Stat civil sau stat politic?

By | 24 noiembrie, 2010

Din vremuri imemoriale, de când au depăşit stadiul de turmă (sau haită), oamenii s-au diferenţiat, s-au separat. Fenomenul psihic specific uman, conştiinţa de sine, i-a făcut pe unii să înţeleagă că sunt superiori, că sunt mai buni decât alţii. De fapt, toate animalele au ierarhii, lideri, călăuze. Doar că animalele înlătură farsorii, specimenele care pretind că sunt mai bune şi încearcă să obţină avantaje necuvenite. Oamenii, însă, cei mai mulţi, îi tolerează pe aceştia, ba chiar le acordă poziţii privilegiate, îi venerează.

Există culturi, comunităţi care au păstrat nealterat impulsul originar de a îndepărta profitorii, dar există şi culturi, popoare cărora li s-a atrofiat orice reacţie imunologică faţă de paraziţi. Fie ei sociali, economici sau politici. Astfel că în final, astăzi, şarlatanii sunt în control, domină rânduielile, îşi împart demnităţile. Iar societăţile umane au fost readuse la stadiul primar, acela de turmă. Sau haită. Omenirea s-a întors de unde-a plecat.

Multe au fost conceptele disputate, contrazise, infirmate în câteva milenii de înţelepciunie, de philo-sophia –iubirea de cunoaştere. (Scuzaţi explicaţia, dar sunt destui care încă mai cred că „filosofie” este o jignire.). Dar, printre puţinele enunţuri necontestate este că evoluţia se desfăşoară în cicluri. Din această perspectivă, faptul că şarlatanii parveniţi în capul rânduielilor au transformat comunităţile, societăţile în turme (sau haite) este vestea proastă. Vestea bună devine însă, că omenirea s-a întors de unde-a plecat. Am putea, deci, spera că se află în pragul unui ciclu al evoluţiei, când vechi rânduieli se destramă şi o lume nouă se ridică.

De când şarlatanii au început să profite de atrofierea instinctutului de autoapărare al oamenilor faţă de paraziţi, indivizi mai înzestraţi cu unele abilităţi au instaurat stăpânirile. Au fost ginţi apoi stăpâniri feudale, au fost ordine şi ierarhii religioase, au fost (şi mai sunt) state papale, creştine sau islamice, au fost dinastii regale şi imperiale. Mai nou, s-au înălţat şi au monopolizat lumea imperiile financiare. (Ce altceva este banul decât o convenţie între oameni, un simbol? Ce mai este banul astăzi decât un instrument al unor profitori speculatori de a-şi exercita dominaţia?!) Au fost, în sfârşit, şi sunt partidele politice.

Nu sunt un „revoluţionar”, un anarhist. Vreun nihilist… Reflectez doar asupra faptului, ca un simplu exemplu (–aşa, că ne este mai la îndemână şi mai aproape), că România nu avea în ’89 datorii externe (din câte am înţeles, avea chiar de luat, de încasat vreo 2-3 miliarde dolari), avea o industrie din care multă era la nivelul tehnologiilor şi echipamentelor mondiale, avea câte o avicolă în fiecare judeţ şi, între multe alte exemple, avea un litoral pe care îşi făcea un concediu şi „omul muncii” dar şi germani, suedezi, ruşi, francezi.

Astăzi, România are aproape de 100 miliarde euro datorii externe, întreprinderile au fost tăiate şi vândute la fier vechi iar terenurile acaparate şi speculate de către „dezvoltatorii imobiliari”, importăm pui din SUA şi ficat de pasăre din Brazilia, turismul este ruină, agricultura pârloagă. Se vinde grâul la preţ furajer şi se importă panificabil la preţ de 3-4 ori mai mare. Culmea este că de calitate mai proastă decât cel exportat! …Comisioanele –gentuţele, pantofiorii, jipanele, barurile de fiţe, vacanţele pe Mediterana, în Alpi, pe malurile Pacificului de Sud…, proprietăţi, iahturi, conturi, dive, cazinouri, investiţii, …datorii.

Am urât visceral comunismul, dictatura, egalitarismul. Am avut note scăzute la purtare din cauza absenţelor la învăţământul politico-ideologic. Îmi era cu neputinţă să particip la îndobitocirea în masă (sau clasă). Efectiv mintea mea refuza să reţină orele când, înainte sau după programul normal de şcoală, se ţinea activitatea respectivă. Excesul de zel al dirigintelui (de altfel, un profesor excepţional) se datora, probabil, că se trăgea din familie de preoţi şi trebuia să-şi ispăşească acest „păcat” în faţa partidului, printr-o ţinută politică corectă, pentru a-şi păstra postul la catedră.

Cred că aversiunea mea faţă de învăţământul politico-ideologic venea mai ales din faptul că mi-era cu neputinţă să înţeleg cum poate un profesor de fizică care predă admirabil principiile termodinamicii, dintre care unul enunţă că nu se poate realiza lucru mecanic fără două surse de căldură –una caldă, una rece, ei bine cum poate acelaşi om să ţină apoi învăţământul ideologic şi să indoctrineaze o concepţie „despre lume şi despre viaţă” în care totul se mişcă între o sursă călâie (care şi aceea se răcea continuu) şi alta rece de tot –un ideal himeric.

Am făcut această divagaţie personală pentru a elimina orice suspiciune că aş fi un nostalgic. Părea pe atunci, într-adevăr, că ar fi oarecare stabilitate, o aparenţă de normalitate. Dar astea erau doar liniştea şi împăcarea câinelui ţinut în lanţ, care nu ştia că există alt meniu decât fiertura de oase care i-o pune stăpânul dinainte, nu ştia că există alt spaţiu şi alt orizont în afara de coteţ şi raza lanţului, altă speranţă decât că lanţul se va rupe într-o zi. Să nu se creadă nici că aş fi împotriva vacanţelor exotice, a toaletelor de firmă, a proprietăţilor, două, trei… şapte, sau chiar zece, a maşinilor de lux. (Poate, desigur, cu impozitarea corespunzătoare…) Sunt oameni care merită să câştige, care merită să aibă mai mult decât alţii…

Mă gândesc, însă, cum vine să te afişezi cu genţi de mii de euro şi pantofi tot cam pe atât, în timp ce unele persoane (apropiate) tocmai au declarat că datoria externă s-a dublat (!!!) în ultimii 3 ani şi că nu se mai produce, când toată ţara este în austeritate, alocaţiile copiilor şi ajutoarele maternale se reduc, pensiile se taie, iar salariul minim va fi scos din calculele financiare prea savante şi deci, nu o să mai conteze. Şi în timp ce tu însăţi te lamentezi în diferite ocazii, că te apasă povara creditelor personale de milioane de euro, pentru care nu mai dormi noaptea de grijă cum le vei achita.

Democraţie este tot ce am dorit, democraţia este starea naturală, rânduiala firească a societăţii omeneşti. Doar că între multe aspecte juridice, constituţionale care au fost abil ascunse publicului, opiniei şi dezbaterii (iar aici întreaga presă este complice), este şi dilema „stat politic sau stat civil”. În ce orânduire este astăzi România conform legii fundamentale şi legilor organice care îi definesc statutul, organizarea, conducerea?! Este un stat democratic civil sau un stat democratic politic?

Curios cum unii specialişti în drept constituţional s-au îmbolnăvit subit de cancer şi au murit, alţii sunt în poziţii confortabile (şi pe salarii mari) la cele 7-8 institute de studii politice subvenţionate de la bugetul de stat (în timp ce, pe de altă parte, se desfiinţează institutele de ştiinţă ale Academiei Române), iar, în sfârşit, alţii sunt în funcţii înalte, cum ar fi cea de …prim-ministru?! Simplu: pentru că România se află sub o dictatură a statului politic. Pentru că sub aparenţa unei constituţii liberale şi a unor legi organice specifice democraţiei reprezentative, de fapt întreaga rânduială instituţională a fost concepută pentru a transforma dictatura comunistă în dictatura eşaloanelor inferioare şi aparatului represiv comunist.

Cu o deosebită abilitate (deprinsă de pe vremea când erau bine hrăniţi şi instruiţi din „banii poporului”) diversioniştii au deplasat atenţia opiniei publice de la problemele reale şi adevăratele cauze, către ţinte false. Şi bineînţeles, ca întotdeauna, i-au făcut pe oameni să se învrăjbească şi să se hărţuiască între ei. Nu fac vreo pledoarie pro sau contra, nu sunt pentru sau împotriva vreunei personalităţi, vreunui partid sau om politic. Dar faptul că, după cum am spus mai sus, din România care în ’89 producea şi avea de încasat bani, România astăzi nu mai produce aproape nimic şi este datoare fără puţin 100 miliarde euro, asta înseamnă că ceva nu e bine. Ceva nu e bine cu ei, nu e bine cu noi, ceva nu e bine cu acestă ţară şi acest stat.

Cine conduce ţara? Partidele politice. În concluzie, ori partidele astea politice nu sunt bune, ori oamenii politici nici atât, ori sistemul în sine nu este bun. Statul politic sau statul civil?! România este o dictatură a partidelor politice formate din aceiaşi oameni care şi-au salvgardat poziţiile şi privilegiile, amăgind ţara cu o spoială de rânduială democratică. România nu va ieşi din acest marasm distrugător, nici atât nu va ieşi din „criză”, România nu mai are niciun viitor iar în curând va fi pusă la dispoziţia lichidatorilor internaţionali pentru insolvenţă, dacă acest stat politic nu va fi înlocuit cu statul civil. Începând de la primele prevederi constituţionale, continuând cu legile partidelor politice şi asocierilor cetăţeneşti, şi până la procedura listelor şi alegerilor electorale.

Sursa: romaniansociety.eu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

CommentLuv badge

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.