Cum l-am cunoscut pe Sergiu Nicolaescu

By | 5 ianuarie, 2013

Nu cred că Sergiu Nicolaescu şi-a dorit să aibă parte la funeraliile sale parte de ceea ce s-a întâmplat azi şi nici de toate mizeriile petrecute în spaţiul public în zilele ce au urmat decesului său.

S-au spus multe lucruri urâte şi false despre marele regizor şi s-au scornit tot felul de scenarii conspiraţioniste legate de dorinţa sa de a fi incinerat şi de existenţa unui presupus fiu nelegitim. Unii l-au condamnat pentru că a fost securist şi regizorul comunismului, alţii că le-a produs prejudicii, sau că era un om rece, distant şi autoritar.

De aceea am să vă povestesc cum l-am cunoscut eu pe Sergiu Nicolaescu şi ce impresie mi-a făcut ca om şi ca personalitate publică.

Era pe vremea când lucram în televiziune, dacă nu mă înşel într-un week-end. De aceea atmosfera era mai relaxată şi una din puţinele emisiuni în direct din acea zi era cea la care maestrul era invitat, o emisiune despre film şi cinematografie.

Mă aflam pe un hol, împreună cu alţi câţiva băieţi de la lumini, regia de emisie, şoferi etc. când şi-a făcut apariţia Sergiu Nicolaescu. Se mişca destul de anevoios, deşi asta se petrecea în urmă cu 5 – 6 ani, semn că încă de pe atunci regizorul nu mai era în puterile tinereţii.

Cu toate astea, de îndată ce ne-a văzut, fără să mai aştepte să ajungă până la noi, ne-a strigat vesel: „Salut băieţi, ce faceţi!”, după  care a dat mâna cu fiecare din noi, deşi nu ne mai văzuse niciodată până atunci. Asta era în totală contradicţie cu comportamentul plin de aere al vedetelor de carton care se vânturau pe acolo zi de zi, pe la diferite emisiuni. Eram obişnuit cu tot felul de piţipoance şi băieţi şmecheri, care mergeau numai cu nasul pe sus, discutau doar cu producătorii şi realizatorii şi nu îţi răspundeau la salut nici dacă le strigai „bună ziua” de la o jumătate de metru.

Pentru că era devreme şi fata de la machiaj încă nu venise, maestrul s-a instalat în cabina ei, a pus pe masă un teanc de DVD-uri cu câteva din filmele sale şi a încins o discuţie cu noi, ca să treacă timpul mai repede. Locul unde lucram eu era faţă în faţă cu cabina de machiaj, aşa că puteam să particip la discuţie şi să-mi văd mai departe de munca mea.

Am discutat despre filmul românesc, despre lipsa de finanţare privată a producţiei cinematografice din România şi despre planurile regretatului regizor de a promova lansarea filmelor româneşti pe DVD. Deşi arăta îmbătrânit şi obosit Sergiu Nicolaescu nu îşi pierduse spiritul, energia şi entuziasmul cu care ne-a obişnuit atâţia ani. Am fost plăcut surprins să observ cu câtă pasiune vorbea despre proiectele sale cu noi, nişte băieţi de la „tehnic”, ca şi cum am fi colegii lui de breaslă.

Aşa că nu îi înţeleg deloc pe cei care vor să-l denigreze şi care vvor să îi păteze imaginea acum când nu mai este printre noi! Aşa cum l-am cunoscut atunci, Sergiu Nicolaescu mi s-a părut un om excepţional, modest, prietenos, optimist, foarte entuziast, energic şi plin de înţelepciune.

2 păreri la “Cum l-am cunoscut pe Sergiu Nicolaescu

  1. Gabi Dumitrescu

    Daca la noi ar veni Iisus in persoana si ar muri dupa o viata plina doar de lucruri pozitive, astia tot l-ar face albie de porci. Asta e asa-zisa „presa” de la noi in ziua de azi, cel putin cea mainstream.

  2. DANAP.RO

    CAm asa l-am cunoscut si eu, tot in televiziune. Si dispus sa vorbeasca despre multe, fara retineri orgolioase, dar cu mult bun simt.
    DANAP.RO´s last blog post ..ţărani de bloc

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

CommentLuv badge