Anghel Rugină despre adevăraţii conducători ai lumii

By | 22 decembrie, 2011
Distribuie prietenilor!

Pe la începutul anilor 2000, exista un talk-show pe Antena 1, care se numea: “Marius Tucă Show”. Acest excelent ziarist invita în emisiunile sale, cele mai reprezentative personalităţiale momentului, de la preşedintele statului, primul ministru şi membri ai guvernului, până la sportivi, oameni de cultură sau de ştiinţă… pe scurt, invita în fiecare seară, OMUL ZILEI!

Era unul dintre programele cele mai aşteptate şi mai urmărite, întrucât realizatorul nu-şi “ierta” pentru nimic în lume invitatul, supunându-l unui continuu tir de întrebări, care de care mai provocatoare şi mai indiscrete referitoare la activitatea profesională sau acţiunile publice ale acestuia. Totul cu bun simţ, totul cu maxim profesionalism, beneficiind de o echipă redacţionala de elită!

Într-o seară de acum circa zece ani, l-a avut ca invitat pe marele nostru economist şi academician Anghel Rugină, profesor universitar de anvergură mondială, care s-a stins din viaţa de curând, din păcate… Emisiunea de pe Antena 1 din acea seară avea să devină, pentru toţi cei care am urmărit-o, absolut memorabilă.

Sub Ceauşescu, Anghel Rugină a fugit din ţară, trecând Dunărea înot la sârbi. A fost rănit la picior de un grănicer român, dar a reuşit în cele din urmă să ajungă în Statele Unite, unde a devenit membru corespondent al Academiei Statelor Unite, şef de comisii economice şi consilier în diferite guverne americane. Pentru cine vrea să se edifice mai pe larg despre personalitatea acestui român de excepţie recomand lectura de pe Wikipedia şi din alte surse on-line.

La un moment dat, cu toată experienţa sa, Marius Tucă a scăpat invitatul de sub control. Personajul “de mare calibru”din acea seară, a pus treptat stăpânire pe emisiune, toată pregătirea acesteia ducându-se “pe apa Sâmbetei”, deoarece răspunsurile sale la întrebările moderatorului depăşeau cu mult tiparul emisiunii, prin amplitudine, prin modul în care erau documentate şi mai ales prin consecinţele lor!… Erau răspunsuri care impuneau de la sine alte întrebări şi tot aşa… Ca un bulgăre de zăpadă lăsat să se rostogolească pe o pantă proaspăt ninsă!… Dar să vedem ce s-a întâmplat, concret!

Domnul Rugină a afirmat la un moment dat, că a fost invitat acasă la George Bush! La “Casa Albă”, bineînţeles. Fiica domniei sale era prietenă şi colegă de facultate cu gemenele preşedintelui american, iar acesta a vrut să îl cunoască personal, aşa că l-a invitat la o cină în cel mai bine păzit obiectiv al planetei. Şi când Marius Tucă l-a întrebat cum e de fapt preşedintele american “în privat”, au început dezvăluirile:

“George Bush este un texan simpatic, cinstit şi foarte de treabă, dar nu face ce vrea el!…”

“Cum, adică, nu face ce vrea el? Păi nu este el cel mai puternic om de pe planetă? Nu conduce el guvernul celui mai puternic stat din lume?” A întrebat, Tucă.”Păi, nu prea…” a răspuns domnul profesor. “Se vede treaba că trebuie să fac unele precizări”, a mai spus domnia sa, “ca să se ştie şi ca să puteţi înţelege mai bine”!…

Apoi a continuat:

“Dragii mei, lumea asta este condusă de un fel de guvern mondial, format dintr-un grup de circa 250-300 de persoane, super-bogate, super-puternice şi super-bine-informate, care trăiesc “ca în sânul lui Adam”! Oamenii ăştia deţin puterea absolută pe planetă. În afară de accesul imediat la toate resursele economice şi la cele mai recente descoperiri tehnico-ştiinţifice, multe ţinute în secret, au la dispoziţie, în toate ţările lumii, institute de cercetări psiho-sociologice, cu ajutorul cărora ţin sub control toate popoarele planetei. Acestea le indică personajele politice cele mai “potrivite” pentru a “câştiga alegerile”, în mod “democratic” în cele mai importante state ale lumii; importante nu numai ca număr de locuitori, dar mai ales prin resursele lor naturale, prin puterea economică, militară sau prin poziţia lor strategică. Practic toţi conducătorii statelor importante ale planetei sunt”aleşi” cu “binecuvântarea” acestui “GRUP”, şi toţi cei aleşi nu fac altceva decât să pună în practică “directivele” trasate de acesta…”

Întrebare telefonică de la un telespectator:

“Domnule Anghel Rugină, face şi România parte dintre ţările vizate de ‘GRUP’?”

“Da. Şi ca dovadă vă aduc faptul că, înainte cu două luni de alegerile din 2000, persoana care a câştigat alegerile prezidenţiale, a fost în vizită “privată” în Statele Unite, iar la două săptămâni de la câştigarea alegerilor, primul ministru proaspăt numit a făcut acelaşi lucru. Au fost amândoi să-şi ia “foaia de drum”…

Replică telefonică:

“Adică dumneavoastră vreţi să spuneţi că pe preşedintele nostru ni l-au ales americanii?”

Răspuns:

“Nu o spun eu. Aşa este. Numai că nu americanii, ci “GRUPUL” care conduce. În America a avut loc doar acceptarea şi instruirea personajelor.”

Replică:

“Să vă fie ruşine domnule, Rugină… Să vă fie ruşine că aţi ajuns la vârsta pe care o aveţi, cu capul plin de păr alb, ca şi mine şi că ne minţiţi în halul ăsta… Nu ştiu ce interes aveţi să o faceţi, dar vreau să vă spun că pe preşedintele nostru l-am ales noi, cu toţii, prin votul nostru, că aşa am vrut noi! Să vă fie clar: aşa am vrut noi! Şi apoi cum să ni-l aleagă alţii când este o comisie de votare care verifică vot cu vot, de la toate partidele… Sunteţi un mincinos! Domnule Marius Tucă, nu mai chemaţi, domnule, din ăştia… Bună seara!…”

Anghel Rugină, (A.R.): “Dragă domnule, te felicit!… Te felicit că ai ajuns la vârsta la care ai capul plin de păr alb şi că ai trăit până acum cu impresia că ai putere! Că votul tău contează! Poţi să mori fericit în cazul ăsta! Eu nu am vorbit pentru cei care au vârsta şi convingerile dumitale. Eu am vorbit pentru cine are urechi să audă şi minte să înţeleagă!… În ceea ce priveşte votul, nu uitaţi vorbele lui Stalin, care zicea că nu contează cine şi ce votează, contează doar cine numără voturile! Astăzi cu voturile centralizate electronic treaba asta a devenit un simplu joc pentru un informatician: cu un program deştept, printr-o simplă atingere a unei anumite taste, voturile plus ale unui candidat se adună discret la cel care trebuie să iasă… Îmi spui că nu ştii ce interes am… Am interesul ca poporul meu să afle… Să afle şi să înţeleagă!… Să înţeleagă că la nivel global “cărţile sunt făcute”! Oamenii ăştia sunt prea deştepţi şi prea puternici!…”

Alt telespectator (TS), întreabă: “Dar cine sunt oamenii ăştia? Este vorba de Franc-masonerie?”

A.R.: “Sunt şi masoni în “grup”, dar nu sunt majoritari!”

TS, (chiar dacă se tratează de un alt telespectator lăsăm iniţialele cu titlu generic, pentru cursivitatea mesajului):

“Atunci, despre cine este vorba? E sultanul Bruneiului? Bill Gates? Sau cine altcineva?”

A.R.: “Mai, băieţi… Pe oamenii ăştia nu-i cunoaşte nimeni… Adică nimeni dintre “muritorii de rând”! Ce, sultan? Ce, Bill Gates? Ăştia sunt mici copii, pe lângă cei din “GRUP”! Trebuie să înţelegeţi că adevăraţii bogaţi ai lumii nu apar în niciun top, al niciunei reviste… Se bucură de anonimat pentru ca astfel să aibă libertate deplină de mişcare. Doar un număr limitat de persoane, alese pe sprânceană, cunoaşte identitatea unora dintre ei, alte persoane “alese”, cunosc pe altele, şi tot aşa. Nimeni nu poate pune toate piesele acestui puzzle împreună… Nici măcar preşedinţii marilor state ale lumii. Directivele ajung la ei prin interpuşi. V-am spus că este vorba despre oameni deosebit de inteligenţi şi despre o organizare perfectă!…”

TS: “Atunci sunt evreii?”

A.R.: “Sunt şi evrei dar nu sunt majoritari!”

TS: “Arabii? Sunt şi arabi? Că ăştia au petrol…”

A.R.: “Dragii mei, sunt reprezentanţi de peste tot, într-o proporţie echilibrată. În asta şi constă succesul “GRUPULUI”, deciziile în interiorul lui se iau într-un mod absolut democratic, iar locul în acest “GRUP”se moşteneşte, pe principii monarhice, cei ce urmează să intre fiind foarte bine testaţi şi pregătiţi în acest sens…

TS: “Bun, şi cam de când se întâmplă chestiile astea?”

A.R.: “Se zice că acest “GRUP” a luat fiinţă cam pe la începutul anilor 1800, cu scopul declarat de a prelua conducerea lumii. Prima mişcare cu relevanţă la nivel planetar ar fi fost iniţierea valului de revoluţii din Europa anilor 1848. Apoi “GRUPUL” a încercat preluarea puterii pe tot globul prin intermediul ideologiei comuniste.”

TS: “Cum adică, să preia puterea în lume cu ajutorul comunismului? Păi comunismul nu zice că totul este al tuturor? Nu înţeleg. Puteţi să ne explicaţi?”

A.R.: “O.K. Să raţionăm un pic… Deci ideologia comunistă spune că totul este al tuturor, este adevărat, dar şi că nimeni nu poate dezlipi nici un strop din bunurile în comun pentru folosul său personal. Deci totul este al tuturor şi în particular al nimănui. Şi chiar dacă nu sunt ale nimănui, după victoria planetară a comunismului, aceste bunuri trebuiesc totuşi “administrate” de cineva. Şi de ce acel cineva n-ar putea fi un “GRUP”, de administratori la nivel mondial de, să zicem… 250 – 300 de persoane!…“

Toată lumea… mută. Inclusiv Marius Tucă…

Şi domnul profesor a continuat:

“Toate mişcările de rezonanţă mondială de după 1848, s-ar fi produs cu acceptul acestui “GRUP”. Totul bine studiat. Totul cu un scop precis. Bineînţeles că au apărut şi evenimente neprevăzute. La un moment dat, liderii comunişti, supuşi unei propagande deşănţate cu scopul creării cultului personalităţii, pe criterii de marketing politic, au început ei înşişi să creadă în ceea ce propovăduiau şi să se creadă nişte zei în viaţă, aşa că au scăpat de sub control. Şi atunci a fost nevoie de crearea unei ideologii care să contrabalanseze comunismul şi anume fascismul. Şi aşa a pornit cel de-al doilea război mondial… Şi când şi fascismul a început să aibă derapaje i s-a opus o coaliţie mondială, şi pentru că nu fusese înfrânt comunismul “independent”, a fost nevoie de un “război rece”, care s-a încheiat aşa cum ştim cu toţii, cu victoria “GRUPULUI”, asupra copilului rebel – comunismul!

Acum suntem în faza în care “GRUPUL” se concentrează asupra unei noi strategii de putere şi anume “Globalizarea”. Au fost create organisme la nivel global în sprijinul acestui concept: NATO, G8, G20, FMI, Banca Mondială, BERD, Comunitatea Europeană, etc…

Trebuie să recunoaştem că acest “GRUP” a avut un rol foarte important în menţinerea unui echilibru strategic la nivel mondial. În perioada dominaţiei acestuia, nivelul de trai al populaţiei a crescut în mod constant, nu peste tot e drept, dar încă se mai lucrează la acest lucru prin intermediul organismelor mondiale controlate de “GRUP”. De asemenea nivelul tehnologic a cunoscut un progres uriaş care nu ar fi fost posibil fără direcţionarea resurselor necesare în acest sens. “Drepturile omului”sunt impuse permanent pe ordinea de zi a tuturor reuniunilor la nivel mondial, sau regional, acolo unde acestea nu sunt la înălţimea momentului. În general se impune o nouă ordine mondială, care încearcă să înlăture haosul, anarhia şi pericolele potenţiale la nivel planetar…V-am spus că este vorba despre persoane deosebit de inteligente.

E drept, uneori sunt mai răi câinii, ca stăpânii, dar sunt sigur că la momentul oportun, stăpânii îşi vor pune câinii cu botul pe labe!…”

Marius Tucă (M.T.): “Domnule Anghel Rugină, m-aţi uimit! De unde ştiţi toate astea?

A.R.: “În cercurile academice americane se dezbat destul de des subiecte de genul ăsta!”

M.T.: “Şi nu vă este frică să dezvăluiţi aceste lucruri?”

A.R.: “În primul rând, am o vârstă: “mi-am trăit traiul, mi-am mâncat mălaiul”, şi apoi sunt lucruri, repet, deja cunoscute, iar scopul pentru care am făcut-o este de a limpezi cumva apele şi de a potoli spiritele înfierbântate din România, care încă mai cred că tot ceea ce zboară se mănâncă!…”

TS: “Şi noi ce trebuie să facem?”

A.R.: “Aici am vrut să ajungem cu discuţia noastră!… Pentru noi, important este să ne facem viaţa frumoasă în jurul nostru. Să lăsăm gândurile mari, la scara internaţională, că acolo jocurile sunt făcute şi echilibrele nu trebuiesc rupte! Nu avem nici informaţiile, nici competenţa, nici resursele şi nici mijloacele necesare să acţionăm la un nivel atât de înalt.

Putem în schimb să ne comportăm civilizat, să ne educăm bine copiii, să ne conservăm şi să ne protejăm mediul în care trăim, să ne respectăm şi să ne ajutăm, pe scurt: să ne trăim viaţa liniştiţi…”

Comentariul meu:

Acest text circulă în prezent sub formă de comentariu pe diferite bloguri sau site-uri ale unor publicaţii. Eu l-am primit pe e-mail, semn că a început să circule şi pe această cale.

Nu am reuşit încă să aflu cine este cel care a conceput acest material nici data la care a fost făcut public pentru prima oară, aşa că nu pot să mă pronunţ în legătură cu autenticitatea conţinutului său.

Totuşi Anghel Rugină, aşa cum reiese din spusele sale, propune o atitudine de supunere şi acceptare a sistemului global instaurat de respectivul „GRUP”, aşa că este posibil ca şi el să fie un om al sistemului, dar cu un simţ patriotic ceva mai dezvoltat.

Din păcate nu există o înregistrare a emisiunii de acum 10 ani a lui Marius Tucă, pentru că atunci site-urile de conţinut video şi web 2.0 erau abia la început. 🙁

22 păreri la “Anghel Rugină despre adevăraţii conducători ai lumii

  1. iulian

    Pavel Corut vorbea de mult despre acest grup in cartile sale. Le-am citit prin 1994 pe cand mai imprumutam carti de la Toni.
    P. Corut ii numeste „bubuli” si spune ca ar fi luptat impotriva lor in postura sa de super-spion.
    Poate ca e mai bine sa fie asa cu rezerva ca nu sunt adeptul depopularii planetei prin forta (razboi, foamete, cancer, gripe-modificate, accidente-stupide, invazii „extraterestre”, tsunamiuri, etc). Oricum am observat un curent la cam toata lumea „buna” care vorbeste despre aceste secrete pe care acum le stie si tata Leana din colt: Nu va opuneti ca este inutil. Aici e de discutat…

  2. ganditorul de la hamangia

    Se pare ca savantul nu avea nici o fiica
    si nu a aparut la Tuca Show.
    Restul e cancan…

  3. AT

    Sunt de acord ! Sau asa imi imaginez si eu lumea – oricum de la Revolutia Franceza aristocratia traditionala pierde teren in favoarea unei noi aristocratii ( la fel si in URSS etc ). Deci e 1 -0 pt noii aristocrati care nu sunt definiti clar peste tot !

  4. AT

    Era sa uit – de mii de ani nu putem vorbi decat despre feudalism – mai putin de la rev franceza incoa . Dar si in plin feudalism o dinastie poate cadea si alta poate aparea in locul ei. Domnul Rugina are dreptate cand ne sfatuieste sa ne vedem de ale noastre ca asa-i si normal dar si cei mari tre sa-si vada de ale lor pt ca altfel vor cadea si or sa le ia altii locul . Asa a fost dintotdeauna si o sa fie intotdeauna !

    Sarbatori Fericite !

  5. Dan Tănăsescu Post author

    Şi azi tot într-o formă de feudalism trăim, dar unul de tip financiar-bancar. Cu domnul Rugină nu sunt de acord că trebuie să ne vedem de ale noastre. Datoria noastră de cetăţeni este să îi luăm de guler pe conducătorii politici care sunt executanţii celor din umbră. Asta ca să se teamă mai mult de noi, decât de stăpânii lor! 🙂

  6. d-petre

    „Dar să nu uităm totuşi că Pavel Coruţ este fost securist, deci e expert în arta dezinformării.”
    Oare serviciul de contraspionaj al armatei si securitatea sunt tot un drac ? Spion si securist sunt totusi notiuni diferite … chiar daca arta dezinformarii le era comuna.
    d-petre´s last blog post ..E vremea colindelor

  7. Dan Tănăsescu Post author

    Securist e un termen generic şi se referă la toţi cei care au lucrat în domeniul spionajului şi al informaţiiilor.

  8. NG`s

    O lectura chiar placuta si surprinzatoare pentru ziua de azi. Exista vreo posibilitate de corelare a acestei scrisori cu ceea ce a mai spus domnul Rugina si in alte locuri (este de presupus ca nu s-a bazat pe aceasta singura aparitie televizata)? Ar fi interesant si edificator.
    NG`s´s last blog post ..Dependenta ta este frustrarea ce nu o constientizezi

  9. Dan Tănăsescu Post author

    Textul se bazează doar pe această apariţie de la Marius Tucă Show şi din păcate pe Internet nu se găsesc documente video din acea perioadă. Anghel Rugină a mai apărut totuşi de câteva ori în presa scrisă a anilor ’90, când, dacă îmi amintesc bine, propunea un program economic de relansare a României, pe care, bineînţeles nu l-a băgat nimeni în seamă.

  10. Pingback: Cine conduce lumea si România? Masoni, grupuri oculte, marile corporatii etc | .::: CALIN ADRIAN :::.

  11. tudor

    este adevarat, tot ce se intampla este dinainte prestabilit, totui este controlat de un grup restrans care se joaca cu statele lumii cum se joaca copii cu papusile.
    pentru ei suntem simpli cobai = totul pentru putere

  12. doru stoian

    Masoneria = Elita Spurcatilor Intelectual = Smintitilor !

  13. Pingback: Despre ”cei ce conduc lumea” | un singur vot - stegarul dac - samuraiul dac

  14. Lucas

    Normal ca ne zice sa fim cuminti..Odata pornita o revolutie mondiala risca sa=si piarda puterea !

  15. Pingback: Ce ne scrie Dumnezeu (fiecărui păcătos) în Scrisoarea Lui de Dragoste Sfântă -Biblia (şi ce răspuns ii trimitem ) despre pregătirea întâlnirii cu El, despre îngăduinţa" lipirii" şi frumuseţea abstinentei, inclusiv cu gândul/ ini

  16. Pingback: B-Preotii lumii ne mint, politrucii ne manipuleaza, sacalii valorifica falsa educatie, ca sa ne exploateze! Iata cum se fura bucati din Romania A- Ce ne scrie Dumnezeu (fiecărui păcătos) în Scrisoarea Lui de Dragoste Sfântă -Biblia (şi ce răspuns

  17. otet angela nicoleta

    Cum ramane cu puterea Divina?E ma i tare Satan ca Dzeu?Sa nu uitam ca santem creatia lui , totul inclusiv pamantul.pe care Satan. prin masonerie si adeptii lui, crede ca il stapaneste.Ce ne va elibera pana la urma , caci e vremea din urma , din 2000 incoace a inceput sfarsitul prin ceea ce traim ne dam seama ca multi dintre noi vom pieri printr-o forma sau alta. caci lupta cu raul e grea . Cand ? Numai EL stie si noi prin CREDINTA ,vreau sa credeti ce spun, vom reusi, indiferent cat va fi de greu,sa ne eliberam de Satan.Nu sant vorbe in van , semenii mei,rostul nostru pe pamant de la tatal nostru il avem nu de la altcineva.Lupta dintre bine si rau vreau sa cred ca se va sfarsi de la DZEU.

  18. Sandie

    Si acum in Noiembrie 2020… alegerile din SUA. Daca dati atentie la stirile adevarate si nu fake news, veti realiza ca tot ceea a spus Profesorul Rugină este aderat. Presedintele Trump vrea sa expuna „the entire swamp” by allowing them to expose themselves to the world. He gave them enough rope to hang themselves and they used all of it and then some.

  19. Maris

    Si totusi nu exista nici o dovada ca acest interviu ar fi fost real. Vreun apropiat a d-nului Rugina sa confirme, sa confirme domnul Tuca, sa scrie undeva public in biografia dansului, vreun angajat de la Antena 1 care lucra in respectiva perioada cand facea Tuca emisiunile. Nimic.

    Plus nu se potrivesc niste chestii: n-a avut nici o fica, n-a fost impuscat de graniceri.

    Carl Sagan avea o vorba: „Extraordinary claims require extraordinary evidence”. Aici se fac niste afirmatii exceptionale, dar cu dovezile … mai greu.

  20. Kang

    Fara a intra in sfera „halucinatiilor”,daca pastram o doza sanatoasa de ratiune,vom observa ca intradevar se tinde spre o uniformizare a populatiei.Manipularea se extinde la grupuri tot mai mari.Devenim un fel de turma cu o personalitate colectiva.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

CommentLuv badge