De ce nu progresează România

By | 1 august, 2010
Distribuie prietenilor!

Pentru a înţelege situaţia în care ne aflăm, trebuie mai întâi să realizăm un lucru care este de importanţă capitală: de ce am fost primiţi în Uniunea Europeană. Ni s-a creat tot timpul impresia că noi suntem aceia care dorim „integrarea în Europa” şi că acesta este interesul nostru cel mai arzător. Toată această propagandă susţinută atât din exterior, cât şi din interiorul ţării, ne-a obligat să facem o serie de concesii, reforme, să ne supunem unor reguli impuse din afară, pentru a fi acceptaţi.

Realitatea este însă cu totul alta. Uniunea Europeană este cea care avea nevoie de aderarea noastră şi a altor câteva state, foste comuniste. De ce? Pentru că economiile statelor europene aveau probleme şi aveau nevoie de noile state incluse în uninune pentru a susţine aceste economii. Acest lucru s-a realizat în ultimii ani în ţara noastră prin două căi: exportul de mână de lucru foarte ieftină şi constituirea României în piaţă de desfacere pentru produse şi servicii ale companiilor statelor mai mult sau mai puţin avansate din uniune.

În consecinţă, Uniunea Europeană nu are niciun interes ca România să prospere şi să progreseze, deoarece, prin creşterea nivelului de trai şi dezvoltarea economiei, forţa de muncă ar deveni mult mai scumpă şi economia românească ar avea tendinţa să concureze tot mai mult pe cea a statelor europene mai avansate.

În aceste condiţii, rolul hotărâtor ar trebui să revină politicienilor români  care ar avea misiunea să contracareze această tendinţă de menţinere a României în zona marginală a Europei. Pentru acest lucru, cei aflaţi la conducere ar avea nevoie de câteva calităţi aproape inexistente azi în rândul românilor: patriotism, moralitate, integritate, demnitate, cinste. Dar neavând conducători care să urmărească cu cel mai mare interes interesul naţional, ţara noastră este servită pe tavă străinilor, care sunt chiar susţinuţi în obţinerea propriilor avantaje şi scopuri în defavoarea naţiunii noastre.

2 păreri la “De ce nu progresează România

  1. Pingback: De ce nu progresează România - Ziarul toateBlogurile.ro

  2. Pingback: De ce nu progresează România | Lupul Dacic

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

CommentLuv badge