Băse, crezi că mai ţine figura, ca la jurnaliştii răpiţi în Irak?

By | 23 martie, 2012

Preşedintele nostru drag, probabil dintr-o acută criză de inspiraţie, ne-a mai pregătit o telenovelă politico-securistică, avându-l în rolul principal pe deputatul-mafiot Mihail Boldea.

Iată ce a declarat Traian Băsescu la şedinţa de bilanţ SRI pe 2011:

Mă voi implica şi în acest caz de readucere a lui înapoi. Ştim unde este, facem toate eforturile politice. Acum e în Kenya, nu ştim unde va fi diseară. Încă de aseară statul român a declanşat toate procedurile pentru ca Boldea să revină în ţară. Nu ştiu cât de repede, cât va dura, dar vă asigur că îl vom găsi şi în gaură de şarpe până la urmă. Va trebui, aşa cum a fost şi cu alţii.

Sursa: Mediafax

Pe mine mă umflă râsul! Atâta dramatism şi atâta desfăşurare de forţe pentru un amărât de traficant de terenuri din Galaţi! Auzi, preşedintele se implică personal pentru aducerea în ţară a găinarului de la Galaţi! 😆

Domnul preşedinte uită că nu mai suntem în 2005, când domnia sa poza în James Bond şi erou naţional în cazul celor trei jurnalişti care chipurile fuseseră răpiţi în Irak de către Omar Hayssam, care de asemenea fugise din ţară şi nu a fost adus nici până azi.

traian-basescu-cu-jurnalistii-rapiti-in-irak

Sursa foto: Adevărul

Pe urmă am mai fost tromboniţi cu nemaipomenita extrădare a lui Nicolae Popa, când Băsescu iar se lăuda că va face şi va drege şi până la urmă nu s-a mai auzit nimic, nici de Popa, nici de Sorin Ovidiu Vântu.

Aşa că, dom’ preşedinte, veniţi cu ceva mai solid, că de scenete din acestea umoristice, mereu pe acelaşi subiect, ne-am cam plicitsit! 😆

2 păreri la “Băse, crezi că mai ţine figura, ca la jurnaliştii răpiţi în Irak?

  1. Alex

    2012, un an cica important, bine fractionat. Ultimele luni au insumat nimicuri mediatice. O fumigena aprinsa de Basel tine intre cateva zile si cateva luni, depinde de papusarii din spatele lui.
    Dar, fara scandal politic, fara subiecte idioate, cu ce-ar mai trai presa politica? Ha?? Ajungem la „un om a muscat un caine” este stire, invers nu. Daca mediile ajung out of ink, puterea, oricare ar fi ea, le ajuta sa supravietuiasca fix cu subiecte din astea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

CommentLuv badge