Votaţi-l pe Nicuşor Dan!

By | 4 iunie, 2012
Distribuie prietenilor!

Sâmbătă am trecut pe la „Bookfest” să văd care mai e treaba pe acolo. Pe tot drumul, de la poartă şi până la Complexul Romexpo, o grămadă de tineri m-au acostat cu pliante, încercând să mi-l prezinte pe Nicuşor Dan şi să mă convingă de faptul că el este cea mai bună opţiune pentru funcţia de Primar al Capitalei.

O puştoaică mai îndrăzneaţă, pe care iniţial am confundat-o cu o cunoştinţă, chiar mi-a ţinut o prelegere, în care îmi aducea argumente în favoarea lui Nicuşor. Acestea mi s-au părut însă total nerelevante, bizare chiar.

Primul argument era acela că Nicuşor Dan a câştigat toate procesele intentate Primăriei. Al doilea, că a luptat împotriva proiectului Roşia Montană şi, poate cel mai simpatic argument, a fost acela că „e cu noi şi pentru noi”.

Nu i-am spus fetei că eu am deja o opţiune electorală şi am lăsat-o să îşi ducă speech-ul până la capăt, pentru că am vrut să o ajut să-şi testeze abilităţile persuasive şi puterea personală de convingere.

De ce aş vota eu oare pe cineva, ca primar al Capitalei, doar pe motiv că este bun la câştigat procese, sau un militant înfocat anti Gold Corporation? Ce legătură are asta cu calităţile de bun manager şi gospodar, absolut necesare funcţiei de edil al Capitalei?

Plus de asta, am o reticenţă personală, subiectivă, din cauza numelui pe care îl poartă acest personaj: Nicuşor Dan. Nu ştiu de ce, dar îmi sună la ureche puţin neserios şi cam „cocălăresc”. Mai ales că imaginea de om simplu şi neimplicat politic, pe care vrea s-o afişeze, nu se prea potriveşte cu armata de puştani care împânzesc Bucureştiul cu afişe şi pliante. Cine îi finanţează toată această acţiune?

De aceea, tind să cred că lucrurile stau, în realitate, aşa cum zice Şutu aici:

Nicuşor Dan, oameni buni, mă tem că nu este decît un iepure pentru PDL. Pentru ca PDL, prin candidatul Prigoană, să poată spera la Primăria Capitalei, are nevoie de mai mulţi iepuri care să ronţăie din morcovul imens cu care este cotat Oprescu în sondajele de opinie. Gigi Becali, Anghel Iordănescu, Irinel Columbeanu, Nicuşor Dan nu au altă menire decît să fure voturi de la Sorin Oprescu.

0 păreri la “Votaţi-l pe Nicuşor Dan!

  1. cumnatu

    La 1 Decembrie candidat din partea unpr este primarul actual cu sloganul voteaza primarul pe care-l cunosti.Sloganul bineinteles impreuna cu poza, una unde zambeste de i se vede toata placa dentara.Pai cum sa votez cu primarul pe care il cunosc de combinator,agent imobiliar si un smecher care ne sfideaza pe toti din Mercedesul de peste 100000 de euro,bineinteles achizitionat din salariu de primar.Lumea a luat-o razna!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

CommentLuv badge