alimentare este de presupus că elitele oculte o vor folosi pentru controlul aprovizionării cu hrană al populaţiei şi pentru monitorizarea tipurilor de produse alimentare pe care oamenii le consumă. De asemenea prin acest sistem va fi posibilă limitarea sau interzicerea consumului de vitamine şi remedii naturale din plante, care nu sunt agreate de noile prevederi din Codex Alimentarius, recent intrate în vigoare în Europa.

Acest scenariu orwellian pare a fi mai mult decât science-fiction – el se desfăşoară în faţa ochilor noştri, puţin mai mult in fiecare zi. Iar sistemul „NutriSmart” este doar o altă dovadă că cei de la putere doresc să monitorizeze fiecare aspect al vieţii noastre, de la medicamentele pe care le luăm până la alimentele pe care le consumăm.

Sursa: NaturalNews.com

O părere la “Sistem de urmărire cu cipuri RFID comestibile implantate în alimente

  1. Pingback: Libertatea noastra incepe sa fie tot mai urmarita si controlata | .::: CALIN ADRIAN :::.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

CommentLuv badge