„Integrarea romilor” de Paul Everac

Sunt la consulatul nostru din Milano, stau de vorbă liniştit cu consulul pe problemele populaţiei româneşti din Italia.

La o uşă se produce niţică foială. Doi romi pretind viza pe paşaport, iar ajutorul de consul încearcă să le demonstreze că nu au dreptul. Romii se supără. Au devenit cinci, li s-au alăturat două femei îndârjite cu fuste largi şi un bărbat ţepos. Consulatul stăruie în refuz, explică încă o dată şi încă o dată că cererea n-are temei legal. Romii s-au făcut şaişpe, au umplut holul. Decibelii au crescut simţitor. Consulul se duce în persoană să discute. E huiduit.

Vâr şi eu privirea să văd ce se întâmplă; sunt huiduit. Nimeni nu mai iese din consulat! Afară în curte aşteaptă alţi douăzeci. Sunt, cum s-ar zice, prizonier! Cu soţie cu tot! Consulul e livid, căci unul din „delegaţi” îl ameninţă că se atinge de fiicele lui într-o dimineaţă când merg la şcoală, sau când vin. N-o să fie bine. Domnul consul se perpeleşte, vorbeşte precipitat cu Centrala, la Bucureşti, explică situaţia. Frământarea creşte.

A sosit ora prânzului, dar nici vorbă să putem pleca la masă. Depindem acum de ministerul nostru de Externe. Consulul explică, gesticulează, roagă. În fine, soseşte şi soluţia: să li se dea vize! Să fie integraţi. Vorba aceea, integrarea romilor, în tânăra noastră democraţie.

Mă duc, după un lung interval, la Timişoara şi îmi caut un vechi prieten. Nu-l găsesc în vila de la adresa ştiută. Cunoaşte cineva unde s-a dus? Nu, nu cunoaşte nimeni.

Amicul e cadru universitar, îl pot dibăci prin Decanat, prin Rectorat. Încep investigaţiile şi dau în final de el. Slavă Domnului, mă temeam că a murit. N-a murit, a fost un pic… presat. Cine l-a presat, ministerul? Nu, o ceată destul de compactă de romi. Aceia i-au ochit vila. Le-a plăcut. Au dorit să o cumpere neapărat. El n-a catadicsit să stea de vorbă. Dar ei au venit mai aproape, s-au grupat în jurul lui, în casele din vecini, l-au mai agăţat o dată, de două ori, i-au mai făcut câte o boacănă în curte, la garaj, un mic necaz întâmplător, l-au… s-o spunem pe cea dreaptă, „integrat”! În câteva săptămâni, traiul devenind ne-trai, a fost silit să le vândă vila, să se mute în altă parte. Să numim fapta: integrarea romilor.

Altfel băieţi buni, unii, cu dare de mână babană. Probabil cu studii la Paris. Probabil experţi în operaţiuni cu devize, aur, valută. Mânuitori de salbe. Lansatori de fete frumoase. Sprijinitori de băieţi schilozi. La noi, oricum, pieţari. Din aceia harnici, care se scoală dis-de-dimineaţă şi îl întâmpină vioi pe ţăran la barieră, îi dau bineţe şi îi iau marfa, să o aducă pe piaţă. Volens nolens. Şi apoi mi-o dau mie, cu preţ dublu decât mi-ar da-o ţăranul producător. O întregesc, ca să zicem aşa, o integrează: integrarea romilor.

Mă uit cu plăcere la romi, mai ales la cei muncitori, cu dare de mână. Aveau câte un pălăţel ornat cu turnuleţe. Au acum câte un cartier compact. Ba am văzut şi o comună, sau două, împodobite toate cu palate. Românii nu şi-au definit încă un stil specific în construcţie; ţiganii, da! Ei merg înainte, spre integralism.

Merg şi cei săraci, ieşiţi din bordeie şi corturi. De câte ori mă apropii de Conteşti sau de Cetăţeni de Argeş văd aşezările romilor întinzându-se, cucerind teren, umplând pământul după îndemnul biblic. Al cui e pământul? Cine mai ştie? Probabil, al statului român. Ca şi romii.

Mai ales cei ce au stârnit milă prin Franţa şi Italia. Au zis ei acolo „saru-mâna boierule, mancaţi-aş aia şi aia” dar aici, cu francii luaţi, au pus mâna pe pământ, pe vile, şi din sfântul cerşit o să apară noi şi noi turnuleţe ale integrării romilor.

La o staţie se suie în autobuz o familie numeroasă de romi. Ocupă câteva locuri, se mai foiesc, îşi aruncă vorbe unul altuia, vorbe foarte sonore, fără nicio pavăză. Lumea tace, n-are încotro. Curând urcă şi un controlor de bilete, ba doi, să prindă infractorii din două părţi. Suntem luaţi la întrebări, ne prezentăm fiecare documentele.

Pe romi nu-i întreabă nimeni, sunt ocoliţi. Nu sunt „integraţi”. E mai bine, dacă eşti controlor, să nu îţi faci de lucru cu ei. Lasă-i să meargă gratuit, săracii, cum o să îi pui să plătească? Cum o să-ţi plătească lumina, căldura? Să-i sileşti? Ce, nu ţi-e bine? Rămân dezintegraţi. Doar e ţara lor, a lui Peşte! A lui Papură Împărat!

Sursa: Facebook