Manipularea cu raportul dintre salariaţi şi pensionari

By | 7 iulie, 2012
Distribuie prietenilor!

De mulţi ani se practică în România o manipulare parşivă legată de sistemul de pensii şi finanţarea acestuia de către salariaţii activi. Propaganda cea mai intensă pe acest subiect a fost făcută pe toată perioada regimului Băsescu şi multă vreme m-am lăsat şi eu păcălit de acestă şmecherie pentru prostit masele.

Argumentul care se invocă mereu, atunci când vine vorba de insuficienta finanţare a sistemului de pensii, este aceea că numărul pensionarilor îl depăşeşte pe acela al salariaţilor care contribuie la fondul de pensii.

Este de fapt o minciună prin omisiune. În realitate nu este vorba numai de raportul numeric salariaţi/pensionari, ci şi de nivelul de salarizare din România. Dacă salariaţii activi din ţara noastră ar fi retribuiţi la un nivel aflat măcar la jumătate faţă de media europeană, atunci ar fi posibil ca un salariat să poată finanţa singur mai mulţi pensionari. Astfel, cu numărul actual de salariaţi ar putea fi finanţat fondul de pensii pentru un număr de două sau de trei ori mai mare de pensionari decât cel din prezent.

Din păcate statul nu a luat nici o măsură pentru a obliga companiile străine să aducă nivelul de salarizare al angajaţilor români la nivelul la care sunt plătiţi cei din ţările-mamă ale firmelor şi corporaţiilor respective şi astfel, în toţi aceşti ani, nivelul de trai în România a rămas foarte redus în raport cu cel din alte ţări occidentale, deşi companiile străine au făcut profituri însemnate pe seama angajaţilor români şi a ţării noastre.

Plus de asta „înţeleapta” guvernare Băsescu-Boc a dus la închiderea a peste 400.000 de firme mici şi mijlocii în doar 3 ani şi reducerea cu peste un milion a numărului locurilor de muncă. Şi dacă îi întrebi pe băsişti, de ce nu sunt bani de pensii, îţi vor spune că românii sunt puturoşi şi nu vor să muncească!

0 păreri la “Manipularea cu raportul dintre salariaţi şi pensionari

  1. coolnewz/Ratatouille

    tu te auzi ce spui?
    „statul nu a luat nici o măsură pentru a obliga companiile străine să aducă nivelul de salarizare al angajaţilor români la nivelul la care sunt plătiţi cei din ţările-mamă ale firmelor”
    cum sa oblige statul companiile straine??
    coolnewz/Ratatouille´s last blog post ..Mergem la Referendum!

  2. Alex

    Companiile „straine” sunt bagate pe gat, cumva? Citindu-ti comentariile,coolnews, inteleg un lucru: populatia asta a Romaniei e troglodita rau, merita sa moara, in special pensionarii, somerii si handicapatii, doar ca nu-i bine, toti sunt consumatori, oricat de mici le-ar fi veniturile. De ce n-o spui pe sleau? Ai destui pe blog care-ti canta in struna 😉
    http://ghiuju.wordpress.com/2012/07/07/razboi-climateric-si-alimentatia/

  3. coolnewz/Ratatouille

    @Alex: hai sa te mai iau o data in serios: nu stiu cit ai citit tu de pe blog, insa nu o data am sustinut idei de genul „nu se poate da vina pe populatie” sau „electoratul are intotdeauna dreptate”, respectiv am protestat impotriva generalizarilor de tipul „romanul este troglodit”. Asa ca ce spui tu ca ai inteles din comentariile mele, sigur este gresit. La fel si aberatia (scuze!) despre pensionari, someri, handicapati.
    Faptul ca multi dintre comentatorii mei sunt de aceeasi parere cu mine este un lucru care ma bucura numai partial. De ce? Pentru ca nu-mi place faptul ca pe bloguri nu sunt mai multe dezbateri in contradictoriu, insa civilizate. As vrea sa am si comentatori care sa ma contrazica. Insa inteligent! 😉 Sa fie asta un indiciu ca in esantionul nereprezentativ al oamenilor cu astfel de preocupari (bloguri, internet) lumea este in general de parerea mea? Intreb si eu …
    coolnewz/Ratatouille´s last blog post ..Viața urbei

  4. Dan Tănăsescu Post author

    Cum să oblige statul companiile străine? Simplu, mărind salariul minim pe economie şi reducând fiscalitatea pentru costurile cu angajaţii!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

CommentLuv badge