A face politică înseamnă a fi moral, domnule Hurezeanu. Politica e o artă a moralităţii!

Mihai Răzvan Ungureanu

Dacă pentru a fi moral ai nevoie de talent, înseamnă că moralitatea este o mare şmecherie! V-o spune Băsescu care e un mare “animal politic”!

Când, prin război ori revoluţie, distrugem titluri care pentru noi reprezintă aroganţa şi lăcomia, devenim în timp întruparea a ceea ce credeam că distrugem. Astfel că astăzi, oamenii care credeau că distrug tiranii sunt ei înşişi ceea ce credeau că distruseseră.

Neville Goddard

Cât adevăr în aceste cuvinte! Să ne gândim doar la revoluţiile şi războiaiele din ultimele două secole şi la ce au devenit cei care au ajuns liderii noilor regimuri instaurate.

După ce l-am ascultat pe Andrei Zaharescu, într-o emisiune de pe Antena 3, „recitând” un articol despre economie scris de Mihai Eminescu, am devenit tot mai interesat de opera publicistică a mareului  poet.

Poate  mulţi nu ştiu, dar principala activitate a lui Eminescu a fost aceea de ziarist, mare parte din articolele sale fiind publicate în ziarul „Timpul”,  organ de presă al  Partidului Conservator.

Căutând articole scrise de Mihai Eminescu am dat peste următorul pasaj:

În epoca noastră de nedisciplină a minţilor, în care mulţi rostesc cuvinte ce nu le pricep, se-ntâmplă într-adevăr ca liberi-cugetători să fie numiţi acei ce sufăr de halucinaţiuni dezordonate, dar acel nume se aplică în mod impropriu, căci nu e vorba de oameni cari gândesc liber, ci de indivizi cari nu gândesc în genere nimic.

Este doar un mic exemplu, dintre multele care arată imensa claritate în gândire şi capacitate de înţelegere a realităţilor sociale, polititice şi economice ale poetului. Plus de asta citatul de faţă este foarte actual, în raport cu personajele publice care defilează pe scena politică şi prin mass-media de azi.

Vă dau cuvântul meu că, dacă Eminescu ar trăi acum şi ar intra în politică, eu l-aş vota fără să clipesc prim-ministru sau chiar preşedinte al României!

Observ că sunt încă la modă şi la noi, mai ales pe reţelele de socializare, mesajele motivaţionale. Este vorba despre acele scurte citate despre iubire, cât de frumoasă este viaţa, despre gândirea pozitivă şi ce minuni poate face ea, despre spiritualitate etc.

Nu zic că ideile nu sunt generoase, că aceste citate nu conţin sfaturi utile sau crâmpeie de spiritualitate, dar problema e că ele nu au valoare absolută şi nu se pot aplica oricând, în orice situaţie şi în cazul oricui.

De exemplu azi am primit acest mesaj pe Facebook.

În traducere sună cam aşa:

Nu plânge după trecut, s-a dus! Nu te îngrijora legat de viitor, încă nu a sosit! Trăieşte în prezent şi fă-l să fie minunat!

OK, pare în regulă, dar ce te faci de exemplu, dacă în prezent casa ta este în flăcări, tu eşti blocat înăuntru şi nu găseşti telefonul? Sau cum poţi face prezentul minunat, atunci când nu ai plătit rata la bancă de nu ştiu când şi afli că tocmai ai fost dat afară de la serviciu şi te mai sună şi medicul să-ţi spună că ai cancer şi operaţia te costă 200.000 de euro?!

Peste tot, de la cultura populară la sistemul de propagandă, există o presiune constantă pentru a-i face pe oameni să simtă că sunt neputincioşi, că singurul rol pe care-l pot avea este de a confirma deciziile şi de a consuma.

Noam Chomsky

M-am săturat și eu de mine când mă uit la televizor. Dau pe alt program să nu mă mai văd. Lăsați-mă naibii în pace. M-am săturat de mine și dau pe alt program, unde nu sunt eu!

Gigi Becali

Cred că fiecare dintre noi a mers cel puţin o dată în viaţă cu un mijloc de transport în comun, aşa cum este tramvaiul de pildă. Când eşti în tramvai, deşi eşti înconjurat de o mulţime de oameni, unii dintre ei foarte aproape de tine, de multe ori prea „intim” de aproape, cu toate astea nu ai niciun moment impresia că ai avea vreo legătură cu ceea ce se întâmplă în jurul tău, sau că ai face parte dintr-o comunitate.

Deşi fizic suntem în acel spaţiu şi ne îndreptăm la un moment dat în aceeaşi direcţie, mintea şi sufletul nostru se află în altă parte. Mulţi dintre noi, pentru a se delimita şi mai bine de mediul înconjurător, apelează la o serie de artificii. Unii îşi îndeasă căştile în urechi şi dau muzica la maximum, alţii citesc o carte, iar alţii fie vorbesc la telefon, fie îl butonează de mama focului.

Din când în când, unii pasageri, cu un simţ civic mai dezvoltat, mai strigă la şofer, atunci când acesta pune frână prea brusc, când uită să deschidă uşile în staţii, sau nu porneşte aerul condiţionat în zilele caniculare. Tot ceea ce primesc ca răspuns aceşti „dizidenţi” de la cei din jur, sunt capete întoarse şi priviri încruntate, după care „totul revine la normal”.

Cam aşa se întâmplă şi în societatea românească actuală. Mulţi dintre cetăţenii patriei, fraţi români de-ai noştri, trăiesc în această ţară, de parcă ar fi doar nişte călători într-un tramvai, din care la un moment dat trebuie să coboare. Se duc la serviciu, de unde îşi iau salariile, merg la „şoping” prin hypermarketuri, iau masa la fast-food-uri, vin acasă şi se uită la „Românii au talent”. Ies cu prietenii prin cluburi sau pe la terase, apoi socializează pe Facebook, povestind tuturor despre viaţa minunată pe care o duc, exemplificând cu fotografii de prin locurile unde s-au distrat şi cu mesaje motivaţionale, cu pisicuţe, căţeluşi şi floricele, despre iubire, prietenie şi succes în viaţă. În week-end merg la munte, la mare sau prin străinătăţuri, după care reiau ciclul de la început.

Toţi aceşti cetăţeni model nu sunt interesaţi câtuşi de puţin de ce fac cei care ne conduc, de deciziile care ne afectează nivelul de trai, libertatea, mediul în care trăim şi chiar viaţa. Ignoră cu desăvârşire orice informaţie de interes naţional, sau legată de comunitatea în care trăiesc, orice acţiune civică, ori de exprimare a atitudinii personale în legătură cu deciziile politicienilor pe care le iau în numele nostru şi pe socoteala noastră.

În schimb se plâng în cercurile lor restrânse de preţul tot mai mare al benzinei, de faptul că au crescut ratele la bănci sau că anul ăsta nu au bani să îşi petreacă concediul la Roma sau Paris sau în altă parte. Apoi revin la preobleme lor de maximă imporzanţă, cum ar fi sânii Andrei Măruţă, dramele personale ale Simonei Traşcă sau la ce oră începe meciul.

Ceea ce trebuie să înţelegem cu toţii este că, atâta vreme cât nu am coborât din acest tramvai numit România, dacă vatmanul smintit care îl conduce, deraiază şi intră cu el într-un stâlp, ne ia naiba pe toţi, indiferent dacă ne interesează sau nu!

Ce înseamnă a răspunde unei întrebări prezidenţiale? Înseamnă a te înscrie într-un pătrăţel îngust de joc desenat de preşedinte, cu porţi de dimensiunea care doreşte, iar jocul este cu o minge pe care o aruncă direct în teren şi e teleghidată din tribune. Pierzi din start.

Răzvan Orăşanu - Jocul lui Traian Băsescu

Am ajuns la concluzia că unii oameni sunt pur şi simplu răi de la natură. Nu au nevoie pentru asta de vreun motiv anume, nu este din cauza unei traume din copilărie, sau a unei împrejurări anume, care să favorizeze acest lucru.

Aceste persoane au doar un creier reptilian mai puternic decât creierul frontal caracteristic omului civilizat. Acest creier primitiv, care funcţionează pe principiul opoziţiei şi care are rolul primordial de conservare şi apărare a individului, este sediul instinctelor primare, animalice, specifice vieţuitoarelor preistorice.

Datorită presiunilor sociale, a nevoii de relaţionare şi trai în colectivitate, aceste persoane încearcă să îşi creeze o aparenţă umană, prietenoasă şi sociabilă. Astfel se nasc ipocrizia, disimularea, perfidia, manifestate prin atitudini binevoitoare, zâmbete şi complimente false, adeseori un altruism exagerat.

Această pojghiţă subţire de bunătate, menţinută artificial, uneori se rupe, în special în momentele critice, de tensiune emoţională maximă. Atunci iese la iveală adevărata personalitate până atunci reprimată: agresivitate, ură, dispreţ pentru ceilalţi, şuvoaie de venin, insulte şi jigniri.

Cei din jur se întrebă şocaţi: “Oare ce-o fi cu el (ea)?” De fapt nu e nimic cu persoana respectivă, doar masca socială a căzut şi adevăratul chip a ieşit la lumină.

Am constatat că demersul de colorare a României este complex, dinamic, că reputaţia unei naţiuni este determinantă în stabilirea locului şi rolului acesteia în politica şi economia mondială.

Elena Udrea

Este vorba oare despre vreo lansare a unei cărţi de colorat pentru copii, cu tema “România, ţara mea”?!