Un tramvai numit România

By | 24 martie, 2012

Cred că fiecare dintre noi a mers cel puţin o dată în viaţă cu un mijloc de transport în comun, aşa cum este tramvaiul de pildă. Când eşti în tramvai, deşi eşti înconjurat de o mulţime de oameni, unii dintre ei foarte aproape de tine, de multe ori prea „intim” de aproape, cu toate astea nu ai niciun moment impresia că ai avea vreo legătură cu ceea ce se întâmplă în jurul tău, sau că ai face parte dintr-o comunitate.

Deşi fizic suntem în acel spaţiu şi ne îndreptăm la un moment dat în aceeaşi direcţie, mintea şi sufletul nostru se află în altă parte. Mulţi dintre noi, pentru a se delimita şi mai bine de mediul înconjurător, apelează la o serie de artificii. Unii îşi îndeasă căştile în urechi şi dau muzica la maximum, alţii citesc o carte, iar alţii fie vorbesc la telefon, fie îl butonează de mama focului.

Din când în când, unii pasageri, cu un simţ civic mai dezvoltat, mai strigă la şofer, atunci când acesta pune frână prea brusc, când uită să deschidă uşile în staţii, sau nu porneşte aerul condiţionat în zilele caniculare. Tot ceea ce primesc ca răspuns aceşti „dizidenţi” de la cei din jur, sunt capete întoarse şi priviri încruntate, după care „totul revine la normal”.

Cam aşa se întâmplă şi în societatea românească actuală. Mulţi dintre cetăţenii patriei, fraţi români de-ai noştri, trăiesc în această ţară, de parcă ar fi doar nişte călători într-un tramvai, din care la un moment dat trebuie să coboare. Se duc la serviciu, de unde îşi iau salariile, merg la „şoping” prin hypermarketuri, iau masa la fast-food-uri, vin acasă şi se uită la „Românii au talent”. Ies cu prietenii prin cluburi sau pe la terase, apoi socializează pe Facebook, povestind tuturor despre viaţa minunată pe care o duc, exemplificând cu fotografii de prin locurile unde s-au distrat şi cu mesaje motivaţionale, cu pisicuţe, căţeluşi şi floricele, despre iubire, prietenie şi succes în viaţă. În week-end merg la munte, la mare sau prin străinătăţuri, după care reiau ciclul de la început.

Toţi aceşti cetăţeni model nu sunt interesaţi câtuşi de puţin de ce fac cei care ne conduc, de deciziile care ne afectează nivelul de trai, libertatea, mediul în care trăim şi chiar viaţa. Ignoră cu desăvârşire orice informaţie de interes naţional, sau legată de comunitatea în care trăiesc, orice acţiune civică, ori de exprimare a atitudinii personale în legătură cu deciziile politicienilor pe care le iau în numele nostru şi pe socoteala noastră.

În schimb se plâng în cercurile lor restrânse de preţul tot mai mare al benzinei, de faptul că au crescut ratele la bănci sau că anul ăsta nu au bani să îşi petreacă concediul la Roma sau Paris sau în altă parte. Apoi revin la preobleme lor de maximă imporzanţă, cum ar fi sânii Andrei Măruţă, dramele personale ale Simonei Traşcă sau la ce oră începe meciul.

Ceea ce trebuie să înţelegem cu toţii este că, atâta vreme cât nu am coborât din acest tramvai numit România, dacă vatmanul smintit care îl conduce, deraiază şi intră cu el într-un stâlp, ne ia naiba pe toţi, indiferent dacă ne interesează sau nu!

3 păreri la “Un tramvai numit România

  1. Alex

    Minunata metafora! Keep going! 🙂 Poti scrie un roman Un tramvai numit Romania, s-ar citi ca painea calda!
    Tramvai, bloc, coada, chiar si manifestatie definesc grupari ad-hoc, fiind adunaturi de oameni fiecare-n treaba lui si-n durerea lui. Sau discoteci, cluburi, si multe alte spatii despre care nu-ti poti face o parere oricat ai vrea.
    A-propos de indiferenta invocata, ai vazut cele 2 versiuni de la The Time Machine? Cea din 60 punea accentul pe o cultura a nesimtirii, sau cel putin asa mi s-a parut mie. Era scena in care o tipa se ineca, si bastinasii din anul 802 mii si cat mai era n-aveau o treaba. Ca-n tren.
    In tren gasesti small talks, in lift priviri care de care mai… insa peste tot vezi un amalgam de individualitate corcita cu indiferenta, cu precizarea ca individualismul ramane in continuare un termen gresit, rastalmacit, uzitat in scopuri politice deci tot economice.
    Daca romanul (cartea) ar avea o structura aiuristica, ai putea insera o sectiune despre Dictionarul cuvintelor otravite, care ar putea deveni alt proiect de carte. Ce e democratia, termen invocat in tarile unde duhneste saracia? Dreptul la libera exprimare? Exprimare prin care sa se faca ce? Ca umbreka fragila, semantica democratiei nu incepe, la noi, cu drepturile consumatorului de produse, servicii. Incepem cu sfarsitul: dreptul de a ne revolta public, mediatic, impotriva unor probleme care ne calca pe cap. Haioasa de-a dreptul democratia asta redusa la libera exprimare.

  2. Alex

    Ziceam ca „nu-ti poti face o parere oricat ai vrea” pentru ca in lumea aparentelor, e greu sa definesti statusul cuiva dupa constructii elaborate mai eficient/meticulos/strategic/durabil/generos d.p.d.v.economic, sau nu. Poti lua tinuta vestimentara celor din tramvai: pentru unii, costumul reprezinta 1/2 din salariul brut, pentru altii laptop-ul din geanta inseamna rate, si poate altii se plimba de placere, sau ca sa fure.

  3. Dan Tănăsescu Post author

    Nu mă lovesc mereu astfel de inspiraţii, genul meu fiind mai raţional-analitic. Voiam iniţial să-i spun „Un autobuz numit România”, dar am folosit termenul „tramvai” pentru a face aluzie la celebra piesă „Un tramvai numit dorinţă”. „Maşina timpului” am văzut doar versiunea mai recentă. 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

CommentLuv badge