Americanii fură, noi plătim

By | 12 august, 2011

Suntem îndoctrinaţi zi de zi că trăim într-o societate globalizată şi că, dacă vreun şmecher din America sau de undeva de prin Europa trage o băşină, instantaneu se împute toată România. Asta de parcă şmecheria asta cu globalizarea a fost visul milenar al românilor! Parcă nu ni s-ar fi tocat creierii timp de 21 de ani cu propaganda asta globalistă, cu economia de piaţă, privatizări, liberalizări, “investiţii” străine, intrarea în NATO, UE etc.

Acum, la orice problemă avem, ni se bagă pe gât pastila cu “suntem o economie deschisă şi de aceea tot ce se întâmplă în lume ne afectează direct”. De fapt este vorba despre ceea ce spunea Ilie Şerbănescu prin anii 90 despre România, dar aplicat la scală globală: privatizarea profiturilor şi globalizarea datoriilor. Acest cancer planetar generat de lăcomia oligarhilor financiari mondiali, se va opri probabil odată cu distrugerea întregii umanităţi.

Mă îngrijorează faptul că în curând se va repeta scenariul din 2009, când România a fost obligată să suporte, pe seama populaţiei, o parte din paguba financiară provocată de criza din America. Acesta a fost de fapt scopul împrumutului de 20 de miliarde de euro, pe care Traian Băsescu l-a convenit cu FMI.

Nu este invenţia mea acest lucru şi nu este nici vorba de “teoria conspiraţiei”. Despre asta s-a scris în presă destul de mult, deşi mai discret. Mecanismul pervers al acestei înşelăciuni a fost explicat în amănunt de senatorul liberal Ioan Ghişe, acum două zile, culmea, în direct la B1 TV.

În 2009, când Băsescu spunea că nu vom intra în criză, lucru care era parţial adevărat, băncile străine care operează pe teritoriul românesc, au transferat o mare parte din capitalul de lucru, în ţările de origine, pentru a acoperi datoriile generate de criză, simultan cu întreruperea creditării populaţiei şi firmelor din România.

Aici mai este interesant de menţionat un amănunt. De câte ori o bancă străină din România face un transfer de bani de la banca-mamă din ţara de origine, acest lucru este considerat un împrumut, deşi practic sunt banii aceleiaşi bănci. Şi pentru că transferul este făcut la o filială de pe teritoriul ţării noastre, datoria este pusă în contul României, că doar de asta au venit atâţia “investitori” la noi, să ne umple de prosperitate!

Revenind la problemă, Traian Băsescu, pentru a păstra „stabilitatea financiară“ a ţării şi consiliat fiind de Mugur Isărescu – acest geniu financiar, mare patriot şi persoana publică cu cea mai mare credibilitate din partea populaţiei – a contractat în numele românilor un împrumut de la FMI, Banca Mondială şi UE de 20 de miliarde de euro. Împrumut de care nu aveam nevoie, pentru că BNR avea o rezervă valutară de 28 de miliarde, iar pe timpul lui Victor Ciorbea România a supravieţuit şi cu o rezervă valutară de doar 500 de milioane de dolari!

Băsescu şi Boc, aceşti doi mari apărători ai interesului naţional, ne-au minţit tot timpul că banii au fost luaţi pentru a plăti pensii şi salarii şi pentru a face investiţii, iar banii au fost împrumutaţi pentru că „consumăm mai mult decât producem“. În realitate la Ministerul de Finanţe, pentru pensiile şi salariile amărâţilor au ajuns doar două miliarde de euro, restul intrând direct la BNR, care să vezi ce ghiduşii face!  Un sfert din rezerva valutară a României o bagă în bonuri de trezorerie americane (normal, pentru  că cu ăia care sunt în faliment trebuie să faci afaceri!), iar restul banilor împrumutaţi i-a băgat în băncile străine, care îşi căraseră pe şest afară profitul, generând criza din România. În acelaşi timp BNR a redus rezerva minimă obligatorie a băncilor de la 40% la 25%.

Cu banii primiţi de la BNR, băncile străine au împrumutat statul (WTF???) cu o dobândă în jur de 6%, pentru ca acesta să-şi achite împrumutul iniţial contractat cu o dobândă de 3%! Asta este afacerea pe care a făcut-o guvernul Băsescu-Boc, pagubele urmând să fie plătite de poporul român. Mişto!

Ca să aflaţi mai multe despre combinaţiile guvernului Băsescu-Boc cu FMI şi alţi cămătari mondiali şi să nu ziceţi că e vorba de “teoria conspiraţiei”, vă recomand câteva articole:

http://www.gandul.info/financiar/fmi-a-dat-7-miliarde-rezerva-bnr-a-crescut-cu-doua-unde-e-diferenta-5259132

http://www.antena3.ro/economic/biz-news/unde-sunt-banii-de-la-fmi-berd-efectele-programului-anticriza-mai-mult-imaginare-decat-reale-93959.html

http://www.adevarul.ro/la_masa_adevarului/Ilie_Serbanescu-fost_ministru_al_Reformei-_-70-_din_banii_de_la_FMI_se_duc_in_bancile_straine_0_298770615.html

http://inregistrari.b1.ro/view-Evenimentul_Zilei-42.html

http://www.financiarul.ro/2011/02/21/73-din-rezerva-bnr-este-alcatuita-din-hartii-fara-valoare-romania-este-ruinata/

 

Acum, partea cea mai sinistră şi îngrijorătoare este că acest scenariu s-ar putea repeta în curând şi vom fi băgaţi la noi datorii. După cum se ştie deja din presă, cămătarii internaţionali mai pregătesc un tun, de data asta prin falimentarea însăşi a guvernelor care i-au ajutat până acum, această nouă şmecherie fiind numită de “experţii” lor, “valul doi al crizei” sau “criza datoriilor suverane”.

Perspectiva unei noi îndatorări a României se pare că l-a cam speriat chiar şi pe Băsescu, acesta fiind se pare motivul real pentru care i-a convocat acum câteva zile pe Isărescu, Boc şi Ialomiţianu la Cotroceni.

De data asta însă marinarul şi-a luat dinainte o centură de siguranţă, anunţând noi măsuri de austeritate pentru popor: îngheţarea pensiilor, eliminarea celui de-al 13 lea salariu, eliminarea tichetelor de masă, reducerea bugetului pentru educaţie, toate acestea până în 2014, eliminarea subvenţiilor la încălzire, mărirea impozitului pe clădiri şi maşini etc.

SĂ TRĂIŢI, BINEEE!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

CommentLuv badge