Din dragoste cu cele mai bune intenţii

By | 29 octombrie, 2011

Tocmai m-am întors de la premiera specială pentru bloggeri a filmului „Din dragoste cu cele mai bune intenţii” în regia lui Adrian Sitaru. Este prima invitaţie din acest an pe care o primesc de la „Parada Film”.

De data asta am ajuns puţin mai târziu, deoarece proiecţia s-a desfăşurat la Cinema Studio şi eu, care nu prea mai colind cinematografele, l-am confundat cu Cinema Corso, aşa că până m-am dumirit că de fapt e pe la Romană pierdut ceva timp, ajungând chiar când filmul tocmai începea.

Aşa că nu am mai primit nici mapa de presă cu prezentarea filmului şi materiale multimedia şi nici afişul filmului, la fel ca în alte dăţi. Iar fotografii nu am făcut pentru că nu am avut un aparat ca lumea la mine şi nici nu prea am avut chef de poze. Prin urmare voi apela doar la memorie şi la cee ce se găseşte pe internet la capitolul imagini.

Am intrat puţin mai devreme pe Facebook şi cineva, care de asemenea a fost la premiera filmului, scria acolo în dreptul afişului filmului „enervant de plictisitor”. Mă rog, asta poate fi valabil pentru cineva care este mare consumator de filme de acţiune 3D, cu roboţi împuşcături şi urmăriri de maşini… Mie însă mi-a plăcut. 🙂

Dacă te duci la un film pregătit să vezi un film de artă, dacă eşti pasionat de imagine şi de limbajul cinematografic, dacă te interesează mai mult ideile, problemele existenţiale şi trăirile personajelor, decât acţiunea în sine, nu are cum să nu îţi placă filmul.

Creaţia lui Adrian Sitaru se înscrie în curentul actual al filmului românesc, caracterizat prin realism şi minimalism. Am remarcat acelaşi mod de abordare cinematografică folosit şi în filmul „Felicia înainte de toate”, în care aparatul de filmat devine personaj în film, oferind senzaţia că este cineva care stă alături de celelate personaje, se plimbă printre ele, se uită la ele. În cazul de faţă însă, camera se substituie chiar de multe ori personajelor umane, oferind o imagine din perspectiva acestora.

Astfel, de multe ori în dialoguri, în loc de un cadru de două persoane, sau o alternanţă de prim-planuri ale celor care discută, vom vedea doar pesonajul principal care vorbeşte, iar vocea interlocutorului doar se aude, dând de multe ori impresia că acesta nu este prezent, iar replicile sale sunt cumva înregistrate, cel din imagine vorbind singur în faţa camerei.

Spre deosebire de filmul „Felicia înainte de toate”, camera este de data asta mult mai dinamică, mult mai vioaie; se plimbă printre personaje, „priveşte” din cele mai neobişnuite unghiuri, valorizează sau estompează pesonajele prin şarf/unşarf. Alteori face exces de panoramări, deşi acţiunea din cadru nu cere neapărat acest lucru. La un moment dat chiar aveam impresia că imaginea de pe ecran e fixă şi sala se învârteşte cu mine.

Dar să nu vă zăpăcesc prea mult cu astfel de detalii tehnice, care pot fi fascinante pentru mine, dar pe alţii s-ar putea să-i bage total în ceaţă. 😀

Povestea filmului este simplă. Alex (Bogdan Dumitrache) este un tânăr care află că mama sa (Nataşa Raab) a suferit un atac cerebral şi pleacă de urgenţă acasă, într-un mic oraş de provincie, pentru a se asigura că totul este sub control. Acest eveniment neşteptat declanşează drama psihologică a tânărului, care de altfel este centrul în jurul căruia se desfăşoară întreaga acţiune.

Aparent el face tot ce îi stă în putinţă pentru a-şi ajuta mama şi comite o serie de greşeli toate din dragoste, cu cele mai bune intenţii, aşa cum spune şi titlul.

Comportamentul său excesiv de grijuliu cu mama sa, dus până la paranoia, neliniştea permanentă trădează însă, în realitate, un complex oedipian nerezolvat –  manifestat şi prin duritatea şi nepăsarea faţă de prietena sa Delia (Alina Grigore) –  la care se adaugă un narcisism şi o tendinţă de control exagerate.

Deşi aparent singura sa preocupare este grija faţă de mama sa şi pentru ca ea să se simtă bine, ceea ce îl frământă pe el de fapt este o nelinişte şi o angoasă profunde care izvorăsc din propria persoană şi sunt adevărata cauză a atitudinii sale. Este de fapt teama de maturizare şi de desprindere de căminul părintesc, simbolizat de mamă.

În discuţiile care au urmat după vizionare cu Adrian Sitaru şi actorii principali din film, am aflat că avem de-a face cu un film autobiografic, 90% din lucrurile cuprinse în scenariu fiind întâmplări reale, trăite de regizor.

De la Adrian Sitaru am mai aflat că filmul este aşa cum este, pentru că aşa a ieşit. Asta pentru a-i  linişti pe cei care căutau să găsească tot felul de simboluri ascunse şi ermetisme în elementele de imagine. Discuţia a pornit de la un personaj secundar feminin, desfigurat într-un accident auto, care purta mai tot timpul o mască pentru copii, înfăţişând un iepure.

Chiar şi eu am crezut că face cumva referire la iepurele alb (the white rabbit) din filmul Matrix, pe care trebuia să-l urmărească Neo, sau gaura iepurelui (the rabbit hole) din „Alice în Ţara Minunilor”, dar Adrian Sitaru ne-a asigurat că nu este nimic misterios în alegerea acelei măşti (deşi eu nu îl cred deloc).

O prezenţă aparte este Marian Râlea (tatăl lui Alex), care îşi joacă excelent rolul de ardelean mucalit, deşi nu este prea bine pus în valoare din punct de vedere vizual, el fiind mai mult vocea care se aude în timpul dialogurilor cu fiul.

Finalul filmului este unul în coadă de peşte. Ajuns la Bucureşti împreună cu prietena sa Delia, Alex continuă să fie anxios şi neîncrezător în însănătoşirea mamei sale. Primind un telefon de la tatăl său, îi este frică să răspundă pentru a nu primi o veste proastă. Iritată de şovăiala lui, Delia răspunde ea într-un târziu şi pare că totul e în regulă, dar pentru că Alex încă ezită îi spune tatălui acestuia că îl va suna el mai târziu.

Când Alex îşi face în sfârşit curaj şi sună acasă, imaginea începe să se deplaseze încet către fereastră, care avea vedere la stradă, iar în momentul când cineva în sfârşit răspunde, filmul se termină brusc prin „cut pe negru” (fără fade to black).

Aşa ca chestie amuzantă, în timp ce telefonul lui Alex din film suna, două voci feminine din spatele meu comentau: „A murit mă-sa…”, zice una. Iar cealaltă: „Bine ar fi!” Parcă şi ele doreau sfârşitul acestei drame interioare a personajului principal. Din fericire Adrian Sitaru ne-a asigurat că mama sa este perfect sănătoasă şi chiar va veni la premiera filmului său.

Sursa foto

Câteva date despre film:

Scenariul şi regia: Adrian Sitaru

Producător: Ada Solomon

Data lansare (România): 28 Octombrie 2011

Buget: 750.000 €

Distribuţie: Bogdan Dumitrache, Nataşa Raab, Marian Râlea, Alina Grigore, Magda Catone, Adina Popescu, Tamara Creţulescu, Aura Călăraşu şi alţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

CommentLuv badge