Simbioză sau parazitism?

By | 30 mai, 2012

Dacă privim viaţa ca fenomen, la nivel filosofic şi fără a apela la vreo teorie sau ideologie deja existentă, observăm că viaţa s-a dezvoltat şi a evoluat în complexitate pe baza parazitismului. Pentru a trece la un nivel superior, o formă de viaţă trebuie să paraziteze o alta, aflată la un nivel „inferior”.

Cea mai pură şi cea mai cinstită formă de viaţă este cea a plantelor. Planta îşi procură materia primă din lumea anorganică, minerală, din pământ, apă şi aer şi folosind energia solară, procesează aceste elemente simple într-o formă de viaţă, mult mai complexă.

Pe nivelul următor se află animalele ierbivore, care parazitează lumea plantelor, folosind materia organică creată de aceasta pentru propriile nevoi, procesând-o într-o formă superioară celei vegetale.

La rândul lor, animalele ierbivore sunt parazitate de prădătorii carnivori, care, fiind şi mai leneşi îşi procură hrana deja procesată la nivel animal, beneficiind, cu efort minim, de o hrană mult superioară din punct de vedere energetic.

Deasupra tuturor tronează omul, care foloseşte plantele şi animalele, atât pentru hrană, cât şi ca materie primă pentru confecţionarea diverselor bunuri materiale, sau ca sursă de tracţiune şi energie mecanică pentru diverse munci.

Problema majoră în cazul speciei umane este aceea că şi în cadrul ei s-au dezvoltat alte structuri parazite, care exploatează restul indivizilor la nivel de grup social. Omul este, probabil, singurul animal de pe Pământ care îşi parazitează propriii semeni.

Praraziţii sunt, fireşte, acele structuri din cadrul societăţii, care au ajuns să trăiască ca în Paradis, pe seama celor mulţi, îndobitociţi şi manipulaţi. Este cea mai perfidă şi cea mai complexă formă de parazitism din lumea vie, bazată pe manipulare, mecanisme sociale şi inteligenţă diabolică. Este evident că mă refer la acea oligarhie bancaro-corporatistă, creată de sistemul capitalist, care conduce azi omenirea, dar şi la alte forme de exploatare, bazate pe mecanisme sociale, apărute de-a lungul istoriei.

Acum, vorbind la modul general, parazitismul poate evolua, în cel mai fericit caz, spre o formă de coabitare reciproc avantajoasă cu gazda, numit simbioză, în care cele două organisme se ajută reciproc, pentru a supravieţui şi a se dezvolta, devenind practic un organism unic, mai complex.

În cazul societăţii umane s-a încercat acest lucru prin socialism, sistem în care parazitul, care ia forma statului, caută să realizeze o coabitare paşnică şi în armonie cu populaţia, adică gazda. În unele ţări se  pare că simbioza a reuşit, în altele a eşuat şi s-a revenit la sistemul de parazitare anterior.

În cele mai nefericite cazuri, dacă simbioza nu reuşeşte, atunci parazitismul capătă dimensiuni de-a dreptul monstruoase. Este cazul sistemului capitalist, unde, din cauza controlului total al parazitului asupra gazdei şi unei lipse totale de reacţie, sau măcar posibilitatea unei reacţii a organismului social faţă de cel care îl subjugă şi îl exploatează, s-a ajuns aproape în pragul distrugerii omenirii şi chiar a întregii vieţi pe planetă.

Pentru că nu există nimic pe Pământ care să-l oprească, parazitul bancaro-corporatist a devenit atât de lacom şi atât de infatuat, încât a ajuns sî creadă că poate fi ceea ce a ajuns şi poate exista în forma actuală chiar şi fără gazda pe baza căreia s-a format şi s-a dezvoltat.

Astfel, se face că, vizionarii şi promotorii Noii Ordini Mondiale, au ajuns la concluzia că planeta trebuie depopulată, până la o valoare stabilită de ei, Elita putând continua să trăiască la nivelul actual şi cu un număr mult mai mic de sclavi, pe baza tehnologiilor avansate.

Ceea ce nu realizează această Elită satanică este faptul că legile naturii se aplică întotdeauna; atunci când parazitul depăşeşte limitele şi nu îşi protejează gazda, aceasta moare şi odată cu ea şi parazitul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

CommentLuv badge