În ultimul timp, tot mai multă lume mă acuză că, direct, sau indirect, mi-aş exprima oarece simpatii pentru USL. Şi nu mă refer numai la cei care citesc acest blog, ci şi la grupuri de pe Facebook, Twitter, forumuri, etc.
A fi partizanul sincer unei grupări politice, aşa cum ţii de exemplu cu Steaua, sau cu Dinamo, este o dovadă clară de naivitate. Asta din mai multe motive.
În primul rând că în România nu există crezuri politice autentice, partidele nefiind fondate pe baza unor ideologii clare şi asumate. Poate că singura doctrină politică autentică şi comună tuturor partidelor autohtone ar putea fi formulată cam aşa: „să ajungem la putere, ca să facem bani!” Restul sunt doar melanjuri de ideologii, de multe ori divergente, întocmite stângaci şi amatoriceşte, menite să dea o urmă de credibilitate în ochii electoratului şi pe plan internaţional.
În al doilea rând, atât puterea, cât şi opoziţia sunt doar două feţe ale aceleiaşi monede, alcătuind în fapt un partid unic, care de 22 de ani se află neîntrerupt la putere. Dacă ne uităm la ambele tabere, vom observa că acestea doar mimează lupta politică. Bătălia este crâncenă, dar se dă doar la nivelul declaraţiilor în mass-media şi pe la diverse evenimente.
Opoziţia nu a întreprins până acum nici o acţiune concretă, pentru a stopa abuzurile şi trădarea interesului naţional de către actuala putere. De asemenea se complace într-o atitudine pasivă şi de eschivare de la implicarea în soluţionarea practică a problemelor grave cu care se confruntă ţara noastră.
La fel şi puterea, în afară de declaraţii sforăitoare pe la televiziuni şi spectacole mediatice regizate, cu arestări şi procese de corupţie, nu a întreprins nici o acţiune concretă de sancţionare a abuzurilor şi corupţiei fostelor regimuri. Nici măcar nu a întrerupt vechile afaceri cu statul, începute pe timpul guvernărilor trecute şi pasate noilor regimuri, preferând să creeze doar sintagme propagandistice, bune de rumegat în dezbateri televizate interminabile, de genul celei cu „băieţii deştepţi”.
Toată această falsă luptă politică, nu urmăreşte decât să divizeze societatea românească, s-o împartă în tabere de suporteri fanatici, care se bat şi se duşmănesc între ei, în vreme ce afacerile de partid merg în continuare şi vânzarea ţării este tot mai înfloritoare. De aceea singurul meu crez politic este România şi interesul naţional! Restul, în politica românească, sunt perdele de fum şi circ pentru naivi.
Da, la nivel discursiv admitem politica dezbinarii, insa in practica suntem anti-basescu. Baselu ii ataca pe „mogulii” din „opozitie”, insa fiecare grupare are mogulii ei, ca fara bani si numai pe vise, idealisme, nu merge nimic. Adica punem in umbra toate mizeriile din asa-zisa opozitie.
Cand eu unul zic ceva de Ponta, de Antonescu, raman cu spusul. In perioada 90-96, actuala opozitie (parte din ea) a distrus cat incape, predand stafeta celorlalte guvernari. N-am memorie scurta, nu-mi plac aia de la putere, dar de ce-as crede sincer in „alternative”?
A fi anti-Băsescu, nu implică în mod necesar a fi pro opoziţie. Băsescu are ceva personal cu poporul român, iar poporul român îi răspunde în aceeaşi manieră personală. Băsiştii însă deviază automat subiectul spre opoziţie, recte Ponta, Antonescu, Iliescu, Voiculescu. 😆
Pai eu sunt anti-politic(politicul in sens ontologic,nu anti-politica, politici), deci nu tin cu nici un personaj mediatizat. Problema ramane puterea concentrata in mainile unor indivizi, indiferent ce masti poarta 🙂