Propaganda cu care au fost intoxicate mass-media în ultimele săptămâni mi-a jignit grav inteligenţa ca cetăţean român. Şi cred că acest lucru este valabil pentru orice alt român, indiferent cât de umil şi de „sărac cu duhul” ar fi el.

Privind în urmă, pe toată perioada guvernărilor PDL din timpul crizei, discursul pretins de dreapta al puterii, exprimat public în prim-plan de Traian Băsescu, dar mai ales de Emil Boc, declara cu convingere că guvernul nu va ceda populismelor şi nu va opera măriri de salarii şi pensii în următoarea perioadă, deoarece acest lucru nu ar avea o bază economică realistă.

S-a vorbit mult atunci despre „pomeni electorale”, făcute de fostele regimuri, de „pensii nesimţite”, iar Băsescu a lansat metafora celebră cu cetăţeanul gras, statul, care ar trăi pe spinarea cetăţeanului slab, adică mediul privat, purtătorul real al poverii crizei.

Acum, cu câteva săptămâni, înainte de cedarea puterii către USL şi în preajma alegerilor, PDL a schimbat brusc macazul, iar tema centrală de propagandă a devenit „reîntregirea salariilor” şi restituirea drepturilor pensionarilor, tăiate abuziv.

Ca de obicei, tema a fost tocată mărunt în mass-media în stilul consacrat: dacă se măresc salariile şi pensiile, dacă nu se măresc, dacă e necesar să fie mărite, sau nu, dacă sunt bani de mărit pensii şi salarii, sau nu sunt, dacă FMI este de acord cu asta, sau nu etc. Nimic concret, doar agitarea apelor, pe principiul „dacă nu poţi să-i convingi, zăpăceşte-i”.

Traian Băsescu a accentuat subiectul chiar în discursul de numire a lui Victor Ponta în funcţia de premier, adresând insistent noului guvern rugămintea să acorde maximă importanţă acestui obiectiv şi să procedeze de urgenţă la „reîntregirea salariilor” bugetarilor.

După preluarea puterii, spre surprinderea mea, USL a preluat întocmai tema servită de fosta putere. Dezbaterile pe tema reîntregirii salariilor şi returnarea banilor pensionarilor au fost dezbătute şi răs-dezbătute după acelaşi tipar. Presa a făcut jocul tuturor, acordând de asemenea o importanţă maximă acestei teme propagandistice.

Dar ce este în neregulă cu această reîntregire a salariilor şi cu restituirea reţinerii abuzive a cotei de sănătate la unii pensionari? În principiu nimic. Acest lucru trebuie făcut, pentru că aşa cere legea, dar manipularea constă în faptul că este o temă de dezbatere total falsă. Nu asta este prioritatea numărul 1 a României în momentul de faţă şi nu asta este tot ce trebuie să facă guvernul Ponta! Ni s-a băgat pe gât, cu forţa, acest subiect pentru a nu observa alte lucruri mult mai grave şi a nu realiza ce este mai urgent şi mai important de făcut pentru ţară în acestă perioadă.

Ceea ce are nevoie de fapt România este să îşi dezvolte o economie bazată pe forţe şi resurse proprii, nu pe împrumuturi şi investiţii străine. Ceea ce trebuie să facă de urgenţă guvernanţii este să scape cât mai curând de FMI şi de alţi cămătari internaţionali, să înceteze privatizările frauduloase, care înstrăinează resursele naturale ale ţării şi să stimuleze micile afaceri autohtone, care să creeze locuri de muncă, capital românesc şi o economie independentă de „bunăvoinţa” băncilor şi corporaţiilor străine.

Dacă aş fi eu premier, primul lucru pe care l-aş face ar fi să adopt o legislaţie fiscală şi un sistem de stimulente care să încurajeze cetăţenii, rămaşi în afara sistemului, să îşi creeze singuri locul de muncă, deschizând o mică afacere productivă sau în domeniul serviciilor, un IMM, o fermă, ceva care să le permită să câştige din propria muncă şi să beneficeze pe deplin de rezultatul muncii lor, fără să se îndatoreze excesiv, sau să fie sufocaţi de stat cu taxele.

Al doilea lucru important de realizat ar fi stoparea corupţiei şi a scurgerii masive a banilor publici în buzunare private, care secătuiesc bugetul şi obligă statul să se împrumute din exterior.

Nu am auzit să fi vorbit despre aceste lucruri nici pe cei din fosta putere, nici pe cei din USL, în schimb se tot bate apa în piuă cu măririle de salarii şi pensii, de parcă în asta ar consta salvarea României. Acum statul nu mai e „gras”, majorările de salarii şi pensii nu mai sunt măsuri populiste şi socialiste şi toată lumea este de acord cu ele indiferent de culoarea politică.

O altă temă de propagandă folosită pe post de sperietoare publică şi venită la pachet cu deprecierea galopantă a leului în raport cu euro, este recesiunea. Conceptul de recesiune, ca de altfel şi cel de creştere economică, este unul abstract, care nu prea are legătură cu viaţa de zi cu zi a oamenilor şi deci nici vreo influenţă semnificativă în practică. Din punct de vedere tehnic recesiunea apare atunci când două trimestre consecutiv economia întregistrează o scădere.

În propagandă recesiunea a devenit un fel de joc alba-neagra: azi avem recesiune, după câteva săptămâni avem creştere economică, după alte câteva zile, iar intrăm în recesiune, după aceea vine FMI şi revizuieşte creşterea economică cu câteva fracţiuni de procent, după care iar avem ieşire din recesiune şi tot aşa.

Dacă luăm în considerare ceea ce am spus mai sus, rezultă că trebuie să treacă cel puţin şase luni pentru a putea stabili, din punct de vedere tehnic, dacă avem recesiune, stagnare, sau creştere economică. Prin urmare, dacă suntem acum în recesiune, înseamnă că acest lucru este valabil de la începutul anului, nu de acum câteva zile de când s.a schimbat guvernul.

Un alt aspect ridicol este acela că se vorbeşte în termeni de un procent-două sau chiar zecimi de procent! Cine ar fi atât de naiv să creadă că o creştere cu 0,5% a economiei sau o scădere cu 1% ar putea afecta afacerile sau viaţa oamenilor în mod vizibil şi într-un timp foarte scurt? Sau cine ar putea crede că o creştere economică, chiar şi importantă, ar avea vreo legătură cu nivelul de trai al populaţei şi cu distribuţia echitabilă a bogăţiei în cadrul societăţiii?

După decembrie 1989, economia moştenită de la fostul regim a fost supusă unui proces deliberat şi sistematic de distrugere. La fel şi sistemul bancar românesc, care a fost cedat străinilor, după ce capitalul autohton a fost spoliat şi transferat în diverse buzunare private printr-o serie de hoţii şi fraude derulate sub ochii BNR.

Pe lângă distrugerea independenţei economice, România a fost aservită şi în plan politic puterilor străine, prin aşa-numita aderare la Uniunea Europeană. Mulţi se uită azi în gura lui Băsescu, când vorbeşte despre „cedări de suveranitate” şi „pactul de guvernanţă fiscală”, dar câţi ştiu oare că ţara noastră a renunţat la suveranitate în 2003, când, odată cu revizuirea Constituţiei, a fost introdus articolul 148, care spune clar că ficare act normativ venit de la UE are prioritate în faţa oricăror prevederi legislative interne contrare?

Pierderea independenţei economice şi politice a ţării noastre a fost necesară pentru ca aceasta să poată fi controlată cu uşurinţă din exterior şi pentru a fi transformată într-o colonie a Occidentului, aflat în declin.

Tot timpul am fost făcuţi să credem că este un mare avantaj şi interesul nostru de maximă importanţă să intrăm în UE, când de fapt Europa era cea care avea nevoie de noi şi de alte ţări foste comuniste, pentru a-şi reface economia aflată în criză.

Astăzi, pentru a fi tot timpul la ordinele şi pe placul puterilor străine, România este supusă în permanenţă unui şantaj economic şi politic, pe de-o parte prin organismele financiare internaţionale şi sistemul bancar controlat de străini cu girul BNR, iar pe de altă parte prin obligaţiile pe care ni le-am asumat în calitate de membri ai Uniunii Europene.

Este exact ceea ce observăm în momentul de faţă, când, imediat după căderea guvernului Ungureanu şi anunţarea noului guvern Ponta, moneda euro a început să crească brusc în raport cu leul. Cine nu este naiv îşi poate da seama că acest curs de schimb nu este rezultatul unui fenomen natural, aşa cum se întâmplă în cazul cotelor apelor râurilor, care cresc şi scad după voia lui Dumnezeu. Cursul de schimb leu-euro se stabileşte în urma unor şedinţe de negocieri la care participă băncile comerciale şi BNR, deci procesul nu este chiar aşa de natural şi bazat pe „mecanismele de piaţă”, cum ar vrea unii să pară.

Acum poate vă întrebaţi de ce nu a crescut euro şi pe timpul guvernelor anterioare. Atunci „investitorii străini” erau mulţumiţi de promisiunile făcute de Băsescu, de a privatiza anumite obiective economice de importanţă strategică pentru România, convenite în urma „consultărilor” cu FMI. Dar acum, pentru că noua guvernare a spus că va bloca şi va renegocia aceste privatizări, cursul euro este folosit ca metodă de presiune şi şantaj, pentru a aduce lucrurile „pe făgaşul normal”.

Şantajul economic a fost folosit şi asupra guvernelor portocalii, mai ales atunci când România a fost obligată să facă împrumutul de 20 de miliarde de euro la FMI, dar pentru că regimul condus de Traian Băsescu a cedat foarte uşor, puterile străine fiind mulţumite, au sprijinit menţinerea la putere a acestuia şi au acceptat şi o relativă stabilitate economică a ţării, pe seama sacrificiilor populaţiei nevoiaşe.

Mă tem că, în continuare, dacă guvernul Ponta, sau oricare alt guvern viitor, care ar încerca să facă, sau măcar să promită ceva, pentru ameliorarea situaţiei sociale şi în favoarea interesului naţional, va fi ameninţat tot mai mult cu inflaţia, cu sancţiuni economice, cu „retragerea investitorilor străini”, toate acestea cu scopul de a aduce România din nou pe drumul planificat şi trasat de FMI, UE şi Banca Mondială.

Ca să nu credeţi că aici vorbeam din propria imaginaţie, redau concluziile unui studiu realizat în cadrul unui proiect Global Development Network South East Europe (GDN-SEE), obţinut de GEA din partea Institutului de Studii Economice Internaţionale din Viena, avându-i ca autori pe economiştii Liviu Voinea şi Flaviu Mihăescu.

Cercetarea este bazată pe Ancheta Bugetelor de Familie (ABF) realizată de Institutul Naţional de Statistică în anii 2004, 2005 şi 2006. ABF are un eşantion de peste 33.000 de gospodării în fiecare an. Fiecare membru al gospodăriei de peste 15 ani este intervievat şi datele privind caracteristicile personale şi venitul sunt înregistrate. În 2005, au fost intervievaţi 99.414 indivizi (din care 20.777 câştigau un salariu), faţă de 101.692 indivizi în 2004 (din care 20.759 câştigau un salariu).

Iată şi concluziile acestui studiu:

• Câştigurile au fost distribuite foarte inegal: 10% din angajaţi au obţinut 40% din câştigurile din cota unică.
• Indicatorii de inegalitate pe care i-am calculat arată cu toţii o creştere a inegalităţii determinată de cota unică.
•  Familiile care au câştigat cel mai mult au şi cheltuit cel mai mult din acest câştig (cele mai bogate familii au consumat 84% din câştigurile din cota unică, cele mai sărace familii au consumat 74%).
• Cota unică a sporit inegalitatea distribuţiei veniturilor.
• Cota unică a stimulat economia pe partea de cerere, nu de ofertă, stimulând consumul (82% din câştigurile din cota unică s-au dus în consum).
• Cota unică a crescut stimulentul pentru a munci, dar în special pentru cei cu salarii deja mari.

Prezentarea integrală a acestei lucrări o puteţi descărca de aici.

Vă mai amintiţi care era piesa de rezistenţă cu care alianţa DA, proclamată de centru-dreapta, a câştigat încrederea electoratului în 2004? Este vorba de introducerea cotei unice de impozitare. Atunci s-a născut şi celebra lozincă „Să trăiţi, bine!” pe care Traian Băsescu o lansa în toate adunările publice, cu rânjetul pe buze şi salutând milităreşte.

Alianţa auto-proclamată de dreapta, propunea o schimbare majoră, o reformă profundă a societăţii româneşti, care să permită o trecere autentică la sistemul capitalist, generator de prosperitate.

Ideea vehiculată atunci, ca de altfel şi acum, era că România este menţinută de „bolşevicii filoruşi” ai lui Iliescu într-un sistem bazat pe fostele structuri comuniste, care nu permit o dezvoltare a economiei şi societăţii româneşti pe baza principiilor capitaliste ale economiei de piaţă.

Cota unică de impozitare a fost introdusă prin Ordonanţa de urgenţă nr. 138/2004, începând cu 1 ianuarie 2005.

Ni se promitea atunci că prin acest sistem de impozitare va fi încurajată munca celor întreprinzători, inteligenţi şi harnici, că vor fi stimulate investiţiile străine şi că va fi redusă drastic evaziunea fiscală.

Acum, după mai bine de 7 ani, care sunt rezultatele? Au avut investiţiile străine vreun rezultat notabil asupra dezvoltării economiei? S-au îmbogăţit românii întreprinzători, inteligenţi şi harnici?! S-a redus evaziunea fiscală? Mă tem că nici unul din aceste obiective nu a fost atins, ba, dimpotrivă, situaţia s-a agravat.

Ce s-a întâmplat de fapt? Cota unică a favorizat consumul şi afacerile speculative, bazate pe bani împrumutaţi. Aşa se face că marile „investiţii străine” au dus la invadarea României cu bănci şi hypermarketuri, care au făcut profit pe baza consumului pe credit şi a speculaţiilor imobiliare sau financiare.

De această creştere economică nesănătoasă au beneficiat o mână de privilegiaţi ai regimului, în vreme ce marea masă a populaţiei nu a simţit nicio îmbunătăţire a nivelului de trai.

Când robinetul cu bani – proveniţi de la „căpşunari” şi din schimburile economice cu statele UE -  s-a închis, ţara noastră a fost obligată să facă un împrumut masiv la FMI. Fondul, care iniţial susţinuse cota unică, impunea acum „ajustări fiscale” sub forma celebrelor măsuri de austeritate.

Numai că, aceste „ajustări” au fost făcute pe seama celor mulţi şi săraci, care oricum nu beneficiaseră de pe urma perioadei de „creştere economică”, în vreme ce „băieţii deştepţi”, „regii asfaltului”, în ţara fără autostrăzi şi restul “afaceriştilor” sponsorizaţi de stat au prosperat în continuare.

În concluzie, înţeleptele măsuri “de dreapta” nu au făcut decât să accelereze redistribuirea bogăţiei existente, moştenită de la regimul comunist şi spoliată apoi de regimurile post-decembriste, luând cu nesaţ de la cei mulţi şi săraci şi băgând în buzunarele adânci ale celor puţini şi privilegiaţi de sistem.

Rezultatul este cel actual, România ajungând o ţară „bananizată” şi pauperizată după modelul statelor africane sau latino-americane, o colonie care exportă mână de lucru ieftină şi resurse naturale la preţ de nimic, iar populaţia este tot mai îndobitocită şi manelizată. Nici vorbă de profit prin muncă şi inteligenţă, nici vorbă de IMM-uri, afaceri de familie prospere şi creare de plus-valoare şi capital autohton, nici măcar investiţii străine profitabile, ca să nu mai vorbim de reducerea corupţiei şi a evaziunii fiscale.

Ministrul turc al Afacerilor Europene, Egemen Bagis a povestit joi, la Bucureşti, că, în timpul unei întrevederi de acum doi ani cu Emil Boc, fostul premier l-a sfătuit să nu facă tot ceea ce îi spun europenii. Egemen Bagis a relatat că Turcia a învăţat foarte multe, inclusiv de la români, din 1959, an din care Ankara încearcă să devină membru al Uniunii Europene. În replică la ce a spus premierul turc, Emil Boc trist i-a oferit şi el un sfat. “El s-a uitat la mine şi mi-a spus: ‘Domnule ministru, haideţi să vă dau şi eu un sfat’. I-am răspuns: ‘Vă rog, domnule premier. Sunt nerăbdător să învăţ’. Şi el mi-a spus: ‘Nu faceţi tot ce vă spun europenii să faceţi! Motivul pentru care suntem în această situaţie economică este acela că în timpul negocierilor am fost probabil prea flexibili. Poate că am acceptat lucrurile prea repede’. Aia a fost una dintre cele mai educative zile din viaţa mea”, a mărturisit ministrul turc al Afacerilor Europene.

Sursa: Napoca News

Vedeţi, Emil Boc era băiat de treabă şi voia să facă multe lucruri bune pentru România! Dar cred că îi era frică foarte tare, să nu arunce domnul Traian cu scrumiera după el!

Aseară Traian Băsescu a vorbit la B1 TV într-o emisiune comandată, moderator fiind, evident, Ion Cristoiu. Nu am văzut-o pentru că aveam ceva mai bun de făcut la ora respectivă, dar am surprins în această dimineaţă un fragment, la ştirile de pe acelaşi post de televiziune.

Băsescu spunea că poate da în scris la orice oră că, dacă în 2010 nu erau luate măsurile de tăieri de salarii şi creşterea TVA, azi România ar fi fost într-o situaţie mai grea decât a Greciei. Ceea ce este de-a dreptul aberant urmează când Băsescu începe să explice şi motivele acestui fapt.

Este ceva în genul pervertirii realităţii din vremea lui Stalin, când laptele era negru, cerul era verde iar apa nu era udă. Preşedintele spune că România ar fi fost într-o situaţie mai gravă decât cea a Greciei, deoarece ţara noastră nu este în zona euro şi nu ar avea cum să primească ajutoare de la Germania şi Franţa! Aşa ceva numai în romanele lui Kafka sau ale lui Orwell mai poţi citi! Vasăzică problema noastră este că nu am intrat în zona euro, când în realitate faptul că încă nu am adoptat moneda europeană a fost salvarea noastră!

Când visul lui Băsescu se va împlini şi leul va fi înlocuit cu euro, atunci vom fi cu adevărat pierduţi, deoarece nici statul, nici BNR nu vor mai avea vreun control asupra economiei şi monedei naţionale, iar singurele surse de finanţare vor fi împrumuturile externe.

Mai ţineţi minte, acum doi ani, cum Băsescu a fost înregistrat de jurnalişti  spunând că cine nu are bani de “pamperşi” nu trebuie să facă copii?! Sau de scandalul care a fost în legătură cu concediul maternal şi indemnizaţia pentru creşterea copilului?

Atunci nici un PDL-ist nu era îngrijorat de natalitatea în cădere liberă a României, prioritatea maximă fiind îndeplinirea cu mult zel a cererilor FMI de distrugere a economiei româneşti.

Acum, când alegerile se apropie cu paşi repezi, pe cei de la putere i-a apucat brusc grija pentru actuala criză demografică a ţării şi vor să găsească soluţii pentru stimularea natalităţii.

Prezentă, miercuri, la dezbaterea “Familia şi etica vieţii”, liderul femeilor democrat-liberale, Sulfina Barbu, a declarat că “PDL a ales să demareze dezbateri interne şi trebuie găsite modalităţle astfel încât numărul avorturilor să fie cât mai mic”, informează Mediafax.

Sursa: DCNews

La respectiva dezbatere a vorbit şi Teodor Baconschi, care şi-a exprimat opinia că posibile soluţii la această problemă ar fi microcreditarea şi construcţia de creşe. Ce înţelegem de aici, că tinerii căsătoriţi se vor băga la datorii, iar doamna Udrea va începe un nou proiect de construire de creşe, (cu firme de partid fireşte) pentru ca tinerele mămici să se poată întoarce cât mai repede la muncă, bineînţeles pentru a plăti microcreditul propus de domnul Baconschi, nu?!

Soluţia creşterii natalităţii cred că este foarte simplă! Dacă există un nivel de trai decent, oricine îşi va dori, în mod firesc şi natural, să îşi întemeieze o familie şi să aibă copii. Aşa că domnilor portocalii, nu mai puneţi biruri insuportabile pe populaţie, nu mai tăiaţi salarii, pensii şi ajutoare sociale, lăsaţi oamenii simpli să îşi deschidă afaceri, nu mai vindeţi resursele şi activele României străinilor, nu mai îndatoraţi ţara la cămătarii internaţionali, nu mai goniţi tinerii din ţară şi să vedeţi atunci ce natalitate o să aibă România!

Chiar dacă ecourile scandalului cu SMURD şi Raed Arafat s-au stins demult, iar protestele care durează de mai bine de două săptămâni aproape că s-au stins, guvernul Băsescu-Boc pare că nu mai conteneşte cu cedările şi concesiile făcute poporului român.

În discursul de la conferinţa de presă de ieri, Băsescu vorbea despre aplicarea în cadrul NATO a strategiei “smart defence” care ar avea ca rezultat achiziţionarea de către România a unui număr de avioane de luptă mai mic decât era obligată iniţial.

De asemeni, preşedintele a mai anunţat că se vor purta negocieri cu FMI pentru amânarea liberalizării preţului la gaze şi energie electrică, atât pentru populaţie, cât şi pentru agenţii economici.

Astăzi, Emil Boc a discutat cu delegaţia FMI posibilitatea unor măriri de pensii şi salarii în acest an şi se pare că cei de la FMI sunt de acord.

Deci, observăm că, deşi protestele din stradă nu mai reprezintă o ameninţare pentru Băsescu şi regimul său, iar opoziţia şi-a mai domolit atacurile, puterea continuă să facă paşi înapoi şi să cedeze poziţii câştigate anterior prin dictat şi aroganţă.

Să facem o listă cronologică a paşilor înapoi făcuţi de guvernul Băsescu-Boc:

-    Retragerea din Parlament a proiectului Legii Sănătăţii;
-    Repunerea în funcţie a lui Raed Arafat;
-    Amânarea cu un an a aplicării noii taxe auto;
-    Renunţarea la alegeri comasate;
-    Reducerea numărului de avioane de luptă pe care România trebuie să le achiziţioneze;
-    Amânarea liberalizării preţului la gaze naturale şi energie electrică;
-    Creşteri de pensii şi salarii în 2012;

Toate acestea arată că, deşi regimul lui Băsescu dispreţuieşte cetăţenii şi acţionează împotriva intereselor lor, se teme totuşi de voinţa populară şi de efectele unor nemulţuniri generalizate. Pe de altă parte aceste concesii demonstrează faptul că toate aceste măsuri de “reformă” nu sunt chiar atât de unice, obligatorii şi necesare, precum proclamă propaganda oficială, ci mai degrabă nişte cerinţe ale unor puteri externe care profită de slăbiciunea şi corupţia clasei politice româneşti.

Ne putem aştepta deci la cedări ulterioare, precum Roşia Montană, amânarea unor privatizări, abrogarea unor articole de legi anti-populare? Sau este doar o tragere de timp în aşteptarea unor condiţii mai prielnice pentru ca marinarul “să îşi ducă corabia la destinaţie”?

Preşedinţii nu pot să demisioneze în perioade de criză.

Traian Băsescu

În opinia mea umilă, cred că tocmai perioadele de criză sunt cele mai potrivite momente în care un preşedinte îşi poate da în mod onorabil demisia.

Comisioanele bancare au luat-o razna. De anul acesta, daca plănuiţi să retrageţi sume mari de bani fără să anunţaţi înainte banca, plătiţi 1% din valoarea tranzacţiei.

Şi taxa pentru administrarea contului curent ajunge până la 12 lei pe lună. Iar orice plată la ghişeu va costa până la 7 lei.

Multe bănci şi-au modificat comisioanele încă de la începutul anului, restul le măresc de acum încolo.

Taxele diferă de la o bancă la alta. Dacă primiţi salariul pe card, trebuie să ştiţi că angajatorul nu vă poate obliga să lucraţi cu o anumită bancă.

Astfel, puteţi alege o bancă mai mică, pentru că uneori acestea percep taxe şi comisioane mai mici decât cele practicate de marile instituţii financiare.

Sursa: InCont.ro

Acest lucru s-a întâmplat şi în 2011. Chiar de curând, m-am interesant la mai multe bănci care este comisionul de administrare pentru un cont curent şi am constatat că de la începutul anului trecut acesta s-a dublat sau chiar s-a triplat.

Mă întreb cum rămâne cu “mecanismele de piaţă”, cu “mediul concurenţial” privat care este preocupat să ofere clienţilor servicii cât mai bune la preţuri avantajoase? Eu zic să privatizăm tot! Şi salvările şi SMURD-ul…