Limbajul de lemn corporatist

By | 8 septembrie, 2011

Am descoperit un eseu extraordinar despre limba română, romgleză şi limbajul corporatist, care circulă pe Internet. Este absolut fantastic cât de bine descrie felul jenant în care este folosită limba română în mediul corporatist! Mi-am permis să fac o modificare la textul original, scriind englezismele cu caractere italice.

I-am spus unei domnişoare la un meeting că aş prefera să vorbim în română.

M-am dat mare şi i-am mărturisit că sunt profesor, aşadar, mă deranjează barbarismele. Am rugat-o să nu folosească termeni din engleză acolo unde există un corespondent în limba română.

S-a uitat la mine, pentru câteva secunde, cu o privire de automat de cafea şi mi-a spus: „Come on! I hate you„. Nu mai ştiu ce am discutat la întâlnire. Cert e că am plecat trist. Nici nu mai ştiu dacă am citit meeting reportul primit pe e-mail. Oricum n-aş fi înţeles nimic.

Sunt un loser care se încăpăţânează să gândească româneşte. Să asculte muzică românească de calitate. “Celelalte Cuvinte, de exemplu.

Cand îl aud pe regretatul Florian Pittiş recitând versurile în „Fără cuvinte” îmi dau lacrimile. Şi realizez că este un mesaj excelent pentru cei ce masacrează limba română:

Tristeţea cea mai mare este că, aşa cum bine observa un comentator pe un forum, am înlocuit limbajul de lemn din perioada comunistă cu un alt limbaj de lemn. Limbajul de lemn din perioada corporatistă.

Din zece tineri cu care interacţionez, în special din marile companii, nouă îl folosesc. Din aceşti zece tineri, nu aş angaja mai mult de 2 să lucreze pentru compania pe care o conduc. Sunt project manageri, dar, în esenţă, nu pot purta o discuţie coerentă. Nu pot identifica etapele unui proces simplu. Nu pot redacta un mesaj cu început, cuprins şi încheiere…

Sunt produsul unui sistem educaţional falimentar. Produsul unor companii ce au nevoie de roboţi, nu de oameni. Afacerea este atât de mare încât, de multe ori, merge de la sine. Iar dacă dă faliment, nu sunt de vină oamenii din interior, ci piaţa. Oamenii din exterior.

Dacă nu foloseşti jargonul corporatist, nu eşti profi. Punct. Nici cool nu eşti. Încă o dată, punct.

Poţi să ai doctorat la Harvard, dacă te încăpăţânezi să gândeşti şi să scrii în română, eşti un loser. Come on. Nu te va accepta nimeni dacă refuzi să strecori în comunicările tale câteva „trendy”, „catchy” şi „well”. Aşadar, ai învăţat degeaba.

În civilizaţia fumului, trebuie să dai senzaţia că te pricepi. Let’s face it, nimeni nu va avea timp să te ia la bani mărunţi. Să vadă că din tine, după ce eşti scuturat bine, nu rămâne nici măcar o monedă de folosit la cărucioarele din supermarket.

În lumea rapidă, reală sau ireală, cea mai tare exprimare este, de departe: „Vino la petrecere cu the significant other„. Mi-a luat o oră să aflu că este vorba despre parteneră. Adică soţia, prietena, iubita, logodnica, amanta.

M-am încins şi am uitat cel mai important lucru: în fiecare articol trebuie să fii focusat pe ceva. Iar eu sunt confused. Aşa cum sunt tot mai mulţi oameni. Oameni cu care interacţionez zi de zi. „Am decât o idee about that. Hai so let it go„! Când primesc o astfel de… exprimare încep, instantaneu, să plâng. Caut emiţătorul pe LinkedIn şi aflu că a terminat un Master în Comunicare şi Relaţii Publice.

Lucrurile sunt clare: profesorul său de română din şcoala generală trebuie demis. Cum a terminat liceul, facultatea, masterul? Come on! Până să pun mâna pe telefon şi să sun la Ministerul Educaţiei (să-l demită pe profesor), mai primesc un mesaj: „Tu nu vezi că ai o problemă de mindset? Whatever„. Intru în panică. Ce naiba să am la mindset, că ultimele analize mi-au ieşit bine. Mă întristez şi un sfert de oră nu sunt bun de nimic. Am o mare problemă de mindset. Cu sufletul zdrenţe caut pe Google. Aflu că mindset înseamnă mentalitate. Mă liniştesc.

Trăiesc atâţia oameni în lume cu probleme de mentalitate, încât unul în plus sau în minus nu mai contează. Trăim într-o civilizaţie rapidă. Ceea ce în urmă cu 50 de ani se întampla în luni, acum se întamplă în secunde. În consecinţă, suntem tot mai superficiali.

Vrem să cunoaştem totul, dar nimic în profunzime. Dacă nu ştim ce s-a întâmplat în lume în ultima oră avem o senzaţie de insecuritate. Muncim repede, mâncăm repede, iubim repede şi murim repede. Timpul nu mai are răbdare.

Pentru că suntem evaluaţi de oameni repezi, suntem obligaţi să aruncăm mult fum. E mult mai dificil să stăm să le arătăm cât de competenţi suntem. Cât de profunzi suntem. De cele mai multe ori, nu suntem, să fim sinceri, nici competenţi şi nici profunzi. Pasăm repede vina pe altcineva, ne acoperim de e-mailuri, muşcăm cu poftă din primul picior care vrea să ne lovească. Sau despre care avem senzaţia că vrea să ne lovească.

Şedinţele sunt veritabile scene de luptă. Al Treilea Război Mondial este o glumă pe lângă ce se întâmplă, în fiecare zi, în marile companii. Dar societatea avansează. Se fac profituri iar „piendelul” arată bine. Ce e acela „piendel”? Come on, it’s about profit and loss.

Sunt absolvent de liceu cu profil real. În clasa a X-a, profesorul meu de matematică a murit. A fost înlocuit de o profesoară care avea un singur merit: era fata unui inspector şcolar. Total nevinovată. Dacă nu ai chemare să fii profesor, nu are sens să devii unul. Te chinui pe tine şi chinuieşti generaţii întregi de elevi. De la matematică, m-am reorientat spre prima iubire: limba şi literatura română. Aşadar, de fiecare dată când văd cum limba română este masacrată, sufăr organic.

Nu înţeleg şi nu voi întelege niciodată de ce un mesaj de genul „Trebuie să semnăm asap! E pressure mare!” nu sună la fel de explicit aşa: „Trebuie să semnăm cât mai repede. E presiune mare”!

Obligaţi să înveţe romgleza, din cauza numărului mare de expaţi, mulţi tineri români, de regulă corporatişti, uită să delimiteze clar mesajele: când scrii în engleză, scrii în engleză. Iar când scrii în română, surpriză, scrii în română! „Trebuie sp semnăm asap! E pressure mare”! Aşa se încheie un mesaj primit, prin e-mail, acum câteva minute. Recitesc conţinutul ca un profesor ratat ce sunt. Găsesc 4 greşeli grave de limba română. Dar, come on, what’s the point?

În civilizaţia fumului, important este să dai senzaţia că te pricepi. Dacă te uiţi cu atenţie sub ambalaj, produsul uman e, de cele mai multe ori, putred.

un anonim de pe net

Sursa: Facebook

O părere la “Limbajul de lemn corporatist

  1. Florina

    Mi-a plăcut foarte mult comentariu făcut pe baza textului și chiar m-a amuzat.La fel de intrigată sunt și eu ,când copii mei îmi spun că ar trebui să mă îmbrac ,,trendy,, sau să fiu,, mai cool ,, sau că mă mișc ,,slow-motion,, .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

CommentLuv badge