Postarea care i-a adus lui Teodor Baconschi demisia a fost ştearsă de pe blog

By | 23 ianuarie, 2012

După ce ministrul de externe Teodor Baconschi a fost revocat din funcţie de către Emil Boc prin SMS, foarte probabil via Traian Băsescu, aşa cum era firesc blogul ex-ministrului a fost asaltat de o mulţime de utilizatori Internet, fapt care a determinat blocarea acestuia.

După ce blogul şi-a revenit, postarea în care Baconschii îi jignea pe protestatari a dispărut. Totuşi articolul poate fi găsit în cache-ul Google şi îl puteţi accesa aici.

Eu l-am salvat şi pentru a nu se pierde cuvintele memorabile cu care guvernantul pdl-ist îşi alinta electoratul le redau aici sub formă de citat:

După ce ani de zile şi-a etalat figura uzată exclusiv pe ecranele bătrânei Securităţi, Crin Antonescu a trecut în sfârşit la fapte. Mă rog, nu direct – asta ar fi cerut prea mult curaj –, ci prin interpuşi, simpatizanţi ai ordinii noi pe care ne-o pregătesc locotenenţii şi caporalii lui Ion Iliescu. Alături de copilotul său Ponta, a lansat un apel la manifestaţii pentru suspendarea Preşedintelui “în stradă” şi răsturnarea guvernării PDL.

Acţiunea a culminat ieri seară în centrul Bucureştiului. Ca la Londra vara trecută, vajnicii suporteri ai democraţiei de macadam au spart, incendiat, bătut şi au aruncat cu piatră cubică. Nu ştiu dacă au dus democraţia până la capăt, furând plasme pentru a putea urmări mai confortabil analizele atât de fine ale tonomatelor de serviciu.

Să fi declanşat soarta SMURD toate aceste nobile pasiuni stradal-televizive? Sau doar carisma domnilor Antonescu şi Ponta? Sau poate exasperarea galeriilor fotbalistice a fost stârnită de dictatura PDL?

Habar n-am. Ştiu însă că un lucru devine din ce în ce mai clar pentru toţi românii de bine. A început încleştarea pe viaţă şi pe moarte între forţele trecutului şi proiectul unei noi Românii. Opoziţia şi-a activat în sfârşit întreg arsenalul moştenit de la Ana Pauker, Teo, Luca şi Dej: derbedei înarmaţi, dezinformare, propaganda urii.

Ne acuză că vom fura alegerile doar pentru că vrem ca românii să voteze, în diaspora şi acasă. Ce vor ei, în schimb, e ca o populaţie imbecilizată de televiziuni, înfricoşată de scenarii apocaliptice mereu dezminţite de realitate şi, mai nou, de bătăuşii scoşi pe străzi, să aleagă în locul reformei Statului retorica urii şi neputinţei ridicată la nivel de program politic.

Anul care începe va fi crucial pentru România. Opţiunea e simplă: reformă, responsabilitate, siguranţă sau regres, populism, domnia bâtei. Alegerea o va face însă România vrednică, România care munceşte, România însetată de viitor, nu mahalaua violentă şi ineptă încolonată, ca minerii odinioară, în spatele moştenitorilor Securităţii.

2 păreri la “Postarea care i-a adus lui Teodor Baconschi demisia a fost ştearsă de pe blog

  1. Dan Tănăsescu Post author

    E o practică frecventă la băsişti. Am scris un articol despre Radu Moraru (Naşul) în care dădeam un citat de pe blogul său şi după câteva zile a şters articolul!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

CommentLuv badge