Pentru mulți oameni, a fi modest înseamnă să îți ascunzi calitățile și talentele și să eviți să vorbești despre ele, de teamă să nu îi deranjezi cumva pe ceilalți. Dar asta înseamnă prefăcătorie, nu modestie!
Societatea ne învață să ne simțim jenați și chiar vinovați, atunci când trebuie să ne recunoaștem calitățile și valoarea personală. Cred că nu există persoană care, chiar și atunci când primește de la altcineva o laudă sau un compliment, prima reacție este să roșească și să nege, să spună că aprecierile sunt exagerate, că nu e chiar așa etc. Asta deoarece, nu-i așa, nu se cade să recunoști în fața celorlalți că ești o persoană valoroasă, că ai calități… Este întotdeauna mai înțelept ”să nu te dai mare”.
Dacă ai niște calități și într-un anumit context recunoști că le ai, sau le afirmi, asta nu înseamnă lipsă de modestie, ci aprecierea realistă a propriei valori și încredere în sine. Să fii modest înseamnă să nu cauți cu orice preț să ieși în evidență. Dacă ai anumite calități, să fii modest înseamnă să nu exagerezi cu etalarea acestora, mai ales atunci când nu este cazul și cel mai important, să nu îți etalezi calitățile în comparație cu ceilalți. Dacă de exemplu spui ”sunt inteligent” și acest lucru este adevărat, asta nu înseamnă lipsă de modestie, dar dacă spui ”sunt mai inteligent decât cutare” sau ”sunt mai inteligent decât toată lumea”, atunci e clar vorba de infatuare și aroganță.
În concluzie, trebuie să avem grijă să nu cădem în falsă modestie, aceea în care ne subapreciem și ne prefacem, doar pentru a părea în ochii celorlalți virtuoși și înțelepți, niște sfinți și iluminați în viață. Deoarece acest lucru nu numai că nu este modestie, ci o formă perversă de mândrie și infatuare.
„aprecierea realistă a propriei valori și încredere în sine”
Exact pe asta am mers. Sunt incontestabil cel mai bun din toata echipa din care fac parte la serviciu (nu e cazul sa explic acum de ce). Am zis asta din ziua 1 a angajarii si le-a stat in gat la toti. Si ce ? Dupa ceva ani, au ajuns si sefii sa recunoasca asta. Am demonstrat-o in mod continuu. Nu e aroganta. Este ceva incontestabil. E o realitate. Nu are cine ce sa faca in privinta asta. Daca nu eram asa, aia era situatia, nu se mai aplica ce am scris mai sus. Dar fiind asa….asta e, ghinion pentru invidiosi, vorba lu’ Mortu Resuscitat.
Mai la subiect – am in echipa si doua exemple diametral opuse:
Unul care este foarte bun pe bucatica de care se ocupa, iar cand vine vorba despre altceva spune simplu ca il depaseste problema si ca nu se baga. El se potriveste foarte bine cu descrierea din articolul dvs. Asta nu e totusi ceva rau.
Mai rau e ca exista si altul, un catelus, care se da mare si tare dar practica continuu pupincurism ca sa obtina beneficii…si in plus -partea cea mai proasta – sufera de mania contrazicerii. Se contrazice pentru orice in loc sa urmeze niste proceduri si instructiuni deja testate ca functioneaza in practica, sau sa asculte de sfatul alora mai cu experienta. Bineinteles ca se contrazice degeaba; pana acum nu a avut vreodata dreptate. Deci din asta se obtin, pe langa timp pierdut (sa ii demonstrezi boului ca e tot bou) , certuri neconstructive in echipa. Se mai baga si in absolut orice discutie doar ca sa produca zgomot, fara sa adauge ceva relevant.
Asadar daca trag linie intre cei doi, clar il prefer pe primul. Deci se poate si mai rau decat falsa modestie.
Cel de-al doilea are probleme cu respectul de sine, în sensul că e foarte scăzut și încearcă să compenseze prin diverse tertipuri.