Șansele ca propriul tău copil să fie răpit sunt aproape zero

By | 26 septembrie, 2019

Metoda Problemă-Reacție-Soluție funcționează din plin acum în România. Mai întâi a fost creată Problema: populația a fost isterizată cu povești horror cu psihopați care violează, ucid și ard minore în cazan și pedofili olandezi care răpesc și ucid copile de 11 ani. Apoi a apărut Reacția: părinții îngrijorați și asociațiile de părinți cer Guvernului ”să ia măsuri”, pentru a spori ”siguranța” copiilor care, chipurile, ar fi răpiți pe capete de lângă școli sau de pe drumuri.

Dar care sunt șansele ca propriii tăi copii să fie răpiți și violați de presupuși pedofili sau traficanți?

Există o ramură a matematicii numită statistică și calcul probabilistic. Deci să fie clar, e vorba aici de MATEMATICĂ, de știință, de lucruri bătute în cuie, care nu se pot conforma opiniilor, interpretărilor și nu pot face obiectul dezbaterilor unor idioți pe Facebook!

Probabilitatea reprezintă șansa unui eveniment de a se produce, în condițiile unui set de factori preliminari. Definiția scurtă a probabilității din punct de vedere matematic este, ”raportul dintre numărul de cazuri favorabile și numărul de cazuri posibile ale unui eveniment aleator”.

În cazul presupuselor răpiri de copii avem trei factori principali, care influențează probabilitatea ca acest eveniment să se întâmple: numărul de răpiri într-o anumită perioadă, numărul de indivizi și grupuri care se ocupă cu răpirile și numărul de copii din România. Numărul de răpiri și numărul de răpitori sunt direct proporționale cu probabilitatea ca o răpire în cazul dvs. să se producă, iar numărul de copii care ar putea fi răpiți este invers proporțional cu această probabilitate.

Numărul de răpiri raportate este foarte mic, cred că sub 5 pe an, iar numărul de răpiri confirmate este aproape zero. Cred că singurele răpiri din acest an sunt doar cele despre care se presupune că au avut în cazul de la Caracal și cazul din Dâmbovița, deci 3 presupuse răpiri.

Numărul de grupări care se ocupă în mod curent cu răpirile în România este de asemenea practic zero, pentru că nu s-a confirmat până acum existența vreunui grup infracțional organizat, specializat în răpiri. Clanuri care se ocupă cu prostituția și proxenetismul, da, dar nu și cu răpirile. Nu avem situația din Mexic sau Brazilia, unde răpirile pentru recompense sunt o adevărată industrie. Făcând o paranteză, unii ar putea să spună că nu s-a confirmat până acum așa ceva, pentru că Statul e corupt și autoritățile mușamalizează cazurile de răpiri ale crimei organizate. OK, dar chiar și așa, dacă numărul de răpiri ale acestor clanuri mafiote ar fi semnificativ, atunci populația ar observa,chiar și în cazul mușamalizărilor și al tăcerii presei.

În ceea ce privește numărul de copii din România, acestea este destul de mare, chiar dacă natalitatea a scăzut mult în ultimele decenii. După ultimele statistici, numărul de copii din mediul urban este de 2.281.801, iar cel din mediul rural este de 2.161.787, deci în total 4.443.588 de copii în toată țara.

Nu pot face un calcul matematic exact, deoarece am nevoie de date statistice detaliate și trebuie să iau în considerare mai mulți factori, care sunt greu de cuantificat, dar putem deduce că probabilitatea ca tocmai copilul tău să fie răpit este foarte redusă, practic, zero.

Cu totul altfel stau însă lucrurile în cazul accidentelor auto. Numai în București au loc câteva accidente, ZILNIC! La nivel național, zilnic au loc accidente de ordinul zecilor, unele soldate cu morți. De asemenea numărul persoanelor care conduc imprudent și neatent și al pietonilor neatenți și neglijenți este mare. Deci probabilitatea ca în drum spre școală, sau de la școală, copilul tău să aibă un accident auto este mult, mult, mai mare decât aceea de a fi răpit de un pedofil. Cu toate acestea, nu am văzut până acum niciun părinte care să fie isterizat de teama că odrasla lui ar putea avea un accident auto și nu am văzut nici organizații de părinți care să ceară Guvernului măsuri pentru siguranța în trafic a copiilor.

Așa cum spunea cineva, parafrazez, ”rațiunea nu se viralizează, emoțiile însă da”. Parcă văd că mîine-poimâine părinții hipergrijulii îi vor ruga în genunchi pe guvernanți să le cipeze copiii și să le monteze camere video și în fund, numai să știe că sunt în siguranță, feriți de pedofili și traficanți, sunt ochiul atotvăzător și ”protector” al ”Big Brother-ului” mondial.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

CommentLuv badge