Mitul cheltuielilor guvernamentale

By | 1 martie, 2013

Corporaţiile sunt lipitori care sug fluidul vital din orice guvern care le permite să crească fără control. Mulţi dintre cei care au scris Constituţia ştiau acest lucru. Acesta este motivul pentru care Constituţia ne acordă nouă, oamenilor, drepturile şi competenţele de a reglementa corporaţiile. De aceea, propagandiştii libertarieni continuă să citeze documentele federaliste în loc de actuala Constituţie. Când au fost confruntaţi cu Constituţia actuală, propagandiştii libertarieni au susţinut că fondatorii săi nu ar fi vrut într-adevăr o reglementare guvernamentală a corporaţiilor. Deci, libertarienii pur şi simplu ignoră părţi ale Constituţiei care nu le sunt pe plac.

Problema cu corporaţiile este că acestea sunt paraziţi inteligenţi şi adaptabili care îşi ucid rar gazdele de două ori în acelaşi mod. Naţionalismul este o formă de camuflaj care ajută corporaţiile să-şi păcălească victimele să creadă despre ele că sunt entităţi benigne. În Germania, corporaţiile s-au ascuns în capcanele socialismului. Ele şi-au numit chiar instrumentul lor politic Partidul Naţional Socialist şi au supt bani de la guvern, în numele poporului. Naziştii au finanţat construcţia de fabrici Volkswagen, dar Henry Ford a fost cel care şi-a însuşit toate profiturile. Hitler a început un program de garantare a locurilor de muncă, dar guvernul a fost cel care a efectuat de fapt plata salariilor. Corporaţiile au obţinut astfel forţă de muncă gratuită.

Corporaţiile americane trăiesc în raiul porcilor. Au nu mai puţin de 50 guverne individuale de secătuit, dar sunt împiedicate de către guvernul federal. De exemplu, pentru ca “Enron” să jefuiască statul California aşa de mult cum a făcut-o, a trebuit să păcălească alegătorii din California să voteze dereglementarea puterii de stat asupra industriei şi să o scoată pe aceasta de sub supravegherea federală. Odată ce federalii nu au mai monitorizat evidenţa sa contabilă, “Enron” a furat cu impunitate şi a utilizat apoi reglementările federale cu privire la faliment, pentru a fura de la proprii angajaţi. Acesta este adevăratul scop al Partidului Libertarian. Ideea este de a slăbi atât de mult guvernul federal, încât acesta să nu mai poată reglementa corporaţiile şi escrocheriile “Enron” să poată deveni practici comune în domeniul afacerilor.

Neavând nici un mijloc constituţional real pentru a dereglementa ele însele, corporaţiile se bazează pe înşelăciune. Cea mai mare minciună pe care o spun adepţilor lor sinceri este mitul cheltuielilor guvernamentale. Potrivit mitului cheltuielilor guvernamentale, toţi banii noştri din impozite sunt băgaţi într-o saltea gigant, iar apoi sunt împărţiţi de către un trezorier în genul lui Scrooge. Cred că este un eşec major al sistemului nostru şcolar public că oricine poate fi păcălit cu o aşa minciună sfruntată.

Adevărul este că banii noştri din impozite sunt o parte esenţială şi de neînlocuit a economiei naţionale. Banii din taxe nu sunt îndesaţi într-o saltea prezidenţială. Banii din taxe ar trebui să fie puşi la treabă pentru păstrarea Americii sănătoase, funcţionale şi puternice. Banii din taxe ar trebui să fie investiţi în industriile de pe pământ american şi pentru plata salariilor care să asigure traiul americanilor. Banii din taxe ar trebui să fie investiţi în împrumuturi pentru afaceri mici, pentru a garanta concurenţa într-o economie capitalistă, credite ipotecare pentru locuinţe la preţuri accesibile, precum şi în alte investiţii acumulatoare de dobânzi şi generatoare profit, pentru a asigura sănătatea economiei americane.

Noi nu cheltuim banii din taxe. Este dobânda la banii din taxe, care este cheltuită. Cheltuind mai mulţi bani decât sunt impozitaţi este un semn al unei economii sănătoase. După aproape 30 de ani de domnie neoconservatoare, avem o economie extrem de bolnavă. Avem şomaj masiv şi oameni fără adăpost, care reuşesc să menţină salariile scăzute pentru puţinele locuri de muncă rămase în Statele Unite. Corporaţiile americane extrag profituri de miliarde, în timp ce americanii isi pierd casele, iar libertarienii dau vina pe victime.

Ideea din spatele tuturor acestor lucruri este de a slăbi atât de mult guvernul federal încât niciodată să nu mai devină din nou un gardian public eficient. Libertarienii se înfăşoară în drapel pentru a pretinde că acţionează în interes public. Ei fabrică dovezi că impozitul pe venit este ilegal şi ne-american, ignorând atât Amendamentul 18 cât şi Legea Dreptului Administrativ, care cu siguranţă fac ca impozitul pe venit să fie legal. 30 de ani de guvernare neoconservatoare a lăsat guvernul federal prea sărac pentru a monitoriza în mod eficient criminalitatea corporatistă, şi criminalii corporatişti care finanţează Partidul Libertarian aşa de eficient. Faptul că libertarienii, creştinii născuţi din nou şi neoconservatorii spun toţi aceeaşi minciună arată că ei toţi lucrează pentru aceleaşi corporaţii.

Sursa

Acest articol se referă evident la americani şi la situaţia din Statele Unite dar, pentru că are ca subiect propaganda libertariană, mi s-a părut interesant şi util şi pentru cititorii din România. Acest gen de propagandă este intens practicată şi la noi în ultimii ani, de tot felul de pseudo-economişti şi politruci, care vor să ne înveţe cum este cu “capitalismul pe pâine”, statul social, “cetăţeanul gras în spatele cetăţeanului slab”, economia de piaţă, globalizarea şi tot meniul cu care ne-am obişnuit. Este bine să ştim care sunt originile acestei propagande ticăloase şi intereselor cui serveşte ea.

3 păreri la “Mitul cheltuielilor guvernamentale

  1. mihai

    Foarte interesant dl. Tanasescu.Ma intreb si eu asa de-o idee, daca va spune ceva numele de Dan Claudiu Tanasescu care scria tot as cu patos revolutionar despre Europa Libera in anii ’80 in revista „Saptamana”.Sa nu fiu inteles gresit, n-am nimic impotriva celor scrise in textele de mai sus,ba sincer cred ca-i ok. doar ca nu inteleg cum mama dracului se face in tara asta, ca la „vremuri noi tot noi”.Sa caut in lista de parlamentari?

  2. Dan Tănăsescu Post author

    Am auzit de numele Dan Claudiu Tănăsescu, dar nu am absolut nicio legătură cu persoana respectivă. Prin anii ’80 eram al liceu aşa că nu văd cum aş fi putut scrie eu în „Săptămâna”. De asemenea nu îmi amintesc să fi avut vreo rudă care să lucreze în presă pe vremea aia sau mai recent. 🙂

  3. mihai

    In regula dl. Tanasescu,mea culpa pentru suspiciuni iar pentru textul de mai sus asa dupa cum am spus din partea mea aveti toata stima.
    ps. daca nu va deranjeaza,vreau sa citesc si alte comentarii scrise de dumneavostra.
    Cu respect Mihai S.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

CommentLuv badge