Astrele spun că Şerban Huidu nu va face închisoare

By | 21 octombrie, 2011

Conform predicţiilor Cristinei Vanea, astrologul revistei CanCan,  Şerban Huidu nu va face închisoare în urma accidentului, care a dus la decesul a trei persoane duminica trecută, dar, deoarece este marcat karmic în tema natală, va mai avea parte şi în viitor parte de astfel de evenimente nefericite.

Acest om are o pată neagră pe karma familiei, iar toţi din neamul Huidu au suferit şi vor suferi din această cauză. Din fericire, copiii vor fi cel mai puţin afectaţi de această încarcătură. Totodată, Şerban Huidu suferă o dată la aproximativ şapte ani câte un astfel de moment. În 2005 a mai avut acest impas, cand a intrat cu maşina într-o ambulanţă. Cele petrecute membrilor familiei ţin de karma fiecăruia, însă la Şerban se va repeta un episod de acest gen în 2019. Pe harta lui astrală mai apare şi că în urmatoarea perioadă va suferi o cădere psihică, o nevroză, o depresie severă.

5 păreri la “Astrele spun că Şerban Huidu nu va face închisoare

  1. eSorin

    bai cat rahat se poate debita in jegul asta de presa romaneasca.oare de ce nu i-a trecut prin cap si lui diaconescu presedintele poporului sa o aduca in emisiune pe dezaxata aia care comunica cu mortii cu prosopul in cap.nu de alta dar trebuie sa aflat si parerea celor care au murit in accident.ca tot spuneai pe fb ca era un reporter care l-a intrebat pe huidu ce vrea sa le transmita mortilor..
    eSorin´s last blog post ..Este cineva interesat de …

  2. Anonymous

    Bancuri cu Serban Huidu

    Q: Ce zice Huidu` cand se uita la kilometraj?
    A: Fara numar!

    Q: Ce zice Huidu` cand demoleaza un Logan?
    A: Inca unu si ma duc!

    Q: Ce zice Huidu dupa ce calca o femeie pe strada cu gipu`?
    A: Si-alta data…Si-alta data…o s-o facem si mai si mai lata!

    Q: Ce zice Huidu` dupa ce omoara 3 oameni cu gipu`?
    A: Pardon, am alunecat..

    Q: Ce numar de inmatriculare al gipului cu care omoara Huidu?
    A: B 111 LOL… rade si masina 🙂

    Q: Ce striga copii lui Huidu` cand face accident!
    A: Hit me baby one more time!

    Q: Pe cine a vrut de fapt sa omoare Huidu in accident?
    A: Pe nevasta-sa 🙂

    Q: Care era jocul preferat al lui Huidu in copilarie?
    A: De-a Ramaru in serie

    Q: Ce poza se afla in dictionarul roman la cuvantul genocid?
    A: Poza de pe permisul auto a lui Huidu

    Q: De ce a omorat Huidu 3 oameni nevinovati?
    A: Ca sa fie f..t in cur la puscarie

    Q: Unde isi va petrece Huidu urmatoarele vacante?
    A: In statiunea Mititica cu zabrele!

    Q: Care este cel mai mare pericol pe strada in Romania?
    A: Huidu!

    Q: Cum se numeste acum prioritatea de shmecher cu gip pe contrasens?
    A: Prioritate de Huidu!

    Q: In ce top se afla acum Servan Huidu?
    A: Top Rusinicaaa 🙂

  3. MARIA SIGHISOARA

    omule cred ca ai o inima de piatrA DUMNEZEU ne iubeste pe toti dar la fiecare ne vine randul sa te fereasca dumnezeu de asa ceva

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

CommentLuv badge